Misiunea

Scopul lui Dumnezeu este ca poporul Lui să ajungă sfințit, curățit, un popor sfânt, care transmite lumină tuturor celor din jurul lui. Scopul Lui este ca prin exemplificarea adevărului în viața lor, ei să fie o laudă pe pământ. Harul lui Hristos este îndestulător pentru acesta. Dar poporul lui Dumnezeu să-și aducă aminte că, numai atunci când crede și aduce la îndeplinire principiile Evangheliei, Dumnezeu îl poate face o laudă pe pământ. Numai atunci când folosesc puterile date de Dumnezeu în slujba Lui, credincioșii se vor bucura de plinătatea și de puterea făgăduinței pe care biserica a fost chemată să o primească. Dacă aceia care mărturisesc credința în Hristos ca Mântuitor al lor ajung numai la treapta de jos a măsurătorii lumești, biserica nu izbutește să dea recolta bogată pe care o așteaptă Dumnezeu. “Aflată cu lipsă” este scris în raportul ei.8M 14.1

Însărcinarea pe care Hristos le-a dat-o ucenicilor Săi numai cu puțin timp înainte de înălțarea Sa la cer este marele decret misionar al împărăției Sale. Dându-l ucenicilor, Mântuitorul a făcut din ei ambasadori ai Săi și le-a dat scrisorile de acreditare necesare. Dacă, mai târziu, ar fi fost trași la răspundere și întrebați cu ce putere, ei — niște pescari inculți — mergeau ca învățători și tămăduitori, puteau să răspundă: “Acela pe care iudeii L-au răstignit, dar care S-a ridicat dintre morți, ne-a rânduit în lucrarea de predicare a Cuvântului Său, declarând: ‘Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.’”8M 14.2

Hristos a dat însărcinarea aceasta ucenicilor Săi, ca fiind slujitorii Lui principali, arhitecții care aveau să pună temelia bisericii Sale. El a așezat asupra lor, și asupra tuturor acelora care aveau să le urmeze ca slujitori ai Lui, sarcina de a transmite Evanghelia Sa mai departe din generație în generație, din veac în veac.8M 14.3

Ucenicii nu trebuia să aștepte ca oamenii să vină la ei. Trebuia ca ei să meargă la oameni, căutându-i pe păcătoși, așa cum păstorul caută oaia pierdută. Hristos le-a deschis lumea înainte, ca fiind câmpul lor de lucru. Ei trebuia să meargă “în toată lumea” și să propovăduiască “Evanghelia la orice făptură”. (Marcu 16, 15.) Ei trebuia să predice despre Mântuitorul, despre viața Lui de slujire neegoistă, despre moartea Lui în ocară, despre iubirea Lui neasemuită și neschimbătoare. Numele Lui trebuia să le fie parola, legătura lor de unire. În Numele Lui, ei trebuia să supună fortărețele păcatului. Credința în Numele Lui trebuia să-i distingă, ca fiind creștini.8M 14.4

Dând mai departe îndrumări ucenicilor Săi, Hristos a spus: “Voi veți primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, și până la marginile pământului”. “Dar rămâneți în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.” (Faptele Apostolilor 1, 8; Luca 24, 49.)8M 15.1

Ascultând de cuvântul Domnului lor, ucenicii s-au strâns la Ierusalim pentru a aștepta împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu. Aici au petrecut zece zile — zile de adâncă cercetare a inimii. Ei au îndepărtat toate neînțelegerile și s-au apropiat unii de alții într-o strânsă comuniune creștină.8M 15.2

La sfârșitul celor zece zile, Domnul și-a împlinit făgăduința printr-o minunată revărsare a Duhului Său. “Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei, și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt, și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.” “Și în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete.” (Faptele Apostolilor 2, 2-4.41.)8M 15.3

“Iar ei au plecat și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei și întărea Cuvântul prin semnele, care-l însoțeau.” (Marcu 16, 20.) În ciuda dârzei împotriviri pe care au întâlnit-o ucenicii, în scurt timp, Evanghelia împărăției a răsunat prin toate părțile locuite ale pământului.8M 15.4

Însărcinarea dată ucenicilor ne este dată și nouă. Astăzi, ca și atunci, un Mântuitor răstignit și înviat trebuie să fie înălțat înaintea acelora care sunt fără Dumnezeu și fără nădejde în lume. Domnul cheamă pastori, învățători și evangheliști. Din poartă în poartă și din ușă în ușă, servii Săi trebuie să proclame solia mântuirii. Solia iertării prin Hristos trebuie să fie dusă oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod.8M 15.5

Solia nu trebuie să fie prezentată în expuneri lipsite de foc și de viață, ci în expuneri clare, hotărâte, mișcătoare. Sute de persoane așteaptă avertizarea de a-și scăpa viața. Lumea are nevoie să vadă în creștini o dovadă a puterii creștinismului. Nu numai în câteva locuri, ci în lumea întreagă, sunt necesari solii harului. Din toate țările se aude chemarea: “Treceți și ajutați-ne”. Bogați și săraci, înălțați sau smeriți, cer să li se dea lumină. Bărbați și femei flămânzesc după adevăr, așa cum este el în Isus. Când vor auzi Evanghelia predicată cu putere de sus, ei vor ști că masa bogată este întinsă pentru ei și vor răspunde la chemarea: “Veniți, căci iată, toate sunt gata.” (Luca 14, 17.)8M 16.1

Cuvintele: “Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16, 15) sunt rostite către fiecare dintre urmașii lui Hristos. Toți cei care sunt chemați la viața lui Hristos sunt chemați și să lucreze la mântuirea semenilor lor. Același dor sufletesc, pe care l-a simțit El pentru salvarea celor pierduți, se dă pe față și în ei. Nu toți pot să ocupe același loc, dar pentru toți este un loc în lucrare. Toți aceia asupra cărora s-au revărsat binecuvântările lui Dumnezeu trebuie să răspundă printr-o slujire reală; fiecare dar trebuie să fie folosit pentru înaintarea împărăției Lui.8M 16.2