Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Activitatea în bisericile noastre6Mărturii speciale, Seria A 3:35-39 (1895).

    2 februarie 1895

    Monotonia care predomină în programul serviciilor religioase din bisericile noastre trebuie să fie schimbată. Este nevoie de aluatul activității, pentru ca membrii bisericii noastre să poată lucra în domenii noi și să conceapă metode noi. Când această monotonie lipsită de viață va fi întreruptă, puterea Duhului Sfânt va impresiona inimile și mulți dintre cei despre care nu am crezut că vor fi vreodată altfel decât niște simpli spectatori inactivi, vor începe să lucreze cu seriozitate. O biserică lucrătoare pe pământ este în legătură cu biserica lucrătoare din cer. Dumnezeu lucrează, îngerii lucrează, iar oamenii trebuie să lucreze pentru convertirea sufletelor. Să se facă eforturi de a realiza ceva atâta vreme cât este ziuă, iar harul lui Dumnezeu se va descoperi, pentru ca sufletele să poată fi câștigate la Hristos. Pretutindeni sunt oameni care pier în păcatele lor, iar Dumnezeu îi vorbește fiecărui credincios, spunându-i: Grăbește-te să mergi în ajutorul lor cu solia pe care ți-o voi da Eu.MP 204.1

    Economia în cămin

    Domnul a ales oamenii ca slujitori ai Săi, iar ei trebuie să colaboreze cu El, având inima plină de iubirea lui Isus, pentru a-i întoarce pe semenii lor de la ideile false la adevăr. Dumnezeu binecuvântează pământul cu soare și cu ploaie. El face pământul să aducă roade bogate pentru binele omului. Domnul l-a făcut pe om distribuitorul Său pentru a împărți darurile Sale cerești, aducând suflete la adevăr. Sunt dispuși frații mei din America să cerceteze modul în care au ajuns la ei prețiosul adevăr mântuitor, pe vremea când se aflau încă în întuneric? Bărbații și femeile I-au adus lui Dumnezeu zecimile și darurile lor și, pe măsură ce banii au intrat în vistierie, slujitorii Săi au fost trimiși pentru a continua lucrarea.MP 204.2

    Dacă dorim să ajungem la sufletele aflate în întuneric, procesul acesta trebuie să fie repetat. Am văzut că mulți rețin toată zecimea, iar alții o parte, și totuși marea lucrare misionară crește an după an. Ar trebui să învățăm să facem economie în cheltuielile de întreținere a caselor noastre. Să nu facem nicio cheltuială inutilă, pentru că lipsurile, mizeria, sărăcia și nenorocirile de tot felul ne atrag atenția cu insistență, iar noi suntem chemați să-i ajutăm pe cei nevoiași și nefericiți. Să ne îngrijim ca aceia care sunt lipsiți de hrană și de îmbrăcăminte să primească cele necesare, iar cei care sunt săraci sufletește să poată înțelege bunătatea mântuirii.MP 204.3

    O lucrare serioasă

    Dumnezeu ni se descoperă și ne dă har după har, numai când ne angajăm într-o lucrare serioasă, folosind diferitele noastre aptitudini. O biserică lucrătoare, care trudește pentru salvarea sufletelor, va fi o biserică primitoare, credincioasă și dedicată rugăciunii. O biserică ai cărei membri sunt găsiți pe genunchi înaintea lui Dumnezeu, implorând harul Său și căutându-L zi de zi, se hrănește cu pâinea vieții și bea apa vieții. Făgăduința: “Orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da”, se va împlini pentru ea.MP 205.1

    O lucrare creștină, îndeplinită cu zel și perseverență, va avea rezultate mari. Slujitorii omenești vor avea o experiență adâncă a iubirii și concepții înalte cu privire la ce dorește Dumnezeu să facă prin ei în împlinirea datoriei lor. Numai atunci, biserica se va ridica și va străluci, văzând că slava Domnului a răsărit peste ea, iar întunericul se risipește.MP 205.2

    Succesul misionar va fi proporțional cu efortul pe deplin consacrat și făcut cu toată inima. Fiecare îndepărtare de la un efort misionar adevărat, fiecare nereușită în cultivarea spiritului misionar a avut efecte asupra bisericii și a condus la un declin al spiritualității. Dar fiecare efort serios în domeniul lucrării misionare i-a adus bisericii sănătate spirituală și nu numai ca a sporit numărul membrilor ei, dar a mărit și bucuria, și zelul ei sfânt.MP 205.3

    În curând, poporul care respectă poruncile lui Dumnezeu va trece prin situațiile cele mai grele, dar toți cei care au umblat în lumină și au răspândit lumina își vor da seama că Dumnezeu intervine pentru ei. Când circumstanțele vor părea mai nefavorabile ca oricând, atunci Domnul le va arăta celor credincioși puterea Sa. Când națiunea pentru care Dumnezeu a lucrat într-un mod atât de minunat și peste care a întins brațul ocrotitor al Atotputerniciei va abandona principiile protestante, va aproba și va susține papalitatea prin legile ei, limitând libertatea religioasă, atunci Dumnezeu va lucra cu puterea Sa pentru poporul Său credincios. Tirania Romei se va dezlănțui, dar Domnul Hristos este scăparea noastră.MP 206.1

    Sacrificiul renunțării la sine

    Mulți sunt de prea multă vreme într-o stare de adormire spirituală. În timp ce unii au lucrat cu perseverență și au manifestat o energie neobosită, alții au stat ca niște spectatori și au fost mereu gata de a face remarci critice cu privire la rezultatele și la metodele lor. Deși nu și-au folosit niciodată mintea pentru a concepe vreun plan prin care sufletele prețioase să poată fi salvate pentru Hristos, ei sunt gata să critice. Ei sunt pregătiți fără încetare să le găsească greșeli acelora care lucrează. Când se trezesc și dau semne de revenire sinceră, aceste suflete nepăsătoare sunt dezamăgite, dacă nu li se oferă imediat un loc plăcut în lucrare. Este un mare șoc pentru ele să descopere că lucrarea nu poate fi făcută fără eforturi istovitoare, renunțare la sine și răstignirea eului. Ei se așteaptă să aibă succes și cred că succesul lor trebuie să fie asemănător celui pe care l-au avut apostolii în Ziua Cincizecimii. Succesul acesta îl vor avea numai dacă vor trece prin experiența umilinței, a renunțării la sine și a sacrificiului, așa cum au trecut apostolii. Când vor înălța rugăciuni tot atât de stăruitoare ca apostolii, dintr-o inimă zdrobită, pocăită și credincioasă, atunci lucrarea lor va avea același succes ca aceea a apostolilor. “Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: ‘Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite’.” “lată spre cine îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu.”MP 206.2

    Lucrarea misionară în familie

    Spiritul misionar în familie este rar întâlnit în mijlocul nostru, dar manifestarea lui este foarte necesară în toate ramurile lucrării. O parte dintre membrii bisericii au început să întreprindă o anumită activitate în domeniul misionar. Dar, dacă nu ne implicăm într-un număr mare și pe deplin, cei care nu cunosc adevărul pentru timpul acesta vor progresa înaintea noastră și ne vor bloca drumul.MP 207.1

    Oare cât timp va fi necesar până când se vor însufleți cei inactivi, care pierd vremea de ani de zile în Battle Creek? Oare când vor ajunge ei niște martori credincioși pentru Dumnezeu? Cât timp va mai trece, până când vor lua jugul împreună cu Hristos? Cât timp este dedicat zilnic închinării înaintea lui Dumnezeu? Câți dintre ei consacră timp, în mod regulat, pentru meditație și rugăciune fierbinte? Câți dintre ei și-au format obiceiul de a economisi, așa încât să aibă daruri pentru Casa Domnului? Câți și-au încălzit inima printr-o exercitare practică a bunăvoinței? Câți au făcut eforturi stăruitoare spre a-i încuraja pe alții să lucreze pentru Domnul? O lucrare cu succes în familie va avea nevoie de un spirit, o credință și o perseverență care să nu se descurajeze și nici să nu dea greș. În cer, nu există nicio făptură inactivă și niciun om care nu și-a arătat iubirea față de Domnul Hristos și nu a depus niciun efort pentru salvarea altora nu va intra în locașurile binecuvântării.MP 207.2

    Cine poate să spună cât de mare ar fi putut fi lucrarea făcută în biserica noastră, dacă aceia care au susținut adevărul nu ar fi părăsit aceste biserici slabe pentru a se înghesui în Battle Creek? Câte suflete ar fi putut fi salvate, dacă aceia din poporul nostru ar fi fost niște slujitori credincioși și sârguincioși ai lui Hristos și dacă ar fi făcut eforturi pentru a-și extinde cât mai mult cu putință influența în familie, acolo unde se aflau! O mică luminiță aprinsă într-un loc ar fi putut fi mijlocul de a aprinde multe alte lumini, iar rezultatul ar fi fost acela că vocea laudei și a mulțumirii s-ar fi auzit cu putere și mulți ar fi spus: “Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu! El a făcut mult mai mult decât i-am cerut noi!”MP 208.1

    *****

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents