Îngrijirea de proprii noștri săraci

Ni se poruncește ca, atâta vreme “cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință”. (Galateni 6, 10.) În lucrarea noastră de binefacere, ar trebui să se dea ajutor deosebit acelora care, prin prezentarea adevărului, sunt convinși și convertiți. Noi trebuie să avem grijă de aceia care au curajul moral de a accepta adevărul și care, ca o consecință, își pierd poziția lor socială și nu li se mai dă de lucru pentru a-și putea întreține familiile. Ar trebui să se ia măsuri pentru a-i ajuta pe săracii merituoși și a procura de lucru acelora care-L iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Lui. Ei nu trebuie lăsați fără ajutor spre a avea impresia că sunt forțați să lucreze în Sabat sau să moară de foame. Aceia care iau poziție de partea Domnului trebuie să vadă în adventiștii de ziua a șaptea un popor cu inima caldă, cu lepădare de sine și jertfire de sine, care, cu bucurie și voie bună, îi ajută pe frații lor în nevoie. Despre clasa aceasta vorbește îndeosebi Domnul atunci când spune: “Adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost”. (Isaia 58, 7.)6M 85.1