Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Fiice Ale Lui Dumnezeu

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Profesorii sunt cu adevărat niște misionari

    Nevoia atingerii divine. — Profesorii și elevii din școala noastră au nevoie de atingerea divină. Dacă ar fi fost încurajat un spirit misionar, chiar dacă aceasta ar fi luat câteva ore din programul de studii, dacă s-ar fi manifestat mai multă credință și mai mult zel spiritual, dacă ar fi existat o înțelegere mai mare a faptului că Dumnezeu poate să facă mai mult decât a făcut pentru profesori și studenți, pentru că în trecut s-au pus piedici în calea Sa, ar fi fost primite multe binecuvântări cerești. Există corzi sfinte care încă nu au fost atinse. Profesorii și elevii trebuie să aibă o mai mare dispoziție de a se lăsa învățați.FD 89.3

    Tinerii și tinerele vor fi binecuvântați exact în măsura în care în educarea și instruirea lor a fost adus adevăratul spirit misionar. Elevii ar trebui să înceapă să lucreze în domeniul misionar acolo unde se află cei cu care pot să comunice și să învețe cum să lucreze. Când fac lucrarea aceasta, ei progresează, iar intelectul lor se dezvoltă. Ei învață cum să lucreze când vor termina școala. Când îi abordează pe cei interesați să cunoască adevărul, ei lucrează sub conducerea celui mai mare Învățător pe care L-a cunoscut vreodată lumea. Este important să știe cum să comunice, așa încât oamenii să primească adevărul. Obiceiul de a le vorbi altora despre Hristos, de a citi și de a explica învățăturile din Cuvântul Său va întipări acel Cuvânt în mintea lor și îi va face să-și însușească adevărul.FD 89.4

    „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta … și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Aceasta este porunca lui Dumnezeu. Însă Isus a prezentat încă o cerință suplimentară. „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.” Noi nu trebuie să-i iubim pe alții doar ca pe noi înșine, ci să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit Hristos. „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi”, a zis El. „Rămâneți în dragostea Mea! Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu.”FD 90.1

    Atât elevii, cât și profesorii din școlile noastre trebuie să-și ia timp pentru a se familiariza cu membrii societății în care trăiesc. Noi trebuie să cultivăm față de alții dragostea pe care a manifestat-o Hristos față de noi. Adevărul nu va rămâne multă vreme în inimă dacă nu lucrează din dragoste pentru a salva sufletele aflate pe punctul de a pieri.FD 90.2

    Domnul, Dumnezeul lui Israel, vrea să fim precauți cu privire la precizia omenească și cu privire la nevoia de a trasa o linie pe care toți trebuie să o urmeze. În școlile noastre trebuie să fie adus un suflu nou. Au fost urmate metode de predare și tradiții greșite, care au fost privite ca fiind întru totul esențiale. Cei angajați în școlile noastre trebuie să treacă dincolo de opiniile și obiceiurile lor, care au fost urmate ca și cum ar fi fost autoritatea supremă. Nevoia cea mai mare a profesorilor noștri este aceea de a trăi ceas de ceas într-o comuniune conștiincioasă și plină de dragoste cu marile principii ale adevărului, neprihănirii și milei, deoarece aceasta este atmosfera cerului. Elevii nu trebuie să fie împovărați cu atât de multe studii și îndatoriri, încât să neglijeze comuniunea personală cu Domnul Isus, Marele Învățător, și să nu îngăduie ca în inima lor să pătrundă influența sensibilizatoare a Duhului care a locuit în El.FD 90.3

    Este important să-i învățăm pe elevi cum să facă lucrare misionară, nu numai oferindu-le învățături scrise sau vorbite, ci implicându-i în mod practic în diferitele ramuri ale acestei lucrări. În jurul nostru, în societate, se află oameni care au nevoie să fie învățați cum să gătească și cum să-i trateze pe cei bolnavi. Prin îndeplinirea acestei ramuri a lucrării, noi punem în practică adevărul așa cum este el în Isus. Profesorii și elevii trebuie să învețe cum să facă lucrarea aceasta.…FD 90.4

    Profesorii trebuie să primească putere din sursa adâncă și centrală a întregii puteri morale și spirituale, cerându-I Domnului să le dea gândul care a fost în Hristos Isus, pentru ca fiecare caz care necesită simpatie și ajutor, atât în domeniul fizic, cât și în cel spiritual, să poată primi atenția lor. Marele Învățător conlucrează cu toate eforturile făcute pentru a alina omenirea suferindă. Învățați-i pe elevi cum să aplice în mod practic lecțiile pe care le-au primit. Când vor vedea nenorocirea omenească și sărăcia extremă a celor pe care se străduiesc să-i ajute, ei vor fi plini de milă. Inima lor va fi sensibilizată de principiile adânci și sfinte descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu. Marele Medic conlucrează cu fiecare efort făcut pentru omenirea suferindă, pentru a da sănătate trupului și lumină și refacere sufletului.FD 91.1

    Trebuie să-I dăm Domnului ocazia de a-Și face lucrarea, marea Sa lucrare pentru suflete. Domnul Hristos este totul pentru noi. Fiecare trebuie să înțeleagă ce înseamnă Cuvântul lui Dumnezeu împlinit în noi. După cum Hristos a fost în lume, tot așa suntem și noi. Dacă suntem asemenea Lui în caracter în viața aceasta, vom fi asemenea Lui în cer. Dacă nu există nicio asemănare între noi și Hristos în lumea aceasta, nu va putea fi nicio prietenie între noi și Hristos când El va veni în slava Sa, împreună cu toți îngerii sfinți. În calitate de învățători religioși, noi avem față de Dumnezeu obligația de a-i învăța pe elevi cum să se angajeze în lucrarea misionară medicală. Cei care fac această lucrare au multe ocazii de a semăna cu mare succes semințele adevărului. Inima plină de recunoștință față de Dumnezeu poate să se roage: „Învață-mă, Doamne, calea Ta și povățuiește-mă pe cărarea cea dreaptă, din pricina vrăjmașilor mei”. — Manuscript 70, 1898.FD 91.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents