Experiența lui Enoh

Despre Enoh este scris că a trăit șaizeci și cinci de ani și a născut un fiu; după aceea, el a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani. În timpul primilor lui ani, Enoh Îl iubise pe Dumnezeu, se temuse de El și păzise poruncile Lui. Însă, după nașterea primului său fiu, el a atins o experiență mai înaltă, a ajuns într-o mai strânsă legătură cu Dumnezeu. Când a văzut iubirea copilului față de tatăl său, încrederea lui copilărească în ocrotirea sa, când a simțit prețioasa și atrăgătoarea duioșie a inimii lui pentru primul său fiu, el a primit o prețioasă învățătură cu privire la minunata iubire a lui Dumnezeu față de om, dăruindu-L pe Fiul Său, și la încrederea pe care copiii lui Dumnezeu o pot avea în cerescul lor Tată. Iubirea infinită și de nepătruns a lui Dumnezeu prin Hristos a devenit subiectul meditațiilor lui, zi și noapte. Cu toată ardoarea sufletului său, el a căutat să dezvăluie această iubire celor în mijlocul cărora trăia.8M 329.2

Umblarea lui Enoh cu Dumnezeu nu a fost în transă sau în viziune, ci în toate îndatoririle vieții sale zilnice. El nu a ajuns un pustnic, izolându-se cu totul de lume; căci el avea de săvârșit o lucrare în lume. În familie și în legăturile cu oamenii, ca soț și tată, ca prieten, ca cetățean, el era neclintitul, neabătutul slujitor al lui Dumnezeu.8M 329.3

O dată cu scurgerea secolelor, credința sa a devenit mai puternică, iubirea sa a devenit mai arzătoare. Pentru el, rugăciunea era ca și respirația sufletului. El trăia în atmosfera cerului.8M 330.1

Când i-au fost dezvăluite scenele viitorului, Enoh a devenit un predicator al neprihănirii, ducând solia lui Dumnezeu la toți cei care erau dispuși să ia aminte la cuvintele de avertizare. În locul unde Cain căutase să fugă de prezența divină, profetul lui Dumnezeu a făcut cunoscut scenele minunate ce au trecut pe dinaintea ochilor lui. “Iată”, declara el, “că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor și să încredințeze pe toți cei nelegiuiți de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut.” (Iuda 14.15.)8M 330.2

Puterea lui Dumnezeu, care lucra prin servul Său, era simțită de cei care ascultau. Unii au luat aminte la avertizare și s-au lepădat de păcatele lor; însă marea mulțime și-a bătut joc de avertizarea solemnă. Slujitorii lui Dumnezeu au de dus lumii din zilele din urmă o solie asemănătoare și ea va fi primită la fel — cu necredință și batjocură.8M 330.3

Cu trecerea anilor, mai mult și tot mai mult s-a adâncit șuvoiul nelegiuirii omenești, negri și tot mai negri s-au adunat norii judecății divine. Totuși, Enoh, martorul credinței, s-a ținut pe drumul său, avertizând, stăruind și dând învățături, străduindu-se să dea înapoi șuvoiul de nelegiuire și să oprească trăsnetele răzbunării.8M 330.4

Oamenii din acea generație își băteau joc de nebunia lui, fiindcă el nu căuta să adune aur și argint sau să-și strângă pământuri. Dar inima lui Enoh era după comori veșnice. El a privit spre cetatea cea sfântă. El L-a văzut pe Împărat în slava Sa, în mijlocul Sionului. Cu cât era mai mare nelegiuirea existentă, cu atât mai aprins era dorul lui după căminul lui Dumnezeu. Deși încă pe pământ, totuși, prin credință, el locuia în Împărăția luminii.8M 330.5

“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5, 8.) Timp de trei sute de ani, Enoh căutase curăția de inimă, spre a putea fi în armonie cu cerul. Timp de trei secole umblase cu Dumnezeu. Zi de zi, dorise după o mai strânsă unire; comuniunea devenise mai apropiată și tot mai apropiată, până ce Dumnezeu l-a luat la Sine. El stătuse în pragul lumii veșnice, numai la un pas între el și țara fericirii; și iată că porțile se deschid, umblarea cu Dumnezeu, atât de îndelung exersată pe pământ, continuă, și el trece prin porțile cetății sfinte — primul dintre oameni care intră acolo.8M 331.1

“Prin credință, a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.” (Evrei 11, 5.)8M 331.2

Dumnezeu ne cheamă și pe noi la o asemenea comuniune. Sfințenia de caracter a celor care vor fi mântuiți dintre oameni la a doua venire a Domnului trebuie să fie ca aceea a lui Enoh.8M 331.3