“Oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui.” — Matei 5, 28.

Iudeii se lăudau cu moralitatea lor și priveau cu groază la apucăturile senzuale ale păgânilor. Prezența ofițerilor români, pe care cârmuirea imperială îi adusese în Palestina, era o continuă ofensă pentru popor, pentru că, o dată cu acești străini, năvălise în țară un potop de apucături păgâne, plăcere și risipă. În Capernaum, slujbașii romani, cu însoțitoarele lor vesele, frecventau aleile și locurile de plimbare și, adesea, sunetul cântecelor ușuratice tulbura liniștea lacului, când bărcile distracției lor alunecau pe luciul apei liniștite. Poporul aștepta să audă de la Isus o aspră denunțare a acestei categorii de oameni; dar nu mică le-a fost mirarea când au auzit cuvinte care dezvăluiau chiar răul din propriile lor inimi!CMF 59.3

Când gândul cel rău este cuibărit și nutrit în inimă, oricât de ascuns, zicea Isus, aceasta arată că păcatul încă stăpânește acolo. Sufletul este încă plin de fiere amară și se află în lanțurile fărădelegii. Acela care găsește plăcere în a stărui să privească scene murdare, care se dedă la gânduri urâte, la priviri pofticioase, poate fi ușor atras de păcate fățișe, cu toată povara lor de rușine și chinuri sfâșietoare — adevărata natură a răului care a fost ținut ascuns în cămăruțele inimii. Clipa în care cineva săvârșește un păcat greu, din cauza vreunei ispite, nu dă naștere răului care iese la iveală, ci numai dezvoltă sau învederează ce a fost ascuns și tăinuit în inimă. Ce cugetă un om în inima sa, aceea și este, pentru că “din inimă ies izvoarele vieții.” (Proverbe 23, 7; 4, 23.)CMF 60.1