În Oregon

Duminică, 10 iunie, ziua în care urma să plecăm spre Oregon, eu am fost doborâtă de boala mea de inimă. Prietenii mei considerau că era o încumetare să iau vaporul, dar eu mă gândeam că urma să mă odihnesc, dacă aveam să ajung la bordul vasului. Plănuisem ca, în timpul călătoriei, să scriu mult.4M 286.3

Însoțită de o prietenă și de fratele J. N. Loughborough, am părăsit San Francisco în după-amiaza zilei de 10, la bordul vaporului cu aburi „Oregon”. Căpitanul Conner, care avea comanda acestui splendid vas, a fost foarte atent cu pasagerii săi. Când am trecut prin Golden Gate spre largul oceanului, acesta era foarte agitat. Vântul ne era împotrivă și vasul se înclina teribil, în timp ce oceanul era biciuit de furia vântului. Mă uitam la cerul înnorat, la valurile care se înălțau asemenea unor munți și la stropii de apă care reflectau culorile curcubeului. Imaginea era înfricoșător de grandioasă și am fost cuprinsă de venerație, contemplând tainele adâncului. Este cumplit în mânia lui. Există o frumusețe înspăimântătoare în înălțarea valurilor lui mândre, care urlă teribil și apoi cad în suspine pline de jale. Am văzut manifestarea puterii lui Dumnezeu în mișcarea neobosită a apelor, gemând sub acțiunea vântului nemilos, care făcea ca valurile să se ridice și să se năpustească de parcă ar fi fost cuprinse de convulsiile agoniei.4M 287.1

Ne aflam pe un vas frumos, care se clătina teribil în voia valurilor mereu neliniștite, dar exista o putere nevăzută care ținea apele în frâu. Doar Dumnezeu are puterea de a le menține în hotarele lor dinainte hotărâte. El poate să țină apele ca în căușul palmei. Adâncul ascultă de glasul Creatorului său: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ți se oprească mândria valurilor tale.”4M 287.2

Ce subiect de meditație a fost marele, întinsul Ocean Pacific! După cum arăta, nu era deloc pacific, ci era numai turbare și furie. Când aruncăm o privire superficială asupra apei, nimic nu pare atât de imposibil de stăpânit, atât de complet în afara legii sau a ordinii, ca marele adânc. Dar oceanul ascultă de legea lui Dumnezeu. El cântărește apele și le delimitează albia. În timp ce priveam la cerurile de sus și la apele de jos, mă întrebam: Unde mă aflu? Încotro merg? Nimic în jurul meu, decât ape fără margini. Câți nu s-au îmbarcat oare să călătorească pe ape și nu au mai văzut niciodată câmpiile verzi sau fericitul lor cămin! Au căzut în adânc asemenea unui bob de nisip și astfel și-au încheiat viața.4M 287.3

Privind la talazurile care se năpusteau mugind, cu crestele lor albite, mi-am amintit de acea scenă din viața lui Hristos când ucenicii, ascultând de porunca Învățătorului lor, au plecat cu bărcile să treacă de partea cealaltă a mării. O furtună teribilă s-a abătut asupra lor. Corăbiile nu mai voiau să asculte de ei, astfel că au fost aruncați încoace și încolo până când, în disperare, au renunțat la vâsle. Se așteptau să piară acolo, dar, în timp ce furtuna și valurile le prevesteau moartea, Hristos, pe care ei Îl lăsaseră de partea cealaltă, li S-a arătat mergând liniștit pe valurile înspumate și gălăgioase. Ei erau dezorientați de inutilitatea propriilor eforturi și de situația aparent deznădăjduită în care se aflau și renunțaseră la tot, considerându-se pierduți. Când L-au văzut în fața lor pe Isus mergând pe apă, au fost și mai îngroziți; ei au interpretat acest lucru ca fiind o prevestire sigură a morții lor iminente. Au strigat cuprinși de o mare frică. Dar, în loc să vestească prezența morții, El a venit ca un mesager al vieții. Glasul Său s-a auzit mai presus de urletul elementelor naturii: „Eu sunt, nu vă temeți!” Cât de repede s-a schimbat acum scena, de la groaza disperării la bucuria credinței și a speranței, în prezența preaiubitului Învățător! Ucenicii nu au mai simțit îngrijorarea și nici spaima morții, deoarece Hristos era cu ei.4M 288.1

Să refuzăm noi să ascultăm de Izvorul a toată puterea, de a cărui lege ascultă chiar și valurile, și marea? Să-mi fie oare teamă să mă încred în protecția Celui care a spus că nicio vrabie nu cade la pământ fără știrea Tatălui nostru ceresc?4M 288.2

Când aproape toți plecaseră în cabinele lor, eu am rămas pe punte. Căpitanul mi-a oferit un fotoliu din răchită și pături, ca să mă protejeze de aerul răcoros. Știam că, dacă aș fi mers în cabină, mi-ar fi fost rău. A venit noaptea, întunericul a acoperit marea, iar valurile se năpusteau furioase asupra vasului nostru, înclinându-l înfricoșător. Acest vapor mare nu era decât o așchie pe apele necruțătoare, dar el era păzit și protejat în drumul lui de îngerii cerești, trimiși de Dumnezeu să-I împlinească porunca. Dacă nu ar fi fost astfel, am fi fost înghițiți într-o clipă și nu ar mai fi rămas nicio urmă din acel vas splendid. Dar Dumnezeul care hrănește corbii, care numără perii de pe capul nostru, nu ne va uita.4M 288.3

Căpitanul s-a gândit că era prea rece pentru mine ca să mai rămân pe punte. I-am spus că, în ceea ce privea siguranța mea, aș fi preferat să rămân acolo toată noaptea decât să merg în cabina mea, unde două doamne aveau rău de mare și unde aș fi fost privată de aerul curat. El mi-a spus: „Nu vi se va cere să mergeți în cabina dumneavoastră. Mă voi îngriji să aveți un loc bun pentru a dormi.” Am fost însoțită de stewardesă în salonul de sus, unde a fost așezată pe podea o saltea de păr. Cu toate că lucrul acesta a fost adus la îndeplinire în cel mai scurt timp, mie mi s-a făcut foarte rău. M-am întins pe patul meu și nu m-am mai ridicat până marți dimineață. În tot acest timp, am mâncat o singură dată câteva linguri de supă de vită și biscuiți. 4M 289.1

În cele patru zile ale călătoriei, când un pasager, când altul îndrăzneau să iasă din cabinele lor; erau palizi și slăbiți și, de-abia mergând, se străduiau să ajungă pe punte. Nefericirea se citea pe fiecare chip. Viața însăși nu părea de dorit. Toți tânjeam după odihna pe care nu o puteam găsi, așteptam să vedem ceva care să stea nemișcat. Nu se mai ținea prea mult seama de importanța fiecăruia. De aici putem învăța o lecție despre micimea omului.4M 289.2

Călătoria noastră a continuat să fie foarte dificilă până când am trecut de bancul de nisip și am intrat pe fluviul Columbia, al cărui luciu era liniștit ca sticla. Am fost ajutată să ajung pe punte. Era o dimineață frumoasă, iar pasagerii se revărsau pe punte ca un roi de albine. La prima vedere, erau un grup jalnic, dar aerul înviorător și lumina veselă a soarelui, după atâta vânt și furtună, le-au trezit curând voioșia și buna dispoziție.4M 289.3

În ultima noapte petrecută pe vas am simțit cea mai mare recunoștință față de Tatăl meu ceresc. Acolo am învățat o lecție pe care nu o voi uita niciodată. Dumnezeu îi vorbise inimii mele prin furtună și prin valuri, ca și prin liniștea care a urmat. Și să nu ne închinăm noi Lui? Să-și ridice omul propria voință împotriva voinței lui Dumnezeu? Să nu ascultăm noi de poruncile unui Stăpân atât de puternic? Să luptăm împotriva Celui Preaînalt, care este sursa oricărei puteri și din a cărui inimă se revarsă o dragoste nemărginită și binecuvântare către creaturile aflate în grija Sa?4M 289.4

Vizita mea în Oregon a fost una de un interes special. După o despărțire de câțiva ani, aici am întâlnit niște prieteni dragi — pe fratele și pe sora Van Horn, pe care îi consideram ca pe copiii noștri. Lucrarea fratelui Van Horn nu a avut parte de rapoarte complete și atât de favorabile cum ar fi meritat. Prin urmare, am fost oarecum surprinsă și foarte încântată să găsesc lucrarea lui Dumnezeu din Oregon într-o stare atât de prosperă. Prin eforturile neobosite ale acestor misionari credincioși, a fost înființată o conferință a adventiștilor de ziua a șaptea și, de asemenea, mai mulți pastori au fost trimiși să lucreze în acest câmp întins.4M 290.1

Marți seara, pe 18 iunie, m-am întâlnit cu un număr frumos de păzitori ai Sabatului din acest stat. Inima mea a fost sensibilizată de Duhul lui Dumnezeu. Am dat mărturie pentru Isus și mi-am exprimat recunoștința pentru minunatul privilegiu pe care îl avem de a ne încrede în dragostea Sa și de a cere ca puterea Sa să se alăture eforturilor noastre pentru salvarea de la pieire a celor păcătoși. Dacă vrem să vedem lucrarea lui Dumnezeu prosperând, este nevoie ca Hristos să locuiască în noi, cu alte cuvinte, noi trebuie să facem faptele lui Hristos. Oriunde privim, secerișul este copt, dar lucrători sunt atât de puțini! Mi-am simțit inima plină de pacea lui Dumnezeu și atrasă de dragoste față de poporul Său iubit, împreună cu care mă închinam pentru prima dată.4M 290.2

Duminică, 23 iunie, am vorbit în biserica metodistă din Salem pe tema temperanței. Participarea a fost neobișnuit de bună și m-am simțit liberă în tratarea acestui subiect preferat de mine. Am fost solicitată să vorbesc din nou în același loc, duminică, după adunarea de tabără, dar răgușeala m-a împiedicat să fac acest lucru. Cu toate acestea, în marțea următoare, seara, am vorbit din nou în această biserică. Mi-au fost adresate multe invitații să vorbesc despre temperanță în diferite orașe și târguri din Oregon, dar starea sănătății m-a împiedicat să răspund acestor cereri. Vorbitul continuu și schimbarea climei mi-au provocat o răgușeală trecătoare, dar severă.4M 290.3

Am intrat în adunarea de tabără cu simțământul celui mai profund interes. Când m-am ridicat în fața oamenilor, Domnul mi-a dat putere și har. În timp ce priveam la auditoriul atât de atent, inima mi s-a zdrobit înaintea lui Dumnezeu. Aceasta era prima adunare de tabără ținută de poporul nostru în acest stat. Am încercat să vorbesc, dar glasul mi s-a frânt din cauza plânsului. Eram foarte neliniștită în privința soțului meu, din cauza sănătății lui precare. În timp ce vorbeam, mi-a venit în minte cu claritate o adunare de la Battle Creek, cu soțul meu stând în mijloc, învăluit în lumina blândă a Domnului. Chipul lui purta semnele sănătății și părea foarte fericit.4M 291.1

Am încercat să prezint în fața oamenilor recunoștința pe care ar trebui să o simțim pentru compasiunea plină de afecțiune și pentru marea dragoste a lui Dumnezeu. Bunătatea și slava Lui m-au impresionat într-un mod extraordinar. Am fost copleșită de sentimentul îndurărilor Sale fără egal și de lucrarea pe care El o făcea nu numai în Oregon, ci și în California și în Michigan, unde sunt situate instituțiile noastre importante, precum și în țări străine. Nu voi putea să redau niciodată înaintea altora imaginea care mi-a apărut atât de viu în minte, în acea ocazie. Pentru o clipă, mi-a apărut în față amploarea lucrării și am pierdut din vedere unde mă aflam. Ocazia prezentă și oamenii cărora mă adresam mi-au pierit din minte. Lumina, prețioasa lumină din cer, lumina cu o mare strălucire asupra acelor instituții care sunt angajate în lucrarea nobilă și solemnă de a reflecta razele de lumină pe care cerul le revarsă asupra lor.4M 291.2

Pe toată perioada acestei tabere, Domnul mi S-a părut foarte aproape. Când s-a încheiat, eram extenuată, dar liberă în Domnul. A fost o perioadă de muncă eficientă, care a întărit biserica să continue lupta pentru adevăr. Chiar înainte de începerea adunării de tabără, în timpul nopții, mi-au fost descoperite în viziune multe lucruri, dar mi s-a cerut să păstrez tăcerea asupra lor și să nu vorbesc despre niciunul dintre ele la vremea aceea. După ce adunarea s-a terminat, mi s-a arătat în timpul nopții o altă manifestare remarcabilă a puterii lui Dumnezeu.4M 291.3

În duminica de după adunarea de tabără, după-amiază, am vorbit în piața publică. Dragostea lui Dumnezeu era în inima mea și am insistat asupra simplității religiei Evangheliei. Inima mea însăși a fost înduioșată și plină de dragoste față de Isus, astfel că am vrut să-L prezint într-un asemenea mod, încât toți să poată fi fermecați de frumusețea caracterului Său.4M 292.1

În timpul șederii mele în Oregon, am vizitat închisoarea din Salem, în compania fratelui și a sorei Carter și a sorei Jordan. Când a sosit timpul pentru serviciul divin, am fost conduși în capelă, care fusese înveselită prin abundența de lumină și de aer proaspăt și curat. La sunetul unui clopot, doi bărbați au deschis porțile mari de fier și prizonierii au intrat cu grămada. Pentru siguranță, ușile au fost încuiate în urma lor și, pentru prima dată în viață, am fost închisă între zidurile unei temnițe.4M 292.2

Mă așteptasem să văd niște bărbați respingători, dar nu a fost așa: mulți dintre ei păreau inteligenți, iar unii, chiar niște oameni capabili. Erau îmbrăcați în uniforma aspră a închisorii, dar erau îngrijiți, cu părul aranjat și cu ghetele lustruite. Când am privit la varietatea de fizionomii din fața mea, m-am gândit: „Fiecăruia dintre acești bărbați i-au fost încredințate anumite daruri, sau talente, ca să fie folosite spre slava lui Dumnezeu și spre binele lumii, dar ei au disprețuit aceste daruri ale Cerului, au abuzat de ele și le-au întrebuințat greșit.” Când m-am uitat la cei tineri, cu vârste cuprinse între optsprezece și douăzeci sau treizeci de ani, m-am gândit la nefericitele lor mame și la mâhnirea și remușcările care erau partea lor amară. Inimile multora dintre aceste mame fuseseră zdrobite din cauza căii păcătoase urmate de copiii lor. Dar oare și-au făcut ele datoria față de acești copii? Au avut oare grijă să nu îi lase să-și urmeze propria voință și cale și să-i învețe legile lui Dumnezeu și cerințele pe care le are El de la ei?4M 292.3

Când s-au adunat toți, fratele Carter a citit un imn. Toți aveau cărți și ni s-au alăturat cântând din inimă. Unul dintre ei, care era un bun muzician, a cântat la orgă. Apoi, am deschis întâlnirea printr-o rugăciune și ne-am unit din nou în cântare. Am vorbit din cuvintele lui Ioan: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este.”4M 292.4

Am înălțat înaintea lor sacrificiul infinit făcut de Tatăl prin faptul că L-a dat pe preaiubitul Său Fiu pentru oamenii căzuți, pentru ca aceștia, prin ascultare, să poată fi transformați și să devină fii recunoscuți ai lui Dumnezeu. Biserica și lumea sunt chemate să privească și să admire o dragoste care, astfel exprimată, depășește capacitatea omului de a înțelege și care i-a uimit chiar și pe îngerii cerești. Această dragoste este atât de adâncă, atât de întinsă și atât de înaltă, încât apostolul, negăsind cuvintele potrivite pentru a o descrie, cheamă biserica și lumea să o privească, să facă din ea o temă de contemplare și de meditație.4M 293.1

Am prezentat înaintea ascultătorilor mei păcatul comis de Adam prin călcarea poruncii clare a Tatălui. Dumnezeu l-a făcut pe om integru, perfect, sfânt și fericit, dar el a pierdut favoarea divină și și-a distrus propria fericire prin neascultarea de Legea lui Dumnezeu. Păcatul lui Adam a afundat rasa umană în mizerie și în disperare. Dar Dumnezeu, în dragostea Sa minunată și plină de îndurare, nu i-a lăsat pe oameni să piară în starea lor căzută și deznădăjduită. El L-a dat pe preaiubitul Său Fiu pentru mântuirea lor. Hristos a venit în lume cu divinitatea Lui îmbrăcată în natura omenească; El a pășit pe terenul unde Adam a căzut, a trecut testul pe care Adam nu a reușit să-l treacă, a biruit fiecare ispită a lui Satana și, astfel, a răscumpărat eșecul dezonorant și căderea lui Adam.4M 293.2

Apoi, m-am referit la îndelungatul post al lui Hristos în pustie. Păcatul satisfacerii apetitului și puterea lui asupra naturii omenești nu pot fi niciodată conștientizate pe deplin decât dacă este studiat și înțeles acel post îndelungat al lui Hristos, atunci când S-a luptat de unul singur cu prințul puterilor întunericului. Era în joc salvarea omului. Cine avea să fie biruitor — Satana sau Mântuitorul lumii? Pentru noi este imposibil să ne imaginăm cu cât interes au urmărit îngerii lui Dumnezeu încercarea iubitului lor Comandant. 4M 293.3

Isus a fost ispitit în toate privințele ca și noi, ca să știe cum să-i ajute pe cei care aveau să fie ispitiți. Viața Lui este exemplul nostru. Prin ascultarea Lui de bunăvoie, El arată că omul poate să păzească Legea lui Dumnezeu și că neascultarea, călcarea Legii, îl duce în robie. Mântuitorul a fost plin de compasiune și de dragoste, El nu l-a respins niciodată pe cel cu adevărat pocăit, oricât de mare i-ar fi fost vina, dar a denunțat ipocrizia de orice fel. El cunoaște păcatele oamenilor, le știe faptele și le citește motivele ascunse, dar nu Se îndepărtează de ei, în nelegiuirea lor. El insistă pe lângă păcătos și încearcă să-l convingă și, într-un anumit sens — acela că El Însuși a purtat slăbiciunea naturii umane —, Se așază la același nivel cu el. „Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.”4M 294.1

Omul care a deformat chipul lui Dumnezeu din sufletul lui printr-o viață coruptă nu poate, doar prin eforturile omenești, să producă o schimbare radicală în el însuși. El trebuie să accepte clauzele Evangheliei; trebuie să se împace cu Dumnezeu prin ascultare de Legea Sa și prin credința în Isus Hristos. De acum înainte, viața lui trebuie să fie guvernată de un nou principiu. Prin pocăință, credință și fapte bune, el își poate desăvârși un caracter neprihănit și poate cere, prin meritele lui Hristos, privilegiile pe care le au fiii lui Dumnezeu. Principiile adevărului divin, primite și cultivate în inimă, ne vor conduce la desăvârșirea morală — un nivel pe care noi nu îndrăzneam să credem că îl putem atinge. „Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El se curățește, după cum El este curat.”4M 294.2

Aici, omul are de făcut o lucrare. El trebuie să se privească în oglindă, care este Legea lui Dumnezeu, să vadă defectele din caracterul lui moral și să părăsească păcatele, spălându-și haina caracterului în sângele Mielului. Invidie, mândrie, răutate, înșelăciune, ceartă și crimă vor fi curățate din inima care a primit în ea dragostea lui Hristos și care nutrește speranța de a deveni asemenea Lui atunci când Îl vom vedea așa cum este. Religia lui Hristos îl rafinează și îl înnobilează pe cel care o are, oricare ar fi legăturile sau situația lui în viață. Cei care au devenit creștini iluminați se ridică mai presus de nivelul caracterului lor de mai înainte, având o mai mare putere intelectuală și morală. Cei care au căzut și sunt degradați de păcat și de crimă pot, prin meritele Mântuitorului, să fie înălțați într-o poziție cu puțin mai prejos decât cea a îngerilor.4M 294.3

Dar influența speranței Evangheliei nu-l va face pe păcătos să considere mântuirea lui Hristos ca fiindu-i oferită prin harul fără plată, în timp ce el continuă să trăiască în nelegiuire, călcând Legea lui Dumnezeu. Când lumina adevărului îi luminează mintea și el ajunge să înțeleagă pe deplin cerințele lui Dumnezeu și să își dea seama cât de mari și multe sunt nelegiuirile lui, își va schimba căile, Îi va deveni credincios lui Dumnezeu prin puterea primită de la Mântuitorul și va duce o viață nouă, mai curată. 4M 295.1

În timp ce mă aflam în Salem, i-am cunoscut pe fratele și pe sora Donaldson, care doreau ca fiica lor să se întoarcă la Battle Creek împreună cu noi pentru a urma colegiul. Sănătatea ei era precară și le era foarte greu să se despartă de ea, singura lor fiică, dar avantajele spirituale de care ar fi beneficiat acolo i-au convins să facă acest sacrificiu. Iar noi suntem bucuroși să afirmăm aici că, la recenta adunare de tabără de la Battle Creek, această scumpă copilă a fost înmormântată cu Hristos prin botez. Aceasta este încă o dovadă cu privire la cât este de important ca adventiștii de ziua a șaptea să-și trimită copiii la școala noastră, unde pot fi aduși direct sub o influență mântuitoare. Călătoria de întoarcere din Oregon a fost dificilă, dar nu am mai fost atât de bolnavă ca la precedenta. Acest vas, „Idaho”, n-avea tangaj, ci doar ruliu. La bord am fost tratați cu multă amabilitate. Am făcut cunoștință cu multe persoane plăcute și le-am distribuit unora publicațiile noastre, aceasta deschizând ocazia pentru conversații folositoare. Când am ajuns la Oakland, am găsit cortul ridicat și am aflat că un număr destul de mare de oameni îmbrățișaseră adevărul prin lucrarea fratelui Healey. Am vorbit de mai multe ori în cort. În Sabat și în prima zi a săptămânii, bisericile din San Francisco și din Oakland s-au adunat în același loc și am avut niște întâlniri interesante și folositoare. 4M 295.2

Eram foarte nerăbdătoare să particip la adunarea de tabără din California, dar am primit apeluri urgente să particip la adunările de tabără din Est. Când mi-a fost prezentată situația din Est, am înțeles că aveam de dat o mărturie specială pentru frații noștri din Conferința Noua Anglie și nu m-am simțit liberă să mai rămân în California. 4M 295.3