Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Educaţie

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Disciplinarea prin suferință

    Toți cei care aduc în această lume o slujire sinceră lui Dumnezeu sau oamenilor primesc o instruire pregătitoare în școala întristării. Cu cât este mai mare sarcina încredințată și cu cât este mai înalt serviciul adus, cu atât este mai grea punerea la probă și mai severă disciplinarea.Ed 151.4

    Studiați experiențele lui Iosif și Moise, ale lui Daniel și David. Comparați istoria vieții timpurii a lui David cu istoria lui Solomon și analizați rezultatele.Ed 151.5

    În tinerețea sa, David s-a aflat în strânsă legătură cu Saul, iar șederea sa la curte și relația lui cu familia împăratului i-au făcut o idee despre grijile, necazurile și încurcăturile ascunse de strălucirea și fastul regalității. El a văzut ce puțin valorează slava omenească atunci când este chemată să aducă pace sufletului. Și s-a întors cu bucurie și ușurare de la curtea împăratului la stână și turme.Ed 152.1

    Când, din pricina invidiei lui Saul, a devenit un fugar prin pustie, David, lipsit de ajutorul omenesc, s-a sprijinit cu mai multă hotărâre de Dumnezeu. Nesiguranța și neliniștea vieții din pustie, primejdia continuă în care se afla, necesitatea frecventă de a fugi, caracterul oamenilor care s-au adunat la el acolo — cei care “se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulțumiți” (1 Samuel 22, 2) — toate acestea au dus la lucrul esențial, o severă autodisciplinare. Aceste experiențe i-au stimulat și dezvoltat puterea de a lucra cu oamenii, compasiunea pentru cei oprimați și ura față de nedreptate. De-a lungul anilor de așteptare și primejdie, David a învățat să găsească în Dumnezeu liniștea, sprijinul, viața sa. A învățat că el putea ajunge la tron numai prin puterea lui Dumnezeu; că ar fi putut să conducă în mod înțelept numai prin înțelepciunea Sa. Numai în procesul pregătirii în școala greutăților și a întristării a putut David să lase în urmă acest raport — măcar că după aceea a fost întinat de marele său păcat — anume că “David a împărățit peste Israel și făcea judecată și dreptate la tot poporul lui.” 2 Samuel 8, 15.Ed 152.2

    Disciplina care a caracterizat experiența timpurie a lui David lipsea din cea a lui Solomon. În împrejurări, caracter și viață, el părea avantajat mai presus de oricine altcineva. Nobil în tinerețe, nobil în perioada bărbăției, preaiubitul Dumnezeului Său, Solomon a început o domnie care promitea o mare prosperitate și cinste. Națiunile lumii se minunau de cunoștințele și perspicacitatea omului căruia Dumnezeu îi dăduse înțelepciune. Însă mândria adusă de prosperitate a provocat despărțirea de Dumnezeu. De la bucuria comuniunii divine, Solomon s-a întors să caute satisfacție în plăcerile senzuale. Despre această experiență, el spune:Ed 152.3

    “Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii; mi-am făcut grădini și livezi de pomi.... Mi-am strâns argint și aur și bogății ca de împărați și țări. Mi-am adus cântăreți și cântărețe, și desfătarea fiilor oamenilor: o mulțime de femei. Am ajuns mare, mai mare decât toți cei ce erau înaintea mea în Ierusalim.... Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nici o veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea.... Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vânt și că nu este nimic trainic sub soare. Atunci mi-am întors privirile spre înțelepciune, prostie și nebunie. Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut și mai înainte.”Ed 153.1

    “Atunci, am urât viața.... Mi-am urât până și toată munca pe care am făcut-o sub soare.” Eclesiastul 2, 4-12.17.18.Ed 153.2

    Prin propria-i experiență amară, Solomon a învățat lipsa de substanță a unei vieți care își caută cel mai înalt bine în lucrurile pământești. El a ridicat altare zeilor păgâni, numai pentru a afla cât de zadarnică este făgăduința lor de a da odihnă sufletului.Ed 153.3

    În anii săi de pe urmă, obosit și însetat după ce a băut de la puțurile crăpate ale pământului, Solomon s-a întors să bea de la izvorul vieții. Pentru generațiile care au urmat, prin Duhul Inspirației, el a scris raportul istoriei anilor săi irosiți, cu lecția lor de avertizare. Și astfel, deși roadele aduse de sămânța pe care o semănase fuseseră culese de poporul său, sub forma unor recolte ale răului, lucrarea vieții lui Solomon nu a fost cu totul pierdută. În cele din urmă, disciplina suferinței și-a împlinit lucrarea și pentru el.Ed 153.4

    Dar cu asemenea zori, cât de glorios ar fi putut fi miezul zilei vieții lui Solomon, dacă ar fi învățat în tinerețea sa lecția pe care a predat-o suferința în viețile altora!Ed 154.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents