Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Faceți căminul atractiv

    Dacă unii părinți alunecă pe panta indulgenței, alții merg pe extrema opusă, disciplinându-și copiii cu nuiaua de fier. Ei par a uita că și ei au fost cândva copii. Ei sunt rigizi, reci, lipsiți de simpatie. Voioșia, zburdălnicia și energia tinereții nu are justificare în ochii lor. Cele mai mici greșeli sunt tratate ca niște grave păcate. O asemenea disciplină nu este creștinească. Copiii astfel crescuți se tem de părinții lor, dar nu-i iubesc. Ei nu le vor destăinui acestora experiențele copilăriei lor. Unele dintre cele mai de valoare trăsături ale minții și inimii sunt înghețate astfel spre pieire, ca o plăpândă plantă în fața suflului geros.SP 113.2

    Nu trebuie să ne permitem o afecțiune oarbă față de copii, dar nici să manifestăm o severitate excesivă. Copiii nu pot fi aduși la Domnul cu forța. Ei pot fi îndrumați, nu mânați: “Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine”, spune Isus. (Ioan 10, 27.) El nu spune: “Oile Mele Îmi aud glasul și sunt astfel obligate să meargă ascultătoare.” Niciodată nu trebuie ca părinții să-și chinuie copiii prin pretenții dure și nerezonabile. Asprimea mână sufletele în plasa lui Satana.SP 114.1

    Aplicați regulile căminului cu înțelepciune și dragoste, nu cu o nuia de fier. Copiii vor răspunde cu ascultare voită la disciplina dragostei. Apreciați copiii ori de câte ori aveți posibilitatea. Faceți-le pe cât se poate viața fericită. Oferiți-le distracții nevinovate. Faceți din cămin un Betel, un loc sfânt, consacrat. Păstrați solul inimii curat prin manifestarea dragostei și a afecțiunii, pregătindu-l astfel pentru sămânța adevărului. Nu uitați că Domnul dă pământului nu numai nori și ploaie, ci și minunate și zâmbitoare raze de soare, care fac sămânța să germineze și florile să apară. Nu uitați, copiii au nevoie nu numai de dojană și corecție, ci și de încurajare și apreciere, de mângâietoarele raze ale unor cuvinte frumoase.SP 114.2

    Căminul trebuie să fie pentru copil cel mai atractiv loc din lume, iar prezența mamei, cel mai puternic farmec. Copiii au o natură sensibilă, iubitoare. Ei sunt ușor de fericit sau de nefericit. Printr-o disciplină blândă, prin cuvinte și fapte de iubire, mamele își pot lega afectiv copiii de inimile lor.SP 114.3

    Mai presus de orice, părinții trebuie să creeze în jurul copiilor lor o atmosferă de bucurie, amabilitate și iubire. Căminul în care dragostea locuiește, găsindu-și expresia în priviri, în vorbe sau în fapte, este un loc unde îngerilor le place să zăbovească. Părinți, lăsați ca razele iubirii, voioșiei și mulțumirii să vă pătrundă inima, iar dulcea lor influență să vă inunde căminul. Manifestați un spirit blând, îngăduitor și încurajați același lucru la copiii voștri, cultivând tot ceea ce poate aduce strălucire vieții căminului. Atmosfera astfel creată va fi pentru copii ceea ce aerul și soarele înseamnă pentru lumea vegetală, contribuind la sănătatea și vigoarea minții și a trupului.SP 115.1

    În loc să-i alunge pe copii de lângă ea, ca să nu o mai deranjeze cu gălăgia și măruntele lor cereri, mama trebuie să organizeze jocuri sau activități ușoare, care să solicite mâinile și mintea lor. Pătrunzând în sufletul lor și organizându-le distracția și ocupațiile, mama va câștiga încrederea copiilor ei, putând astfel mult mai eficient să le corecteze obiceiurile rele sau să le împiedice manifestările egoiste sau necontrolate. Un cuvânt de atenționare sau dojenire, spus la vremea lui, este de mare valoare. Printr-o dragoste răbdătoare și vigilentă, ea poate îndrepta mintea copiilor în direcția cea bună, cultivând în ei frumoase și atrăgătoare trăsături de caracter.SP 115.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents