O lecție în iubire

Isus i-a mustrat pe ucenicii Săi, i-a avertizat și le-a atras atenția; însă Ioan, Petru și frații lor nu L-au părăsit. În ciuda mustrărilor, ei au ales să fie cu Isus. Iar Mântuitorul nu i-a părăsit din pricina greșelilor lor. El îi ia pe oameni așa cum sunt, cu toate greșelile și slăbiciunile lor, și îi pregătește pentru slujba Sa, dacă și ei vor să se lase disciplinați și învățați de El.Ed 91.2

Exista însă unul printre cei doisprezece căruia, până aproape de încheierea lucrării Sale, Hristos nu i-a adresat nici un cuvânt de mustrare directă.Ed 91.3

O dată cu Iuda, între ucenici a fost introdus un element de vrajbă. Ajungând în legătură cu Isus, el răspunsese atracției exercitate de caracterul și viața Sa. Dorise sincer o schimbare în el și sperase să aibă această experiență printr-o comuniune cu Isus. Dar această dorință nu a devenit predominantă. Ceea ce-l conducea era speranța avantajului egoist în regatul lumesc, pe care aștepta ca Hristos să-l întemeieze. Deși recunoștea puterea divină a iubirii lui Hristos, Iuda nu s-a lăsat în stăpânirea acesteia. El a continuat să-și cultive propria judecată și părere, dispoziția sa de a critica și condamna. Motivațiile și acțiunile lui Hristos, adesea mult prea sus față de înțelegerea lui, îl incitau la îndoială și dezaprobare, iar propriile lui întrebări și ambiții erau strecurate în sufletul ucenicilor. Multe din certurile lor pentru supremație, multe din nemulțumirile lor față de metodele lui Hristos își aveau punctul de plecare la Iuda.Ed 91.4

Isus, văzând că, dacă i s-ar fi împotrivit nu ar fi făcut altceva decât să-l împietrească, S-a ferit să intre în conflict deschis. Hristos a căutat să vindece egoismul îngust al vieții lui Iuda prin contactul cu propria Sa iubire jertfitoare de sine. În învățătura Sa, El a desfășurat principiile care loveau la rădăcina ambițiilor egocentrice ale discipolului. Era dată astfel lecție după lecție, iar Iuda își dădea seama de multe ori că îi fusese zugrăvit caracterul, că îi fusese arătat păcatul; dar nu a vrut să cedeze.Ed 92.1

Pentru că nu s-a lăsat înduplecat de rugămințile îndurării, impulsul răului a căpătat în cele din urmă controlul. Iuda, mâniat din pricina unei mustrări indirecte și adus la exasperare de descurajarea visurilor sale ambițioase, și-a lăsat sufletul în stăpânirea demonului lăcomiei și s-a hotărât să-și trădeze Maestrul. Din camera Paștelui, din bucuria prezenței lui Hristos și a luminii nădejdii nemuririi, el a trecut la lucrarea sa cea rea — în întunericul de afară în care nu exista speranță.Ed 92.2

“Isus știa de la început cine erau cei ce nu cred și cine era cel ce avea să-L vândă.” Ioan 6, 64. Cu toate acestea, cunoscând totul, El nu și-a înfrânat nici o stăruință a îndurării sau dar al iubirii.Ed 92.3

Văzând primejdia în care se afla Iuda, îl adusese mai aproape de El, în cercul interior al ucenicilor aleși și de încredere. Zi după zi, în timp ce povara apăsa cel mai greu asupra inimii Sale, El purtase durerea contactului continuu cu acel spirit încăpățânat, suspicios, care pregătea ceva în ascuns; El fusese martor la acea vrăjmășie continuă, secretă și subtilă și se străduise să o zădărnicească printre ucenici. Și toate acestea pentru ca nici o posibilă influență mântuitoare să nu-i lipsească acelui suflet aflat în primejdie!Ed 92.4

“Apele cele mari nu pot să stingă dragostea
Și râurile n-ar putea s-o înece; ...
Căci dragostea este tare ca moartea.” Cântarea Cântărilor 8, 7.6.Ed 93.1

În ceea ce-l privea pe Iuda, lucrarea de iubire a lui Hristos fusese zadarnică. Lucrurile nu stăteau însă la fel și cu tovarășii săi de ucenicie. Pentru ei era o lecție a cărei influență avea să se facă simțită toată viața. Exemplul ei de tandrețe și îndelungă răbdare avea să le modeleze mereu dialogul cu cei ispitiți și cu cei greșiți. Și aceasta cuprindea și alte lecții. La împuternicirea celor doisprezece, ucenicii au dorit foarte mult ca Iuda să fie unul dintre ei și au considerat alegerea lui ca un eveniment foarte promițător pentru grupul apostolic. El venise în contact cu lumea mai mult decât ei, era un bărbat cu purtări alese, cu discernământ și calități de conducător și, întrucât punea mare preț pe talentele sale, îi făcuse pe ucenici să-l privească în același fel. Însă metodele pe care el dorea să le introducă în lucrarea lui Hristos erau întemeiate pe principii lumești și guvernate de o politică la fel de lumească. Ucenicii priveau către asigurarea cinstei și recunoașterii lumești — către obținerea împărăției acestei lumi. Lucrarea acestor dorințe în viața lui Iuda i-a ajutat pe ucenici să înțeleagă vrăjmășia dintre principiul înălțării de sine și acela al lui Hristos, al umilinței și al jertfirii de sine — principiul împărăției spirituale. În soarta lui Iuda, ei au văzut finalul spre care tinde slujirea de sine.Ed 93.2

Pentru acești ucenici, misiunea lui Hristos și-a atins scopul în cele din urmă. Încetul cu încetul, exemplul Său și lecțiile de dăruire de sine le-au modelat caracterele. Moartea Lui le-a distrus speranța de măreție lumească. Căderea lui Petru, apostazia lui Iuda, propriul lor eșec pentru faptul de a-L fi părăsit pe Hristos în chinuri și primejdie, toate acestea le-au spulberat caracterul independent. Și-au văzut propria slăbiciune; au văzut ceva din măreția lucrării ce le fusese încredințată; au simțit nevoia să fie călăuziți la fiecare pas de către Maestrul lor.Ed 93.3

Ei știau că nu aveau să se mai bucure de prezența Lui în carne și oase și au recunoscut, așa cum n-o mai făcuseră niciodată până atunci, valoarea ocaziilor pe care le avuseseră, de a umbla și vorbi cu Trimisul lui Dumnezeu. Când fuseseră rostite, ei nu apreciaseră sau nu înțeleseseră multe din lecțiile Sale; acum doreau fierbinte să-și aducă aminte de aceste lecții, să-I audă iarăși cuvintele. Cu câtă bucurie și-au dat seama acum de asigurarea:Ed 94.1

“Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.” “V-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” Și “Mângâietorul, ... pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile, și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Ioan 16, 7; 15, 15; 14, 26.Ed 94.2

“Tot ce are Tatăl este al Meu.” “Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.... Va lua din ce este al Meu și vă va descoperi.” Ioan 16, 15.13.14.Ed 94.3

Ucenicii Îl văzuseră pe Hristos înălțându-se din mijlocul lor, de pe Muntele Măslinilor. Și, după ce cerurile L-au primit, își reamintiseră făgăduința cu care Se despărțise de ei: “Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. Matei 28, 20.Ed 94.4

Ei știau că dragostea Lui îi însoțea încă. Știau că au un reprezentant, un apărător la scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Ei își înălțau cererile în Numele lui Isus, repetând făgăduința Sa: “Orice veți cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da”. Ioan 16, 23.Ed 95.1

Mai sus și mai sus și-au întins ei mâna credinței, cu puternicul argument: “Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi”. Romani 8, 34.Ed 95.2

Credincios în făgăduința Sa, Cel Divin, înălțat în curțile cerești, a oferit plinătatea Sa urmașilor de pe pământ. Faptul că El a luat loc pe tron la dreapta lui Dumnezeu s-a arătat prin revărsarea Duhului asupra ucenicilor.Ed 95.3

Prin lucrarea lui Hristos, acești ucenici fuseseră călăuziți să simtă nevoia Duhului; sub învățătura Duhului, ei au primit educația finală și au intrat în lucrarea vieții lor.Ed 95.4

Nu mai erau neștiutori și needucați. Nu mai erau o adunătură de soldați independenți sau de elemente discordante. Speranțele lor nu mai erau concentrate asupra măreției lumești. Erau “toți împreună,” într-un gând și într-un suflet. Hristos era în toate gândurile lor. Țelul lor era înaintarea Împărăției Sale. Deveniseră asemenea Maestrului lor la minte și caracter; iar oamenii “au priceput că fuseseră cu Isus”. Faptele Apostolilor 4, 13.Ed 95.5

Atunci a fost o asemenea descoperire a slavei lui Hristos cum omul muritor nu mai văzuse niciodată înainte. Mulțimi de oameni care Îi ponegriseră Numele și Îi disprețuiseră puterea se declarau ucenici ai Celui Răstignit. Prin cooperarea cu Duhul Sfânt, străduințele oamenilor umili, pe care îi alesese Hristos, agitaseră lumea. De-a lungul unei singure generații, Evanghelia a fost vestită tuturor națiunilor de sub soare.Ed 95.6

Hristos a hotărât ca același Duh care a fost trimis să-I țină locul ca Instructor al primilor săi lucrători să fie și Instructorul lucrătorilor Săi de astăzi. Făgăduința Sa este: “Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. Matei 28, 20.Ed 96.1

Prezența aceleiași Călăuze în lucrarea educațională de astăzi va aduce aceleași rezultate ca în vechime. Aceasta este finalitatea pe care o urmărește adevărata educație; aceasta este lucrarea pe care intenționează Dumnezeu s-o împlinească.Ed 96.2