Luarea Ierihonului

După moartea lui Moise, Iosua a fost desemnat conducător al lui Israel, ca să conducă poporul în Țara Promisă. El era bine pregătit pentru această slujbă importantă. Fusese prim-ministru al lui Moise în cea mai mare parte a perioadei în care israeliții rătăciseră prin pustie. Văzuse minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin Moise și înțelesese bine care erau înclinațiile poporului. Fusese unul dintre cei doisprezece trimiși ca iscoade să cerceteze Țara Promisă și unul dintre cei doi care dăduseră un raport credincios cu privire la bogăția acesteia și care încurajaseră poporul să pornească și să o ia în stăpânire prin puterea lui Dumnezeu. 4M 156.2

Domnul i-a promis lui Iosua că avea să fie cu el așa cum fusese cu Moise și că va face astfel încât Canaanul să fie ușor de cucerit pentru el, dacă avea să fie credincios, păzind toate poruncile Sale. Iosua era neliniștit în legătură cu îndeplinirea misiunii de a conduce poporul în țara Canaanului, dar această asigurare i-a îndepărtat temerile. El le-a poruncit copiilor lui Israel să se pregătească pentru o călătorie de trei zile și toți bărbații capabili să participe la război să fie gata de luptă. „Ei au răspuns lui Iosua și au zis: «Vom face tot ce ne-ai poruncit și ne vom duce oriunde ne vei trimite. Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise. Numai Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine cum a fost cu Moise! Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale și care nu va asculta de tot ce-i vei porunci să fie pedepsit cu moartea! Întărește-te numai și îmbărbătează-te!»”4M 157.1

Dumnezeu intenționa ca israeliții să treacă Iordanul printr-o minune. Iosua le-a poruncit să se sfințească, deoarece, a doua zi, Domnul avea să facă minuni în mijlocul lor. La timpul stabilit, el le-a poruncit preoților să ia chivotul, în care se afla Legea lui Dumnezeu, și să îl poarte înaintea poporului. „Domnul a zis lui Iosua: «Astăzi voi începe să te înalț înaintea întregului Israel ca să știe că voi fi cu tine, cum am fost cu Moise.»”4M 157.2

Preoții au ascultat poruncile conducătorului lor și au mers înaintea poporului, ducând chivotul legământului. Oștile evreilor s-au încolonat pentru marș și au urmat acest simbol al prezenței divine. Întinsa coloană a coborât pe malul Iordanului și, când picioarele preoților au atins apa de la marginea râului, apele de sus s-au oprit și cele de jos au continuat să curgă la vale, lăsând în urmă albia râului uscată. Preoții au înaintat purtând chivotul lui Dumnezeu, iar Israel i-a urmat îndeaproape. La jumătatea Iordanului, preoților li s-a poruncit să se oprească în albia râului până când toată oștirea evreilor avea să treacă pe malul celălalt. Aceasta avea să întipărească în mintea lor și mai convingător faptul că puterea care oprise în loc apele Iordanului era aceeași putere care îi ajutase pe părinții lor să traverseze Marea Roșie, cu mulți ani în urmă. 4M 157.3

Mulți dintre cei care erau copii atunci când trecuseră Marea Roșie acum, printr-o minune asemănătoare, traversau Iordanul ca oameni de război, echipați de luptă. După ce oștirea lui Israel a trecut în întregime în partea cealaltă, Iosua le-a poruncit preoților să iasă din râu. Când aceștia, purtând chivotul legământului, au ajuns în siguranță pe malul opus, Dumnezeu a retras brațul Său puternic și apele adunate au năvălit la vale, ca o cascadă puternică, pe albia naturală a râului. Iordanul a început să se rostogolească din nou, ca un potop irezistibil, revărsându-se peste toate malurile lui.4M 158.1

Dar, pentru ca această minune extraordinară să nu poată fi uitată niciodată, înainte ca preoții să iasă din râu, Domnul i-a poruncit lui Iosua să aleagă oameni de vază din fiecare seminție care să ia pietre din albia râului, din locul unde stătuseră preoții, și să le ducă pe umeri până la Ghilgal, pentru ca acolo să înalțe un monument de aducere-aminte a faptului că Dumnezeu făcuse ca Israel să treacă Iordanul pe uscat. Acesta avea să le aducă mereu aminte de minunea pe care o făcuse Domnul pentru ei. Odată cu trecerea anilor, copiii lor aveau să întrebe despre acel monument, iar ei aveau să le relateze din nou și din nou această istorie minunată, până când ea avea să fie întipărită pentru totdeauna în mintea lor, până la ultima generație.4M 158.2

Când toți împărații amoriților și ai canaaniților au auzit că Domnul oprise în loc apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel, inima li s-a topit de frică. Israeliții omorâseră doi dintre împărații Moabului, iar miraculoasa lor trecere peste Iordanul cel umflat și năvalnic a umplut poporul de groază. Apoi, Iosua i-a circumcis pe toți cei care se născuseră în pustie. După acest ceremonial, ei au celebrat Paștele în Câmpia Ierihonului. „Domnul a zis lui Iosua: «Astăzi am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.»”4M 158.3

Popoarele păgâne reproșaseră Domnului și poporului Său că evreii nu au reușit să ia în stăpânire Țara Canaan, pe care se așteptaseră să o primească drept moștenire la scurt timp după ce plecaseră din Egipt. Dușmanii lor triumfaseră pentru că Israel rătăcise atât de mult prin pustie și se ridicaseră plini de îngâmfare împotriva lui Dumnezeu, declarând că El nu fusese în stare să-i ducă în Canaan. Acum, Domnul Își manifestase în mod extraordinar puterea și favoarea conducându-Și poporul dincolo de Iordan, pe uscat, iar dușmanii lor nu au mai putut să-i batjocorească. Mana, care continuase [să cadă] până atunci, acum a încetat, pentru că israeliții erau gata să ia în stăpânire Canaanul și să mănânce din roadele acelei țări bune, deci nu mai aveau nevoie de ea.4M 158.4

Când s-a retras de lângă oștile lui Israel să mediteze și să se roage pentru ca prezența specială a lui Dumnezeu să-l însoțească, Iosua a văzut un Om cu o statură impunătoare, îmbrăcat în haine de războinic, având în mână sabia scoasă din teacă. Iosua nu L-a recunoscut ca fiind vreunul dintre războinicii lui Israel, dar nici nu părea a fi un dușman. În zelul lui, I s-a adresat spunându-I: „«Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri?” El a răspuns: «Nu, ci Eu sunt Căpetenia oștirii Domnului și acum am venit.» Iosua s-a aruncat cu fața la pământ, s-a închinat și I-a zis: «Ce spune Domnul meu robului Său?» Și Căpetenia oștirii Domnului a zis lui Iosua: «Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.» Și Iosua a făcut așa.”4M 159.1

Slava lui Dumnezeu sfințea sanctuarul și, din această cauză, preoții nu intrau niciodată încălțați în locul sfințit de prezența lui Dumnezeu. De încălțăminte ar fi putut să se lipească particule de praf care ar fi profanat acel loc sfânt, de aceea, preoților li se cerea să-și spele mâinile și picioarele înainte de a intra în cortul întâlnirii, pentru ca orice impuritate să poată fi îndepărtată. Dumnezeu le cerea tuturor celor care oficiau slujbele din sanctuar să facă o pregătire specială înainte de a intra în locul în care se descoperea slava Sa.4M 159.2

Cel care S-a arătat ca un luptător înarmat înaintea conducătorului lui Israel era Fiul lui Dumnezeu. Era Acela care îi condusese pe evrei prin pustie, învăluit într-un stâlp de nor ziua și într-un stâlp de foc noaptea. Ca să întipărească în mintea lui Iosua faptul că El nu era nimeni altul decât Hristos, Cel Slăvit, El i-a spus: „Scoate-ți încălțămintea din picioare.” Apoi l-a instruit pe Iosua cum să procedeze ca să cucerească Ierihonul. Tuturor bărbaților de război trebuia să li se poruncească să înconjoare cetatea câte o dată în fiecare zi, timp de șase zile, iar în a șaptea zi să mărșăluiască în jurul Ierihonului de șapte ori.4M 159.3

Astfel, Iosua le-a dat ordine preoților și poporului după cum îl îndrumase Domnul. El a organizat oștile lui Israel într-o ordine desăvârșită. În frunte se afla o grupă de bărbați înarmați, îmbrăcați ca de război, nu pentru a-și exercita atunci priceperea în mânuirea armelor, ci doar pentru a crede și a asculta indicațiile care le erau date. Apoi urmau șapte preoți cu trâmbițe. După aceea venea chivotul lui Dumnezeu, cu strălucirea aurului, cu un nimb de slavă deasupra lui, purtat de preoți îmbrăcați în veșminte deosebite, bogate, care arătau slujba lor sacră. Imensa oștire a lui Israel îi urma într-o ordine perfectă, fiecare seminție sub steagul ei. În felul acesta au înconjurat cetatea cu chivotul lui Dumnezeu. Nu s-a auzit niciun sunet, ci numai zgomotul pașilor acelei armate puternice și glasul solemn al trâmbițelor, al cărui ecou se repeta printre dealuri și răsuna pe străzile Ierihonului. 4M 160.1

Străjerii cetății condamnate urmăreau uimiți și speriați fiecare mișcare și raportau celor cu autoritate. Nu-și puteau imagina ce semnificație avea toată această manifestare. Ierihonul sfidase armatele lui Israel și pe Dumnezeul cerului, dar acum, când oastea aceasta puternică mărșăluia în jurul cetății, câte o dată în fiecare zi, cu toată parada și măreția de război, cu grandoarea acelui chivot sacru și preoții care participau, misterul impresionant al scenei umplea de groază inima prinților și a poporului. Apoi își verificau din nou apărarea puternică, simțindu-se siguri că aveau să reziste cu succes chiar și celui mai puternic atac. Mulți luau în râs ideea că asupra lor ar putea să se abată vreun rău în urma acestor demonstrații ciudate din partea dușmanilor lor, dar alții erau îngroziți când vedeau maiestatea și splendoarea procesiunii care le înconjura în fiecare zi cetatea în mod grandios. Și-au adus aminte că, în urmă cu patruzeci de ani, apele Mării Roșii se despărțiseră în fața acestui popor și că acum tocmai se deschisese o cale pentru ei prin râul Iordan. Nu știau ce alte minuni avea să facă Dumnezeu pentru ei, dar își țineau porțile închise cu grijă și le păzeau cu războinici puternici.4M 160.2

Timp de șase zile, oștirea lui Israel a înconjurat cetatea. A venit cea de-a șaptea zi și, cu primele raze ale zorilor, Iosua a trecut în fruntea armatei Domnului. Acum li s-a cerut să mărșăluiască de șapte ori în jurul Ierihonului și, la sunetul puternic al trâmbițelor, să strige tare, pentru că Dumnezeu avea să le dea cetatea. Impunătoarea armată și-a început marșul solemn în jurul zidurilor solide. Chivotul strălucitor al lui Dumnezeu, luminând [la] primele licăriri ale zorilor, preoții, cu pieptarele lor strălucitoare, împodobite cu pietre prețioase, și războinicii, cu armurile lor sclipitoare, alcătuiau o procesiune magnifică. Toți erau tăcuți ca niște morți; nu se auzeau decât tropotul ritmic al atâtor picioare și sunetul ocazional al trâmbițelor, spintecând liniștea desăvârșită a dimineții. Zidurile masive, construite din piatră solidă, priveau încruntate în jos, sfidând asediul oamenilor.4M 161.1

Deodată, imensa armată începe să strige. Trâmbițele izbucnesc într-un sunet care cutremură pământul. Glasurile unite ale întregului Israel străpung văzduhul cu un răsunet puternic. Zidurile din piatră solidă, cu turnurile și cu parapetele lor masive, se clatină și se răstoarnă din temelii, cu un trosnet puternic asemenea a mii de tunete, prăbușindu-se în ruină la pământ. Locuitorii și oștirea dușmană, paralizați de groază și de uimire, nu opun nicio rezistență, iar Israel intră în marș și cucerește cetatea cea puternică a Ierihonului. 4M 161.2

Cât de ușor au dărâmat oștile cerului acele ziduri care li se păruseră atât de formidabile iscoadelor care aduseseră un raport fals! Cuvântul lui Dumnezeu a fost singura armă folosită. Atotputernicul lui Israel spusese: „Iată, dau în mâinile tale Ierihonul.” Dacă un singur războinic ar fi împins cu puterea lui zidurile, slava lui Dumnezeu ar fi fost micșorată și voința Lui zădărnicită. Dar lucrarea a fost lăsată pe seama Celui Atotputernic și, chiar dacă temelia acelor fortificații ar fi fost îngropată până în centrul pământului și vârfurile lor ar fi atins bolta cerului, rezultatul ar fi fost același atunci când Căpetenia oștirii Domnului Și-a condus la atac legiunile de îngeri.4M 161.3

De mult dorea Dumnezeu să dea cetatea Ierihonului în mâinile poporului Său ales și să-Și mărească Numele în mijlocul națiunilor pământului. În urmă cu patruzeci de ani, când îi scosese pe israeliți din robie, El le propusese să le dea în stăpânire țara Canaanului. Dar, prin cârtirile și prin invidia lor I-au stârnit mânia și El i-a făcut să rătăcească prin pustie timp de patruzeci de ani, până când toți cei care Îl jigniseră prin necredința lor au murit. Prin cucerirea Ierihonului, Dumnezeu le-a declarat evreilor că părinții lor ar fi putut să intre în posesia cetății cu patruzeci de ani în urmă dacă s-ar fi încrezut în El așa cum au făcut acum copiii lor.4M 162.1

Istoria vechiului Israel este scrisă pentru învățătura noastră. „Totuși cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.” „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.”4M 162.2

Mulți dintre cei care, asemenea israeliților de odinioară, susțin că păzesc poruncile lui Dumnezeu au inimi necredincioase, în timp ce, în aparență, respectă Legea lui Dumnezeu. Deși au fost favorizați cu o mare lumină și cu privilegii prețioase, ei vor pierde Canaanul ceresc la fel cum israeliții răzvrătiți au pierdut intrarea în Canaanul pământesc pe care Dumnezeu li-i promisese ca răsplată pentru ascultarea lor.4M 162.3

Ca popor, nouă ne lipsește credința. În zilele noastre, foarte puțini urmează indicațiile date prin slujitorul ales de Dumnezeu, cu o ascultare la fel de strictă ca aceea a armatelor lui Israel la luarea Ierihonului. Căpetenia oștirii Domnului nu S-a descoperit întregii adunări. El a vorbit doar cu Iosua, care le-a relatat evreilor cum a decurs această întrevedere. A fost lăsat la latitudinea lor să creadă sau să se îndoiască de cuvintele lui Iosua, să urmeze poruncile date prin el în Numele Căpeteniei oștirii Domnului sau să se răzvrătească împotriva poruncilor lui și să-i nege autoritatea. Ei nu au putut să vadă armata de îngeri condusă de Fiul lui Dumnezeu, care mergea în fața lor. Astfel, ar fi putut să se gândească: „Ce mișcări lipsite de sens sunt acesta și ce reprezentație ridicolă este să mărșăluim zilnic în jurul zidurilor cetății, în timp ce suflăm în trâmbițele din corn de berbec! Toate acestea nu pot avea niciun efect asupra acestor puternice turnuri fortificate.”4M 162.4

Dar chiar planul de a continua această ceremonie pe o perioadă de timp atât de îndelungată, înainte ca zidurile să se prăbușească, a fost, în cele din urmă, o ocazie de creștere a credinței israeliților. 4M 163.1

În mintea lor trebuia să se întipărească bine gândul că puterea lor nu stătea în înțelepciunea omului, nici în puterea lui, ci doar în Dumnezeul mântuirii lor. În felul acesta, ei trebuiau să învețe să se scoată din calcul pe ei înșiși și să se bazeze întru totul pe Conducătorul lor divin. 4M 163.2

Oare cei care pretind astăzi că sunt poporul lui Dumnezeu s-ar comporta la fel în împrejurări asemănătoare? Fără îndoială că mulți ar vrea să-și urmeze propriile planuri și ar sugera alte căi și mijloace pentru a-și atinge scopul final. Ei nu ar fi dispuși să se supună unei orânduiri atât de simple, care nu reflecta asupra lor nicio slavă, în afară de meritul ascultării. În același timp, ei ar pune la îndoială posibilitatea ca o cetate puternică să fie cucerită într-o asemenea manieră. Dar legea datoriei este supremă. Ea trebuie să aibă întâietate asupra rațiunii umane. Credința este puterea vie care îndepărtează orice barieră, care depășește toate obstacolele și care își înfige stindardul în inima taberei dușmane.4M 163.3

Dumnezeu va face lucruri extraordinare pentru cei care se încred în El. Motivul pentru care cei care susțin că sunt poporul lui Dumnezeu nu au mai multă putere este acela că ei se încred prea mult în propria înțelepciune și nu Îi dau Domnului ocazia să-Și descopere puterea în favoarea lor. În orice situație de criză, El îi va ajuta pe copiii Săi credincioși dacă ei își vor pune toată încrederea în El și Îl vor asculta fără rezervă.4M 163.4

În Cuvântul lui Dumnezeu sunt taine adânci; în providențele Sale sunt taine inexplicabile; în planul de mântuire sunt taine pe care omul nu le poate pătrunde, dar mintea limitată, având dorința puternică de a-și satisface curiozitatea și de a rezolva problemele infinitului, neglijează să urmeze calea simplă arătată de voința descoperită a lui Dumnezeu și cercetează plină de curiozitate să afle tainele ascunse încă de la întemeierea lumii. Omul își clădește teoriile lui, pierde simplitatea adevăratei credințe, devine prea îngâmfat ca să creadă declarațiile Domnului și se închide în propriile păreri.4M 163.5

Mulți dintre cei care mărturisesc credința noastră se află în această postură. Ei sunt slabi și lipsiți de putere pentru că se încred în propria tărie. Dumnezeu lucrează cu putere pentru un popor credincios care ascultă Cuvântul Său fără să se întrebe sau să pună la îndoială. Maiestatea cerului, cu armata Sa de îngeri, a doborât la pământ zidurile Ierihonului fără vreun ajutor omenesc. Războinicii înarmați ai lui Israel nu au avut niciun motiv să-și atribuie slava acestei realizări. Totul a fost făcut prin puterea lui Dumnezeu. Să renunțe oamenii la ei înșiși și la dorința de a lucra după propriile planuri, să se supună în umilință voinței divine, și Dumnezeu le va înviora puterea și le va aduce libertate și biruință copiilor Săi.4M 164.1