Maria, mama lui Isus
Matei, Marcu, Luca, Ioan
Când Maiestatea cerului a devenit un copilaș și i-a fost încredințat Mariei, ea nu a avut mult de oferit pentru darul acela prețios. Ea a adus la altar doar două turturele, darul rânduit pentru cei săraci, dar acestea au fost o jertfă plăcută înaintea Domnului. Ea nu a putut să aducă bogății rare, așa cum au avut înțelepții de la Răsărit, care au venit la Betleem să-I aducă daruri Fiului lui Dumnezeu. Totuși mama lui Isus nu a fost respinsă din cauza micimii darului ei. Domnul a privit la dorința inimii ei, iar dragostea ei a făcut ca darul să fie plăcut. Dumnezeu va primi darul nostru în același fel, oricât de mic ar fi, dacă este tot ce avem și dacă este oferit din dragoste pentru El. — The Review and Herald, December 9, 1890.FD 50.1
Preotul a trecut prin ceremonia slujbei sale oficiale. A luat Copilul în brațe și L-a ridicat în fața altarului. După ce i L-a înapoiat mamei, a scris numele „Isus” în registrul întâilor născuți. Atunci când Pruncul Se afla în brațele sale, nici prin gând nu i-a trecut că acest copilaș era Maiestatea cerului, Împăratul slavei. Preotul nu-și închipuia că acest Prunc era Acela despre care Moise scrisese: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre frații voștri un proroc ca mine; pe El să-L ascultați în tot ce vă va spune”. (Faptele 3. 22.) El nu s-a gândit că acest Prunc era Cel a cărui slavă ceruse Moise să o vadă. Dar, în brațele preotului, Se afla Unul mai mare decât Moise; și, când a înregistrat numele copilului, el a scris numele Aceluia care era temelia întregului sistem iudaic. — The Desire of Ages, 52 (1898).FD 50.2
Maria aștepta cu nerăbdare domnia lui Mesia pe tronul lui David, dar nu vedea botezul suferinței prin care El trebuia să-l câștige. Prin Simeon, se făcuse cunoscut faptul că trecerea lui Mesia prin lume nu avea să fie lipsită de greutăți. Prin cuvintele adresate Mariei: „Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie”, în mila Sa duioasă, Dumnezeu a înștiințat-o pe mama lui Isus despre suferința pe care, din dragoste pentru El, începuse deja să o simtă. — The Desire of Ages, 56 (1898).FD 50.3
Copilul Isus nu a învățat în școlile sinagogii. Mama I-a fost primul învățător omenesc. De pe buzele ei și din sulurile profeților, El a învățat despre lucrurile cerești. El învăța acum, stând pe genunchii mamei Sale, chiar cuvintele pe care El Însuși i le spusese lui Moise pentru Israel. Trecând de la vârsta copilăriei la aceea a tinereții, El nu a căutat școlile rabinilor. El nu avea nevoie de educația care putea fi obținută din astfel de surse, deoarece Dumnezeu era învățătorul Său. — The Desire of Ages, 70 (1898).FD 50.4
Pentru iudei, vârsta de doisprezece ani marca linia de despărțire dintre copilărie și tinerețe. La împlinirea acestei vârste, copilul evreu era numit fiu al Legii și, de asemenea, fiu al lui Dumnezeu. I se ofereau ocazii deosebite pentru instruire în cele religioase și se aștepta de la el să participe la sărbătorile și ceremoniile sfinte. Potrivit cu acest obicei, în copilărie, Isus S-a dus de Paște la Ierusalim. Ca toți israeliții devotați, Iosif și Maria mergeau în fiecare an să ia parte la Praznicul Paștelui și, când Isus a atins vârsta cerută, L-au luat și pe El cu ei. — The Desire of Ages, 75 (1898).FD 51.1
Pentru prima dată, copilul Isus privea templul. El i-a văzut pe preoții îmbrăcați în veșminte albe îndeplinindu-și slujba solemnă. A privit la victima însângerată de pe altarul de jertfă. Împreună cu credincioșii, a îngenuncheat în rugăciune în timp ce norul de fum de tămâie se înălța spre Dumnezeu. A asistat la toată slujba pascală atât de impresionantă. Zi de zi, El vedea însemnătatea ei tot mai clar. Fiecare act era văzut în strânsa legătură pe care o avea cu viața Sa. Noi îndemnuri se nășteau înăuntrul Său. Tăcut și adâncit în cugetare, părea că studiază o mare problemă. Atunci, Mântuitorului I se descoperea taina misiunii Sale.FD 51.2
Răpit de contemplarea acestor scene, nu a rămas lângă părinții Săi. El căuta să fie singur. Când serviciile pascale s-au sfârșit, El a mai zăbovit prin curțile templului, iar atunci când credincioșii au plecat din Ierusalim, El a rămas în urmă.FD 51.3
Cu ocazia acestei vizite la Ierusalim, părinții lui Isus doriseră să-L pună în legătură cu marii învățători din Israel.… O sală din incinta templului era consacrată pentru învățământul sacru, după modelul școlilor profeților. Aici s-au adunat rabinii cei mai de seamă cu elevii lor și aici a venit și copilul Isus. Așezându-Se la picioarele acestor oameni învățați și cu autoritate, El asculta învățătura lor. — The Desire of Ages, 78 (1898).FD 51.4
Înțelepții au fost surprinși de întrebările pe care li le punea copilul Isus. Ei voiau să-L încurajeze în studiul Bibliei și au dorit să vadă cât de mult știa cu privire la profeții. Acesta este motivul pentru care I-au pus așa de multe întrebări. Iosif și Maria au fost foarte surprinși de răspunsurile înțelepte ale Fiului lor și la fel au fost și înțelepții înșiși. „Fiule, pentru ce Te-ai purtat așa cu noi? Iată că tatăl Tău și eu Te-am căutat cu îngrijorare.” Atunci, o lumină divină a strălucit pe fața lui Isus în timp ce Și-a ridicat mâna și a zis: „De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Dar ei n-au înțeles spusele Lui. Ei nu au știut ce voia El să spună în realitate prin cuvintele acestea, dar știau că El era un fiu credincios, care Se va supune poruncilor lor. Deși era Fiul lui Dumnezeu, El a mers în Nazaret și le-a fost supus părinților Săi. Chiar dacă nu a înțeles semnificația cuvintelor Lui, mama Sa nu le-a uitat, ci „a păstrat în inima ei toate aceste cuvinte”. — The Youth's Instructor, November 28, 1895.FD 51.5
Deoarece Iosif și Maria trebuiau să se întoarcă împreună cu Isus de la Ierusalim, El spera să-i facă să se gândească la cele spuse de profeți cu privire la suferințele Mântuitorului. Pe Golgota, El a căutat să aline durerea mamei Sale. El Se gândea la ea în acele momente. Maria avea să fie martoră la ultimele Lui chinuri de moarte, iar Isus dorea ca ea să înțeleagă misiunea Lui ca să primească tăria necesară să poată răbda când sufletul ei urma să fie străpuns de sabie. După cum Isus fusese despărțit de ea și ea Îl căutase plină de întristare trei zile, tot așa, atunci când El urma să fie adus ca jertfă pentru păcatele lumii, avea să fie pierdut de ea timp de trei zile. Și, când urma să învie din mormânt, întristarea ei avea să se preschimbe iarăși în bucurie. Însă, dacă ar fi înțeles cuvintele biblice către care El Se străduia să-i întoarcă acum gândurile, Maria ar fi suportat cu mult mai bine durerea morții Lui. — The Desire of Ages, 82 (1898).FD 52.1
El umblase pe străzile Nazaretului și lucrase împreună cu Iosif în atelierul lui timp de doisprezece ani, îndeplinind cu atenție datoriile care Îi reveneau în calitate de fiu. Până atunci, El nu dăduse niciun indiciu cu privire la caracterul Său deosebit și nici nu arătase în mod vizibil natura misiunii Sale pe pământ în calitate de Fiu al lui Dumnezeu. Totuși, în ocazia aceasta, El le-a făcut cunoscut părinților Săi faptul că avea de îndeplinit o misiune mai înaltă și mai sfântă decât gândeau ei, deoarece El avea de făcut o lucrare care Îi fusese încredințată de Tatăl Său ceresc. Maria știa că Isus negase relația Lui cu Iosif și afirmase statutul Său de Fiu al Celui Veșnic. Ea a fost încurcată, pentru că nu a înțeles pe deplin semnificația cuvintelor Lui atunci când a făcut referire la misiunea Sa. Ea se întreba în mintea ei dacă lui Isus Îi spusese cineva că Iosif nu era tatăl Său adevărat, ci Dumnezeu era Tatăl Său. Maria s-a gândit mult la aceste lucruri în inima ei. — The Youth's Instructor, July 13, 1893.FD 52.2
Maria credea în inima ei că Pruncul sfânt, născut din ea, era Mesia cel făgăduit de multă vreme, dar nu îndrăznea să-și exprime credința aceasta. În tot cursul vieții, ea a împărtășit suferințele Lui. Cu mare durere a văzut ispitele la care a fost supus în timpul copilăriei și tinereții. Când Îi lua apărarea în tot ce știa că este bine în purtarea Lui, avea și ea de suferit situații dificile. Ea înțelegea că tot ce se petrece în familie și grija duioasă a mamei pentru copiii ei au o foarte mare însemnătate pentru formarea caracterului. Fiii și fiicele lui Iosif știau lucrul acesta și, folosindu-se de îngrijorarea ei, încercau să corecteze practicile Lui după modelul lor. — The Desire of Ages, 90 (1898).FD 53.1
Viața lui Hristos a fost marcată de respect, devotament și dragoste față de mama Lui. Ea L-a mustrat adesea și a căutat să-L facă să fie de acord cu dorințele fraților Săi. Frații Săi nu puteau să-L convingă să-Și schimbe obiceiurile vieții, manifestate prin contemplarea lucrărilor lui Dumnezeu, simpatie și duioșie față de cei săraci, suferinzi și nefericiți și încercarea de a alina atât suferințele oamenilor, cât și pe acelea ale animalelor necuvântătoare. Când preoții și conducătorii au venit la Maria pentru a o convinge să-L oblige pe Isus să Se supună ceremoniilor și tradițiilor lor, ea s-a simțit foarte tulburată. Totuși, când Fiul ei i-a prezentat declarațiile clare ale Scripturilor care susțineau practicile Sale, în inima ei tulburată au venit pacea și încrederea. — The Signs of the Times, August 6, 1896.FD 53.2
Din ziua în care auzise cuvintele îngerului, în casa ei din Nazaret, Maria căutase să adune toate dovezile că Isus era Mesia. Viața Lui blândă și neegoistă o asigura că El nu putea fi decât Cel trimis de Dumnezeu. Cu toate acestea, avusese unele îndoieli și dezamăgiri și aștepta acum cu mult dor să vadă clipa în care se va descoperi slava Lui. Moartea o despărțise de Iosif, care împărtășise cu ea cunoștința și taina nașterii lui Isus. Acum nu mai avea cui să-i spună nădejdile și temerile ei. Cele două luni trecute fuseseră pline de întristare. Era despărțită de Isus, în a cărui iubire găsea mângâiere. Se gândea mereu la cuvintele lui Simeon: „Sufletul tău va fi străpuns de o sabie” (Luca 2, 35.) și și-a amintit de cele trei zile de durere, când crezuse că L-a pierdut pe Isus pentru totdeauna; acum, cu inima plină de nerăbdare, aștepta întoarcerea Lui. — The Desire of Ages, 145 (1898).FD 53.3
Mama cea văduvă deplânsese suferințele pe care Isus le îndurase în singurătatea Lui. Faptul că El era Mesia îi produsese o întristare atât de profundă, dar și multă bucurie. Deși i s-a părut ciudat, ea L-a întâlnit la ospățul de nuntă — era același fiu duios și ascultător, și totuși nu același, deoarece chipul Său se schimbase. În expresia sfântă și demnitatea blândă a prezenței Sale, ea a văzut semnele conflictului teribil din pustia ispitirii și dovezile înaltei Sale misiuni. Ea L-a văzut însoțit de câțiva tineri care I se adresau cu respect, numindu-L Învățător. Acești tovarăși i-au vorbit Mariei despre lucrurile minunate la care au fost martori nu numai cu ocazia botezului, ci și în numeroase alte ocazii și au concluzionat spunând: „Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în Lege, și prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif care este Mesia cel mult așteptat.” — The Spirit of Prophecy 2:100 (1877).FD 54.1
Maria auzise despre cele petrecute la Iordan, la botezul Lui. Veștile fuseseră duse până la Nazaret și i-au readus în minte scenele care timp de mulți ani fuseseră ascunse în inimă. La fel ca toți ceilalți din Israel, Maria fusese profund impresionată de lucrarea lui Ioan Botezătorul. Ea își aducea aminte de profeția dată la nașterea lui. Auzind acum că el s-a întâlnit cu Isus, speranțele ei s-au reaprins. Dar mai ajunsese la ea și vestea că Isus plecase în mod tainic în pustie și inima ei era cuprinsă de presimțiri tulburătoare.…FD 54.2
Când oaspeții s-au adunat, părea că mulți sunt preocupați de lucruri foarte importante. O emoție ascunsă stăpânea adunarea. Grupuri mici discutau în șoaptă, dar cu interes vădit și priviri întrebătoare se îndreptau spre Fiul Mariei. Când a auzit cuvintele ucenicilor cu privire la Isus, Maria s-a bucurat la gândul că speranțele pe care le nutrise ea atâta vreme nu erau zadarnice. Totuși ar fi trebuit ca ea să fie mai mult decât om ca să nu se fi amestecat în această bucurie sfântă și o urmă de mândrie și de dragoste de mamă. Când a văzut privirile îndreptate spre Isus, ar fi dorit ca El să le dea o dovadă celor adunați acolo că era într-adevăr Cel onorat de Dumnezeu. Ea spera că se va ivi prilejul ca El să facă o minune în fața lor. — The Desire of Ages, 144, 145 (1898).FD 54.3
Cu toate că nu înțelegea bine lucrarea lui Hristos, Maria se încredea în El fără nicio rezervă. Isus a dat un răspuns credinței ei. Cea dintâi minune a fost săvârșită pentru a onora încrederea Mariei și pentru a întări credința ucenicilor Săi. Ucenicii urmau să întâmpine multe și grele ispite ale necredinței. Pentru ei, profețiile erau foarte clare și nu mai putea fi loc de discuție asupra faptul că Isus era Mesia. Ei se așteptau ca învățătorii religioși să-L primească pe Isus cu o încredere chiar mai mare decât a lor. Ei le spuneau tuturor ce lucrări minunate săvârșise Hristos și ce convingeri aveau ei despre misiunea Lui; dar erau surprinși și dezamăgiți de necredința, de multele prejudecăți și de vrăjmășia față de Isus, pe care le dădeau pe față preoții și rabinii. Cele dintâi minuni ale Mântuitorului i-au întărit pe ucenici, ca să poată rezista acestei împotriviri. — The Desire of Ages, 147 (1898).FD 55.1
Obiceiul timpului era ca petrecerea de nuntă să țină mai multe zile. De data aceasta, înainte ca petrecerea să ia sfârșit, s-a observat că nu mai era vin. Constatarea aceasta a adus multă îngrijorare familiei. Era un lucru neobișnuit ca la asemenea ocazii să nu fie vin și lipsa lui ar fi fost un semn de lipsă de ospitalitate. Fiind rudă cu tinerii, Maria ajutase la pregătirile pentru masă și acum I-a spus lui Isus: „Nu mai au vin.” Aceste cuvinte sunau ca o rugăminte ca El să le împlinească lipsa. Dar Isus a răspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.” — The Desire of Ages, 145 (1898).FD 55.2
Fără a fi cumva tulburată de cuvintele lui Isus, Maria le-a zis celor ce slujeau la masă: „Să faceți orice vă va zice.” Ea a făcut tot ce putea pentru a pregăti calea pentru lucrarea lui Isus. — The Desire of Ages, 148 (1898).FD 55.3
[„După aceea, S-a pogorât la Capernaum, împreună cu mama, frații și ucenicii Lui; și acolo n-au rămas multe zile. Paștele iudeilor era aproape și Isus S-a suit la Ierusalim”. (Ioan 2, 12.13.)FD 55.4
„Atunci au venit mama și frații Lui și, stând afară, au trimis să -L cheme. Mulțimea ședea în jurul Lui când I-au spus: «Iată că mama Ta și frații Tăi sunt afară și Te caută»”. (Marcu 3, 31.32.)FD 56.1
*****
Nici din Scriptură, nici din scrierile Spiritului Profetic, nu este clar cât de des L-a mai văzut Maria pe Isus sau dacă L-a mai văzut vreodată înainte de răstignire.FD 56.2
„Când au ajuns la locul numit «Căpățâna”, L-au răstignit acolo.”… O mare mulțime L-a urmat pe Isus de la sala de judecată la Golgota. Vestea despre condamnarea Sa se răspândise în tot Ierusalimul.…FD 56.3
Sosind la locul execuției, condamnații au fost legați de instrumentele de tortură.… Mama Domnului Isus, sprijinită de Ioan, ucenicul iubit, urmase pașii Fiului ei în drum spre Golgota. Ea Îl văzuse căzând sub povara crucii și dorise foarte mult să-I sprijine cu mâna capul rănit și să-I șteargă fruntea care cândva se odihnise la pieptul ei. Dar nu i s-a îngăduit acest dureros privilegiu.… Din nou, inima i s-a strâns când și-a adus aminte de cuvintele prin care El prevestise chiar scenele care aveau loc atunci.… Oare va trebui ea să renunțe la credința că Isus este Mesia? Va trebui oare să fie martoră a ocării și durerii Lui, fără să aibă măcar privilegiul de a-L ajuta în durerea Lui? Ea a văzut cum mâinile Sale se întind pe cruce; ciocanul și cuiele fuseseră aduse, erau acolo. Și, în timp ce piroanele erau bătute în carnea moale, ucenicii, cu inima zdrobită, au dus departe de scena aceea plină de cruzime trupul leșinat al mamei lui Isus. — The Desire of Ages, 741-744 (1898).FD 56.4
Privirile lui Isus s-au îndreptat asupra mulțimii care se adunase pentru a fi martoră la moartea Lui. Și l-a văzut la piciorul crucii pe Ioan sprijinind-o pe Maria, mama Sa. Ea se întorsese la scena îngrozitoare, nefiind în stare să mai stea departe de Fiul ei. Ultima lecție dată de Isus a fost aceea a iubirii de fiu. El a privit chipul chinuit de întristare al mamei Sale, apoi S-a uitat la Ioan și, adresându-i-Se ei, i-a zis: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi, i-a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Ioan a înțeles bine cuvintele lui Isus și misiunea sfântă care îi fusese încredințată. Imediat, a luat-o pe mama lui Hristos de la locul în care se desfășura scena îngrozitoare a Golgotei. Din ceasul acela, el a avut grijă de ea ca un fiu ascultător, luând-o la el acasă. Oh, ce Mântuitor iubitor și milos! Când era cuprins de acea teribilă durere fizică și în grozavul chin al minții, El a manifestat o grijă duioasă și atentă față de mama care Îl născuse. El nu a avut bani să îi lase și cu care să-i asigure confortul viitor, dar El ocupa un loc sfânt în inima lui Ioan și, prin urmare, i-a încredințat-o ucenicului iubit pe mama Sa ca pe o moștenire sfântă. Această misiune urma să se dovedească o mare binecuvântare pentru Ioan, o amintire continuă a Domnului său preaiubit. — The Spirit of Prophecy 3:160, 161 (1878).FD 56.5
*****