Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Cugetări de pe Muntele Fericirilor

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "undefined".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First

    “Ferice de cei blânzi.” — Matei 5, 5.

    În fericiri descoperim o cale crescândă de experiență creștină. Aceia care au simțit nevoia de Hristos, aceia care au plâns din cauza păcatului și au stat împreună cu Hristos în școala durerii, vor învăța blândețea de la Divinul Învățător.CMF 13.2

    Răbdarea și omenia, în caz de nedreptate, nu erau însușiri prețuite de păgâni sau de iudei. Declarația făcută de Moise sub inspirația Duhului Sfânt, că el era cel mai blând om de pe pământ, n-a fost socotită, ca fiind o laudă, de către cei din vremea sa, ci mai degrabă a stârnit milă sau dispreț. Dar Isus pune blândețea printre cele dintâi însușiri pentru Împărăția Sa. Chiar în viața și caracterul Său se descoperă frumusețea dumnezeiască a acestei virtuți.CMF 14.1

    Isus, strălucirea slavei Tatălui, “n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor.” (Filipeni 2, 6-7.) El a consimțit să treacă prin toate experiențele umilitoare ale vieții, umblând printre fiii oamenilor nu ca un împărat, ca să ceară omagiu, ci ca Unul a cărui misiune era de a sluji altora. Nu era în purtarea Sa nici o pată de bigotism, nici o asprime. Răscumpărătorul lumii avea o natură mai presus decât îngerească; totuși blândețea și umilința care îi atrăgeau pe toți la El, erau strâns legate de maiestatea Sa dumnezeiască.CMF 14.2

    Isus Se golea pe Sine și, în tot ce făcea, eul nu se arăta. El supunea totul voinței Tatălui Său. Când misiunea Sa pe pământ era aproape de încheiere, El putea să zică: “Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17, 4.) Și tot El ne dă îndemnul: “Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima.” “Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine.” (Matei 11, 29; 16, 24), eul să fie detronat și să nu mai aibă domnia în suflet.CMF 14.3

    Acela care privește la Hristos în tăgăduirea Sa de Sine, în smerenia inimii Sale, va fi constrâns să zică, așa cum zicea și Daniel când L-a văzut pe Acela care era asemenea Fiului omului: “Frumusețea puterii mele se schimbă în sluțenie.” (Daniel 10, 8.) Independența și dominația sinelui, cu care ne preamărim de multe ori, sunt văzute în adevărata lor ticăloșie, ca fiind semnele robiei lui Satana. Firea omenească se luptă totdeauna pentru întâietate, este totdeauna gata de ceartă, dar acela care Îl află pe Isus este golit de eu, de mândrie, de iubire, de întâietate și în sufletul lui este pace. Eul este pus în slujba Duhului Sfânt. Atunci nu mai ardem de dorința de a avea locul cel mai de frunte. Nu mai avem ambiția de a da buzna și a izbi cu coatele spre a atrage atenția, ci simțim că locul nostru cel mai înalt este la picioarele Mântuitorului. Privim la Isus, așteptând ca mâna Sa să ne conducă și glasul Său să ne călăuzească. Apostolul Pavel a simțit aceasta și a zis: “Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” (Galateni 2, 20.)CMF 15.1

    Când Îl primim pe Hristos ca pe un oaspete în suflet, pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, va păzi inimile și mințile noastre prin Hristos Isus. Viața Mântuitorului pe pământ, deși trăită în mijlocul luptei, a fost o viață de pace. În timp ce vrăjmașii furioși Îl urmăreau continuu, El zicea: “Cel ce M-a trimis este cu Mine, Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” (Ioan 8, 29.) Nici o furtună de mânie omenească sau satanică nu era în stare să tulbure liniștea acelei desăvârșite comuniuni cu Dumnezeu. Și El ne spune: “Vă las pacea Mea”, “Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Ioan 14, 27. Matei 11, 29.) Purtați împreună cu Mine jugul servirii pentru slava lui Dumnezeu și pentru ridicarea omenirii și veți vedea că jugul e ușor și povara este ușoară.CMF 15.2

    Iubirea de noi ne distruge pacea. Câtă vreme mai trăiește eul, suntem gata să-l ferim de mortificare sau insultă; dar, dacă a murit, iar viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, atunci nu ne va mai durea, dacă nu vom fi băgați în seamă sau vom fi disprețuiți. Atunci vom fi surzi față de reproșuri și orbi față de dispreț și insultă. “Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.” (1 Corinteni 13, 4-8.)CMF 16.1

    Fericirea izvorâtă din bucuriile pământești este tot așa de schimbătoare ca și împrejurările care îi dau naștere; dar pacea lui Isus este o pace continuă și dăinuitoare. Ea nu depinde de nici una dintre împrejurările vieții, nici de mulțimea bogățiilor, nici de numărul prietenilor pământești. Hristos este izvorul de apă vie, și fericirea primită de la El nu va pieri niciodată.CMF 16.2

    Blândețea Domnului Hristos manifestată în cămin îi va face fericiți pe cei ce-l locuiesc; ea nu provoacă ceartă, nu dă nici un răspuns aspru, ci liniștește firea aprinsă, răspândind o amabilitate care va fi simțită de toți cei care se găsesc în cercul lui încântător. Dacă este nutrită în inimă, ea face ca familiile de pe pământ să fie o parte a marii familii de sus.CMF 16.3

    E mult mai bine pentru noi să suferim sub o învinuire falsă, decât să ne împovărăm cu chinul răzbunării împotriva vrăjmașilor noștri. Duhul de ură și răzbunare a luat naștere în Satana și nu poate aduce decât rău aceluia care îl nutrește. Smerenia inimii, blândețea aceea, care este rodul rămânerii în Hristos, este adevărata taină a binecuvântării. “El slăvește pe cei blânzi, mântuindu-i.” (Psalmii 149, 4.)CMF 17.1

    Cei blânzi “vor moșteni pământul”. Prin dorința de înălțare de sine a intrat păcatul în lume și primii noștri părinți au pierdut stăpânirea asupra acestui pământ frumos, împărăția lor. Numai prin tăgăduirea de sine, Hristos răscumpără ce e pierdut. El spune că noi trebuie să biruim așa cum a biruit El. (Apocalipsa 3, 12.) Prin umilință și predare de sine, putem deveni moștenitori împreună cu El atunci când “cei blânzi vor moșteni pământul.” (Psalmii 37, 11.)CMF 17.2

    Pământul făgăduit celor blânzi nu va fi ca acesta, întunecat de umbra morții și a blestemului. “Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” “Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului va fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.” (2 Petru 3, 13; Apocalipsa 22, 3.)CMF 17.3

    Nu mai este nici dezamăgire, nici întristare, nici păcat, nimeni care să zică: “Sunt bolnav”; nu mai sunt nici cortegii de înmormântare, nici plâns, nici moarte, nici despărțiri, nici inimi zdrobite; ci Isus va fi acolo, pacea va fi acolo. Acolo “nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arșița, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei, îi va călăuzi și-i va duce la izvoare de ape.” (Isaia 49, 10.)CMF 17.4