“De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău?” — Matei 7, 3.

Însăși fraza: “Tu care judeci pe altul, faci aceleași lucruri”, ne redă întocmai mărimea păcatului aceluia care se încumetă să-l vorbească de rău și să-l osândească pe fratele său. Isus zicea: “De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?”CMF 125.1

Cuvintele Sale îl descriu pe acela care este gata în orice moment să vadă defecte la alții. Și atunci când crede că a descoperit o pată în caracterul sau viața unui om, este foarte zelos să o trâmbițeze și altora; dar Isus spune că această trăsătură de caracter, dezvoltată prin săvârșirea acestei lucrări necreștinești, este, în comparație cu fapta criticată, ca o bârnă față de un pai. Numai lipsa spiritului îngăduinței și iubirii îl poate împinge pe om să facă dintr-un țânțar armăsar. Aceia care n-au simțit niciodată pocăința deplinei predări pe altarul lui Hristos nu dau pe față, în viața lor, blânda influență a iubirii Mântuitorului. Ei înfățișează fals spiritul delicat și curtenitor al Evangheliei și rănesc sufletele prețioase, pentru care a murit Hristos. Potrivit cu ilustrația pe care o folosește Domnul, acela care se lasă stăpânit de un spirit de critică se face vinovat de un păcat mai mare decât cel pe care-l învinuiește, pentru că nu numai că face același păcat, dar mai adaugă pe deasupra bănuială și spirit de critică.CMF 125.2

Domnul Hristos este singura măsură adevărată a caracterului, și acela care se așează ca măsură pentru alții ia locul lui Hristos. Și, cum Tatăl “a încredințat toată judecata Fiului.” (Ioan 5, 22), oricine se încumetă să judece motivele altora uzurpă dreptul Fiului lui Dumnezeu. Acești așa-ziși judecători și critici se așează de partea lui anticrist, “potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” (2 Tesaloniceni 2, 4.)CMF 125.3

Un spirit rece, dedat la critică și neiertător, care caracterizează fariseismul, este păcatul care aduce cele mai nefericite urmări. Atunci când viața religioasă a cuiva este lipsită de iubire, Isus nu este în ea; lumina prezenței Sale nu este acolo. Nici activitatea deosebit de mare sau zelul lipsit de spiritul lui Hristos nu pot să umple golul. Poate că cineva, înzestrat cu o uimitoare ascuțime de minte, descoperă defectele altora, dar tuturor acelora care se lasă târâți de acest spirit, Isus le zice: “fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău”. Cel care se face vinovat de fapte reale este cel dintâi care bănuiește fapta rea. Osândind pe altul, el încearcă să ascundă și să dezvinovățească răul din propria sa inimă. Prin păcat oamenii au căpătat cunoștința răului. Prima pereche de oameni n-a început să se învinovățească reciproc înainte de a fi păcătuit. Și firea omenească va face aceasta în mod inevitabil atunci când nu este stăpânită de harul lui Hristos.CMF 126.1

Atunci când îngăduie acest spirit de învinuire, oamenii nu se mulțumesc numai cu trâmbițarea a ceea ce își închipuie că este o slăbiciune în fratele lor. Dacă mijloace mai blânde nu reușesc să-l facă a săvârși ce cred ei că trebuia să se facă, vor recurge la constrângere. Pe cât le stă în putere, îi vor sili pe oameni să se conformeze felului lor de a aprecia ceea ce este drept. Așa se purtau iudeii în zilele lui Hristos și așa s-a purtat întotdeauna biserica, ori de câte ori a pierdut harul lui Hristos. Văzându-se lipsită de puterea iubirii, ea s-a agățat de brațul cel tare al statului, ca să-și întărească dogmele și să-și pună în aplicare decretele. Aici este taina tuturor legiuirilor religioase, care au fost decretate cândva, și taina tuturor persecuțiilor, din zilele lui Abel până astăzi.CMF 126.2

Hristos nu-i constrânge, ci îi atrage pe oameni la Sine. Singura forță pe care o exercită El este iubirea constrângătoare. Când biserica începe să caute sprijinul puterii lumești, este vădit că a pierdut puterea lui Hristos — constrângerea iubirii divine.CMF 127.1

Dar problema este legată de fiecare membru al bisericii și aici trebuie să se producă vindecarea. Isus îl îndeamnă pe vorbitorul de rău să-și scoată mai întâi bârna din ochiul său, adică să renunțe la spiritul de critică, să mărturisească și să lepede propriul păcat, înainte de a încerca să-i îndrepte pe alții. Pentru că “nu este nici un pom bun, care să facă roadă rea; și nici un pom rău, care să facă roadă bună”. (Luca 6, 43.) Acest spirit de învinuire, pe care îl îngăduie inima ta, este o roadă rea și dovedește că pomul este rău. Nu-ți folosește la nimic să clădești pe îndreptățirea de sine; ceea ce-ți trebuie este o schimbarea a inimii. Înainte de a fi pregătit să-i îndrepți pe alții, trebuie să ajungi tu însuți la această experiență, pentru că “din prisosul inimii vorbește gura”. (Matei 12, 34.)CMF 127.2

Când vine o criză în viața unui suflet oarecare și încerci să dai un sfat sau o avertizare, cuvintele tale vor avea numai atâta greutate de influențat spre bine, cât propriul tău exemplu și spirit au câștigat pentru tine. Trebuie să fii bun, mai înainte de a fi în stare să faci binele. Nu poți avea o influență care să-i schimbe pe alții, până ce propria ta inimă n-a fost umilită, curățită și îmblânzită prin harul lui Hristos. Dacă s-a săvârșit în inima ta această schimbare, va fi tot așa de natural pentru tine să trăiești spre binecuvântarea altora, cum este și pentru trandafir să răspândească parfumul său mirositor sau pentru vița de vie să rodească ciorchinele purpuriu.CMF 127.3

Dacă Hristos este în tine “nădejdea măririi”, nu vei găsi plăcerea să-i pândești pe alții, spre a le trâmbița greșelile. În loc să cauți să învinuiești și să osândești, ținta va fi să ajuți, să binecuvântezi și să salvezi. Lucrând cu aceia care sunt în rătăcire, vei asculta de îndemnul: “Ia seama la tine, ca să nu fii ispitit și tu”. (Galateni 6, 1.) Îți vei aduce aminte de câte ori te-ai rătăcit tu însuți și cât de greu ți-a fost să găsești drumul cel bun, după ce-l pierduseși cândva. N-ai să-l împingi pe fratele tău într-un întuneric mai mare, ci, cu o inimă plină de milă, îi vei atrage atenția asupra primejdiei care îl pândește.CMF 128.1

Acela care privește adesea la crucea de pe Calvar, amintindu-și că păcatele sale L-au dus acolo pe Mântuitorul, nu va încerca niciodată să compare măsura vinei sale cu a altora. El nu se va urca pe scaunul de judecată spre a aduce învinuire împotriva altora. În inima aceluia care umblă în umbra crucii de pe Calvar, nu poate avea loc spiritul de critică sau de înălțare de sine.CMF 128.2

Abia când simți că ți-ai putea jertfi demnitatea ta proprie, ba chiar viața ta, spre a-l salva pe un frate rătăcit, abia atunci ai scos bârna din propriul tău ochi și ești în stare să-l ajuți pe fratele tău. Atunci vei putea să te apropii de el și să-i miști inima. Niciodată n-a fost cineva întors din calea sa greșită prin mustrări și reproșuri; dar, în felul acesta, mulți au fost îndepărtați de Hristos și și-au închis inimile în fața convingerii. Un spirit de iubire, o purtare amabilă și atrăgătoare poate să-i salveze pe cei rătăciți și să acopere o mulțime de păcate. Descoperirea lui Hristos în propriul tău caracter va avea o putere transformatoare asupra tuturor acelora cu care vii în contact. Fie ca Hristos să Se manifeste zilnic în tine și El va descoperi prin tine energia creatoare a Cuvântului Său — o influență blândă, convingătoare și totodată puternică, pentru a crea din nou alte suflete după frumusețea Domnului Dumnezeului nostru.CMF 128.3