Maria și Marta
Luca 10, 38-42; Ioan 11
Isus a stat adesea în căminul Mariei, Martei și al fratelui lor, Lazăr. Marta a fost deseori împovărată de grijile îndatoririlor zilnice, în timp ce Maria căuta mai întâi cuvintele lui Isus.FD 57.1
În casa lui Lazăr din Betania, Domnul Isus găsise adesea odihna de care avea nevoie natura Sa omenească obosită. Prima dată a mers acolo când El și ucenicii Săi au fost obosiți după o călătorie istovitoare, pe jos, de la Ierihon la Ierusalim. Ei au poposit acolo ca oaspeți ai casei liniștite a lui Lazăr și au fost slujiți de surorile lui, Maria și Marta.FD 57.2
Fără a lua în considerare oboseala, Domnul Isus a continuat învățătura pe care începuse să le-o dea ucenicilor Săi pe drum, cu privire la calificările necesare pentru a-i face pe oameni potriviți pentru Împărăția cerurilor. Pacea lui Hristos a venit asupra familiei alcătuite dintr-un frate și cele două surori. Marta fusese foarte preocupată să le asigure oaspeților cele necesare, dar Maria a fost fermecată de cuvintele adresate de Isus ucenicilor Săi și, observând că era o ocazie de aur pentru a se familiariza mai mult cu învățăturile lui Hristos, ea a intrat în liniște în camera în care stătea El și, așezându-se la picioarele Sale, a sorbit cu nesaț fiecare cuvânt care ieșea de pe buzele Lui. — The Spirit of Prophecy 2:358 (1877).FD 57.3
În timp ce Hristos prezenta aceste învățături minunate, Maria stătea la picioarele Lui, ca o ascultătoare respectuoasă și devotată. Odată, Marta, foarte ocupată cu pregătirea mesei, a mers la Hristos, zicând: „Doamne, nu-Ți pasă că soră-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i dar să-mi ajute!”. Aceasta s-a întâmplat cu ocazia primei vizite a lui Hristos în Betania. Mântuitorul și ucenicii făcuseră o călătorie obositoare pe jos, de la Ierihon. Marta voia să îi primească bine și, în frământarea ei, uitase să se poarte delicat cu Oaspetele. Isus i-a răspuns în cuvinte blânde și pline de răbdare: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți tu, dar un singur lucru trebuie: Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” Maria își îmbogățea mintea cu prețioasele cuvinte care curgeau de pe buzele Mântuitorului, cuvinte care pentru ea erau mai de preț decât cele mai scumpe bijuterii.FD 57.4
Acel „singur lucru” care îi era necesar Martei era un spirit liniștit, de devoțiune, o mai mare preocupare pentru cunoștințele privitoare la viața veșnică și binecuvântările necesare pentru creșterea spirituală. Ea avea nevoie de mai puțină preocupare pentru cele trecătoare și mai multă pentru cele care rămân veșnic. Isus voia să-i învețe pe copiii Săi să prindă orice ocazie de a câștiga acea cunoștință care-i face înțelepți spre mântuire. Cauza lui Hristos are nevoie de lucrători pricepuți și energici. Cei asemenea Martei, cu zelul lor pentru lucrarea religioasă, au un câmp întins în fața lor. Dar ei trebuie să stea mai întâi cu Maria, la picioarele lui Isus. Sârguința, promptitudinea și energia trebuie să fie sfințite prin harul lui Hristos și atunci viața va fi o putere neînfrântă spre bine. — The Desire of Ages, 525 (1898).FD 58.1
La fel ca Maria, și noi trebuie să stăm la picioarele lui Isus și să învățăm de la El, alegând partea cea bună, care nu ne va fi luată niciodată. La fel ca Marta, și noi trebuie să fim întotdeauna foarte preocupați de lucrarea Domnului. Cele mai mari realizări creștine pot fi atinse stând mult pe genunchi în rugăciune sinceră.… Dacă în suflet rămâne un singur firicel din rădăcina egoismului, acesta va răsări atunci când este cel mai puțin așteptat și, prin el, mulți vor fi întinați. — That I May Know Him, 351 (1894).FD 58.2
În raportul inspirat ni se spune că „Isus iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr”, totuși, după ce a primit vestea că Lazăr era bolnav, El „a mai zăbovit două zile în locul în care era”. Călăuzit de înțelepciunea divină, El nu S-a dus imediat la prietenii Săi iubiți. Mesajul care a ajuns la El nu a primit un răspuns imediat. Maria și Marta nu au spus: „Doamne, vino îndată și vindecă-l pe fratele nostru!” Ele aveau încredere în Isus, crezând că El va face tot ce era mai bine pentru ei. În cele din urmă, El le-a spus ucenicilor Săi: „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn.” — Manuscript Releases 21:111 (1892).FD 58.3
Când a ajuns la Betania, Isus a auzit de la câțiva oameni că Lazăr era mort și că fusese înmormântat de patru zile.… Marta s-a grăbit să-L întâmpine și I-a spus despre moartea fratelui ei, zicând: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” În dezamăgirea și întristarea ei, ea nu își pierduse încrederea în Isus, ci a adăugat: „Dar și acum știu că orice vei cere de la Dumnezeu Îți va da Dumnezeu.” Domnul Isus a încurajat credința ei, declarând: „Fratele tău va învia.”…FD 59.1
Când Isus a întrebat-o pe Marta: „Crezi lucrul acesta?”, ea a răspuns printr-o mărturisire de credință: „«Da, Doamne”, I-a zis ea, «cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.»” Astfel, Marta și-a exprimat credința în mesianitatea lui Isus și în faptul că El era în stare să îndeplinească orice lucrare pe care binevoia să o facă. Domnul Isus i-a cerut Martei să o cheme pe sora ei și pe prietenii care veniseră să le mângâie pe femeile îndurerate. Când a sosit, Maria a căzut la picioarele lui Isus, spunând și ea: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” La vederea acestei dureri, Domnul Isus „S-a înfiorat în duhul Lui și S-a tulburat. Și a zis: «Unde l-ați pus?» «Doamne», I-au răspuns ei, «vino și vezi.»” Au plecat cu toții la mormântul lui Lazăr, care era o peșteră cu o piatră așezată la intrare. — The Spirit of Prophecy 2:362, 363 (1877).FD 59.2
În tot ce făcea, Hristos conlucra cu Tatăl Său. El avusese grijă întotdeauna să arate în mod evident că nu lucrează independent. El săvârșise minunile prin credință și rugăciune. Hristos dorea ca toți să cunoască legătura Sa cu Tatăl. „Tată”, a spus El, „Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Știam că totdeauna Mă asculți, dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” Aici trebuia ca poporul și ucenicii să primească dovada cea mai convingătoare cu privire la legătura care exista între Hristos și Dumnezeu. Trebuia să li se arate că susținerile lui Hristos nu erau false.FD 59.3
„După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: «Lazăre, vino afară!»” Glasul Lui clar și pătrunzător a străbătut urechea mortului. În timp ce vorbea, dumnezeirea a străfulgerat prin natura omenească. Pe fața Sa, luminată de slava lui Dumnezeu, oamenii I-au văzut puterea. Ochii tuturor erau ațintiți spre intrarea peșterii. Fiecare ureche era atentă să prindă și cel mai slab sunet. Cu interes încordat și dureros, toți așteptau dovada dumnezeirii lui Hristos, dovada care trebuia să susțină pretențiile Lui că era Fiul lui Dumnezeu sau să stingă nădejdea pentru totdeauna.FD 59.4
În mormântul tăcut s-a făcut mișcare, iar cel care fusese mort a apărut la intrarea peșterii. Mișcările lui erau împiedicate de pânzele cu care fusese înfășurat pentru a fi pus în mormânt, iar Isus le-a spus spectatorilor înmărmuriți: „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă!” Din nou li s-a arătat că omul trebuie să colaboreze permanent cu Dumnezeu. Oamenii trebuie să lucreze pentru oameni. Fiind dezlegat, Lazăr a stat înaintea celor adunați nu ca un om ros de boală, nu cu membrele slabe și tremurânde, ci ca un om în floarea vieții și în puterea unei bărbății nobile. Ochii lui străluceau de inteligență și de iubire pentru Mântuitorul lui. În adorare, el s-a aruncat la picioarele lui Isus. — The Desire of Ages, 536 (1898).FD 60.1
Prin învierea lui Lazăr, mulți au fost determinați să creadă în Isus. Planul lui Dumnezeu a fost ca Lazăr să moară și să fie depus în mormânt înainte de sosirea Mântuitorului. Învierea lui Lazăr a fost minunea culminantă a lui Hristos și, datorită ei, mulți I-au dat slavă lui Dumnezeu. — Manuscript Releases 21:111 (1892).FD 60.2
*****
Simon fusese vindecat de lepră și tocmai lucrul acesta îl atrăsese spre Isus. El dorea să-și arate recunoștința și, când Isus a vizitat pentru ultima dată Betania, a dat un ospăț pentru Mântuitorul și ucenicii Lui.… La masă, Mântuitorul îl avea într-o parte pe Simon … și, în cealaltă parte, pe Lazăr…. Marta servea la masă, în timp ce Maria asculta cu râvnă fiecare cuvânt care pornea de pe buzele lui Isus. În mila Sa, Isus îi iertase păcatele, îl ridicase la viață pe fratele ei iubit și inima Mariei era plină de recunoștință. Ea Îl auzise pe Isus vorbind despre moartea Lui apropiată și, în iubirea și în întristarea ei adâncă, dorise să-L onoreze. Cu mari sacrificii personale, cumpărase un vas de alabastru „cu mir de nard de mare preț”, cu care să-I ungă corpul. Dar acum, mulți spuneau că în curând El avea să fie încoronat ca rege. Durerea ei s-a preschimbat în bucurie și era nerăbdătoare să fie ea cea dintâi care să-I dea onoare Domnului ei. Spărgând vasul cu mir, ea a vărsat conținutul pe capul și pe picioarele lui Isus apoi a îngenuncheat plângând, I-a umezit picioarele cu lacrimile ei și le-a șters cu părul ei lung și despletit.…FD 60.3
Iuda a privit cu foarte multă neplăcere lucrul acesta.… El a zis: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei și să se fi dat săracilor?”... Murmurul acesta a făcut înconjurul casei: „Ce rost are risipa aceasta?”... Maria a auzit cuvintele de critică.… Era gata să se retragă, când s-a auzit glasul Domnului ei: „Lăsați-o în pace. De ce-i faceți supărare?”… Ridicându-Și glasul mai presus de murmurul criticii, El a zis: „Ea a făcut un lucru frumos față de Mine, căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi și le puteți face bine oricând voiți, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare.” — The Desire of Ages, 557-560 (1898).FD 61.1