Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Adevărul despre îngeri

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Ultima judecată

    Acum, investit cu maiestate și putere supremă, Împăratul împăraților pronunță sentința față de cei răzvrătiți împotriva guvernării Sale și aduce la îndeplinire dreptatea pentru aceia care au călcat Legea Sa și au prigonit pe poporul Său....AÎ 291.4

    De îndată ce cărțile cu rapoarte sunt deschise și ochiul lui Isus privește asupra nelegiuiților, ei devin conștienți de fiecare păcat pe care l-au comis vreodată. Ei văd exact locul unde picioarele lor s-au depărtat de pe calea curăției și a sfințeniei și cât de departe i-a dus mândria și răzvrătirea în călcarea Legii lui Dumnezeu....AÎ 291.5

    Deasupra tronului este descoperită crucea; și, ca o priveliște panoramică, apar scenele ispitirii și căderii lui Adam, împreună cu etapele succesive din planul cel mare de mântuire. Nașterea umilă a Mântuitorului; primii Săi ani de sărăcie și ascultare; botezul Său în Iordan; ... lucrarea Lui publică; ... trădarea Lui; ... Fiul lui Dumnezeu adus în mijlocul veseliei în fața lui Ana, judecat în palatul marelui preot, în sala de judecată a lui Pilat, înaintea lui Irod cel crud și laș ... toate acestea sunt prezentate în culori vii.AÎ 291.6

    Iar acum, în fața mulțimii tremurânde, sunt dezvăluite scenele finale — răbdătorul Suferind mergând pe drumul spre Calvar. Prințul cerului atârnând pe cruce....AÎ 292.1

    Spectacolul îngrozitor se arată exact așa cum a fost. Satana, îngerii lui și supușii lui nu se pot întoarce de la tabloul propriei lor lucrări. Fiecare își amintește partea pe care a înfăptuit-o. — The Great Controversy, 666, 667.AÎ 292.2

    Va veni timpul când toți vor trebui să stea înaintea îngerilor și a oamenilor și să fie descoperiți în adevărata lor lumină. Așa cum artistul reproduce pe placa lustruită trăsăturile chipului omenesc, caracterele lor au fost transpuse în cărțile din ceruri.... La judecată, fiecare om va fi descoperit așa cum este, fie modelat după asemănarea divină, fie desfigurat de păcatele idolatre ale egoismului și lăcomiei. — Manuscript Releases 17:288.AÎ 292.3

    În ziua când fiecare va fi răsplătit după faptele sale, cum vor apărea călcătorii de Lege înaintea lor înșiși atunci când, pentru câteva clipe, li se va permite să vadă rapoartele vieții lor așa cum au ales ei să o trăiască....AÎ 292.4

    În ziua judecății, oamenii vor vedea ce ar fi putut deveni ei prin puterea lui Hristos.... Ei au cunoscut cerințele lui Dumnezeu, dar au refuzat să se conformeze condițiilor expuse în Cuvântul Său. A fost propria lor alegere să se asocieze cu demonii....AÎ 292.5

    În ziua judecății, toate acestea vor fi deschise înaintea celor nepocăiți. Scenă după scenă trece prin fața lor. Cu tot atâta claritate ca lumina din miezul zilei, ei vor vedea ce ar fi putut fi, dacă ar fi colaborat cu Dumnezeu, în loc să I se opună. Tabloul nu poate fi însă schimbat.... Cazurile lor sunt hotărâte pentru totdeauna....AÎ 293.1

    Iar îngerii decăzuți, înzestrați cu mai multă inteligență decât omul, își vor da seama ce au făcut prin folosirea puterilor lor, conducându-i pe oameni să aleagă minciuna și înșelăciunea. — The Upward Look, 203.AÎ 293.2

    A sosit însă timpul când rebeliunea trebuie să fie înfrântă până la urmă, iar istoria și caracterul lui Satana să fie demascate. În ultimul său efort uriaș de a-L detrona pe Hristos, de a distruge pe poporul Său și de a pune stăpânire pe cetatea lui Dumnezeu, arhiamăgitorul a fost demascat definitiv. Aceia care s-au unit cu el văd înfrângerea totală a cauzei lui. Urmașii lui Hristos și îngerii credincioși văd întinderea vastă a intrigilor lui împotriva guvernării lui Dumnezeu. El devine obiectul repulsiei generale.AÎ 293.3

    Satana vede că răscoala sa l-a făcut nevrednic pentru cer.... Acuzațiile lui împotriva milei și dreptății lui Dumnezeu sunt aduse acum la tăcere. Jignirea pe care a încercat să o arunce asupra lui Iehova rămâne în întregime asupra lui. Iar acum, Satana se pleacă și mărturisește justețea sentinței date lui.... Toate întrebările cu privire la adevăr și rătăcire în lupta cea lungă au fost acum explicate....AÎ 293.4

    Cu toate că Satana a fost nevoit să recunoască dreptatea lui Dumnezeu și să se plece înaintea supremației lui Hristos, caracterul lui rămâne neschimbat. Spiritul de răzvrătire izbucnește iarăși ca un torent puternic. Plin de furie, se hotărăște să nu renunțe la lupta cea mare. A venit timpul pentru o luptă disperată, finală, împotriva Împăratului cerului. Se aruncă în mijlocul supușilor lui și încearcă să-i inspire cu propria lui furie, ridicându-i de îndată la luptă. Dar dintre toate milioanele nenumărate, pe care le-a amăgit la răscoală, nu este nici unul care să-i recunoască supremația. Puterea lui este la sfârșit.... Mânia lor se aprinde împotriva lui Satana și a acelora care au fost agenții lui de amăgire și, într-o furie demonică, se întorc împotriva lor....AÎ 293.5

    Cade foc de la Dumnezeu din cer. Pământul se crapă.... Flăcări nimicitoare izbucnesc din fiecare prăpastie deschisă.... A venit ziua care va arde ca un cuptor. Elementele sunt amestecate cu dogoarea mistuitoare, și chiar pământul cu tot ce este pe el arde. Maleahi 4, 1; 2 Petru 3, 10. Suprafața pământului pare o masă topită — un lac de foc uriaș, în clocot....AÎ 294.1

    Cei nelegiuiți își primesc răsplata.... Unii sunt nimiciți într-o clipă, în timp ce alții suferă multe zile. Toți sunt pedepsiți “după faptele lor”. Păcatele celor drepți fiind transferate asupra lui Satana, el trebuie să sufere nu numai pentru răzvrătirea lui proprie, ci și pentru toate păcatele pe care i-a provocat pe sfinți să le săvârșească. Pedeapsa lui este cu mult mai mare decât a acelora pe care i-a amăgit. După ce toți cei care au căzut prin amăgirile lui au pierit, el încă mai trăiește și mai suferă. În flăcările nimicitoare, cei nelegiuiți sunt nimiciți. — The Great Controversy, 670-673.AÎ 294.2

    Printr-o viață de răzvrătire, Satana și toți cei ce se unesc cu el ajung în așa măsură împotriva lui Dumnezeu, încât chiar prezența Lui ajunge să fie pentru ei un foc mistuitor. Slava Lui, care este iubire, îi va nimici. — The Desire of Ages, 764.AÎ 295.1

    Întregul univers va fi martor la ceea ce înseamnă natura și urmările păcatului. Iar distrugerea lui totală, care la început ar fi provocat îngerilor frică, iar lui Dumnezeu dezonoare, va îndreptăți acum iubirea Sa și-I va restabili onoarea în fața universului ființelor care își găseau plăcerea să facă voia Sa și în a căror inimă este Legea Sa. — The Great Controversy, 504.AÎ 295.2

    Focul care îi consumă pe nelegiuiți curăță pământul. Orice urmă de blestem este îndepărtată. Nici un iad arzând veșnic nu va păstra înaintea celor răscumpărați consecințele înfricoșătoare ale păcatului.AÎ 295.3

    O singură amintire rămâne însă: Mântuitorul nostru va purta pentru veșnicie semnele răstignirii. Pe fruntea Sa rănită, pe coasta Sa, pe mâinile și picioarele Sale, se vor păstra pe veci urmările lucrării pline de cruzime, înfăptuite de păcat. — The Great Controversy, 674.AÎ 295.4

    Păcatul este un lucru tainic, inexplicabil. Nu există nici un motiv pentru existența sa; a căuta să-l explici înseamnă a căuta să găsești o scuză pentru el, și aceasta ar însemna să-l justifici. Păcatul a apărut într-un univers desăvârșit, un lucru care s-a arătat a fi de nescuzat și extrem de păcătos. Motivul pentru inițierea lui sau apariția lui nu a fost explicat niciodată și nici nu poate fi explicat vreodată, nici măcar în ultima mare zi, când se va așeza judecata și se vor deschide cărțile.... În acea zi, va fi vădit pentru toți că nu există și nu a existat niciodată vreo cauză pentru păcat. Când va fi rostită condamnarea finală a lui Satana, a îngerilor lui și a tuturor oamenilor care i s-au alăturat, identificându-se cu el în călcarea Legii lui Dumnezeu, orice gură va fi închisă. Când oștile celor răzvrătiți, începând de la rebelul cel mare până la ultimul călcător de lege, sunt întrebate de ce au călcat Legea lui Dumnezeu, ele vor rămâne fără glas. Nu vor putea da nici un răspuns, nici un motiv care să aibă o cât de mică greutate. — The Signs of the Times, 28 aprilie, 1890.AÎ 295.5

    Locuitorii tuturor lumilor vor fi convinși de dreptatea Legii în înfrângerea răzvrătirii și eradicarea păcatului.... Înfăptuirea planului de mântuire descoperă, nu numai oamenilor, dar și îngerilor, caracterul lui Dumnezeu, și în decursul veacurilor veșnice, caracterul răutăcios al păcatului va fi înțeles prin prețul pe care l-au plătit Tatăl și Fiul pentru răscumpărarea unui neam răzvrătit. În Hristos, Mielul junghiat de la întemeierea lumii, toate lumile vor privi semnele blestemului, iar îngerii și oamenii deopotrivă vor aduce slavă și glorie Mântuitorului prin care au fost susținuți ca să nu devină niște răzvrătiți.AÎ 296.1

    Eficiența crucii apără neamul răscumpărat de pericolul unei a doua căderi. Viața și moartea lui Hristos scot la iveală, în mod efectiv, înșelăciunile lui Satana și resping pretențiile lui. Sacrificiul lui Hristos pentru o lume căzută îi atrage nu numai pe oameni, dar și pe îngeri la El cu legăturile unei uniri indisolubile. Prin planul de mântuire, dreptatea și mila lui Dumnezeu sunt pe deplin satisfăcute și în toată veșnicia răzvrătirea nu va mai apărea niciodată, iar suferința nu va mai atinge niciodată universul lui Dumnezeu. — The Messenger, 7 iunie, 1893.AÎ 296.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents