Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Educaţie

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Cunoașterea binelui și a răului

    “Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor”, “inima lor fără pricepere s-a întunecat.”

    Deși au fost creați nevinovați și sfinți, primii noștri părinți nu au fost plasați în afara posibilității de a greși. Dumnezeu ar fi putut să-i creeze fără puterea de a călca cerințele Lui, dar în cazul acela nu ar fi putut avea loc o dezvoltare a caracterului; slujirea nu ar fi fost de bunăvoie, ci forțată. De aceea le-a dat puterea de a alege — puterea de a renunța la supunere sau de a și-o manifesta. Înainte ca ei să poată primi pe deplin binecuvântările pe care El intenționa să li le ofere, iubirea și loialitatea lor trebuia să fie puse la probă.Ed 23.1

    În Grădina Edenului se afla “pomul cunoștinței binelui și răului.... Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ‘Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci’”. Geneza 2, 9-17. Voia lui Dumnezeu a fost ca Adam și Eva să nu cunoască răul. Cunoașterea răului — a păcatului și a urmărilor sale, a trudei zdrobitoare, a grijilor insuportabile, a dezamăgirilor și suferinței, a durerii și morții — a fost reținută din iubire.Ed 23.2

    În timp ce Dumnezeu căuta binele omului, Satana îi căuta ruina. Când Eva, nesocotind atenționarea Domnului legată de pomul interzis, s-a aventurat în apropierea lui, a intrat în contact cu vrăjmașul său. O dată trezite interesul și curiozitatea ei, Satana a continuat prin tăgăduirea Cuvântului lui Dumnezeu și prin semănarea neîncrederii în înțelepciunea și bunătatea Lui. Când femeia a declarat că în privința pomului cunoștinței binelui și răului “Dumnezeu a zis: ‘Să nu mâncați din el și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți’”, ispititorul a răspuns: “Hotărât, că nu veți muri: dar Dumnezeu știe că, în ziua în care veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”. Geneza 3, 3-5.Ed 23.3

    Satana a dorit să pară că această cunoaștere a binelui amestecat cu răul ar fi o binecuvântare și că, interzicându-le să ia din roadele pomului, Dumnezeu îi priva de un mare bine. El s-a grăbit să spună că Dumnezeu le interzisese să-l guste din pricina minunatelor lui proprietăți de a da înțelepciune și putere, că El căuta astfel să-i împiedice să atingă o dezvoltare plină de noblețe și să descopere o fericire mai mare. A declarat că el însuși mâncase din fructul interzis și ca rezultat dobândise calitatea de a vorbi; că în cazul în care ar fi mâncat și ei, ar fi atins o sferă mai înaltă a existenței și ar fi pătruns într-un câmp mai larg al cunoașterii.Ed 24.1

    În timp ce Satana pretindea că a dobândit mult bine mâncând din fructul oprit, nu a lăsat să pară că prin încălcarea poruncii devenise un nelegiuit alungat din cer. În aceste cuvinte erau minciuni ascunse sub o crustă de adevăr aparent, în așa fel, încât Eva, amețită, măgulită, ademenită, nu și-a dat seama de amăgire. A poftit ceea ce Dumnezeu interzisese; se îndoise de înțelepciunea Sa. A aruncat deoparte credința, cheia cunoașterii.Ed 24.2

    Eva a “văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut la privit și că pomul era de dorit, ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui și a mâncat”. Era grozav la gust și, în timp ce mânca, părea că simte o putere înviorătoare și și-a imaginat că intră într-o stare mai înaltă de existență. Eva însăși, călcătoare a poruncii, a devenit ispititoarea soțului ei “și bărbatul a mâncat și el.” Geneza 3, 6.Ed 25.1

    “Vi se vor deschide ochii”, spusese vrăjmașul; “și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”. Geneza 3, 5. Aveau ochii cu adevărat deschiși acum; dar ce tristă ridicare a pleoapelor! Cunoașterea răului, blestemul păcatului au fost tot ce-au câștigat călcătorii poruncii. Fructul în sine nu conținea nimic otrăvitor, iar păcatul nu consta doar în cedarea în fața apetitului. Era neîncrederea în bunătatea lui Dumnezeu, lipsa de încredere în cuvântul Său și respingerea autorității Sale — aceasta a făcut ca primii noștri părinți să fie călcători ai Legii, și acest lucru a adus în lume cunoștința răului. Acest lucru a deschis ușa înaintea tuturor felurilor de minciuni și rătăciri.Ed 25.2

    Omul a pierdut tot, pentru că a ales să asculte mai degrabă de amăgitor decât de Acela care este Adevărul, singurul care are priceperea. Prin amestecarea răului cu binele, mintea lui a devenit confuză, puterile sale mintale și spirituale amorțite. El nu mai putea să aprecieze binele pe care îl revărsase Dumnezeu cu atâta dărnicie.Ed 25.3

    Adam și Eva aleseseră cunoștința răului, iar dacă aveau să-și recâștige vreodată poziția pe care o pierduseră, aceasta trebuia să se întâmple în condițiile nefavorabile, pe care ei înșiși le aduseseră asupra lor. Urmau să nu mai locuiască în Eden, căci, în desăvârșirea sa, nu-i putea învăța lecțiile pe care era esențial de acum să le deprindă. Cu o tristețe de nespus, ei și-au luat rămas bun de la împrejurimile minunate și au plecat să locuiască pe pământ, unde se afla blestemul păcatului.Ed 25.4

    Dumnezeu îi spusese lui Adam: “Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem: ‘Să nu mănânci deloc din el’, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ți scoți hrana din el în toate zilele vieții tale; spini și pălămidă să-ți dea și să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce”. Geneza 3, 17-19.Ed 26.1

    Cu toate că pământul era lovit de blestem, natura rămânea manualul pentru învățătura omului. Acum nu mai putea reprezenta doar bunătatea; căci răul era prezent pretutindeni, întinând pământul, aerul și marea cu atingerea sa murdară. Acolo unde odată nu era înscris decât caracterul lui Dumnezeu, acum era gravat și caracterul lui Satana — cunoașterea răului. Din natură, care descoperea acum cunoștința binelui și a răului, omul urma să primească neîncetat avertizarea legată de rezultatele păcatului.Ed 26.2

    În floarea ofilită și frunza căzută, Adam și tovarășa lui au văzut primele semne de degenerare. Mintea lor a înțeles cu putere faptul că orice lucru viu trebuie să moară. Chiar și aerul, de care depindea viața lor, purta semințele morții.Ed 26.3

    Li se reamintea neîncetat de domeniul lor pierdut. Printre făpturile inferioare, Adam stătuse ca împărat și, atâta vreme cât îi fusese loial lui Dumnezeu, toată natura îi respectase domnia; când a păcătuit însă, domeniul său a fost pierdut. Spiritul de răzvrătire, a cărui intrare o permisese el însuși, s-a extins în toată creația animală. Astfel, nu numai viața omului, ci firea dobitoacelor, copacii din pădure, iarba câmpului, însuși aerul pe care-l respira, toate povesteau lecția tristă a cunoștinței răului.Ed 26.4

    Însă omul nu a fost lăsat pradă rezultatelor răului pe care-l alesese. În sentința rostită asupra lui Satana a fost dată o indicație a răscumpărării. “Vrăjmășie voi pune între tine și femeie”, a spus Dumnezeu, “între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul”. Geneza 3, 15. Această sentință, rostită în auzul primilor noștri părinți, trebuia să fie pentru ei o făgăduință. Înainte să audă de spini și de pălămidă, de truda și suferința care avea să fie partea lor sau de țărâna în care erau nevoiți să se întoarcă, ei au auzit cuvinte care le-au dat speranță. Tot ce fusese pierdut prin cedarea în favoarea lui Satana putea fi recâștigat prin Hristos.Ed 27.1

    Această indicație ne-o repetă și nouă natura. Deși mânjită de păcat, ea nu vorbește doar despre creație, ci și despre răscumpărare. Cu toate că pământul mărturisește despre blestem prin semnele evidente de degradare, este încă bogat în dovezi ale puterii dătătoare de viață. Copacii își leapădă podoaba numai pentru a se înveșmânta cu un frunziș mai proaspăt; florile mor pentru ca apoi să renască într-o nouă frumusețe; și în fiecare manifestare a puterii creatoare este oferită asigurarea că putem fi creați din nou în acea “neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul”. Efeseni 4, 24. În acest fel, chiar lucrurile din natură și modul în care funcționează ele — care ne aduc aminte cu putere despre marea noastră pierdere — devin pentru noi mesageri ai speranței.Ed 27.2

    Oriunde se întinde răul, se face auzit glasul Tatălui nostru îndemnându-și copiii să vadă în rezultatele lui natura păcatului, avertizându-i să părăsească răul și invitându-i să primească binele.Ed 27.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents