Efectele suprasolicitării

Soțul meu a lucrat fără încetare pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu în diferitele departamente ale lucrării care avea sediul la Battle Creek. Prietenii lui erau uimiți de volumul de muncă pe care îl realiza. În Sabat dimineața, pe 18 august, el a vorbit în casa noastră de rugăciune. După-amiază, mintea sa a fost extrem de solicitată și de încordată timp de patru ore consecutiv, cât timp a ascultat lectura manuscrisului pentru Spirit of Prophecy [Spiritul profeției], volumul 3. Materialul era deosebit de interesant și menit să tulbure sufletul până în adâncurile lui, făcând legătura între judecata, răstignirea, învierea și înălțarea lui Hristos. Înainte să ne dăm seama, el era deja foarte obosit. A început să lucreze duminică la ora 5 dimineața și a continuat până la miezul nopții.4M 276.4

A doua zi dimineața, pe la 6 și jumătate, a fost cuprins de o criză de amețeală, fiind amenințat de paralizie. Ne-am temut mult de această afecțiune îngrozitoare, dar Domnul a fost îndurător și ne-a cruțat de această suferință. Totuși acest atac a fost urmat de o mare epuizare fizică și mintală, iar acum, într-adevăr, părea imposibil să participăm împreună la adunările de tabără din Est sau ca eu să particip singură la ele și să-mi las soțul, cu spiritul descurajat și cu sănătatea atât de slăbită.4M 277.1

Când soțul meu era atât de istovit, am spus: „Aceasta este lucrarea vrăjmașului. Nu trebuie să cedăm puterii lui. Dumnezeu va interveni în favoarea noastră.” Miercuri, am avut o întâlnire specială de rugăciune pentru ca binecuvântarea lui Dumnezeu să coboare asupra lui și să-i redea sănătatea. Ne-am rugat, de asemenea, pentru înțelepciunea de a ști care ne era datoria cu privire la adunările de tabără. Domnul ne întărise de multe ori credința pentru a merge mai departe și a lucra pentru El, în ciuda descurajărilor și a infirmităților, și, în astfel de momente, El ne ocrotise și ne susținuse în mod minunat. Dar prietenii noștri au insistat să ne odihnim și ni s-a părut nejustificat și nepotrivit să ne încumetăm la o astfel de călătorie și să înfruntăm oboseala și greutățile vieții de tabără. Noi înșine am încercat să ne gândim că, în definitiv, cauza lui Dumnezeu avea să înainteze la fel și dacă noi ne dădeam deoparte și nu ne implicam cu nimic în ea. Dumnezeu avea să-i ridice pe alții să facă lucrarea Sa.4M 277.2

Cu toate acestea, nu am putut să-mi găsesc odihna și să mă simt liberă la gândul de a rămâne departe de câmpul de lucru. Mi se părea că Satana se străduia să-mi îngrădească drumul și să mă împiedice să-mi dau mărturia și să fac lucrarea pe care mi-o încredințase Dumnezeu. Aproape mă hotărâsem să plec singură și să-mi fac partea, încrezându-mă în Dumnezeu ca să îmi dea puterea de care aveam nevoie, când am primit o scrisoare de la fratele Haskell, în care acesta își exprima recunoștința față de Dumnezeu pentru că fratele și sora White aveau să participe la adunarea de tabără din New England. Fratele Canright îi scrisese că el nu avea să fie prezent, întrucât nu putea să lase lucrarea din Danvers, și, de asemenea, că nu se putea dispensa de nimeni altcineva din grupul de la cort. Fratele Haskell afirma, în scrisoarea sa, că toate pregătirile fuseseră făcute pentru o mare adunare în Groveland și hotărâse ca întâlnirea să se țină, cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar dacă ar fi trebuit să facă totul singur.4M 277.3

Am prezentat din nou problema aceasta înaintea Domnului, în rugăciune. Știam că puternicul Vindecător putea să refacă și sănătatea soțului meu, și pe a mea dacă lucrul acesta era spre slava Sa. Ni se părea greu să plecăm așa cum eram: obosiți, bolnavi și descurajați, dar uneori aveam simțământul că Dumnezeu avea să facă din călătoria aceasta o binecuvântare pentru amândoi dacă ne puneam încrederea în El. Gândul acesta îmi venea adesea în minte: „Unde îți este credința? Dumnezeu a promis: «Puterea ta va ține cât zilele tale!»” [trad. KJV].4M 278.1

Am căutat să-l încurajez pe soțul meu. El considera că, dacă eu mă simțeam în stare să suport oboseala și eforturile adunării de tabără, cel mai bine era să mă duc, dar el nu putea suporta gândul de a mă însoți așa cum era: în starea lui de slăbiciune, incapabil să lucreze, cu mintea încețoșată de descurajare, el însuși subiectul milei fraților săi. De la ultimul atac, nu fusese în stare să se ridice decât foarte puțin și nu părea să se întărească deloc. L-am căutat pe Domnul din nou și din nou, sperând că se va face o spărtură în nori, dar nu am primit nicio lumină specială. În timp ce trăsura ne aștepta ca să ne ducă la gară, am mers din nou înaintea Domnului în rugăciune și am stăruit înaintea Lui să ne susțină în călătorie. Amândoi am hotărât să plecăm prin credință și să îndrăznim totul pe baza făgăduințelor lui Dumnezeu. Această decizie a cerut din partea noastră o credință considerabilă, dar, când ne-am ocupat locurile în vagonul trenului, am simțit să ne aflam pe calea datoriei. Ne-am odihnit în timpul călătoriei și am dormit bine în noaptea aceea.4M 278.2