Metode de predare

“Ca să dea celor neîncercați agerime de minte, tânărului cunoștință și chibzuință.”

Veacuri de-a rândul, educația s-a bazat în special pe memorie. Această calitate a fost folosită la maximum, în timp ce alte puteri ale minții nu au fost dezvoltate în mod corespunzător. Studenții și-au petrecut timpul umplându-și sârguincios mintea cu cunoștințe, din care numai o mică parte putea fi folosită. Mintea împovărată în acest fel cu ceea ce nu poate digera și asimila este slăbită; devine incapabilă de efort intens, care generează o sănătoasă încredere în sine, și este mulțumită să depindă de judecata și percepțiile celorlalți.Ed 230.1

Văzând neajunsurile acestei metode, unii au trecut în extrema cealaltă. După părerea lor, omul nu are decât să dezvolte ceea ce este în el. O asemenea educație îl duce pe student la o stare de suficiență, izolându-l astfel de izvorul oricărei cunoașteri și puteri.Ed 230.2

Educația care constă în antrenarea memoriei, având tendința de a descuraja gândirea independentă, are o consecință morală prea puțin luată în considerare. Sacrificând puterea rațiunii și judecății, studentul devine incapabil de a face deosebirea între adevăr și rătăcire și cade pradă ușoară amăgirii. Este făcut fără greutate să urmeze tradiția și obiceiul.Ed 230.3

Este un lucru în general ignorat, nu fără primejdie însă, că rareori rătăcirea apare drept ceea ce este. Ea este acceptată, pentru că se amestecă sau se lipește de adevăr. Părinții noștri au fost ruinați pentru faptul că au mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului, iar acceptarea amestecării binelui cu răul constituie ruina bărbaților și a femeilor de astăzi. Este sigur că mintea care depinde de judecata altora va fi condusă greșit mai devreme sau mai târziu.Ed 230.4

Putem avea puterea de a face deosebirea între bine și rău numai dacă depindem în mod individual de Dumnezeu. Fiecare trebuie să învețe singur de la El prin Cuvântul Său. Puterea de a gândi ne-a fost dată pentru a o folosi, iar Dumnezeu dorește să facem uz de ea. “Veniți totuși să ne judecăm”, (Isaia 1, 18) ne invită El. Cine se încrede în El poate avea înțelepciunea “să lepede răul și să aleagă binele.” Isaia 7, 15; Iacov 1, 5.Ed 231.1

În orice învățătură adevărată, elementul personal este esențial. În învățătura Sa, Hristos S-a ocupat de oameni în mod individual; El i-a pregătit pe cei doisprezece prin contact personal și tovărășie. În particular, a dat cea mai prețioasă învățătură, adesea, unui singur ascultător. El a dezvăluit comorile cele mai bogate rabinului celui onorat, vorbindu-i noaptea pe Muntele Măslinilor, vorbind femeii celei disprețuite la fântâna din Sihar; căci în acești ascultători El a sesizat inima neîmpietrită, mintea deschisă, spiritul receptiv. Nici chiar mulțimea care se înghesuia pe urmele Sale nu reprezenta pentru Hristos o masă nediferențiată de făpturi omenești. El vorbea direct oricărei minți și făcea apel la fiecare inimă. Îi privea în față pe cei ce-L ascultau, încuraja o față care se lumina și o privire fugară de aprobare, lucruri care spuneau că adevărul atinsese sufletul; și acolo, ca răspuns, vibra în inima Sa struna bucuriei pline de compasiune.Ed 231.2

Hristos sesiza posibilitățile în fiecare făptură omenească. El nu era respins de un exterior nepromițător sau de condiții nefavorabile. L-a chemat pe Matei din biroul vamal și pe Petru și frații lui din barca de pescuit, ca să învețe de la El.Ed 232.1

În lucrarea educativă de astăzi este nevoie de același interes personal, de aceeași atenție acordată dezvoltării individuale. Mulți tineri aparent nepromițători sunt înzestrați din belșug cu talente ce nu sunt folosite deloc. Calitățile lor stau ascunse din pricina lipsei de discernământ a educatorilor pe care-i au. În mulți băieți sau fete, la suprafață la fel de neatrăgători ca și o piatră aspră, neprelucrată, se poate găsi materialul prețios care va trece testul temperaturii ridicate, al furtunii și al presiunii înalte. Adevăratul educator, având înaintea ochilor ce ar putea deveni elevii săi, va recunoaște valoarea materialului pe care îl prelucrează. Va arăta un interes personal față de fiecare elev și va căuta să-i dezvolte toate puterile. Fiecare efort de conformare la principiile corecte va fi încurajat, chiar dacă aceste străduințe sunt departe de a fi desăvârșite.Ed 232.2

Fiecare tânăr ar trebui să fie învățat necesitatea și puterea sârguinței. Succesul depinde mai mult de aceasta decât depinde de geniu sau de talent. Fără sârguință, cele mai strălucite talente nu au decât niște rezultate slabe, în timp ce, printr-un efort bine canalizat, persoane care aveau calități naturale cu nimic ieșite din comun au făcut adevărate minuni. Iar geniul, de ale cărui realizări ne minunăm, este aproape invariabil legat de un efort concentrat, neobosit.Ed 232.3

Tinerii ar trebui să fie învățați să aibă ca țintă dezvoltarea tuturor facultăților lor, slabe și tari deopotrivă. În cazul multora, există dispoziția de a-și restrânge studiul la anumite ramuri pentru care au o plăcere naturală. Ar trebui să veghem asupra acestei greșeli. Aptitudinile naturale indică direcția lucrării vieții și, când sunt justificate, ar trebui cultivate cu grijă. În același timp, ar trebui ținut minte că un caracter bine echilibrat și o lucrare eficientă în orice domeniu depind într-o mare măsură de acea dezvoltare simetrică, rezultat al unei pregătiri aprofundate, multilaterale.Ed 232.4

Învățătorul ar trebui să țintească în mod constant simplitatea și eficiența. Ar trebui să predea în mare parte prin ilustrații și să aibă grijă chiar în cazul elevilor mai mari să dea fiecare explicație cu simplitate și claritate. Mulți elevi, destul de mari ca vârstă, nu sunt decât niște copii când vine vorba despre pricepere.Ed 233.1

Un element important în lucrarea educativă este entuziasmul. Legată de acest punct, există o sugestie folositoare într-o remarcă pe care a făcut-o un actor celebru. Episcopul de Canterbury îl întrebase de ce actorii, într-o piesă, îi impresionează atât de puternic pe spectatori, vorbind despre lucruri imaginare, în timp ce slujitori ai Evangheliei îi impresionează adesea prea puțin, vorbind despre lucruri reale. “Cu tot respectul pe care-l datorez sfinției voastre”, a răspuns actorul, “îngăduiți-mi să spun că motivul este simplu: el constă în puterea entuziasmului. Noi, pe scenă, vorbim despre lucrurile închipuite ca fiind reale, câtă vreme dumneavoastră vorbiți de la amvon despre lucrurile adevărate ca fiind închipuite.”Ed 233.2

În lucrarea sa, învățătorul are de-a face cu lucruri reale și ar trebui să vorbească despre ele cu toată forța și entuziasmul cu care îl poate inspira cunoașterea realității și importanței lor.Ed 233.3

Fiecare învățător ar trebui să fie preocupat ca lucrarea sa să ducă la rezultate clare. Înainte de a încerca să predea un subiect ar trebui să aibă în minte un plan distinct și să știe exact ce vrea să realizeze. Nu ar trebui să rămână mulțumit de prezentarea vreunui subiect până când studentul nu înțelege principiul implicat, până nu percepe adevărul acestuia și nu poate spune deslușit ce a învățat.Ed 233.4

Atâta vreme cât este avut în vedere marele scop al educației, tinerii ar trebui să fie încurajați să avanseze cât de mult le vor permite înzestrările lor. Însă înainte de a îmbrățișa ramurile superioare de studiu, să le stăpânească foarte bine pe cele comune. Acest lucru este prea adesea neglijat. Chiar și printre studenții de la licee și colegii se manifestă o deficiență în ce privește cunoașterea ramurilor comune ale educației. Mulți studenți își consacră timpul matematicii superioare în timp ce sunt incapabili să se ocupe de niște socoteli de contabilitate simplă. Mulți studiază retorica, având în vedere dobândirea calităților oratoriei, în timp ce sunt incapabili să citească într-o manieră inteligibilă și expresivă. Mulți care au terminat cursurile de retorică nu reușesc să compună și să ortografieze corect o simplă scrisoare.Ed 234.1

O cunoaștere minuțioasă a materiilor esențiale în educație nu ar trebui să fie numai condiția de admitere la un nivel de instruire superioară, ci și un test neîncetat pentru promovare și înaintare. și în fiecare ramură a educației sunt de atins obiective mai importante decât cele pe care le asigură o simplă cunoaștere tehnică. Să luăm studiul limbii, spre exemplu. Mai importantă decât învățarea limbilor străine, actuale sau moarte, este capacitatea cuiva de a scrie și vorbi limba sa nativă cu ușurință și acuratețe; însă nici o pregătire câștigată prin cunoașterea regulilor gramaticale nu se poate compara ca importanță cu studiul limbii dintr-un punct de vedere mai înalt. De acest studiu se leagă într-o mare măsură fericirea sau nenorocirea vieții.Ed 234.2

Cerința de căpetenie a vorbirii este aceea de a fi curată, plină de bunătate și adevăr — “expresia exterioară a unui har interior”. Dumnezeu spune: “Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească.” Filipeni 4, 8. Iar dacă acestea sunt gândurile, tot așa va fi și exprimarea.Ed 235.1

Cea mai bună școală pentru acest studiu al limbii este familia; însă pentru că lucrarea din cămin este atât de frecvent neglijată, rămâne în sarcina învățătorului să-și ajute elevii în formarea unor obiceiuri corecte în vorbire.Ed 235.2

Învățătorul poate face mult pentru a descuraja acel obicei rău, care este un blestem pentru localitate, pentru vecini și pentru cămin — obiceiul de a vorbi de rău, bârfa și critica meschină. Nu trebuie cruțat nici un efort în această direcție. Faceți ca studenții să fie pătrunși de faptul că acest obicei dă la iveală o lipsă a culturii, rafinamentului și adevăratei bunătăți a inimii; că el îl exclude pe individ ca fiind nepotrivit pentru societatea celor cu adevărat cultivați și rafinați în această lume și pentru tovărășia cu cei sfinți care aparțin cerului.Ed 235.3

Ne gândim cu oroare la canibalul care se bucură de carnea tremurândă și caldă încă a victimei sale; dar sunt rezultatele, chiar și ale unei astfel de practici, mai îngrozitoare decât agonia și ruina provocate de prezentarea într-o lumină greșită a motivației, de stricare a reputației, de disecare a caracterului? Copiii și tinerii deopotrivă să învețe ce spune Dumnezeu despre aceste lucruri:Ed 235.4

“Moartea și viața sunt în puterea limbii.” Proverbe 18, 21.Ed 235.5

În Scriptură, clevetitorii sunt ca și “urâtori de Dumnezeu”, “născocitori de rele”, sunt puși alături de aceia care sunt “fără dragoste firească, neînduplecați, fără milă”, “plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase”. Și aceasta este “hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte.” Romani 1, 30.31.29.32. Dumnezeu îl consideră locuitor al Sionului pe “cel ce face voia lui Dumnezeu și spune adevărul din inimă”; pe cel ce “nu clevetește cu limba lui” “și nu aruncă ocara asupra aproapelui său.” Psalmii 15, 2.3.Ed 235.6

Dumnezeu condamnă, de asemenea, și folosirea acelor fraze fără sens și cuvinte de umplutură, care se învecinează cu blasfemia. El condamnă complimentele mincinoase, evitarea adevărurilor, exagerările, denaturările în comerț — lucruri care sunt curente în societate și în lumea afacerilor. “Felul vostru de vorbire să fie: ‘Da, da; nu, nu’; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.” Matei 5, 37.Ed 236.1

“Ca nebunul care aruncă săgeți aprinse și ucigătoare, așa este omul care înșeală pe aproapele său și apoi zice: Am vrut doar să glumesc!” Proverbe 26, 18.19.Ed 236.2

Foarte apropiată de bârfă este insinuarea mascată, aluzia vicleană prin care cei necurați la inimă caută să strecoare răul pe care nu îndrăznesc să-l exprime cu glas tare. Tinerii ar trebui să fie învățați să se ferească de orice apropiere de acestea, așa cum se feresc de lepră.Ed 236.3

În vorbire, probabil că nu există nici o greșeală pe care, vârstnici și tineri deopotrivă, să nu fie dispuși să o treacă mai ușor cu vederea la ei înșiși, ca limbajul pripit, nerăbdător. Ei cred că este o scuză suficient de bună dacă spun: “N-am fost cu băgare de seamă și nu e chiar așa cum am spus”. Însă Cuvântul lui Dumnezeu nu tratează această problemă cu ușurătate. Scripturile spun:Ed 236.4

“Dacă vezi un om care vorbește nechibzuit, poți să nădăjduiești mai mult de la un nebun decât de la el.” Proverbe 29, 20.Ed 236.5

“Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată și fără ziduri.” Proverbe 25, 28.Ed 236.6

Într-o clipă, printr-o limbă pripită, pătimașă, neatentă, poate fi adus un rău pe care nu-l va putea repara nici pocăința de o viață. Oh, inimile frânte, prietenii înstrăinați, viețile ruinate de cuvintele aspre, pripite, ale celor care ar fi putut aduce ajutor și vindecare!Ed 236.7

“Cine vorbește în chip ușuratic rănește ca străpungerea unei săbii, dar limba înțelepților aduce vindecare.” Proverbe 12, 18.Ed 237.1

Una din caracteristicile care ar trebui în mod deosebit cultivate în fiecare copil este acea lipsă de egoism care atribuie vieții un farmec natural. Dintre toate punctele tari ale caracterului, acesta este printre cele mai frumoase, iar pentru fiecare lucrare adevărată a vieții el reprezintă una din virtuțile de căpetenie.Ed 237.2

Copiii au nevoie de apreciere, compasiune și încurajare, dar ar trebui să avem grijă să nu hrănim în ei o dragoste pentru laude. Nu este înțelept să le acordăm o atenție deosebită sau să repetăm cu ei de față cuvintele lor înțelepte. Părintele sau învățătorul care ține înaintea sa adevăratul ideal al caracterului și posibilitățile de realizare nu poate nutri sau încuraja spiritul de îngâmfare. El nu va încuraja în tineri dorința sau efortul de etalare a capacităților sau competențelor lor. Cel care privește mai sus de sine însuși va fi umil; cu toate acestea, va avea o demnitate care nu va fi tulburată sau făcută de rușine de etalări exterioare sau măreție omenească.Ed 237.3

Calitățile caracterului nu se dezvoltă prin nici un fel de lege sau regulă arbitrară, ci prin trăirea în atmosfera a ceea ce este curat, nobil și adevărat. Și oriunde există o inimă curată și o noblețe a caracterului, acest lucru se va da pe față prin puritatea și noblețea acțiunilor și vorbirii.Ed 237.4

“Cine iubește curăția inimii și are bunăvoința pe buze este prieten cu împăratul.” Proverbe 22, 11.Ed 237.5

Așa cum este cu vorbirea, așa este și cu oricare alt studiu; poate fi în așa fel condus, încât să ducă la formarea și întărirea caracterului.Ed 238.1

Despre nici un studiu nu este mai adevărat acest lucru așa cum este în cazul istoriei. Să o luăm în considerare din punctul divin de vedere.Ed 238.2

După cum prea adesea se predă, istoria nu este decât cu puțin mai mult altceva decât un raport al înălțării și căderii împăraților, al intrigilor de la curte, al victoriilor și înfrângerilor armatelor — o istorie a ambiției și lăcomiei, a înșelării, cruzimii și vărsării de sânge. După cum este predată, nu putem avea decât rezultate păgubitoare. Repetarea dureroasă a crimelor și atrocităților, a enormităților și cruzimilor zugrăvite sădesc semințe care aduc în multe vieți o recoltă a răului.Ed 238.3

Cu mult mai bine este să învățăm în lumina Cuvântului lui Dumnezeu despre cauzele care guvernează înălțările și căderile împărățiilor. Tinerii să studieze aceste rapoarte și să vadă cum adevărata prosperitate a națiunilor a fost legată de acceptarea principiilor divine. Să studieze istoria marilor mișcări de reformă și să vadă cât de ades principiile de care am vorbit, chiar dacă erau disprețuite și urâte, iar apărătorii lor aduși în temniță și la eșafod, au triumfat chiar prin aceste sacrificii.Ed 238.4

Un asemenea studiu va oferi perspective largi, pătrunzătoare asupra vieții. Va ajuta tinerii să înțeleagă ceva din conexiunile ei, cât de minunat suntem legați unii de alții în marea frățietate a societății și a națiunilor și cât de mult oprimarea sau degradarea unui singur membru reprezintă o pierdere pentru toți.Ed 238.5

În ce privește studiul legat de calculul cu cifre, lucrarea ar trebui să fie făcută practică. Fiecare tânăr și fiecare copil să fie învățat nu numai să rezolve probleme închipuite, ci să contabilizeze cu acuratețe propriile venituri și cheltuieli. Să învețe corecta folosire a banilor prin mânuirea lor. Fie că banii sunt de la părinți, fie că i-au câștigat prin puterile proprii, băieții și fetele să învețe să selecteze și să-și cumpere singuri îmbrăcăminte, cărți și alte lucruri necesare; iar prin păstrarea unei note de cheltuieli vor învăța, așa cum n-o vor putea face în nici un alt fel, valoarea și folosul banilor. Această pregătire îi va ajuta să facă distincție, între adevărata economie și zgârcenie, pe de-o parte și risipă, pe de altă parte. Dacă este bine condusă, va încuraja obiceiuri ale generozității. Îi va ajuta pe tineri să învețe să dăruiască nu doar dintr-o pornire de moment, când sunt trezite sentimentele lor, ci în mod regulat și sistematic.Ed 238.6

În acest fel, fiecare studiu poate deveni un ajutor în soluționarea celei mai mari probleme existente, pregătirea bărbaților și a femeilor pentru îndeplinirea în modul cel mai bun a responsabilităților vieții.Ed 239.1