O lecție despre încredere

“Întreabă dobitoacele, și te vor învăța, păsările cerului, și îți vor spune; ... și peștii mării îți vor povesti.” “Du-te la furnică, ... uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te!” “Uitați-vă la păsările cerului”; “Uitați-vă cu băgare de seamă la corbi.” Iov 12, 7.8; Proverbe 6, 6; Matei 6, 26; Luca 12, 24.Ed 117.2

Nu trebuie doar să-i spunem copilului despre aceste creaturi ale lui Dumnezeu. Animalele însele ar trebui să fie învățătorii lui. Furnicile îl învață lecția muncii răbdătoare, a perseverenței în depășirea obstacolelor, a prevederii pentru viitor. Și păsările sunt învățători ai plăcutei lecții legate de încredere. Tatăl nostru ceresc are grijă de ele; dar și ele trebuie să adune hrana, să-și construiască singure cuiburile și să-și crească puii. Sunt expuse în fiecare clipă unor vrăjmași care încearcă să le nimicească. Cu toate acestea, cu câtă voioșie se duc la lucrul lor! Câtă bucurie răzbate din cântecele lor!Ed 117.3

Cât de frumoasă este descrierea psalmistului privind grija lui Dumnezeu față de creaturile pădurii: “Munții cei înalți sunt pentru țapii sălbatici,
iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri.” Psalmii 104, 18. El trimite râurile să zburde printre dealuri, unde își au păsările cuibul și “fac să le răsune glasul printre ramuri”. Psalmii 104, 12. Toate creaturile pădurilor și dealurilor sunt o parte a uriașei Sale familii. El Își deschide mâna și satură “după dorință tot ce are viață”. Psalmii 145, 16.Ed 118.1

Vulturul Alpilor este câteodată învins de furtună și silit să coboare în defileele munților. Norii de furtună izolează această pasăre puternică a pădurii, siluetele lor întunecate despărțind-o de înălțimile însorite, unde aceasta și-a făcut cuib. Eforturile ei de a scăpa par lipsite de izbândă. Zvâcnește ca o săgeată încoace și-ncolo, bătând aerul cu aripile puternice și trezind ecourile muntelui cu țipetele ei. Într-un târziu, pe o notă de triumf, se înalță cu viteză și, străpungând norii, iat-o din nou liberă în razele soarelui, cu întunecimea și furtuna departe sub ea. Și noi putem fi înconjurați de dificultăți, descurajări și întuneric. Minciunile, nenorocirile, nedreptatea ne despart de soare. Sunt nori pe care nu-i putem risipi. Degeaba ne luptăm noi cu împrejurările. Nu există decât o singură cale de scăpare, numai una. Cețurile și negura stau lipite de pământ; lumina lui Dumnezeu strălucește dincolo de nori. Pe aripile credinței, ne putem înălța în razele de soare ale prezenței Sale.Ed 118.2

Multe sunt lecțiile care pot fi astfel învățate. Încrederea în sine — de la copacul care, crescând singur în câmp sau pe coasta muntelui, își înfige adânc rădăcinile în pământ și, în tăria lui aspră, sfidează furtuna. Puterea influenței timpurii — de la trunchiul de copac contorsionat, diform, care a fost strâmbat pe când era doar o nuielușă fragedă, trunchi căruia nici o putere omenească nu-i mai poate reda după aceea simetria. Secretul unei vieți sfinte — de la nufărul care, în mijlocul vreunui bazin mlăștinos, înconjurat de buruieni și murdării își afundă cu hotărâre tulpina către nisipurile curate de dedesubt și, trăgându-și viața de acolo, își înalță spre lumină florile parfumate, într-o puritate desăvârșită.Ed 119.1

Astfel, în timp ce copiii și tinerii dobândesc o cunoaștere faptică de la învățători și din manuale, trebuie să învețe să descopere lecții și să discearnă ei înșiși adevărul. Când se ocupă cu grădinăritul, întrebați-i ce învățăminte trag din îngrijirea plantelor lor. Când admiră un peisaj superb, întrebați-i de ce a îmbrăcat Dumnezeu câmpiile și pădurile cu nuanțe atât de variate și frumoase. De ce nu a fost totul zugrăvit într-un brun sumbru? Când culeg florile, ajutați-i să se gândească la motivul pentru care ne-a lăsat să avem frumusețea acestor plante care vin din Eden. Învățați-i să observe pretutindeni în natură dovezile că Dumnezeu Se gândește la noi, să observe minunata adaptare a tuturor lucrurilor la nevoile și fericirea noastră.Ed 119.2

Numai acela care recunoaște în natură lucrarea Tatălui său, care citește scrisul de mână al Tatălui — numai el învață de la lucrurile din natură cele mai profunde lecții ale acestora și primește cea mai înaltă slujire a lor. Numai el poate aprecia pe deplin semnificația dealului și a văii, a râului și a mării, el, care le privește ca o expresie a gândirii lui Dumnezeu, ca o descoperire a Creatorului.Ed 119.3

Multe ilustrații din natură sunt folosite de scriitori ai Bibliei, iar dacă observăm lucrurile din lumea naturală, vom fi aduși în starea de a înțelege mai bine, sub îndrumarea Duhului Sfânt, lecțiile Cuvântului lui Dumnezeu. În felul acesta, natura devine o cheie pentru vistieria Cuvântului.Ed 120.1

Copiii ar trebui să fie încurajați să caute în natură obiectele care ilustrează învățăturile Bibliei și să descopere în Biblie asemănările cu lucrurile din natură. Ei ar trebui să caute, atât în natură, cât și în Sfintele Scripturi, fiecare obiect care-L reprezintă pe Hristos și, de asemenea, pe acelea pe care El le-a folosit pentru ilustrarea adevărului. Astfel, ei pot învăța să-L vadă în copac și în vița-de-vie, în crin și în trandafir, în soare și în stea. Ei pot învăța să-I audă glasul în cântecul păsărilor, în foșnetul copacilor, în tunetul care se prăvălește și în muzica mării. Și fiecare obiect din natură va repeta pentru ei lecțiile Sale prețioase.Ed 120.2

Pentru cei care fac în acest fel cunoștință cu Hristos, pământul nu va mai fi niciodată un loc singuratic și pustiu. Va fi casa Tatălui lor, plină de prezența Aceluia care a umblat odată printre oameni.Ed 120.3