Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    O solie vestită cu credincioșie

    Hobart, Tasmania,

    1 mai 1895

    Mulți și-au pierdut credința adventă

    Pentru că nelegiuirea abundă, iubirea multora se răcește. Mulți și-au pierdut credința în a doua venire pe parcursul timpului. Acești oameni trăiesc pentru lume și, în timp ce își spun în inima lor, “Domnul meu întârzie să vină”, ceea ce de altfel doresc să se întâmple și în realitate, îi bat pe tovarășii lor de slujire. Ei sunt motivați de același gând care l-a determinat pe Cain să-l ucidă pe Abel. Abel era hotărât să I se închine lui Dumnezeu în armonie cu îndrumările Sale. Acest fapt nu a fost pe placul lui Cain. El credea că propriile planuri sunt cele mai bune și că Domnul va accepta condițiile lui. Prin jertfa adusă, Cain a refuzat să depindă de Domnul Hristos. El credea că Adam, tatăl său, fusese tratat cu asprime prin alungarea din Eden. Ideea de a păstra mereu în minte păcatul acela și de a jertfi sângele unui miel junghiat, ca mărturisire a deplinei dependențe de o putere ce exista în afara ființei sale, era o tortură pentru spiritul său mândru. Fiind cel mai mare dintre cei doi frați, Cain considera că fratele său trebuia să-i urmeze exemplul. Când Dumnezeu a acceptat darul lui Abel și focul sfânt a mistuit jertfa adusă de el, furia lui Cain a depășit orice măsură. Domnul S-a coborât pentru a-i explica situația în care se află, dar el nu a dorit să se împace cu Dumnezeu, ci l-a urât pe fratele său, pentru că Dumnezeu îi arătase favoarea Sa. El a ajuns atât de furios, încât l-a ucis pe fratele lui.MP 77.1

    Domnul este supărat pe toți cei care, din cauza necredinței și a îndoielii, spun că El își întârzie venirea, persecutându-i pe tovarășii lor de slujbă, mâncând și bând cu bețivii (sau lucrând după același principii ca bețivii). Ei sunt amețiți, dar nu de vin, se clatină, dar nu din cauza băuturilor tari. Satana a preluat controlul gândirii lor, iar ei nu știu în ce anume constă propria greșeală.MP 78.1

    Rezultatul despărțirii de Dumnezeu

    Îndată ce omul se desparte de Dumnezeu în așa măsură, încât inima lui nu se mai află sub conducerea puterii Duhului Sfânt, atributele lui Satana vor ieși la iveală și va începe să-i persecute pe tovarășii lui. Influența răspândită de acești oameni este opusă adevărului, dreptății și neprihănirii. O asemenea tendință se manifestă în instituțiile noastre nu numai în relația dintre lucrători, dar și în relația dintre instituții, atunci când una își arată dorința de a le conduce pe celelalte.5Vezi Note suplimentare. Unii cărora li s-au încredințat responsabilități serioase, dar care nu au o legătură vie cu Dumnezeu, au disprețuit și continuă să disprețuiască Duhul Său Sfânt. Ei cultivă chiar spiritul pe care l-au cultivat Core, Datan și Abiram și iudeii din zilele Domnului Hristos. (Vezi Matei 12, 22-29, 31-37.) Dumnezeu i-a avertizat pe acești oameni din nou și din nou, dar ei au respins soliile Sale și au continuat cu îndrăzneală să meargă pe propria cale.MP 78.2

    Citiți cuvintele Domnului Hristos din Matei 23, 23: “Vai de voi cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen, și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia: pe acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le lăsați nefăcute.” Aceste acuzații sunt adresate ca un avertisment dat tuturor celor ce, “pe dinafară, par neprihăniți înaintea oamenilor”, dar, “pe dinăuntru, sunt plini de fățărnicie și fărădelege”. Ei spun; Noi suntem scutiți de toate aceste îndatoriri. De asemenea, ei spun: “Dacă am fi trăit noi în zilele părinților noștri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor. Dar prin aceasta”, le-a spus Isus, “mărturisiți despre voi înșivă că sunteți fiii celor ce i-au omorât pe proroci”. Ce lecții prețioase se află aici! Cât de hotărâte și de înfiorătoare sunt ele! “De aceea, iată, vă trimit proroci, înțelepți și cărturari. Pe unii din ei îi veți omorî și răstigni, pe alții îi veți bate în sinagogile voastre și-i veți prigoni din cetate în cetate.” Această profeție a fost împlinită literalmente de iudei prin felul în care L-au tratat pe Domnul Hristos și pe solii trimiși de El. Oare, oamenii din aceste zile ale sfârșitului vor urma exemplul celor pe care i-a condamnat Domnul Hristos?MP 79.1

    Aceste îngrozitoare profeții nu s-au împlinit pe deplin până acum, dar, dacă Dumnezeu le cruță viața, în timp ce ei cultivă același spirit care a caracterizat comportamentul lor atât înainte, cât și după adunarea din Minneapolis6Vezi Note suplimentare., vor săvârși până la capăt aceleași fapte pe care Domnul Hristos le-a condamnat când a fost pe pământ.MP 79.2

    Trăim în timpul pericolelor din zilele de pe urmă. Satana pune stăpânire pe orice minte care nu se află în mod hotărât sub controlul Duhului lui Dumnezeu. Unii au cultivat ură împotriva oamenilor cărora Dumnezeu le-a încredințat o solie specială pentru lume. Ei au început această lucrare satanică la Minneapolis. După aceea, când au văzut și au simțit manifestarea prezenței Duhului Sfânt, care dovedea că solia venea de la Dumnezeu, ei au urât-o și mai mult pentru că era o mărturie împotriva lor. Acești oameni nu au vrut să-și umilească inima în pocăință, să-I aducă slavă lui Dumnezeu și să apere dreptatea. Asemenea iudeilor din vechime, ei au continuat să cultive propriul spirit, plini de invidie, de gelozie și de bănuieli rele și și-au deschis inima pentru vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului. Cu toate acestea, acești oameni ocupau poziții de răspundere, conduceau lucrarea și o făceau să se asemene cât mai mult cu putință cu modelul propriu....MP 79.3

    Îndemn la pocăință

    Dacă nu se vor pocăi, aceia care se află acum pe locurile cele dintâi, dar au fost necredincioși față de cauza lui Dumnezeu, vor ajunge curând în locurile cele mai de pe urmă. Dacă nu vor cădea pe Stâncă în cel mai scurt timp și nu vor fi zdrobiți și născuți din nou, spiritul pe care-l împărtășesc va continua să fie cultivat. Ei nu vor recunoaște vocea blândă a milei. Religia Bibliei va fi pentru ei de domeniul trecutului, atât în viața particulară, cât și în public. Ei s-au declarat cu zel a fi împotriva entuziasmului și a fanatismului. Credința care îl roagă pe Dumnezeu să aline suferința omenească, credința pe care Dumnezeu a cerut-o de la poporul Său este numită fanatism. Dacă există în lumea aceasta ceva care ar trebui să-i inspire pe oameni cu zel sfânt, acela este adevărul, așa cum se află el în Isus. Este măreața lucrare a mântuirii. Este Domnul Hristos făcut pentru noi, înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare.MP 80.1

    Adesea, în providența Sa, Domnul a exprimat cu claritate că nimic nu-l poate elibera pe om din păcat și nimic nu-l poate păzi de nelegiuire, în afară de adevărul descoperit, Cuvântul lui Dumnezeu. Acel Cuvânt care arată vinovăția păcatului are putere asupra inimii omenești pentru a-l face pe om să fie drept și pentru a-l păstra așa. Domnul a spus că acest Cuvânt trebuie să fie studiat și respectat și să fie aplicat în viața de zi cu zi. Cuvântul este la fel de neschimbător cum este caracterul lui Dumnezeu — același ieri, azi și în veșnicie.MP 80.2

    Adevărata inspirație a entuziasmului

    Dacă există ceva în lumea noastră care ar trebui să ne inspire entuziasm, aceasta este crucea de pe Calvar. “Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El”. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Hristos trebuie să fie primit, crezut și înălțat. Aceasta să fie tema conversațiilor noastre — valoarea neprețuită a lui Hristos.MP 81.1

    Adevărul să fie așezat pe tronul inimii

    Există în Battle Creek o categorie de credincioși care au adevărul înrădăcinat în inimă. Acesta este pentru ei puterea lui Dumnezeu care duce la mântuire. Dar, dacă adevărul nu este așezat pe tronul inimii și dacă nu are loc o trecere totală de la întuneric la lumină, cei care se ocupă de îndeplinirea responsabilităților sfinte sunt niște slujitori ai întunericului, conducători orbi care călăuzesc alți orbi. “Ca niște nori fără apă, mânați încoace și încolo de vânturi, niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați.” Dumnezeu cere ca fiecare suflet ce poartă Numele Lui să aibă adevărul așezat pe tronul inimii. Timpul în care trăim cere acest lucru. Veșnicia îl cere. Adevărata religie îl cere.MP 81.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents