Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Fiice Ale Lui Dumnezeu

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Școlile să reflecte ordinea cerului

    Profesorii să vorbească și să se roage cu elevii. — Profesorii noștri trebuie să fie niște oameni convertiți, bărbați și femei care știu ce înseamnă să lupți cu Dumnezeu, oameni care nu își vor găsi liniștea până când inima copiilor nu va fi îndrumată să-L iubească pe Dumnezeu, să-L laude și să-I dea slavă. Cine vrea să fie un lucrător serios pentru sufletele din Școlile noastre de Sabat? Cine îi va lua pe tineri deoparte, va vorbi și se va ruga cu ei și le va adresa apeluri personale, îndemnându-i să-și predea inima lui Isus, ca să poată fi ca o mireasmă plăcută pentru El? Când vedem cât de mare este lucrarea și cât de puțin este apreciată, simțim că ne geme sufletul și exclamăm: Cine sunt cei care vor accepta aceste responsabilități serioase și vor veghea asupra sufletelor ca unii care vor fi chemați să dea socoteală?FD 88.3

    Noi suntem reprezentanții lui Hristos pe pământ. Cum ne îndeplinim misiunea? Reprezentanții lui Hristos trebuie să aibă comuniune cu El în fiecare zi. Cuvintele lor trebuie să fie alese, vorbirea lor dreasă cu har, inima plină de dragoste, eforturile lor trebuie să fie sincere, înflăcărate și perseverente în scopul de a salva sufletele pentru care a murit Hristos. Fiecare să facă tot ce poate mai bine, lucrând pentru mântuirea iubiților copii și tineri și, din când în când, vor auzi cuvintele lui Isus: „Bine, rob bun și credincios…, intră în bucuria Stăpânului tău.” Ce este bucuria aceasta? Este bucuria de a-i vedea pe sfinții cei răscumpărați, mântuiți prin intermediul lor, prin sângele lui Hristos. — Sabbath-School Worker, July 1, 1885.FD 88.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents