Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 6

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Adunări ale copiilor și școli de comunitate

    La toate adunările noastre în tabără ar trebui să se lucreze pentru copii și tineret. Zilnic, ar trebui să se țină o adunare sau o grădiniță biblică de copii, sub conducerea unor instructori calificați pentru această lucrare. Într-un limbaj simplu, pe înțeles, ar trebui să se dea învățături atât din Biblie cât și din natură. Metodele folosite de către grădinița pentru copii și învățăturile intuitive din natură vor fi de mare folos pentru a interesa pe cei micuți. La unele din adunările noastre în tabără, s-au ținut adunări pentru copii, de două ori pe zi. După lecțiunea de dimineață, în zilele frumoase, instructorii și copiii făceau o plimbare mai lungă, și în cursul plimbării pe malurile umbroase ale râului, ei se opreau și prezentau o învățătură scurtă din natură. În lecții ca acestea, copiii pot fi învățați parabolele Domnului Hristos. Adevărul va fi fixat în mintea lor ca un cui într-un loc sigur.6M 105.1

    În lucrarea pentru copii, obiectivul nostru n-ar trebui să fie numai acela de a-i educa și de a-i întreține, ci și acela de a-i converti. Noi ar trebui să cerem binecuvântarea lui Dumnezeu asupra seminței semănate, și convingerea dată de Duhul Sfânt va pune stăpânire chiar și pe cei micuți. Dacă exercităm credința în Dumnezeu, vom fi făcuți în stare să-i conducem la Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.6M 105.2

    Aceasta este o lucrare de cea mai mare însemnătate pentru membrii mai tineri ai familiei Domnului. În adunările acestea, chiar și copiii care sunt favorizați cu o educație religioasă în familie pot să învețe multe lucruri care le pot fi de mare folos. Dacă copiii sunt învățați în simplitatea lui Hristos, ei vor primi cunoștința și, atunci când se înapoiază în familiile lor, vor scoate din comoara inimii învățături prețioase.6M 105.3

    Tineretului ar trebui să i se dea ocazii de a fi mai pe deplin instruit din Cuvântul lui Dumnezeu. Adevărul biblic ar trebui să fie lămurit. Aceia care au experiență în cele ale adevărului ar trebui să cerceteze Scripturile împreună cu ei. Aceasta va fi ca o sămânță semănată într-un pământ bun.6M 105.4

    La asemenea adunări pentru copii și tineret, dacă sunt bine conduse, vor lua parte multe persoane care nu sunt de credința noastră, iar învățăturile primite aici vor fi repetate acasă. Prin copii se poate ajunge și la părinți. La adunările noastre în tabără, din Australia, adunările acestea au fost mijloace ce au adus mult bine.6M 106.1

    Ceea ce urmează este un scurt raport al lucrării săvârșite în direcția aceasta, la o adunare în tabără din Australia, așa cum a fost scris de cineva care a fost implicat în aceste lucrări.6M 106.2

    “În primul Sabat, copiii au fost organizați pe secțiuni și grupe, iar instructorii și-au început lucrarea. La început, erau șase copii în secțiunea primară și vreo cincisprezece în secțiunea grădiniței. De îndată ce copiii din vecinătate au aflat despre adunările ce se țineau pentru ei, au început să participe, și în fiecare zi se adăugau tot mai mulți la grupele acestea. Media participării din afară a fost între optzeci și o sută, iar duminica erau prezenți mai mulți. Cea mai mare parte dintre copii veneau foarte regulat la adunare. Același spirit de seriozitate, atenție și ordine, care caracteriza serviciile la majori, se vedea și la adunările copiilor. Atât la activitatea pe clase, cât și la exercițiile generate de repetarea celor prezentate, lucrurile erau în așa fel dirijate, încât copiii să aibă ceva de făcut, pe lângă aceea de a asculta. În felul acesta, ei s-au simțit în curând ca acasă, și râvna lor de a aduce la îndeplinire partea ce le revenea dădea mărturie cu privire la interesul lor.6M 106.3

    Fiecare lecțiune începea cu cântare și rugăciune (exerciții de deschidere), care erau urmate de studiul pe grupe; iar la sfârșit, toți se adunau pentru o scurtă repetiție și cântare. Cu prilejul exercițiilor de deschidere, după cântare și rugăciune, se recitau motto-urile și versetele de memorizat învățate mai înainte, spunându-le fie cu toții, fie numai unul singur, sau și în amândouă felurile. O lectură sau povestire scurtă și corespunzătoare era prezentată de unul dintre copii care se oferise de bunăvoie să o pregătească. ‘Alfabetul biblic’ era învățat și recitat de copii, fiecare alegându-și litera și versetul. Alegerea și învățarea versetelor se făcea acasă, și aceste răspunderi puse asupra copiilor se dovedeau un imbold în plus ca ei să fie prezenți a doua zi și să participe în mod regulat.6M 106.4

    Răspunsul grabnic la exercițiile repetitoare mărturisea că interesul în lucrarea pe grupe fusese deosebit și că multe adevăruri prețioase și-au găsit calea spre mintea și inima copiilor. Atunci când copiii se întorceau acasă, părinții erau surprinși și plăcut impresionați, auzindu-i cum repetă întreaga lecțiune. Mulți părinți exprimau în diferite feluri aprecierea lor cu privire la lucrarea ce se făcea pentru copii și regretau că adunările urmau să se închidă atât de curând.6M 107.1

    Mulți învățători de la școlile duminicale au participat la adunări și s-au exprimat că sunt foarte mulțumiți și că au avut mult folos din lucrarea făcută. Părinții veneau uneori cu copiii și păreau să fie tot atât de interesați ca și copilașii lor. Alții, deși nu erau în armonie cu vederile noastre, își dădeau osteneala să-i îmbrace pe copii curat și să le dea voie să vină. Unii părinți spuneau că nu știu ce le facem noi copiilor, dar un lucru era sigur — copiii veneau și ei nu-i puteau ține acasă. Unii copii veneau de la o mare depărtare și aveam tot motivul să credem că mare parte din sămânța semănată a căzut pe teren bun.”6M 107.2

    *****

    Sămânța cea bună semănată în adunările acestea nu ar trebui să fie lăsată să piară din lipsă de îngrijire. Mulți părinți s-ar bucura dacă învățătura dată copiilor lor la adunarea în tabără s-ar continua. Ei i-ar da bucuros pe copiii lor la o școală la care s-ar preda și practica aceleași principii. În timp ce este trezit atât interesul părinților, cât și al copiilor, este un prilej de aur acela de a înființa o școală la care lucrarea începută la adunarea în tabără să poată fi dusă mai departe.6M 107.3

    Și, în timp ce oamenii vin la credință și se organizează comunități, o asemenea școală se va dovedi de mare valoare pentru promovarea permanenței și stabilității lucrării. Lucrătorii din câmpurile noi nu ar trebui să se simtă liberi să părăsească câmpul de lucru până când comunitățile date în grija lor nu au fost înzestrate cu înlesnirile necesare. Nu numai că ar trebui să se construiască o casă de rugăciune modestă, dar ar trebui să se facă toate aranjamentele necesare pentru înființarea permanentă a unei școli de comunitate.6M 108.1

    Lucrul acesta mi-a fost clar arătat. Am văzut în diferite locuri adunate grupe noi de credincioși și case de rugăciune construite. Cei veniți de curând la credință ajutau cu mâini binevoitoare, iar cei care aveau mijloace financiare ajutau cu mijloacele lor. La parterul bisericii, deasupra solului, mi-a fost arătată o cameră înzestrată cu cele necesare pentru o sală de clasă, unde copiii puteau fi învățați adevărurile lui Dumnezeu. Învățători consacrați erau aleși pentru a merge în locurile acestea. Numărul celor ce frecventau școala nu era mare, dar era un început fericit.6M 108.2

    În timp ce lucrarea era dusă mai departe cu sârguință, am auzit vocile copiilor și ale părinților cântând:6M 108.3

    “Dacă nu zidește Domnul o casă,
    Degeaba lucrează cei ce o zidesc;
    Dacă nu păzește Domnul o cetate
    Degeaba veghează cel ce o păzește”.
    6M 108.4

    “Lăudați pe Domnul!
    Laudă, suflete, pe Domnul!
    Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi,
    Voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
    Nu vă încredeți în cei mari,
    În fiii oamenilor în care nu este ajutor.”
    6M 108.5

    “Lăudați pe Domnul!
    Lăudați pe Domnul din înălțimea cerurilor,
    Lăudați-L în locurile cele înalte!
    Lăudați-L, toți îngerii Lui!
    Lăudați-L, toate oștirile Lui!
    Lăudați-L, soare și lună,
    Lăudați-L, toate stelele luminoase!” (Psalmii 127, 1; 146, 1-3; 148, 1-3.)
    6M 109.1

    Înființarea de comunități și construirea de locașuri de cult și școli se extindeau din oraș în oraș. În fiecare loc, credincioșii făceau un efort unit și stăruitor, iar Domnul lucra pentru creșterea forțelor Sale. Se înființa ceva care să facă cunoscut adevărul.6M 109.2

    Această lucrare urmează să se facă în America, în Australia, în Europa și pretutindeni, unde grupe de oameni sunt aduși la adevăr. Grupele ce iau ființă au nevoie de un locaș de închinare. Sunt necesare școli unde să se poată da copiilor învățătura Bibliei. Sala de clasă este tot atât de necesară ca și clădirea bisericii. Domnul are persoane care să se angajeze în lucrarea de înființare de școli de comunitate de îndată ce se face ceva pentru a pregăti calea pentru ei.6M 109.3

    *****

    În localitățile unde credincioșii sunt puțini, două sau trei comunități trebuie să se unească pentru a construi o clădire modestă pentru o școală de comunitate. Toți trebuie să participe la suportarea cheltuielilor. A sosit timpul ca păzitorii Sabatului să-și separe copiii de legăturile lumești și să-i așeze sub grija celor mai buni învățători, care vor face din Biblie temelia oricărui studiu.6M 109.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents