Satisfacerea apetitului

Stimați frați și surori,

Mi-au fost arătate unele lucruri referitoare la biserica din _______. Mi-au fost prezentate cazuri individuale care, în multe privințe, reprezintă cazurile multor altora. Printre ele a fost și cel al sorei A și al soțului ei. Domnul l-a convins de adevăr. El a fost încântat de armonia și de spiritul adevărului și a fost binecuvântat atunci când l-a mărturisit. Dar Satana a venit și l-a ispitit în privința apetitului.4M 28.1

Fratele A și-a îngăduit multă vreme pofta pentru stimulenți, al căror efect a fost acela de a-i întuneca mintea, de a-i slăbi intelectul și de a-i micșora puterile morale. Gândirea și judecata i-au fost aduse în robia apetitului pervertit, nefiresc, iar dreptul lui de întâi născut — demnitatea și puterile omenești care i-au fost date de Dumnezeu — a fost sacrificat obiceiurilor nestăpânite. Dacă fratele A ar fi studiat Cuvântul lui Dumnezeu și ar fi făcut din el călăuza lui, dacă s-ar fi încrezut în Dumnezeu și s-ar fi rugat pentru harul de a birui, ar fi avut putere, în Numele lui Isus, să învingă ispita.4M 28.2

Dar fratele A nu a recunoscut niciodată cerințele înalte pe care le are Dumnezeu din partea lui. Facultățile lui morale au fost slăbite prin obiceiurile lui în ceea ce privește mâncarea și băutura și printr-o purtare imorală. Când a acceptat adevărul, el avea de format un caracter pentru cer. Dumnezeu avea să-l pună la probă și să-l încerce. El avea de făcut pentru el însuși o lucrare pe care nimeni nu o putea face în locul lui. Prin modul său de viață, a pierdut mulți ani din prețiosul timp de probă, când ar fi putut să dobândească o experiență religioasă, când ar fi putut să cunoască viața lui Hristos și infinitul sacrificiu făcut în favoarea omului, pentru a-l elibera din lanțurile cu care îl legase Satana și pentru a-l face în stare să aducă slavă Numelui Său.4M 28.3

Hristos a plătit scump pentru răscumpărarea omului. În pustia ispitirii, El a suferit cele mai cumplite chinuri ale foamei și, în timp ce era epuizat în urma postului, Satana era pregătit cu numeroasele lui ispite ca să-L asalteze pe Fiul lui Dumnezeu, să profite de slăbiciunea Lui și să-L învingă, astfel încât să zădărnicească planul de mântuire. Dar Hristos a rămas statornic. El a biruit în favoarea omului, ca să-l poată salva din degradarea căderii în păcat. Experiența lui Hristos este spre folosul nostru. Exemplul Său în biruirea apetitului arată calea de urmat pentru aceia care aveau să fie urmașii Săi și, în cele din urmă, să stea cu El pe scaunul Său de domnie.4M 29.1

Hristos a suferit de foame în sensul cel mai deplin. În general, omenirea dispune de tot ce este necesar pentru a-și întreține viața. Cu toate acestea, asemenea primilor noștri părinți, oamenii doresc ceea ce Dumnezeu le-a interzis pentru că nu este bun pentru ei. Hristos a suferit de foame în ce privește hrana necesară și S-a împotrivit ispitei lui Satana în problema apetitului. Satisfacerea apetitului nestăpânit trezește în omul căzut dorința după lucrurile care, în cele din urmă, se vor dovedi spre ruina lui.4M 29.2

Omul a ieșit din mâna lui Dumnezeu desăvârșit în privința oricărei capacități fizice sau mintale, în perfectă stare, deci pe deplin sănătos. A fost nevoie de mai mult de două mii de ani de îngăduire a apetitului și a pasiunilor nestăpânite pentru a aduce organismul uman în această stare, în care forța vitală îi este slăbită. De-a lungul generațiilor, tendința a fost în jos. Îngăduirea apetitului și a patimilor josnice a condus la exces și la violență. Depravarea și nenumăratele obiceiuri dezgustătoare au slăbit energiile și au adus asupra neamului omenesc tot felul de boli, până când vigoarea și slava primelor generații au trecut și, în a treia generație de la Adam, omul a început să arate semnele decăderii. Generațiile de după potop au degenerat mult mai repede.4M 29.3

Toată această nenorocire și suferința acumulată pot fi puse pe seama îngăduirii apetitului și a patimilor josnice. Trăirea în lux și folosirea vinului pervertesc sângele, stârnesc pasiuni imorale și produc tot felul de boli, dar răul nu se sfârșește aici. Părinții lasă aceste tare ca moștenire copiilor lor. De regulă, orice părinte le transmite copiilor lui înclinațiile și tendințele lui rele; el le transmite boala din propriul sânge inflamat și bolnav. Imoralitatea, boala și debilitatea mintală sunt transmise ca o moștenire nenorocită de la tată la fiu, din generație în generație, și aceasta aduce suferința și chinul pe care le vedem pretutindeni în lume, nefiind altceva decât o repetare a căderii omului.4M 30.1

Continua călcare a legilor naturii reprezintă o călcare continuă a Legii lui Dumnezeu. Actuala povară de suferință și de chin pe care o vedem pretutindeni, diformitatea, neputințele, bolile și stupiditatea care inundă lumea acum fac din ea un spital de leproși, în comparație cu ceea ce ar fi putut să fie sau cu ceea ce a plănuit Dumnezeu să fie, iar generația actuală este debilă în ce privește puterile mintale, morale și fizice. Toată această nenorocire s-a acumulat din generație în generație ca urmare a faptului că omul vrea să calce Legea lui Dumnezeu. Păcate dintre cele mai grave sunt comise prin îngăduirea apetitului pervertit.4M 30.2

Gustul format pentru această otravă respingătoare, abjectă, care este tutunul, conduce la dorința după stimulente mai puternice, cum sunt băuturile alcoolice, care sunt luate sub un pretext sau altul, pentru vreo afecțiune imaginară sau pentru prevenirea unor posibile boli. În felul acesta, se formează o dorință nefirească pentru aceste stimulente dăunătoare și excitante, iar această dorință s-a întărit până când s-a ajuns ca amploarea necumpătării în această generație să devină alarmantă. Oameni care iubesc alcoolul, care sunt bețivi, pot fi văzuți pretutindeni. Intelectul lor își pierde vigoarea, puterile morale le sunt slăbite, iar sensibilitatea le este tocită și, astfel, cerințele lui Dumnezeu și ale cerului nu sunt înțelese și lucrurile veșnice nu sunt apreciate. Biblia declară că niciun bețiv nu va moșteni Împărăția lui Dumnezeu.4M 30.3

Tutunul și băuturile alcoolice îl întinează și îl năucesc pe cel care le folosește. Dar răul nu se oprește aici. El le transmite copiilor lui temperamentul său irascibil, sângele bolnav, intelectul slăbit și slăbiciunea morală și se face responsabil pentru toate relele pe care modul lui de viață greșit și imoral le aduce asupra familiei lui și asupra societății. Omenirea geme sub povara nenorocirii și a suferinței acumulate din cauza păcatelor generațiilor anterioare. Cu toate acestea, aproape fără să se gândească deloc, bărbații și femeile din generația actuală își satisfac necumpătarea prin îmbuibare și prin beție, lăsând astfel moștenire generației următoare boala, un intelect slăbit și o moralitate pervertită.4M 31.1

Necumpătarea în orice privință constituie cel mai teribil fel de egoism. Cei care se tem cu adevărat de Dumnezeu și care păzesc poruncile Lui privesc aceste lucruri în lumina rațiunii și a religiei. Cum ar putea un om — bărbat sau femeie — să păzească Legea lui Dumnezeu, care îi cere să-și iubească semenii ca pe sine însuși, dacă își satisface apetitul nestăpânit, care îi amorțește rațiunea, îi slăbește intelectul și îi umple corpul de boli? Necumpătarea aprinde pasiunile și dă frâu liber poftei, iar rațiunea și conștiința sunt orbite de pasiunile josnice.4M 31.2

Noi ne întrebăm: Ce va face soțul sorei A? Își va vinde el, asemenea lui Esau, dreptul de întâi născut pentru o porție de linte? Își va vinde demnitatea și evlavia pentru a-și satisface un gust pervertit care nu-i va aduce decât nefericire și degradare? „Plata păcatului este moartea.” Acest frate nu are curajul moral de a-și înfrâna pofta. Obiceiurile lui nu au fost în armonie cu adevărul și cu Mărturiile de mustrare pe care Dumnezeu a găsit potrivit să le dea poporului Său. Conștiința lui nu era cu totul moartă. El știa că nu poate să-I slujească lui Dumnezeu și, în același timp, să-și satisfacă apetitul. De aceea, a cedat ispitei lui Satana, care a fost prea puternică pentru ca el să i se împotrivească prin puterea lui, și a fost învins. El a pus lipsa lui de interes pentru adevăr pe seama altor cauze decât cea adevărată, ca să-și acopere lipsa de voință și să ascundă cauza reală a îndepărtării lui de Dumnezeu, care era apetitul nestăpânit.4M 31.3

Aici se poticnesc mulți. Ei șovăie între stăpânirea apetitului și satisfacerea lui și, în cele din urmă, sunt biruiți de vrăjmaș și renunță la adevăr. Mulți dintre cei care s-au îndepărtat de la adevăr aduc drept motiv al atitudinii lor faptul că nu cred Mărturiile. Cercetările arată că, de fapt, ei cultivau un obicei păcătos pe care Dumnezeu l-a condamnat în Mărturii. Întrebarea este: Vor renunța ei la idolul pe care Dumnezeu îl condamnă sau vor continua pe calea lor greșită, de îngăduire a slăbiciunii lor și de respingere a luminii pe care Dumnezeu le-a dat-o și prin care a mustrat chiar lucrurile în care ei își găsesc plăcerea? Întrebarea la care ar trebui să răspundă aceștia este: Să renunț la eul meu și să accept ca din partea lui Dumnezeu Mărturiile care îmi mustră păcatele sau să renunț la Mărturii, pentru că îmi mustră păcatele?4M 32.1

În multe cazuri, Mărturiile sunt primite întru totul, păcatul și înclinațiile rele sunt părăsite și imediat începe reforma, în armonie cu lumina dată de Dumnezeu. În alte situații, în care sunt îngăduite înclinațiile păcătoase, Mărturiile sunt respinse și se aduc numeroase scuze neadevărate ca motiv pentru refuzul de a le primi. Adevăratul motiv nu este spus. Acesta este lipsa curajului moral — a unei voințe întărite și controlate de Duhul lui Dumnezeu, de a renunța la obiceiurile dăunătoare.4M 32.2

Nu este ușor să învingi gustul pentru narcotice și pentru substanțe stimulante. Doar în Numele lui Hristos poate fi câștigată această biruință. El a biruit în locul omului, în lungul Său post de aproape șase săptămâni, din pustia ispitirii. El are compasiune față de slăbiciunea omului. Dragostea lui Hristos pentru omul căzut a fost atât de mare, încât a făcut un sacrificiu infinit ca să poată ajunge la el, în starea de degradare în care se găsea, și să-l poată înălța în cele din urmă, prin puterea Sa divină, la tronul Său. Dar depinde de om dacă Hristos va împlini sau nu pentru el ceea ce este întru totul în stare să împlinească.4M 32.3

Se va prinde omul de puterea divină și i se va împotrivi lui Satana cu hotărâre și cu perseverență, după exemplul pe care i l-a dat Hristos, în lupta Sa cu vrăjmașul, în pustia ispitirii? Dumnezeu nu poate să mântuiască un om, din puterea vicleniilor lui Satana, împotriva voinței lui. Omul trebuie să lucreze cu puterea lui omenească, ajutat de puterea divină a lui Hristos, pentru a se împotrivi și pentru a învinge cu orice preț. Cu alte cuvinte, omul trebuie să biruiască așa cum a biruit Hristos. Și apoi, prin biruința pe care este privilegiul lui să o câștige în Numele atotputernic al lui Isus, el poate să devină moștenitor al lui Dumnezeu și împreună-moștenitor cu Isus Hristos. Lucrurile nu ar putea sta astfel dacă Hristos ar obține singur toată biruința. Omul trebuie să-și facă partea lui, trebuie să fie biruitor în dreptul lui, prin puterea și prin harul pe care i le dă Hristos. Omul trebuie să fie colaborator cu Hristos, să participe alături de El la această biruință și apoi va fi părtaș cu Hristos și la slava Lui.4M 32.4

Lucrarea în care suntem angajați este o lucrare sfântă. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe frații lui: „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.” Noi avem față de Dumnezeu datoria sacră de a ne păstra spiritul curat, ca pe un templu al Duhului Sfânt. Dacă inima și mintea sunt devotate slujirii lui Dumnezeu, dacă ascultăm de toate poruncile Sale, iubindu-L cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea și iubindu-ne semenii ca pe noi înșine, vom fi găsiți credincioși față de toate cerințele Cerului.4M 33.1

Apostolul spune din nou: „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultați de poftele lui.” De asemenea, el îi îndeamnă pe frații lui: „Toți cei care se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji.”4M 33.2