Ambasadori ai lui Hristos

Ambasadorii lui Hristos au de făcut o lucrare solemnă și importantă, a cărei responsabilitate apasă prea ușor asupra unora. În timp ce slujește în sanctuarul de sus, Hristos slujește și în biserica Sa de pe pământ, prin delegații Săi. El le vorbește oamenilor prin bărbați aleși și tot prin ei duce mai departe lucrarea Sa, așa cum, în zilele smeririi Sale, a lucrat în mod vizibil pe pământ. Deși au trecut secole, scurgerea timpului nu a schimbat cu nimic făgăduința pe care le-a făcut-o ucenicilor: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” De la înălțarea lui Hristos până astăzi, bărbați desemnați de Dumnezeu, care și-au primit autoritatea de la El, au devenit învățători ai credinței. Hristos, Adevăratul Păstor, Își supraveghează lucrarea prin intermediul acestor subpăstori. Astfel, poziția celor care lucrează prin cuvânt și învățătură devine foarte importantă. În locul lui Hristos, ei îi îndeamnă stăruitor pe oameni să se împace cu Dumnezeu.4M 393.1

Oamenii nu trebuie să-i privească pe pastorii lor ca pe niște simpli vorbitori publici sau oratori, ci ca pe niște ambasadori ai lui Hristos, care își primesc înțelepciunea și puterea de la marele Cap al bisericii. A disprețui sau a desconsidera Cuvântul rostit de reprezentantul lui Hristos înseamnă a arăta lipsă de respect nu numai față de om, ci și față de Învățătorul care l-a trimis. El ține locul lui Hristos, iar vocea Sa trebuie să fie auzită prin reprezentanții Săi.4M 393.2

Mulți dintre pastorii noștri au făcut o mare greșeală ținând discursuri aproape în totalitate argumentative. Sunt suflete care aud teoria adevărului și sunt impresionate de dovezile aduse, iar apoi, dacă o parte a cuvântării Îl prezintă pe Hristos ca fiind Mântuitorul lumii, sămânța semănată poate să răsară și să aducă roade pentru slava lui Dumnezeu. Dar, în multe discursuri, crucea lui Hristos nu este prezentată înaintea oamenilor. Este posibil ca unii să asculte, cu acea ocazie, ultima predică din viața lor, iar alții să nu se mai afle niciodată în situația de a avea desfășurat înaintea lor tot lanțul adevărului, împreună cu aplicația acestuia făcută pentru inima lor. Odată pierdută, ocazia de aur este pierdută pentru totdeauna. Dacă, în legătură cu teoria adevărului, ar fi fost înălțat Hristos cu dragostea Sa mântuitoare, aceasta ar fi putut înclina balanța de partea Lui.4M 393.3

Sunt mai multe suflete decât ne putem imagina, care tânjesc să înțeleagă cum pot veni la Hristos. Mulți ascultă de la amvon predici foarte apreciate și nu știu mai bine decât înainte de a le auzi cum să-L găsească pe Isus și pacea și odihna pe care sufletul lor le dorește. Pastorii care predică lumii ultima solie a harului trebuie să aibă în minte gândul că Hristos trebuie să fie înălțat ca refugiu al păcătosului. Mulți pastori cred că nu este nevoie să predice pocăința și credința, cu o inimă în întregime supusă de dragostea lui Dumnezeu; ei consideră de la sine înțeles că aceia care îi ascultă sunt întru totul familiarizați cu Evanghelia și că trebuie prezentate alte aspecte, de naturi diferite, pentru a le menține atenția. Dacă ascultătorii sunt interesați, ei consideră lucrul acesta o dovadă a faptului că au succes. Oamenii sunt neștiutori în ce privește planul de mântuire și au nevoie de mai multă instruire în legătură cu acest subiect atât de important, decât în legătură cu oricare altul. 4M 394.1

Cei care se adună să asculte adevărul se așteaptă să aibă un folos din aceasta, așa cum așteptau Corneliu și prietenii săi: „Acum dar, toți suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ți-a poruncit Domnul să ne spui.”4M 394.2

Cuvântările teoretice sunt esențiale pentru ca toți să poată cunoaște doctrina și să vadă lanțul adevărului, verigă după verigă unindu-se într-un întreg perfect. Dar niciodată nu ar trebui să fie ținută o predică în care să nu fie prezentat Hristos și El răstignit, ca temelie a Evangheliei, și în care să nu se facă o aplicație a adevărurilor expuse, astfel încât să se imprime în mintea oamenilor faptul că doctrina lui Hristos nu este Da și Nu, ci Da și Amin în Hristos Isus.4M 394.3

După ce a fost prezentată teoria adevărului, urmează partea laborioasă a lucrării. Oamenii nu trebuie să fie lăsați fără o instruire în ceea ce privește adevărurile practice legate de viața lor de fiecare zi. Ei trebuie să înțeleagă și să simtă că sunt păcătoși și că au nevoie să se întoarcă la Dumnezeu, să se convertească. Ce a spus Hristos, ce a făcut El și ce i-a învățat pe oameni trebuie să le fie prezentat în modul cel mai convingător.4M 395.1

Lucrarea pastorului este de-abia la început atunci când adevărul este deschis înțelegerii oamenilor. Hristos este Mijlocitorul nostru și Marele-Preot care oficiază în prezența Tatălui. El i-a fost prezentat lui Ioan ca un Miel care a fost junghiat și al Cărui sânge a curs în favoarea păcătosului. Când Legea lui Dumnezeu este prezentată înaintea păcătosului, arătându-i adâncimea păcatului său, imediat trebuie să i se îndrepte atenția către Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. El trebuie învățat să se pocăiască față de Dumnezeu și să aibă credință în Domnul nostru Isus Hristos. În felul acesta, lucrarea reprezentantului lui Hristos va fi în armonie cu lucrarea Sa din sanctuarul ceresc.4M 395.2

Pastorii ar atinge mult mai multe inimi dacă ar insista mai mult asupra evlaviei practice. Adeseori, când se fac eforturi pentru a duce adevărul în zone noi, lucrarea este aproape în întregime teoretică. Oamenii sunt dezorientați. Ei văd forța adevărului și sunt nerăbdători să dobândească o temelie sigură. Atunci când inimile le sunt înduioșate este timpul ca, mai mult decât orice altceva, să se insiste asupra religiei lui Hristos, care să se imprime în conștiința lor; dar, prea adesea, seria de prelegeri a fost lăsată să se încheie fără ca pentru acești oameni să fi fost făcută lucrarea de care aveau nevoie. Efortul acesta s-a asemănat foarte mult cu jertfa lui Cain: i-a lipsit sângele pentru a fi acceptată de Dumnezeu. Cain a făcut bine aducând o jertfă, dar a lăsat deoparte tocmai ceea ce ar fi făcut ca aceasta să aibă valoare — sângele ispășitor.4M 395.3

Este trist că motivul pentru care mulți insistă atât de mult asupra teoriei și atât de puțin asupra evlaviei practice este acela că Hristos nu este prezent în inima lor. Ei nu au o legătură vie cu Dumnezeu. Multe suflete se decid în favoarea adevărului pe baza greutății dovezilor, fără să fie convertite. Nu au fost prezentate discursuri practice în legătură cu aspectele doctrinale, astfel încât, pe măsură ce ajung să vadă frumosul lanț al adevărului, ascultătorii să se poată îndrăgosti de Autorul lui și să fie sfințiți prin ascultare. Lucrarea pastorului nu este făcută până când acesta nu a făcut clară pentru cei care îl ascultă nevoia unei schimbări a caracterului, potrivit cu principiile adevărului pe care le-au primit.4M 395.4

Ar trebui să ne fie groază de religia formală, deoarece în ea nu este niciun Mântuitor. Hristos a prezentat cuvântări clare, amănunțite, cercetătoare și practice. Ambasadorii Săi trebuie să-I urmeze exemplul în fiecare predică pe care o țin. Hristos și Tatăl Său au fost una și Hristos a acceptat cu bucurie toate cerințele Tatălui. El a avut gândul lui Dumnezeu. Mântuitorul a fost Modelul desăvârșit. Iehova Se manifesta prin El. Cerul a fost pus în natura omenească și natura omenească a fost îmbrățișată de inima Iubirii infinite. Dacă pastorii se vor așeza în umilință la picioarele lui Isus, în curând vor dobândi o imagine corectă a caracterului lui Dumnezeu și vor fi în stare să îi învețe și pe alții. Unii intră în lucrarea de pastorație fără să aibă o dragoste profundă pentru Dumnezeu sau pentru semenii lor. În viața unora ca aceștia, se vor manifesta egoismul și îngăduința de sine și, în timp ce acești străjeri neconsacrați și necredincioși își slujesc lor înșiși, în loc să hrănească turma și să își îndeplinească îndatoririle pastorale, poporul piere din lipsă de învățătură potrivită.4M 396.1

În fiecare predică trebuie să se facă apeluri stăruitoare ca oamenii să renunțe la păcatele lor și să se întoarcă la Hristos. Păcatele și viciile atât de larg răspândite în zilele noastre trebuie să fie condamnate, iar evlavia practică trebuie să fie apreciată. Pastorul trebuie să fie el însuși serios, simțind din inimă cuvintele pe care le rostește, și incapabil să-și reprime sentimentul de preocupare pentru sufletele oamenilor pentru care a murit Hristos. Despre Domnul s-a spus: „Râvna pentru casa Ta Mă mănâncă pe Mine.” Aceeași râvnă trebuie să fie simțită și de reprezentanții Săi.4M 396.2

Pentru om, a fost făcut un sacrificiu infinit, dar, pentru orice suflet care nu vrea să accepte mântuirea, a fost făcut în zadar. Așadar, cât de important este ca acela care prezintă adevărul să facă acest lucru cu simțul deplinei responsabilități care apasă asupra lui. Cât de afectuoasă, de plină de compasiune și de amabilă trebuie să fie toată purtarea lui în lucrarea cu sufletele oamenilor, când Răscumpărătorul lumii a arătat că El le prețuiește atât de mult! Hristos pune întrebarea: „Care este deci robul credincios și înțelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale?” Isus întreabă: Cine? Și fiecare slujitor al Evangheliei trebuie să repete întrebarea pentru inima lui. Când privește la solemnele adevăruri, când mintea lui cuprinde portretul ispravnicului credincios și înțelept, sufletul lui va fi răscolit până în adânc.4M 396.3

Fiecărui om i-a fost încredințată o lucrare, nimeni nu este scuzat. Fiecare are de făcut o parte potrivit cu capacitatea sa, iar celui care prezintă adevărul îi revine sarcina de a descoperi cu atenție și cu rugăciune abilitățile tuturor celor care acceptă adevărul și de a-i instrui apoi, pas cu pas, ajutându-i să devină conștienți de responsabilitatea pe care o au de a face lucrarea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu. Trebuie să li se spună în mod stăruitor, din nou și din nou, că nimeni nu va fi în stare să reziste ispitei, să împlinească planul lui Dumnezeu și să trăiască o viață de creștin dacă nu își face lucrarea sa, fie aceasta mare sau mică, și dacă nu o face în mod conștiincios, cu credincioșie. Fiecare are ceva de făcut, în afară de a merge la biserică și a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Toți trebuie să pună în practică adevărul auzit, să-i transpună principiile în viața de zi cu zi. Trebuie să facă lucrarea lui Hristos în mod constant, nu din motive egoiste, ci având ca scop doar slava Celui care a făcut orice sacrificiu ca să îi salveze de la ruină. 4M 397.1

Pastorii trebuie să le imprime celor care acceptă adevărul gândul că trebuie să Îl aibă pe Hristos în căminul lor, că au nevoie de har și de înțelepciune de la El, pentru a-și îndruma și stăpâni copiii. Responsabilitatea de a-și educa și disciplina copiii supunându-i face parte din lucrarea pe care le-a desemnat-o Dumnezeu. Bunătatea și amabilitatea pastorului trebuie să se vadă în modul în care își tratează copiii. El trebuie să aibă întotdeauna în minte gândul că aceștia sunt bărbați și femei în miniatură, membri mai tineri ai familiei lui Dumnezeu. Ei Îi sunt foarte apropiați și foarte dragi Domnului și, dacă sunt bine educați și disciplinați, Îi vor sluji Lui încă din tinerețea lor. Hristos este întristat de orice cuvânt aspru, sever și pripit care le este adresat copiilor. Drepturile lor nu sunt întotdeauna respectate, adeseori fiind tratați ca și când nu ar avea un caracter individual care are nevoie să fie dezvoltat corespunzător ca să nu fie pervertit și planul lui Dumnezeu pentru ei să se dovedească un eșec.4M 397.2

Timotei cunoștea Scripturile din copilărie, iar această cunoaștere a fost pentru el un scut împotriva influențelor rele care îl înconjurau și împotriva ispitei de a alege plăcerea și satisfacția egoistă înaintea datoriei. De un astfel de scut au nevoie toți copiii noștri și ar trebui să constituie o parte din lucrarea părinților și a reprezentanților lui Hristos să vegheze ca aceștia să fie instruiți în mod corespunzător din Cuvântul lui Dumnezeu.4M 398.1

Dacă vrea să primească aprobarea Domnului, pastorul trebuie să lucreze cu credincioșie pentru a-l prezenta pe orice om desăvârșit în Hristos. În felul său de a lucra, el nu trebuie să lase impresia că nu contează prea mult dacă oamenii acceptă sau nu adevărul sau dacă practică sau nu adevărata evlavie, ci credincioșia și sacrificiul de sine manifestate în viața lui trebuie să fie de așa natură, încât să-l convingă pe păcătos că sunt în joc interesele lui veșnice și că sufletul îi este în pericol dacă nu răspunde la eforturile serioase făcute pentru binele lui. Cei care au fost aduși de la rătăcire și întuneric la adevăr și la lumină au de făcut mari schimbări și, dacă în conștiința lor nu este întipărită necesitatea unei reforme totale, vor fi asemenea omului care se uită în oglindă, adică în Legea lui Dumnezeu, descoperă defectele din caracterul său moral, dar pleacă de acolo și uită ce fel de om este. Mintea trebuie menținută trează în ce privește sentimentul de responsabilitate, altfel, va recădea într-o stare de și mai mare nepăsare decât cea în care era înainte de a fi trezită. 4M 398.2

Lucrarea ambasadorilor lui Hristos este cu mult mai mare și mai plină de responsabilitate decât își imaginează mulți. Ei nu trebuie să se mulțumească deloc cu succesul pe care l-au realizat, până când nu vor putea, prin eforturile lor serioase și prin binecuvântarea lui Dumnezeu, să prezinte înaintea Lui creștini gata de slujire, care au un adevărat sentiment al responsabilității și care vor să ducă la îndeplinire lucrarea care le-a fost încredințată. O educație și o muncă adecvate vor avea ca rezultat implicarea în lucrare a acelor bărbați și femei al căror caracter este puternic și ale căror convingeri sunt atât de ferme, încât nimic din ceea ce aparține unui caracter egoist nu este lăsat să le împiedice lucrarea, să le micșoreze credința sau să-i abată de la datorie. Dacă pastorul i-a instruit în mod corespunzător pe cei care se află în grija lui, atunci, când va pleca pentru a merge în alte câmpuri de lucru, lucrarea lăsată nu se va destrăma, deoarece este atât de bine consolidată încât este în siguranță. Dacă aceia care primesc adevărul nu sunt pe deplin convertiți și dacă nu există o schimbare radicală în viața și în caracterul lor, sufletul nu este fixat pe Stânca cea veșnică și, după ce lucrarea pastorului încetează și noutatea a trecut, impresia se șterge curând, adevărul își pierde farmecul și ei nu exercită o influență mai sfântă și nu sunt mai buni în lucrarea de a mărturisi adevărul.4M 398.3

Sunt uimită de faptul că, în ciuda exemplelor pe care le avem cu privire la ce poate fi și ce poate face un om, nu suntem motivați să ne străduim mai mult să copiem faptele bune ale celor neprihăniți. Poate că nu toți pot ocupa o poziție înaltă, dar toți pot ocupa poziții folositoare și de încredere și, prin credincioșia lor stăruitoare, pot să facă mult mai mult bine decât s-au gândit vreodată că ar putea face. Cei care acceptă adevărul trebuie să caute să dobândească o înțelegere clară a Scripturilor și să-L cunoască pe Mântuitorul cel viu prin experiență personală. Intelectul trebuie să fie cultivat, memoria trebuie să fie solicitată. Orice lenevire intelectuală este păcat, iar letargia spirituală înseamnă moarte. 4M 399.1

O, dacă aș dispune de un limbaj care să aibă suficientă putere încât să lase impresia pe care doresc să o las asupra celor care lucrează alături de mine în slujba Evangheliei! Frații mei, voi mânuiți cuvintele vieții, voi aveți de-a face cu minți capabile de cea mai înaltă dezvoltare dacă sunt îndrumate pe canalul corect. Dar există prea multă etalare a eului în predici. Hristos răstignit, Hristos înălțat la cer, Hristos venind din nou trebuie să înduioșeze, să bucure și să umple mintea slujitorului Evangheliei, încât să prezinte poporului aceste adevăruri cu dragoste și cu o profundă seriozitate. Atunci, pastorul va fi pierdut din vedere și Isus va fi mărit. Oamenii vor fi atât de impresionați de aceste subiecte captivante încât vor vorbi despre ele și le vor lăuda, în loc să-l laude pe pastor, care este un simplu instrument. Dar, dacă, în timp ce îl laudă pe el, oamenii nu manifestă decât un slab interes pentru cuvântul predicat, pastorul își poate da seama că sufletul lui nu a fost sfințit prin adevăr. El nu le vorbește ascultătorilor în așa fel încât Isus să fie onorat și dragostea Lui să fie înălțată.4M 399.2

Hristos a spus: „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” Lăsați ca lumina voastră să strălucească astfel încât slava să fie a lui Dumnezeu, nu a voastră. Dacă vouă vă este adresată lauda, ar trebui să vă fie frică și rușine, deoarece ați ratat mărețul obiectiv — nu Dumnezeu, ci slujitorul a fost înălțat. Tot așa să lumineze și lumina voastră! Fii atent, slujitor al lui Hristos, cum strălucește lumina ta! Dacă își trimite strălucirea spre cer, descoperind măreția lui Hristos, înseamnă că luminează corect. Dacă este îndreptată asupra ta, dacă te scoate în evidență și îi determină pe oameni să te admire pe tine, ar fi mai bine să taci, pentru că lumina ta nu strălucește bine.4M 400.1

Slujitori ai lui Hristos, puteți fi în legătură cu Dumnezeu dacă vegheați și vă rugați. Cuvintele voastre să fie drese cu sare, iar purtarea voastră întreagă să fie caracterizată de amabilitate creștină și de adevărata noblețe. Cei care mărturisesc adevărul se îndepărtează de Dumnezeu. Isus vine curând și ei nu sunt gata. Pastorul trebuie să atingă el însuși un standard mai înalt, să aibă o credință mai fermă, o experiență vie și însuflețită, nu monotonă și banală, precum a celor care sunt creștini doar cu numele. Cuvântul lui Dumnezeu așază o țintă înaltă înaintea voastră. Veți atinge oare, printr-un efort însoțit de post și de rugăciune, desăvârșirea și consecvența caracterului creștin? Ar trebui să croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca acela care șchiopătează să nu se abată de pe cale. O legătură strânsă cu Dumnezeu va aduce în eforturile voastre acea putere vitală care trezește conștiința și care îl convinge pe păcătos de păcat, determinându-l să strige: „Ce să fac pentru a fi mântuit?”4M 400.2

Misiunea pe care le-a încredințat-o Hristos ucenicilor chiar înainte de a Se înălța la cer a fost aceasta: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” „Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.” Această însărcinare îi cuprinde și pe aceia care vor crede în Cuvântul Său prin ucenicii Săi. Toți cei care sunt chemați de Dumnezeu să fie ambasadori ai Săi trebuie să învețe lecțiile de evlavie practică pe care li le-a dat Hristos în Cuvântul Său și apoi, la rândul lor, să îi învețe pe oameni.4M 401.1

Hristos a deschis Scripturile pentru ucenicii Săi, începând de la Moise și de la profeți, și le-a tâlcuit în toate Scripturile ce era cu privire la El, totodată explicându-le profețiile. În predicarea lor, apostolii au mers înapoi până în zilele lui Adam și i-au condus pe ascultătorii lor de-a lungul istoriei profetice, încheind cu Hristos și cu El răstignit, chemându-i pe păcătoși să se pocăiască și să se întoarcă de la păcatele lor la Dumnezeu. Reprezentanții lui Hristos din zilele noastre trebuie să urmeze exemplul lor și, în orice predică, să-L mărească pe Hristos ca fiind Cel Înălțat, totul și în toate.4M 401.2

Formalismul nu pune stăpânire doar pe bisericile oficiale, ci el crește la cote alarmante și în mijlocul celor care susțin că păzesc poruncile lui Dumnezeu și așteaptă arătarea în curând a lui Hristos pe norii cerului. Nu ar trebui să fim înguști în concepțiile noastre și să ne limităm posibilitățile de a face bine, totuși, pe măsură ce ne extindem influența și ne lărgim planurile, după cum Providența ne deschide calea, ar trebui să fim mai serioși în a ne feri de idolatria lumii. Dacă facem eforturi mari pentru a fi mai folositori, trebuie să facem eforturi corespunzătoare și pentru a obține înțelepciune de la Dumnezeu, ca să dezvoltăm toate ramurile lucrării după ordinea stabilită de El, și nu dintr-o perspectivă lumească. Noi nu ar trebui să ne potrivim obiceiurilor lumii, ci să profităm cât mai mult posibil de înlesnirile pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispoziție pentru a duce adevărul înaintea oamenilor.4M 401.3

Atunci când faptele noastre, ca popor, vor fi în armonie cu mărturisirea noastră de credință, vom vedea realizări mult mai multe decât acum. Când vom avea oameni la fel de devotați ca Ilie, cu credința pe care o avea el, vom vedea că Dumnezeu ni Se va descoperi așa cum li S-a descoperit oamenilor sfinți din vechime. Când vom avea oameni care, cunoscându-și deficiențele, Îl vor ruga pe Dumnezeu cu o credință sinceră, așa cum a făcut Iacov, vom vedea aceleași rezultate. Omul va primi putere de la Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea credinței. Există prea puțină credință în lume. Există prea puțini care trăiesc aproape de Dumnezeu. Și cum am putea aștepta să primim mai multă putere și Dumnezeu să li Se descopere oamenilor, când Cuvântul Său este mânuit în mod neglijent și când inimile nu sunt sfințite prin adevăr? Oameni care sunt pe jumătate convertiți, care se încred în ei înșiși și au un caracter independent și îngâmfat, le predică altora adevărul. Dar Dumnezeu nu lucrează cu ei, deoarece nu au o inimă sfântă și o viață sfântă. Ei nu umblă smeriți cu Dumnezeu. Trebuie să avem un corp pastoral convertit și apoi vom vedea lumina lui Dumnezeu și puterea Sa susținându-ne eforturile.4M 402.1

Străjerii din vechime, care stăteau pe zidurile Ierusalimului sau ale altor cetăți, ocupau poziția de cea mai mare responsabilitate. De credincioșia lor depindea siguranța tuturor celor din cetate. Când se întrevedea pericolul, ei nu trebuiau să tacă, nici zi, nici noapte. La intervale de doar câteva momente, trebuiau să strige unul către altul, ca să vadă dacă erau treji și dacă niciunuia nu i se întâmplase ceva rău. Santinelele erau postate pe o înălțime, pentru a vedea pozițiile importante care trebuiau păzite, și de acolo dădeau semnalul de avertizare sau de bucurie. Acesta era transmis de la unul la altul, fiecare repetându-l până când făcea înconjurul cetății.4M 402.2

Acești străjeri reprezintă corpul pastorilor, de a căror credincioșie depinde mântuirea sufletelor. Cei cărora le-au fost încredințate tainele lui Dumnezeu trebuie să stea ca străjeri pe zidurile Sionului și, dacă văd sabia venind, să dea semnalul de avertizare. Dacă sunt niște santinele adormite, dacă simțurile lor spirituale sunt atât de amorțite încât nu văd și nu își dau seama de niciun pericol, iar oamenii pier, Dumnezeu va cere sângele acestora din mâinile lor.4M 402.3

„Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți cuvântul care iese din gura Mea și să-i înștiințezi din partea Mea.” Străjerul trebuie să trăiască foarte aproape de Dumnezeu ca să audă cuvântul Său și să fie impresionat de Duhul Său, astfel încât oamenii să nu privească la el în zadar. „Când voi zice celui rău: «Vei muri negreșit!”, dacă nu-l vei înștiința și nu-i vei spune ca să-l întorci de la calea lui cea rea și să-i scapi viața, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Dar, dacă vei înștiința pe cel rău, și el tot nu se va întoarce de la răutatea lui și de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul!” Ambasadorii lui Hristos trebuie să ia aminte ca nu cumva, prin necredincioșia lor, să-și piardă și sufletul lor, și sufletele celor care îi ascultă.4M 403.1

Mi-au fost arătate, în diferite state, biserici care pretind că păzesc poruncile lui Dumnezeu și că așteaptă a doua venire a lui Hristos. Există o doză alarmantă de indiferență, de mândrie, de iubire de lume și de formalism rece în rândurile lor. Și aceștia sunt oamenii care se grăbesc să se asemene cu Israelul din vechime în ceea ce privește lipsa de pietate. Mulți ridică înalte pretenții de evlavie, în timp ce le lipsește stăpânirea de sine. Pofta și patima domină, egoismul iese în evidență. Dacă nu se pocăiesc, sfeșnicul le va fi luat. Blestemul rostit de Mântuitorul asupra smochinului neroditor este o predică adresată tuturor formaliștilor și ipocriților lăudăroși care etalează în fața lumii un frunziș pretențios, dar sunt lipsiți de rod. Ce mustrare pentru cei care au doar o formă de evlavie, dar, prin viața lor necreștinească, îi tăgăduiesc puterea! Cel care l-a tratat cu delicatețe chiar și pe cel mai mare dintre păcătoși, Cel care niciodată nu a disprețuit blândețea și adevărata pocăință, oricât de mare era vina, i-a mustrat cu acuzații aspre pe cei care făceau înalte mărturisiri de evlavie, dar care, prin fapte, își tăgăduiau credința.4M 403.2