Experiența lui Ioan Botezătorul

Ioan Botezătorul a fost învățat de Dumnezeu în timpul viețuirii lui în pustie. El a cercetat descoperirile lui Dumnezeu din natură. Sub îndrumarea Spiritului divin, el a cercetat sulurile profeților. Zi și noapte, Hristos a fost studiul lui, până ce mintea, inima și sufletul au fost pline de glorioasa viziune.8M 331.4

El a privit la Împărat, în toată frumusețea Sa, și s-a pierdut din vedere pe sine. El a privit măreția sfințeniei și s-a recunoscut ca nedestoinic și nedemn. El avea să facă cunoscută solia lui Dumnezeu. El urma să stea în puterea și neprihănirea lui Dumnezeu. El era gata să pornească, în calitate de sol al cerului, neînfricat de tot ce e omenesc, deoarece el văzuse Divinitatea. El putea sta neînfricat înaintea monarhilor pământești, deoarece se plecase cu tremur înaintea Împăratului împăraților.8M 331.5

Ioan și-a vestit solia fără argumente meșteșugit aranjate sau teorii meșteșugit ticluite. Impunător și neclintit, totuși plin de nădejde, glasul său se auzea din pustie: “Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.” (Matei 5, 2.) El a mișcat poporul cu o putere nouă, neobișnuită. Întreaga națiune a fost zguduită. Mulțimi se îngrămădeau în pustie.8M 332.1

Țăranii neînvățați și pescarii de prin locurile învecinate; ostașii romani din cazărmile lui Irod; căpetenii cu săbiile la cingătoare, gata să înăbușe orice ar părea răzvrătire; hrăpăreții strângători de biruri, de la barăcile lor; preoții cu filacterii din Sinedriu — toți ascultau ca vrăjiți și toți, chiar și fariseul și saducheul, cei reci, insensibili, și batjocoritorii plecau cu batjocura înghețată pe buze, tăiați în inimă de simțământul păcatelor lor. Din palatul său, Irod a auzit solia. Și stăpânitorul cel mândru și învârtoșat de păcat a tremurat la chemarea la pocăință.8M 332.2

În veacul acesta, chiar înainte de a doua venire a lui Hristos pe norii cerului, trebuie să fie făcută o lucrare ca a lui Ioan. Dumnezeu îi caută pe acei bărbați care vor să pregătească un popor care să stea în ziua cea mare a Domnului. Solia dinaintea lucrării publice a lui Hristos era: “Pocăiți-vă, vameși și păcătoși, pocăiți-vă farisei și saduchei, pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.” (Matei 3, 2.) Ca popor, care credem în apropiata revenire a lui Hristos, noi avem de dus o solie: “Pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeul tău.” (Amos 4, 12.) Solia noastră trebuie să fie la fel de directă ca și a lui Ioan. El îi mustra pe regi pentru nelegiuirea lor. Cu toate că viața îi era în primejdie, el nu se dădea în lături de la vestirea Cuvântului lui Dumnezeu. Și lucrarea pe care o avem de făcut în acest veac trebuie săvârșită cu aceeași credincioșie.8M 332.3

Spre a da o solie ca cea dată de Ioan, noi trebuie să avem o experiență spirituală ca a lui. Aceeași lucrare trebuie să se săvârșească în noi. Noi trebuie să-L primim pe Dumnezeu și, primindu-L pe El, să ne pierdem din vedere pe noi.8M 333.1

Din fire, Ioan avea defecte și slăbiciuni ca și alți oameni; însă atingerea iubirii divine îl transformase. Când, după începerea lucrării lui Hristos, ucenicii lui Ioan au venit la el cu plângerea că toți oamenii se duceau după noul Învățător, Ioan a dovedit cât de limpede înțelege el legătura Sa cu Mesia și cât de bucuros Îi spune el bun venit Celui pentru care pregătise calea.8M 333.2

“Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer”, zice el. “Voi înșivă îmi sunteți martori că am zis: ‘Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui’. Cine are mireasă este mire, dar prietenul mirelui, care stă și-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui, și această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez.” (Ioan 3, 27-30.)8M 333.3

Privind în credință la Răscumpărătorul, Ioan se ridicase la înălțimea lepădării de sine. El nu căuta să-i atragă pe oameni la sine, ci să le înalțe gândurile mai sus, și tot mai sus, până ce se vor fixa asupra Mielului lui Dumnezeu. El personal nu fusese decât un glas, un strigăt în pustie. Acum, cu bucurie, el acceptă tăcerea și întunericul, pentru ca ochii tuturor să poată fi îndreptați spre Lumina vieții.8M 333.4

Cei care sunt credincioși chemării lor, ca soli pentru Dumnezeu, nu vor căuta onoarea pentru ei. Iubirea de sine va fi absorbită de iubirea pentru Hristos. Ei vor recunoaște că lucrarea lor constă în a vesti ca și Ioan Botezătorul: “Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1, 29.) Ei Îl vor înălța pe Isus și cu El va fi înălțată și omenirea. “Așa vorbește Cel Prea Înalt, a Cărui locuință este veșnică, și al Cărui Nume este sfânt. ‘Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite’.” (Isaia 57, 15.)8M 333.5

Sufletul profetului, golit de eu, era plin cu lumina Celui Divin. În cuvintele care erau aproape o copie a cuvintelor lui Hristos, el dădea mărturie despre slava Mântuitorului. “Cel ce vine din cer”, spunea el, “este mai pe sus de toți; cel ce este de pe pământ, este pământesc și vorbește ca de pe pământ. Cel ce vine din cer, este mai pe sus de toți Căci Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură.” (Ioan 3, 31-34.)8M 334.1

De această slavă a lui Hristos urmează a se împărtăși toți urmașii Săi. Mântuitorul putea spune: “Nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 5, 30.) Iar Ioan declara: “Tatăl nu-I dă Duhul cu măsură”. La fel e și cu urmașii lui Hristos. Noi putem primi lumina cerească numai dacă suntem dispuși să fim goliți de eu. Putem să înțelegem caracterul lui Dumnezeu, și să-L primim pe Hristos prin credință, numai când consimțim să facem fiecare gând rob ascultării de Hristos. Tuturor celor care fac aceasta, Duhul Sfânt le este dat fără măsură. În Hristos “locuiește toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveți totul deplin în El.” (Coloseni 2, 9.10.)8M 334.2