Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Cugetări de pe Muntele Fericirilor

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "undefined".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First

    Capitolul 3 — Spiritualitatea Legii

    “Am venit nu să stric, ci să împlinesc.” — Matei 5, 17.

    Domnul Hristos a fost Cel care a vestit Legea pe Muntele Sinai, în mijlocul tunetelor și văpăilor de foc. Slava lui Dumnezeu, asemenea unui foc mistuitor, se odihnea deasupra vârfului muntelui, și muntele se cutremura de prezența Domnului. Oștile lui Israel, zăcând cu fața la pământ, au ascultat înmărmurite cuvintele Legii. Ce contrast între scena aceasta și aceea de pe Muntele Fericirilor! Sub cerul de vară, fără nici un sunet care să tulbure liniștea, afară doar de cântecul păsărelelor, Isus înfățișa principiile Împărăției Sale. Totuși, vorbind poporului în ziua aceea, cu glasul plin de iubire, le descoperea principiile Legii vestite pe Sinai.CMF 45.1

    Când a fost dată Legea, Israel, decăzut din cauza îndelungatei robii în Egipt, trebuie să fi fost uimit de arătarea puterii și maiestății lui Dumnezeu. Totuși, El S-a descoperit și ca un Dumnezeu al iubirii.CMF 45.2

    “Domnul a venit din Sinai
    și a răsărit peste ei din Seir,
    A strălucit din Muntele Paran,
    și a ieșit din mijlocul zecilor de mii de sfinți,
    Având în dreapta Lui focul Legii.
    Da, El iubește popoarele;
    Toți sfinții sunt în mâna Ta.
    Ei au stătut la picioarele Tale,
    Au primit cuvintele Tale” (Deuteronom 33, 2-3.)
    CMF 45.3

    Dumnezeu i-a descoperit Lui Moise slava Sa, în aceste cuvinte minunate, care au rămas ca o moștenire prețioasă tuturor timpurilor: “Domnul, Dumnezeu, este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până la mii de neamuri de oameni; iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul.” (Exod 34, 6-7.)CMF 46.1

    Legea dată pe Sinai era o vestire a iubirii, o descoperire a Legii cerului pentru pământul acesta. Ea a fost dată prin mâna unui Mijlocitor — rostită prin Acela, prin a Cărui putere inimile oamenilor puteau fi aduse în armonie cu principiile ei. Dumnezeu a descoperit scopul Legii atunci când i-a spus lui Israel: “Să-Mi fiți niște oameni sfinți.” (Exod 22, 31.)CMF 46.2

    Dar Israel n-a pătruns natura spirituală a Legii și, deseori, pretinsa lor ascultare nu era decât o înșiruire de forme și ceremonii, și nu o predare a inimii în brațele iubirii suverane. Când Isus, prin caracterul și lucrarea Sa, le înfățișa oamenilor însușirile sfinte, pline de bunătate și părintești ale lui Dumnezeu și prezenta deșertăciunea unei ascultări ceremoniale, conducătorii iudei nici n-au primit, nici n-au înțeles cuvintele Sale. Ei își închipuiau că El tratează prea ușor cererile Legii; iar când El le-a înfățișat însăși adevărurile care erau sufletul slujbei date lor de Dumnezeu, privind numai la cele de afară, ei, L-au acuzat că vrea s-o strice.CMF 46.3

    Cuvintele Domnului Hristos, deși erau pronunțate liniștit, erau rostite cu seriozitate și cu o putere care răscolea inimile oamenilor. Ei se așteptau să asculte repetarea tradițiilor fără viață și a pretențiilor rabinilor, dar a fost în zadar. Erau “uimiți de învățătura Lui; căci El îi învăța ca Unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor”. (Matei 7, 29.) Fariseii au observat marea deosebire dintre metoda lor de a-i învăța și aceea a Domnului. Au văzut că măreția, curăția și frumusețea adevărului, cu adânca și delicata lui influență, punea stăpânire pe multe suflete. Iubirea dumnezeiască a Mântuitorului și blândețea Lui atrăgeau inimile oamenilor la El. Rabinii au văzut că, prin învățătura Lui, toată învățătura pe care o dăduseră ei norodului era făcută de nimic. El dărâma zidul de despărțire care fusese așa de măgulitor pentru mândria și separatismul lor și ei se temeau că, dacă are să fie lăsat așa, are să ducă norodul departe de ei. Din cauza aceasta, ei L-au urmărit cu o ură neîmpăcată, nădăjduind să găsească vreun prilej oarecare pentru a-L face să cadă în dizgrația mulțimilor și, în felul acesta, să dea putință Sinedriului să se asigure de osândirea și uciderea Lui.CMF 46.4

    Pe Munte, Isus era pândit de aproape de iscoade și, când explica principiile neprihănirii, fariseii au început să șoptească încoace și încolo că învățătura Sa era în opoziție cu preceptele pe care le dăduse Dumnezeu pe Sinai. Mântuitorul nu spusese nimic care să zdruncine credința în religie și rânduielile care fuseseră date prin Moise, pentru că fiecare rază de lumină pe care marele conducător al lui Israel o transmisese poporului său fusese primită de la Domnul Hristos. În timp ce mulți ziceau în inima lor că El a venit să înlăture Legea, printr-o vorbire limpede, Isus, le-a descoperit atitudinea Sa față de rânduielile dumnezeiești. “Să nu credeți”, zicea El, “că am venit să stric Legea sau Proorocii”.CMF 47.1

    Cel care declara că nu are de gând să strice preceptele ei, era Creatorul oamenilor, Dătătorul Legii. Tot ce este în natură, de la firicelul de praf, care plutește în raza de soare, și până la lumile de sus, totul este sub lege. Și de ascultarea acestor legi depinde ordinea și armonia în lumea naturală. Tot așa sunt și marile principii de neprihănire, care cârmuiesc viața tuturor ființelor inteligente, și bunul mers al universului depinde de ascultarea de aceste principii. Legea lui Dumnezeu exista înainte ca pământul acesta să fi fost chemat la viață. Îngerii se conduc după principiile ei și, pentru ca pământul să fie în armonie cu cerul, și omul trebuie să asculte de legile dumnezeiești. Domnul Hristos i-a făcut cunoscut omului în Eden învățăturile Legii, “atunci când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie.” (Iov 38, 7.) Misiunea Domnului Hristos pe pământ a fost nu de a desființa Legea, ci, prin harul Său, de a-l aduce pe om înapoi, la ascultare de învățămintele ei.CMF 48.1

    Ucenicul iubit, care ascultase cuvintele lui Isus pe munte, scriind la mult timp după aceea sub inspirația Duhului Sfânt, vorbește despre Lege, ca fiind o îndatorire veșnică. El spune că “păcatul este călcarea Legii” și că “oricine face păcat, calcă Legea”. (1 Ioan 3, 4.) El spune limpede că Legea la care se referă este “o poruncă veche, pe care ați avut-o de la început”. (1 Ioan 2, 7.) El vorbește despre Legea care exista la creațiune și care a fost repetată pe Muntele Sinai.CMF 48.2

    Vorbind despre Lege, Isus zicea: “Am venit nu să stric, ci să împlinesc”. El folosea aici cuvântul “împlinesc” cu același înțeles ca și atunci când îi declara lui Ioan Botezătorul scopul Său “de a împlini toată dreptatea” (Matei 3, 15), adică de a împlini măsura cererii Legii, o pildă de deplină ascultare de voința lui Dumnezeu.CMF 48.3

    Misiunea Lui era “să vestească o Lege mare și minunată”. (Isaia 42, 21.) El trebuia să arate natura spirituală a Legii, să prezinte principiile ei mult mai cuprinzătoare și să lămurească obligația ei veșnică.CMF 49.1

    În comparație cu frumusețea divină a caracterului Domnului Hristos, cei mai nobili și mai buni dintre oameni sunt doar o slabă licărire. Solomon, prin Duhul inspirației, scria: El este “deosebit din zece mii ... toată ființa Lui este plină de farmec” (Cântarea Cântărilor 5, 10-16); David, când L-a văzut în viziune profetică, zicea despre El: “Tu ești cel mai frumos dintre oameni” (Psalmii 45, 2); Isus, expresia chipului Tatălui Său, strălucirea slavei Sale; Mântuitorul cel plin de jertfire de Sine în tot peregrinajul Său de iubire pe pământ, a fost o reprezentare vie a caracterului Legii lui Dumnezeu. În viața Sa se învederează că iubirea născută din cer, principiile creștinești stau la temelia legilor dreptății veșnice.CMF 49.2

    “Câtă vreme nu va trece cerul și pământul”, zicea Isus, “nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” Prin propria Sa ascultare de Lege, Domnul Hristos a dat mărturie de caracterul ei neschimbător și a dovedit că, prin harul Său, ea poate să fie împlinită în chip desăvârșit de către orice fiu sau fiică a lui Adam. Pe munte, El a declarat că nici cea mai mică iotă nu avea să treacă din Lege, până ce se vor împlini toate lucrurile care privesc neamul omenesc, tot ce este în legătură cu Planul de mântuire. El nu învață că Legea trebuie să fie desființată vreodată, ci Își ațintește privirile asupra celei mai îndepărtate margini a orizontului omului și ne asigură că până atunci Legea își va păstra autoritatea ei, așa că nimeni nu poate să creadă că El a avut misiunea de a desființa preceptele Legii. Atât cât va dăinui cerul și pământul, sfintele principii ale Legii lui Dumnezeu vor rămâne. Dreptatea Sa, care e “ca munții cei înalți” (Psalmii 36, 6), va continua să existe și va fi un izvor de binecuvântare, revărsând torente înviorătoare asupra pământului.CMF 49.3

    Din cauză că Legea Domnului este desăvârșită, și de aceea neschimbătoare, este cu neputință ca oamenii păcătoși, prin ei înșiși, să facă față măsurii cerințelor ei. Acesta este motivul pentru care Hristos a venit ca Răscumpărător al nostru. Misiunea Sa era ca, făcându-i pe oameni părtași la natura divină, să-i aducă în armonie cu principiile Legii cerului. Când ne lăsăm de păcate și Îl primim pe Hristos ca Mântuitor al nostru personal, Legea este înălțată. Apostolul Pavel întreabă: “Prin credință, desființăm noi Legea? Dimpotrivă, noi întărim Legea.” (Romani 3, 31.)CMF 50.1

    Făgăduința noului legământ este: “Voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor.” (Evrei 10, 16.) În timp ce sistemul jertfelor, care arată spre Hristos ca Miel al lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii, avea să se termine cu prilejul morții Sale, principiile dreptății cuprinse în Decalog sunt tot așa de neschimbătoare ca și tronul veșnic. Nici o singură poruncă n-a fost desființată, nici o iotă sau frântură de literă n-a fost schimbată. Principiile care i-au fost aduse la cunoștință omului, în Paradis, ca fiind marea Lege a vieții, vor exista, neschimbate, în Paradisul restatornicit. Atunci când Edenul va înflori iarăși pe pământ, Legea iubirii lui Dumnezeu va fi ascultată de toți cei de sub soare.CMF 50.2

    “Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci, în ceruri!” “Toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veșnicie, făcute cu credincioșie și neprihănire.” “De multă vreme știu din învățăturile Tale, că le-ai așezat pentru totdeauna.” (Psalmii 119, 89; 111, 7-8; 119, 152.)CMF 51.1