Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Cugetări de pe Muntele Fericirilor

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "undefined".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    “Voi sunteți lumina lumii.” Matei 5, 14.

    Când Isus învăța norodul, făcea ca învățăturile Sale să fie pline de interes și atrăgea atenția ascultătorilor prin ilustrații obișnuite, luate din scenele naturii din jurul lor. Norodul se adunase încă de cu zori. Soarele maiestuos, urcând tot mai sus pe cerul albastru, alunga umbrele care se mai ascundeau prin văi și prin defileele înguste ale munților. Slava cerului oriental nu pălise încă. Lumina soarelui inunda pământul cu splendoarea ei, fața liniștită a lacului reflecta lumina de aur și oglindea norii trandafirii ai dimineții. Fiecare mugur, fiecare floare și mlădiță înfrunzită scânteiau sub picurii de rouă. Natura zâmbea sub binecuvântarea unei zile noi, iar păsărelele cântau prin frunziș. Mântuitorul a privit la ceata din fața Sa și apoi la soarele care răsărea și le-a zis ucenicilor: “Voi sunteți lumina lumii”. După cum soarele se avântă în misiunea sa de iubire, împrăștiind umbrele nopții și trezind lumea la viață, tot așa trebuie să se avânte și urmașii lui Hristos în misiunea lor, revărsând lumina cerului asupra acelora care sunt în întunericul rătăcirii și al păcatului.CMF 38.2

    În lumina strălucitoare a dimineții, orașele și satele de pe colinele din împrejurimi se vedeau clar, făcând ca scena să fie și mai atrăgătoare. Arătând spre ele, Isus a zis: “O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă”. Apoi a adăugat: “Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă.” O mare parte dintre cei care ascultau cuvintele lui Isus erau țărani și pescari, ale căror locuințe umile nu aveau decât o încăpere, în care o singură lumină, pusă în sfeșnic, lumina tuturor din casă. “Tot așa”, zicea Isus, “să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.”CMF 39.1

    Nici o altă lumină n-a luminat vreodată și nici nu va lumina asupra omului căzut în păcat, afară de aceea care izvorăște de la Hristos. Isus, Mântuitorul, este singura lumină care poate să împrăștie întunericul unei lumi care zace în păcat. Despre Domnul Isus stă scris: “În El era viața și viața era lumina oamenilor”. (Ioan 1, 4.) Numai dacă primeau din viața Sa, ucenicii Săi puteau să devină purtători de lumină. Viața lui Hristos în suflet, și iubirea Sa descoperită în caracter vor face din ei lumina lumii.CMF 39.2

    Omenirea nu are în sine nici o lumină. Despărțiți de Hristos, noi suntem ca o făclie neaprinsă, ca luna, atunci când fața ei este întoarsă de la soare. Noi nu avem nici o singură rază de strălucire, pe care să o revărsăm în întunericul lumii. Dar când ne întoarcem spre Soarele Neprihănirii, când venim în atingere cu Hristos, tot sufletul se luminează de strălucirea feței Sale divine.CMF 40.1

    Urmașii lui Hristos trebuie să fie mai mult decât o lumină în mijlocul oamenilor. Ei sunt lumina lumii. Isus le spune tuturor acelora care poartă Numele Său: Voi v-ați predat Mie și Eu v-am dat lumii ca reprezentanți ai Mei. După cum Tatăl M-a trimis pe Mine în lume, tot așa, zice El, “i-am trimis și Eu pe ei în lume”. (Ioan 17, 18.) După cum Hristos este calea prin care Se descoperă Tatăl, tot așa și noi trebuie să fim mijlocul prin care Se descoperă Hristos. Chiar dacă Mântuitorul nostru este marele Izvor de lumină, să nu uiți, creștin iubit, că El este descoperit prin unelte — oameni. Binecuvântările lui Dumnezeu sunt revărsate prin unelte omenești. Hristos Însuși vine în lume ca Fiu al omului. Natura omenească, unită cu natura dumnezeiască, trebuie să vină în contact cu ce e omenesc. Biserica Domnului Hristos, fiecare ucenic al Mântuitorului, este mijlocul hotărât de cer pentru descoperirea lui Dumnezeu față de oameni. Îngeri ai măririi așteaptă să dea prin noi, sufletelor care sunt aproape să piară, lumina și puterea cerului. Oare omul se va da înapoi de la lucrarea care i-a fost încredințată? O, atunci lumea va fi jefuită în aceeași măsură de influența făgăduită a Duhului Sfânt!CMF 40.2

    Dar Isus nu-i îndeamnă pe ucenicii Săi: “Siliți-vă să faceți lumina voastră să lumineze”, ci El le zice: “Lăsați să lumineze”. Dacă Hristos locuiește în inimă, este cu neputință să ascundem lumina prezenței Sale. Dacă aceia care pretind a fi urmași ai lui Hristos nu sunt lumina lumii, aceasta se întâmplă din cauză că puterea dătătoare de viață i-a părăsit; dacă nu au de dat lumină, înseamnă că nu mai au legătură cu Izvorul de lumină.CMF 41.1

    În toate timpurile, “Duhul lui Hristos, care era în ei” (1 Petru 1, 11), a făcut din adevărații copii ai lui Dumnezeu lumina contemporanilor lor. Iosif a fost un purtător de lumină în Egipt. Prin curăția, bunătatea și iubirea sa de fiu, el Îl reprezintă pe Hristos în mijlocul unui neam de idolatri. În timp ce israeliții se aflau în călătoria lor din Egipt spre țara făgăduită, cei credincioși, dintre ei, erau o lumină pentru neamurile din jur. Prin ei, Dumnezeu a fost descoperit lumii. De la Daniel și tovarășii lui din Babilon și de la Mardoheu din Persia, raze strălucitoare de lumină au luminat în întunericul de la curțile împărătești. În același chip, urmașii lui Hristos sunt puși ca purtători de lumină pe calea spre ceruri. Prin ei, îndurarea și bunătatea Tatălui sunt înfățișate unei lumi cufundate în întunericul unei greșite cunoașteri de Dumnezeu. Văzând faptele lor bune, și alții ajung să-L mărească pe Tatăl care este în ceruri, deoarece se vede clar că există un Dumnezeu care șade pe tronul universului, al Cărui caracter este vrednic de laudă și imitare. Iubirea divină, care strălucește în inimă, și armonia creștină, dată pe față în viață, sunt ca o întrezărire a cerului, acordată oamenilor din lumea aceasta, pentru ca ei să-și poată da seama de frumusețea lui.CMF 41.2

    În felul acesta, oamenii ajung să creadă, “dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi”. (1 Ioan 4, 16.) În felul acesta, inimile, care altădată erau păcătoase și stricate, sunt curățite și schimbate, ca să ne putem înfățișa “fără prihană și plini de bucurie înaintea slavei Sale”. (Iuda 24.)CMF 42.1

    Cuvintele Mântuitorului: “Voi sunteți lumina lumii” arată că El le-a încredințat urmașilor Săi o misiune mondială. În zilele Domnului Hristos, egoismul, mândria și prejudecata înălțaseră un mare și puternic zid de despărțire între cei rânduiți să fie păzitorii descoperirilor sfinte și orice altă națiune de pe lume. Dar Mântuitorul venise să schimbe toate acestea. Cuvintele pe care norodul le auzea de pe buzele Sale nu semănau cu cele auzite mereu de la preoți sau rabini. Domnul dărâma zidul de despărțire, iubirea de sine, prejudecata separatistă de naționalitate și predica iubirea pentru toată familia omenească. El îi înalță pe oameni din cercul strâmt de egoism, desființează orice hotar teritorial și orice deosebire artificială de clasă socială. Nu face nici o deosebire între vecini și străini, între prieteni și dușmani. El ne învață să privim pe oricine se află în nevoie, ca fiind aproapele nostru, iar lumea, ca fiind câmpul nostru de lucru. După cum razele soarelui pătrund până în cele mai îndepărtate locuri ale pământului, tot astfel bunul Dumnezeu urmărește ca lumina Evangheliei să ajungă la fiecare suflet de pe fața pământului. Dacă biserica lui Hristos ar fi împlinit planul Domnului nostru, atunci lumina s-ar fi revărsat asupra tuturor acelora care se află în întuneric și în ținutul umbrei morții. În loc să se adune laolaltă și să fugă de răspundere și de purtarea crucii, membrii bisericii ar trebui să se împrăștie în toate țările, lăsând ca lumina lui Hristos să lumineze prin ei, lucrând așa cum a lucrat și El pentru mântuirea sufletelor, și “Evanghelia Împărăției” ar fi dusă cu repeziciune în toată lumea.CMF 42.2

    Numai astfel poate fi adus la îndeplinire planul lui Dumnezeu prin chemarea poporului Său, de la Avraam, pe câmpiile Mesopotamiei, și până la noi, cei de azi. El zice: “Te voi binecuvânta și vei fi o binecuvântare”. (Geneza 12, 2.) Cuvintele Domnului Hristos, vestite prin profetul evanghelist, repetate în Predica de pe Munte, sunt pentru noi, cei care trăim în această generație de pe urmă: “Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine”. (Isaia 60, 1.) Dacă peste duhul vostru a răsărit slava Domnului, dacă ați privit frumusețea Sa, neîntrecută între zeci și mii, și pe Acela care este cu totul plăcut, dacă sufletul vostru a ajuns să oglindească în afară prezența Sa, atunci vouă vă este trimis acest cuvânt din partea Mântuitorului. Ați stat voi împreună cu Domnul pe Muntele schimbării la față? Jos, în câmpie, sunt suflete robite de Satana; ele așteaptă un avânt de credință și rugăciune, ca să le elibereze.CMF 43.1

    Noi nu trebuie să ne mulțumim numai contemplând slava Domnului Hristos, ci trebuie să și vorbim despre măreția Sa. Isaia nu numai că a privit slava Domnului Hristos, dar a și vorbit despre El. În timp ce David cugeta, focul ardea; apoi, inspirat, el Îl lăuda pe Dumnezeu cu gura. Pe măsură ce cugeta la iubirea cea minunată a lui Dumnezeu, el nu putea să facă altceva decât să vorbească despre ce a văzut și simțit. Cine poate să privească prin credință minunatul plan de mântuire, slava Fiului lui Dumnezeu, unul născut, și să nu vorbească despre ea? Cine poate contempla iubirea nepătrunsă, care a fost arătată pe crucea de pe Golgota prin moartea Domnului Hristos, pentru ca noi să nu pierim, ci să avem viața veșnică. Cine poate să privească aceasta și să nu aibă cuvinte prin care să-I aducă slavă Mântuitorului?CMF 43.2

    “În locașul Lui, totul strigă, slavă!” (Psalmii 29, 9.) Plăcutul cântăreț al lui Israel Îl laudă cu harfa sa, zicând: “Voi spune strălucirea slăvită a măreției Tale și voi cânta minunile Tale. Oamenii vor vorbi de puterea Ta cea înfricoșată și eu voi povesti mărimea Ta.” (Psalmii 145, 5-6.)CMF 44.1

    Crucea de pe Golgota trebuia să fie înălțată sus, deasupra oamenilor, preocupând cu totul mintea lor și concentrând gândurile lor. Atunci toate facultățile spirituale vor fi încărcate cu putere divină, direct de la Dumnezeu. Atunci va avea loc o lucrare sinceră pentru Maestrul. Lucrătorii vor trimite în lume raze de lumină, ca facle vii, care să lumineze pământul.CMF 44.2

    O, Domnul Hristos primește așa de bucuros pe orice om predat Lui! El aduce natura omenească în legătură cu cea divină, pentru ca să poată împărtăși lumii tainele iubirii întrupate. Vorbiți despre ea în convorbirile voastre, rugați-vă pentru ea, cântați despre ea, vestiți peste tot solia slavei Sale și mergeți înainte până la marginile pământului!CMF 44.3

    Încercările suportate cu răbdare, binecuvântările primite cu recunoștință, ispitele biruite cu bărbăție, umilința, bunătatea, mila și dragostea, date pe față în chip natural, sunt luminile care strălucesc în caracter, în contrast cu întunericul inimii egoiste, în care lumina vieții n-a luminat niciodată.CMF 44.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents