Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru comunitate, vol. 8

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Natura nu este Dumnezeu

    Lucrarea mâinilor lui Dumnezeu în natură nu este Însuși Dumnezeu în natură. Lucrurile din natură sunt expresia caracterului lui Dumnezeu, prin ele putem înțelege iubirea Sa, puterea și slava Sa; însă nu trebuie să privim natura drept Dumnezeu. Măiestrita pricepere a făpturilor omenești produce lucrări minunate, lucruri ce desfată ochiul, și aceste lucruri ne dau o oarecare idee despre autorul lor; însă lucrul făcut nu este chiar omul. Nu lucrul săvârșit, ci cel care l-a săvârșit este socotit demn de cinste. Astfel, întrucât natura este o expresie a gândirii lui Dumnezeu, nu natura, ci Dumnezeul naturii trebuie proslăvit.8M 263.2

    “Dumnezeii, care n-au făcut nici cerurile, nici pământul,
    Vor pieri de pe pământ și de sub ceruri.
    Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei;
    Căci El a întocmit totul.
    8M 263.3

    El a făcut pământul prin puterea Lui,
    A întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui,
    A întins cerurile prin priceperea Lui.” (Ieremia 10, 11.16.12.)
    8M 263.4

    “El a făcut Cloșca cu pui și Orionul,
    El preface întunericul în zori,
    Iar ziua în noapte neagră;
    El cheamă apele mării,
    Și le varsă pe fața pământului: Domnul este Numele Lui.” (Amos 5, 8.)
    8M 263.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents