Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul

Luca 1

„În zilele lui Irod, împăratul Iudeei, era un preot numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron și se chema Elisabeta. Amândoi erau neprihăniți înaintea lui Dumnezeu și păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului. N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă, și amândoi erau înaintați în vârstă. Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui, după obiceiul preoției, a ieșit la sorți să intre să tămâieze în Templul Domnului. În ceasul tămâierii, toată mulțimea norodului se ruga afară. Atunci, un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia și a stat în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere. Zaharia s-a înspăimântat, când l-a văzut, și l-a apucat frica. Dar îngerul i-a zis: «Nu te teme, Zahario, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta, Elisabeta, îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. El va fi pentru tine o pricină de bucurie și veselie, și mulți se vor bucura de nașterea lui. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură amețitoare, și se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. El va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților la copii și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.»… Iar pruncul creștea și se întărea în duh. Și a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.”FD 48.1

Un înger din cer a venit pentru a-i instrui pe Zaharia și pe Elisabeta, arătându-le cum trebuiau să-l crească și să-l educe pe copilul lor astfel încât să lucreze în armonie cu Dumnezeu pentru pregătirea unui sol care urma să vestească venirea lui Hristos. Ca părinți, ei urmau să coopereze cu credincioșie cu Dumnezeu ca să formeze caracterul lui Ioan în așa fel încât să ajungă potrivit pentru a-și îndeplini partea pe care i-o încredințase Dumnezeu ca unui lucrător competent. Ioan era un copil născut la bătrânețe, un copil al minunii, iar părinții ar fi putut să se gândească la faptul că el avea de făcut o lucrare specială pentru Domnul, de aceea Domnul Se va îngriji de el. Totuși părinții nu au gândit în felul acesta. Ei s-au mutat într-un loc retras, la țară, unde fiul lor nu urma să fie expus la ispitele vieții de la oraș sau ademenit să se îndepărteze de sfatul și de învățătura pe care aveau să i le dea ei, în calitate de părinți. Ei și-au îndeplinit partea pentru a dezvolta în copil un caracter care urma să corespundă din toate punctele de vedere cu scopul pentru care Dumnezeu plănuise viața lui. Nicio neglijență din partea lor nu trebuia să-l facă pe fiul lor să dea greș în a ajunge bun și înțelept „ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul și în umbra morții și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!” Ei și-au îndeplinit obligația cu sfințenie. — The Signs of the Times, April 16, 1896.FD 49.1