Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Educaţie

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Studiul fiziologiei

    “Te laud că sunt o făptură așa de minunată.”

    De vreme ce mintea și sufletul se exprimă prin intermediul trupului, atât vigoarea mintală, cât și cea spirituală depind într-o mare măsură de activitate și tăria fizică; tot ceea ce promovează sănătatea fizică, promovează dezvoltarea unei minți puternice și a unui caracter bine echilibrat. În lipsa sănătății, nimeni nu poate înțelege tot atât de clar și nici nu-și poate împlini tot atât de bine îndatoririle pe care le are față de sine, față de semenii lui și față de Creatorul său. Ca urmare, sănătatea ar trebui păzită cu tot atât de multă credincioșie ca și caracterul. La temelia întregului efort educațional ar trebui să se afle cunoașterea fiziologiei și a igienei.Ed 195.1

    Deși lucrurile care țin de fiziologie sunt în general înțelese, există o indiferență alarmantă în privința principiilor sănătății. Chiar și dintre cei care cunosc aceste principii nu sunt decât puțini care le pun în practică. Înclinația sau pornirile sunt urmate orbește, ca și cum viața ar fi controlată doar de întâmplare, și nu de legi clare și imuabile.Ed 195.2

    Tinerii, în prospețimea și vigoarea vieții, nu-și dau decât vag seama de valoarea energiei lor deosebite. Cu câtă lipsă de înțelepciune o risipesc, cu câtă ușurătate o tratează — o comoară mai prețioasă decât aurul, mai importantă pentru creșterea personală decât multa învățătură, decât rangul sau bogățiile! Câți oameni, jertfindu-și sănătatea în lupta pentru bogății sau putere, aproape că și-au atins obiectul mult dorit, dar aceasta numai pentru a cădea neajutorați, în timp ce alții, care au o rezistență fizică superioară, au pus mâna pe premiul mult râvnit! Din pricina unor stări bolnăvicioase, ca rezultat al neglijării legilor sănătății, cât de mulți au ajuns la practici păcătoase, sacrificând astfel orice nădejde pentru această lume și pentru cea viitoare!Ed 195.3

    În studiul fiziologiei, elevii ar trebui să fie călăuziți să vadă valoarea energiei fizice și cum poate fi aceasta păstrată și dezvoltată în așa fel, încât să contribuie în cel mai înalt grad la succesul în marea luptă a vieții.Ed 196.1

    Prin lecții simple și ușoare, copiii ar trebui să fie învățați de timpuriu noțiunile elementare de fiziologie și igienă. Lucrarea ar trebui începută de către mamă în cămin și dusă mai departe cu credincioșie în școală. Pe măsură ce elevii cresc ca vârstă, instrucțiunile privitoare la această ramură ar trebui să fie continuate până când aceștia sunt pregătiți să aibă grijă de casa în care trăiesc. Ar trebui să înțeleagă importanța faptului de a se păzi de boală prin păstrarea puterii fiecărui organ și să fie, de asemenea, învățați cum să facă față bolilor și accidentelor comune. Fiecare școală ar trebui să ofere învățătură despre fiziologie și despre igienă și, pe cât este posibil, să fie utilată cu materiale prin care să se ilustreze structura, funcționarea și modul de îngrijire a corpului.Ed 196.2

    Există lucruri care nu sunt incluse în studiul fiziologiei, dar care ar trebui luate în considerație — lucruri care au pentru student o valoare cu mult mai mare decât multele detalii tehnice, care se predau în mod obișnuit în cadrul acestui subiect. Ca principiu fundamental al educației în aceste ramuri, tinerii ar trebui învățați că legile firii sunt legile lui Dumnezeu — în aceeași măsură divine ca și preceptele Decalogului. Dumnezeu a scris legile care guvernează organismul nostru pe fiecare nerv, mușchi și fibră a corpului. Fiecare violare din neglijență sau cu bună știință a acestor legi este un păcat împotriva Creatorului nostru.Ed 196.3

    Și atunci, cât de necesar este să se ofere cunoștințe temeinice, legate de aceste legi! Principiilor de igienă, așa cum se aplică ele în cazul alimentației, mișcării fizice, îngrijirii copiilor, tratamentului celor bolnavi și pentru multe lucruri asemănătoare, ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție decât primesc ele de obicei.Ed 197.1

    Ar trebui subliniată atât influența minții asupra trupului, cât și cea a trupului asupra minții. Curentul electric al creierului, pus în mișcare de activitatea mintală, vitalizează întregul organism și reprezintă în felul acesta un ajutor neprețuit pentru rezistența în fața bolilor. Acest lucru ar trebui clarificat. Ar trebui, de asemenea, arătate puterea voinței și importanța stăpânirii de sine în păstrarea și în restabilirea sănătății, efectul deprimant și chiar distrugător al mâniei, nemulțumirii, egoismului sau necurăției și, pe de altă parte, minunata putere dătătoare de viață, care se găsește în voioșie, altruism și recunoștință.Ed 197.2

    Există în Scriptură un adevăr fiziologic de care trebuie să ținem seama: “O inimă veselă este un bun leac.” Proverbe 17, 22.Ed 197.3

    “Fiule, nu uita învățăturile mele și păstrează în inima ta sfaturile mele”, spune Dumnezeu; “căci ele îți vor lungi zilele și anii și-ți vor aduce multă pace”. “Căci ele sunt viață pentru cei ce le găsesc și sănătate pentru tot trupul lor.” “Cuvintele prietenoase,” nu sunt doar “dulci pentru suflet”, ci și “sănătoase pentru oase.” Proverbe 3, 1.2; 4, 22; 16, 24.Ed 197.4

    Tinerii au nevoie să înțeleagă adevărul profund care întărește declarația Bibliei, că la Dumnezeu “este izvorul vieții.” Psalmii 36, 9. Nu numai că în El aflăm originea tuturor lucrurilor, dar Domnul este viața a tot ceea ce trăiește. Viața Sa o primim prin razele de soare, prin aerul curat, prin hrana care ne zidește trupurile și ne dă tărie. Prin viața Sa existăm ceas de ceas, clipă de clipă. Dacă nu sunt pervertite de păcat, toate darurile Sale dau viață, sănătate și bucurie.Ed 197.5

    “Orice lucru El îl face frumos la vremea lui.” Eclesiastul 3, 11. Și adevărata frumusețe va fi păstrată nu stricând lucrarea lui Dumnezeu, ci armonizându-ne cu legile Aceluia care a creat toate câte există și care Își găsește plăcerea în frumusețea și perfecțiunea lor.Ed 198.1

    Când mecanismul corpului este studiat, ar trebui ca atenția să fie dirijată către minunata adaptare a mijloacelor pentru atingerea țelurilor, către acțiunea armonioasă a diferitelor organe și dependența care există între ele. Pe măsură ce crește astfel interesul studentului și este călăuzit să vadă importanța cultivării fizice, învățătorul poate face foarte mult pentru asigurarea unei dezvoltări bune și a unor obiceiuri corecte.Ed 198.2

    Printre primele lucruri pe care ar trebui să le urmărim, se numără o poziție corectă, atât când stăm jos, cât și când stăm în picioare. Dumnezeu l-a făcut pe om vertical, și El dorește ca omul să beneficieze nu numai de avantajele fizice, ci și de cele intelectuale și morale, de grația, demnitatea și stăpânirea de sine, de curajul și încrederea în sine, pe care le promovează atât de mult o ținută verticală. Învățătorul să dea informații despre acest lucru prin exemplu și învățătură. Arătați ce înseamnă o poziție corectă și insistați ca aceasta să fie menținută.Ed 198.3

    Următoarele ca importanță, după poziția corectă, sunt respirația și cultivarea vocii. Este mai probabil ca persoana care stă cu spatele drept, fie jos, fie în picioare, să respire corect. Dar învățătorul ar trebui să facă așa încât elevii lui să fie pătrunși de importanța respirației adânci. Arătați cum acțiunea sănătoasă a organelor respiratorii promovează circulația sângelui, înviorează întregul organism, stimulează pofta de mâncare, ajută digestia și provoacă un somn profund, liniștit; astfel, nu numai că trupul este reîmprospătat, dar și mintea este calmată și odihnită. Și ar trebui să se insiste asupra părții practice în timp ce se arată importanța respirației profunde. Să se facă exerciții care o promovează și să se urmărească permanentizarea obiceiului.Ed 198.4

    Cultivarea vocii are un loc important în educația fizică, întrucât are ca efecte întărirea și dezvoltarea capacității pulmonare și înlăturarea, în acest fel, a pericolului de îmbolnăvire. Pentru a asigura o prestație corectă când vorbiți sau citiți cu glas tare, aveți grijă ca mușchii abdominali să participe în procesul respirației și organele respiratorii să nu fie jenate în nici un fel. Mușchii abdominali să fie cei solicitați, nu cei ai gâtului. Pot fi prevenite în acest fel oboseala excesivă și bolile serioase ale gâtului și plămânilor. Ar trebui să se acorde o mare atenție articulării distincte a cuvintelor, unui ton vocal blând, bine modulat și să se evite un flux verbal exagerat. Aceasta nu numai că va favoriza sănătatea, dar va contribui mult la eficiența și modul agreabil în care se va desfășura munca studentului.Ed 199.1

    Predând aceste lucruri, se creează o ocazie de aur pentru demascarea nebuniei și nocivității folosirii corsetelor și a oricărei alte practici care restrânge acțiunea vitală. Un șir aproape interminabil de boli rezultă din modurile nesănătoase de îmbrăcare, și asupra acestui punct ar trebui făcută o informare atentă. Faceți ca elevii să fie pătrunși de înțelegerea primejdiei de a îngădui ca îmbrăcămintea să atârne prea greu pe șolduri sau să fie prea strâmtă pentru vreun organ al corpului. Îmbrăcămintea ar trebui să fie în așa fel aranjată, încât să se poată respira în voie și brațele să poată fi ridicate fără dificultate deasupra capului. Încătușarea plămânilor nu numai că oprește dezvoltarea lor, dar împiedică și circulația și procesul digestiv, slăbind astfel întregul corp. Toate aceste practici slăbesc atât puterile fizice, cât și pe cele mintale, împiedicând astfel progresul studentului și adesea chiar succesul său.Ed 199.2

    În studiul igienei, învățătorul hotărât se va folosi de orice ocazie pentru a arăta necesitatea curățeniei desăvârșite, atât în ce privește obiceiurile personale ale cuiva, cât și în mediul său ambiant. Ar trebui să fie subliniată valoarea băii zilnice pentru favorizarea sănătății și stimularea activității intelectului. Ar trebui să se acorde, de asemenea, atenție razelor de soare și aerisirii, igienei din dormitor și bucătărie. Învățați-i pe elevi că un dormitor sănătos, o bucătărie desăvârșit de curată și o masă aranjată cu gust și cu alimente hrănitoare și sănătoase vor asigura fericirea familiei și aprecierea oricărui oaspete rațional, mai bine decât ar face-o mobilierul scump din salon, oricât de mult ar fi el. Faptul că “viața este mai mult decât hrana, și trupul mai mult decât îmbrăcămintea” (Luca 12, 33) este o lecție de care este nevoie astăzi tot atât de mult ca și acum optsprezece secole, când a fost dată de Învățătorul divin.Ed 200.1

    Cel care studiază fiziologia ar trebui să fie învățat că obiectul studiului său nu este doar acela de a dobândi o cunoaștere a faptelor și principiilor. Dacă aceasta este tot, nu va exista decât un câștig minim. Se poate ca el să înțeleagă importanța ventilației și camera sa să primească aer proaspăt; dacă nu-și va folosi însă în mod corect plămânii, va suferi consecințele respirației defectuoase. În același fel poate fi înțeleasă necesitatea curățeniei și pot fi furnizate utilitățile necesare; totul va fi însă fără folos dacă nu sunt aplicate. Cerința indispensabilă legată de predarea acestor principii este ca elevul să fie pătruns de importanța lor, astfel încât să le pună conștiincios în practică.Ed 200.2

    Cuvântul lui Dumnezeu arată printr-o ilustrație impresionantă ce importanță acordă El organismului nostru și responsabilității pe care o avem de a-l păstra în cea mai bună stare: “Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?” “Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: și așa sunteți voi.” 1 Corinteni 6, 19; 3, 17.Ed 200.3

    Elevii să fie pătrunși de gândul că trupul este un templu în care Dumnezeu dorește să locuiască, că trebuie păstrat neîntinat, ca loc al cugetelor celor mai înalte și mai nobile. Văzând, în timp ce studiază fiziologia, că sunt într-adevăr “o făptură așa de minunată” (Psalmii 139, 14), vor fi străbătuți de respect sfânt. În loc să strice lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, ei vor avea ambiția de a face tot ceea ce le este cu putință pentru a împlini planul glorios al Creatorului. Astfel, ei vor ajunge să privească ascultarea de legile sănătății nu ca pe o chestiune de jertfire sau tăgăduire de sine, ci așa cum este ea în realitate, o binecuvântare și un privilegiu neprețuit.Ed 201.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents