Lucrarea misionară medicală și solia îngerului al treilea
De repetate ori am fost instruită că lucrarea misionară medicală urmează să aibă aceeași legătură cu lucrarea soliei îngerului al treilea, pe care brațul și mâna le au cu corpul. Sub cârmuirea Capului divin, ele trebuie să lucreze în mod unit la pregătirea căii pentru venirea Domnului Hristos. Brațul cel drept al corpului adevărului trebuie să fie fără încetare activ, fără încetare la lucru, și Dumnezeu îl va întări. Dar el nu trebuie să devină corpul. În același timp, corpul nu trebuie să spună brațului: “Nu am nevoie de tine”. Corpul are nevoie de braț pentru a face o lucrare activă, plină de forță ... și unul, și celălalt au lucrarea lor ce le-a fost rânduită, și fiecare va suferi o mare pagubă dacă lucrează independent de celălalt.6M 288.1
Lucrarea de predicare a soliei îngerului al treilea nu a fost privită de unii așa cum a dorit Dumnezeu. Ea a fost tratată ca o lucrare inferioară, în timp ce ar trebui să ocupe un loc important printre instrumentele omenești folosite la salvarea omului. Mintea oamenilor trebuie să fie îndreptată spre Scripturi, ca la mijlocul cel mai eficace pentru salvarea sufletelor, și slujitorii Cuvântului să alcătuiască marea forță educativă pentru a produce acest rezultat. Aceia care îi disprețuiesc pe slujitorii Cuvântului și încearcă să conducă lucrarea misionară medicală în mod independent, încercând să despartă brațul de corp, la ce rezultat vor ajunge. Vor izbândi ei? Am vedea mâini și brațe zburând încoace și încolo, cheltuind mijloacele fără îndrumarea capului. Lucrarea va deveni disproporționată și dezechilibrată. Ceea ce Dumnezeu a intenționat să fie mână și braț ar lua locul întregului corp, iar lucrarea de predicare va fi desconsiderată sau ignorată. Lucrul acesta va dezechilibra mințile și va aduce confuzie și multe părți ale voii lui Dumnezeu vor fi părăsite, nelucrate.6M 288.2
Lucrarea misionară medicală ar trebui să fie o parte a lucrării fiecărei comunități din țara noastră. Despărțită de biserică, ea va deveni curând un amestec straniu de atomi dezorganizați. Ea va consuma, dar nu va produce. În loc să lucreze ca mână de ajutor a lui Dumnezeu, pentru a duce mai departe adevărul Său, ea va submina și va distruge viața și puterea din biserică și va slăbi solia. Condusă în mod independent, ea nu numai că va consuma talente și mijloace necesare în alte ramuri, dar chiar și în lucrarea de a-i ajuta pe cei lipsiți, în mod separat de slujitorii Cuvântului, și aceasta i-ar face pe oameni să-și bată joc de adevărul biblic.6M 289.1
Corpul slujitorilor Evangheliei este necesar pentru a da permanență și stabilitate lucrării misionare medicale; iar corpul slujitorilor Evangheliei are nevoie de lucrarea misionară medicală pentru a demonstra lucrarea practică a Evangheliei. Nici o parte a lucrării nu e completă fără cealaltă.6M 289.2
Solia apropiatei veniri a Mântuitorului trebuie să fie vestită în toate părțile lumii și o solemnă demnitate ar trebui să o caracterizeze în toate ramurile. O mare vie trebuie să fie lucrată, și gospodarul înțelept o va lucra astfel, încât fiecare parte să aducă roade. Dacă în lucrarea misionară medicală principiile vii ale adevărului sunt păstrate curate, neîntinate de nimic ce le-ar scădea strălucirea, Domnul va prezida asupra lucrării. Dacă aceia care poartă poverile grele vor rămâne credincioși și statornici cu privire la principiile adevărului, Domnul îi va sprijini și îi va susține.6M 289.3
Unirea care ar trebui să existe între lucrarea misionară medicală și lucrarea de predicare este clar arătată în capitolul 58 din Isaia. Există înțelepciune și binecuvântare pentru cei care se angajează într-o lucrare de felul celei prezentate aici. Capitolul acesta este explicit, și în el este suficientă lumină ca să lumineze pe oricine dorește să facă voia lui Dumnezeu. El prezintă ocazii abundente de a sluji suferinței omenești și, în același timp, de a fi un instrument în mâinile lui Dumnezeu pentru a duce lumina adevărului înaintea unei lumi ce piere. Dacă lucrarea soliei îngerului al treilea este dusă pe căi drepte, lucrării de slujire a Evangheliei nu i se va da un loc inferior și nici cei săraci și bolnavi nu vor fi neglijați. În Cuvântul Său, Dumnezeu a unit cele două ramuri de lucrare și nimeni nu ar trebui să le despartă.6M 289.4
Poate fi și există primejdia de a pierde din vedere marile principii ale adevărului atunci când se face lucrarea care se cuvine să se facă pentru săraci, dar noi trebuie să ne gândim totdeauna că, în săvârșirea lucrării acesteia, nevoile spirituale ale sufletului trebuie ținute la loc de frunte. În eforturile noastre de a alina nevoile vremelnice, noi suntem în primejdie de a separa de ultima solie a Evangheliei părțile ei cele mai de seamă și cele mai urgente. Așa cum a fost săvârșită în unele locuri, lucrarea misionară medicală a absorbit talente și mijloace care aparțin altor ramuri ale lucrării și au fost neglijate eforturile în ramuri ce sunt mai direct spirituale. Datorită ocaziilor mereu sporind pentru a veni în întâmpinarea nevoilor temporale ale tuturor claselor sociale, există primejdia ca lucrarea aceasta să eclipseze solia pe care Dumnezeu ne-a dat-o să o ducem în toate orașele — proclamarea apropiatei veniri a lui Hristos, nevoia de a asculta de poruncile lui Dumnezeu și de mărturia lui Isus. Solia aceasta constituie povara lucrării noastre. Ea trebuie să fie vestită cu o mare strigare și trebuie să fie dusă în toată lumea. Atât în patrie, cât și în țările străine, prezentarea principiilor sănătății trebuie să fie unită cu ea, dar să nu fie independentă de ea și nici să nu-i ia locul în vreun fel oarecare; și nici nu ar trebui ca lucrarea aceasta să absoarbă atât de multă atenție, încât să desconsidere alte ramuri. Domnul ne-a îndrumat să luăm în considerație lucrarea în toate ramurile ei, pentru ca să poată avea o creștere proporțională, simetrică și bine cumpănită.6M 290.1
Adevărul pentru timpul de față îmbrățișează întreaga Evanghelie. Bine prezentată, ea va lucra în om exact schimbările acelea care vor pune în evidență puterea harului lui Dumnezeu asupra inimii. El va face o lucrare deplină și va dezvolta un om deplin. De aceea, să nu se tragă o linie de despărțire între adevărata lucrare misionară medicală și lucrarea slujitorilor Evangheliei. Acestea două să-și dea mâna la prezentarea invitației: “Veniți, căci iată că toate sunt gata”. Ele să fie legate într-o unire inseparabilă , așa după cum brațul este legat de corp.6M 291.1