Capitolul 9 - Invidia

Priviți-i cu milă și rugați-vă pentru conducătorii opresivi. — Nu lăsați ca sentimentele de invidie să vă umple inima din cauza acțiunilor greșite ale celor aflați în poziții de încredere. Ei vor fi judecați după faptele făcute în trup. Nu trebuie decât să-i priviți cu milă și să vă rugați pentru ei. Domnul cunoaște orice acțiune necinstită și îi va răsplăti după lucrarea lor. Domnul răsplătește orice faptă egoistă. Rugați-vă cu inima, cu sufletul și cu vocea: „O, Doamne, pune mai adânc în mintea și în inima mea principiile sfintei Tale legi, care este transcrierea caracterului Tău. Credința mea să se prindă de făgăduințele uimitor de mari și de prețioase, pentru ca nu cumva, în datoria și lucrarea mea, să dau greș sau să mă descurajez, ci să desăvârșesc sfințenia în temere de Tine.” — Scrisoarea 178, 6 noiembrie 1899, p. 9.PC 16.1

Invidia este rodul mândriei. — Cu toate că urmărea fără încetare o ocazie pentru a-l nimici pe David, Saul se temea totuși de el, întrucât era evident faptul că Domnul era cu el. Caracterul fără pată al lui David trezea mânia împăratului; i se părea că însăși viața și prezența lui David erau o mustrare permanentă, întrucât, prin contrast, îi puneau în dezavantaj propriul caracter. Invidia l-a făcut pe Saul să se simtă groaznic și să-l expună pericolului pe umilul supus al tronului său. Cât rău de nedescris a adus în lumea noastră această trăsătură negativă de caracter! În inima lui Saul se găsea aceeași dușmănie care a întors inima lui Cain împotriva fratelui său, deoarece faptele lui Abel erau drepte și Dumnezeu îl onora, în timp ce propriile fapte erau nedrepte și Domnul nu-l putea binecuvânta. Invidia este rodul mândriei și, dacă este adăpostită în inimă, conduce la ură și sfârșește prin răzbunare și ucidere. Satana își dovedea propriul caracter când stârnea furia lui Saul împotriva aceluia care niciodată nu-i făcuse vreun rău. — Patriarhi și profeți, p. 651.PC 16.2