Isaia

În zilele lui Isaia, idolatria în sine nu mai surprindea pe nimeni. Practicile nelegiuite deveniseră atât de obișnuite în toate clasele, încât cei puțini, care rămăseseră credincioși lui Dumnezeu, erau adesea ispitiți să-și piardă cumpătul și să se lase pradă descurajării și deznădejdii....AÎ 135.1

Astfel de gânduri i-au trecut și lui Isaia prin minte în timp ce stătea sub coloana templului. Deodată, poarta și perdeaua dinăuntru a templului par a se fi ridicat și retras și i-a fost permis să privească înăuntru, în sfânta sfintelor, unde nici măcar profetul nu putea pătrunde. Apoi, i s-a înfățișat o viziune a lui Iehova stând pe un tron înalt, în timp ce poalele mantiei Lui umpleau templul de slavă. De fiecare parte a tronului se aflau serafimi, care își ascundeau fețele, în adorare, în timp ce slujeau Domnului lor și se uneau în proclamare solemnă: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor; tot pământul este plin de slava Sa.” — Prophets and Kings, 306, 307.AÎ 135.2

O slavă de nedescris ieșea de la persoana de pe tron și poalele mantiei Lui umpleau templul.... De fiecare parte a tronului harului se aflau heruvimi, ca o gardă în jurului Regelui cel măreț și ei străluceau de slava care îi învăluia din prezența lui Dumnezeu. Pe când cântecele lor de laudă răsunau în note profunde, de sinceră adorare, stâlpii porții se cutremurau de parcă erau zguduiți de un cutremur. Aceste ființe sfinte cântau laudă și slavă lui Dumnezeu, cu buze neîntinate de păcat. Contrastul dintre lauda slabă, pe care el [Isaia] era obișnuit să o aducă Creatorului, și laudele fierbinți ale serafimilor l-au uluit și umilit pe profet. În acele clipe, el avea privilegiul sublim de a prețui curăția neîntinată a caracterului proslăvit al lui Iehova.AÎ 135.3

Pe când asculta cântările îngerilor, în timp ce aceștia strigau “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor; tot pământul este plin de slava Sa”, slava, puterea infinită și maiestatea neîntrecută a Domnului au trecut prin fața lui, în viziune, și s-au întipărit în sufletul său. În lumina acestei străluciri fără seamăn, care arăta tot ce i se putea descoperi în viziune cu privire la caracterul divin, i-a apărut în față propria-i păcătoșenie într-o claritate izbitoare. Chiar și cuvintele pe care le rostea el i se păreau întinate. — The Review and Herald, 16 octombrie, 1888.AÎ 136.1

Serafimii se aflau în prezența lui Isus, totuși ei își acopereau fața și picioarele cu aripile. Ei priveau frumusețea Împăratului și se acopereau. Când Isaia a văzut slava lui Dumnezeu, sufletul lui s-a prosternat în țărână. În urma viziunii clare, pe care avusese favoarea să o primească, el a fost umplut cu sentimente de umilință. Acesta va fi întotdeauna efectul asupra minții omenești atunci când Soarele Neprihănirii strălucește asupra sufletului.... Pe măsură ce slava tot mai mare a Domnului Hristos este descoperită, unealta omenească nu va mai vedea nici o slavă în ea însăși; căci este descoperită urâciunea ascunsă a sufletului său, iar meritele proprii și slava proprie se sting. Eul moare, iar Hristos trăiește. — Bible Echo and Signs of the Times, 3 decembrie, 1894.AÎ 136.2

Aceasta a fost perspectiva care l-a întâmpinat pe Isaia când a fost chemat să îndeplinească misiunea de profet; totuși, el nu s-a descurajat, căci în urechile sale răsunau corurile triumfale ale îngerilor care înconjurau tronul lui Dumnezeu: “Tot pământul este plin de slava Lui”. Isaia 6, 3. Iar credința lui a fost întărită prin viziuni ale realizărilor glorioase ale bisericii lui Dumnezeu, când “tot pământul va fi plin de cunoștința Domnului, așa cum apele acoperă marea.” Isaia 11, 9. — Prophets and Kings, 371.AÎ 137.1