Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Cugetări de pe Muntele Fericirilor

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "undefined".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First

    “Dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor, a fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.” — Matei 5, 20.

    Cărturarii și fariseii învinuiseră nu numai pe Isus, ci și pe ucenici, ca fiind păcătoși din cauză că nu țineau seama de ritualurile și rânduielile rabinice. Adesea, ucenicii fuseseră puși în încurcătură și tulburați de critica și învinuirile acelora, pe care fuseseră obișnuiți să-i respecte în calitatea lor de învățători religioși. Isus și-a dat pe față dezamăgirea. El a declarat că neprihănirea pe care fariseii puneau așa mare preț era cu totul deșartă. Poporul iudeu avusese pretenția că este deosebit, poporul credincios, favorizat de Dumnezeu; dar Domnul a înfățișat religia lor ca fiind lipsită de credința mântuitoare. Toate pretențiile lor de evlavie, născocirile și ceremoniile lor, și chiar mult trâmbițata lor împlinire a pretențiilor exterioare ale Legii, nu puteau fi de folos spre a-i face sfinți. Ei nu aveau inimi curate, nu erau nobili și nici asemenea lui Hristos în caracter.CMF 53.1

    O religie legalistă este neîndestulătoare spre a aduce sufletul în armonie cu Dumnezeu. Aspra și rigida habotnicie a fariseilor, lipsită de zdrobirea inimii, de duioșie sau iubire, nu era decât o piatră de poticnire pentru păcătoși. Ei erau ca sarea care își pierde gustul, pentru că influența lor nu avea nici o putere de a feri lumea de stricăciune. Numai adevărata credință este aceea care “lucrează prin dragoste” (Galateni 5, 6) și curăță sufletul. Ea este ca un aluat care transformă caracterul.CMF 53.2

    Iudeii ar fi trebuit să învețe toate acestea din învățăturile profeților. Cu veacuri mai înainte, strigătul sufletului după neprihănire de la Dumnezeu găsise expresie și răspuns în cuvintele profetului Mica: “Cu ce voi întâmpina oare pe Domnul și cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viței de un an? Dar primește oare Domnul mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn?... Și s-a arătat, omule, ce este bine și ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6, 6-8.)CMF 53.3

    Profetul Osea arătase care era însăși temelia fariseismului, în cuvintele: “Israel este o vie stearpă, el aduce roade pentru sine.” (Osea 10, 1.) Iudeii pretindeau că Îi slujesc lui Dumnezeu, dar în realitate își slujeau lor înșiși. Neprihănirea lor era roada propriilor eforturi de a păzi Legea după mintea lor și spre folosul lor egoist. Din cauza aceasta, neprihănirea lor nu putea să fie mai bună decât erau ei înșiși. În râvna lor de a se face sfinți, încercau să scoată un lucru curat dintr-unul necurat. Legea lui Dumnezeu este tot așa de sfântă, după cum și El este sfânt; tot așa de desăvârșită, după cum și El este desăvârșit. Ea le arată oamenilor neprihănirea lui Dumnezeu. Omului îi este cu neputință să păzească Legea aceasta, prin propria sa putere, deoarece firea omenească este coruptă, stricată și cu totul deosebită de caracterul lui Dumnezeu. Faptele inimii egoiste sunt “ca un lucru necurat” și “toată dreptatea noastră, ca o haină mânjită.” (Isaia 64, 6.)CMF 54.1

    Cu toate că Legea este sfântă, iudeii nu puteau să ajungă la neprihănire prin propriile lor eforturi de a păzi Legea. Ucenicii lui Hristos trebuie să capete o neprihănire deosebită de cea a fariseilor, dacă vor să intre în Împărăția cerurilor. Dumnezeu le oferise prin Fiul Său neprihănirea desăvârșită a Legii. Dacă ei și-ar fi deschis cu totul inimile, ca să-L primească pe Hristos, atunci însăși viața lui Dumnezeu, iubirea Sa, ar fi rămas în ei, făcându-i după chipul Său. Și astfel, prin darul de bună voie al lui Dumnezeu, ei ar fi avut neprihănirea pe care o cere Legea. Dar fariseii L-au lepădat pe Hristos; “necunoscând neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-și pună înainte o neprihănire a lor înșiși.” (Romani 10, 3.) Și n-au vrut să se supună, neprihănirii pe care a dat-o Dumnezeu.CMF 54.2

    Isus a continuat să le arate ascultătorilor Săi ce înseamnă să păzească poruncile lui Dumnezeu că aceasta este o reproducere în ei a caracterului lui Hristos, pentru că, în El, Dumnezeu a fost înfățișat zilnic înaintea lor.CMF 55.1