“Cel care crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă”

Idolatria copiilor lui Israel

“Fraților, nu vreau să nu știți că părinții noștri toți au fost sub nor, toți au trecut prin mare, toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise, toți au mâncat aceeași mâncare duhovnicească și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, și stânca era Hristos. Totuși cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie.” Experiența lui Israel, la care face referire apostolul, citând descrierea din Psalmii, capitolele 105 și 106, conține lecții de avertizare pe care poporul lui Dumnezeu din aceste zile de pe urmă trebuie să le studieze în mod special. Insist ca aceste capitole să fie citite cel puțin o dată pe săptămână.MP 98.2

“Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiți închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: ‘Poporul a șezut să mănânce și să bea; și s-au sculat să joace’.”MP 99.1

De pe muntele Sinai, Dumnezeu a vorbit într-o maiestate înfiorătoare, declarând perceptele Legii Sale în auzul întregului popor. Copleșit de simțământul vinovăției și plin de teamă ca nu cumva să fie nimicit de slava prezenței Domnului, poporul l-a rugat pe Moise: “Vorbește-ne tu însuți și te vom asculta, dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim”. Dumnezeu l-a chemat pe Moise pe munte, ca să-i poată comunica legile pentru Israel, dar cât de curând s-a risipit impresia solemnă a manifestării prezenței lui Dumnezeu asupra poporului. Chiar și conducătorii oștirii păreau că și-au pierdut rațiunea. Amintirea legământului lor cu Dumnezeu, groaza simțită când au căzut cu fețele la pământ plini de cutremur și de teamă, toate au dispărut ca un fum. Deși slava lui Dumnezeu continua să fie prezentă în focul mistuitor de pe munte, când Moise a plecat din mijlocul lor, vechile obiceiuri de a gândi și de a simți au început să-și exercite puterea de influență. Poporul a obosit în așteptarea întoarcerii lui Moise și a început să ceară o reprezentare vizibilă a lui Dumnezeu.MP 99.2

Aaron, căruia îi fusese încredințată conducerea taberei, a cedat la protestele lor zgomotoase. În loc de a-și exercita credința în Dumnezeu, încrezându-se în susținerea puterii divine, el a fost ispitit să creadă că, dacă se va opune cerințelor lor insistente, oamenii îi vor lua viața. Prin urmare, Aaron a făcut ce doreau ei. El a adunat bijuteriile de aur, a bătut aurul cu dalta și a făcut un vițel turnat. Apoi, conducătorii poporului au declarat: “Israele! Iată dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului.” Când a văzut că poporul este mulțumit de chipul cioplit de el, Aaron s-a mândrit de propria realizare, a zidit un altar înaintea idolului și “a strigat: ‘Mâine, va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!’ A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineață și au adus arderi de tot și jertfe de mulțumire. Poporul a șezut de a mâncat și a băut, apoi s-au sculat să joace.” Ei au băut și au sărbătorit și s-au dedat distracției și dansului, sfârșind în orgiile rușinoase care caracterizau închinarea păgână la dumnezeii falși.MP 99.3

Dumnezeul cerului a văzut totul și l-a avertizat pe Moise despre ce se întâmpla în tabără, spunându-i; “Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: și-i voi mistui, dar pe tine te voi face strămoșul unui neam mare. Moise s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, și i-a zis: ‘Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână tare? Pentru ce să zică egiptenii: Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munți și ca să-i șteargă de pe fața pământului? Întoarce-Te din iuțeala mâniei Tale și lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să-l faci poporului Tău. Adu-ți aminte de Avraam, de Isaac și de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine însuți: “Voi înmulți sămânța voastră ca stelele cerului, voi da urmașilor voștri toată țara aceasta, de care am vorbit, și ei o vor stăpâni în veac”’. Și Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.”MP 100.1

Când cobora de pe munte, cu cele două table ale mărturiei în mâini, Moise a auzit strigătele poporului și, pe măsură ce se apropia, a zărit idolul și mulțimea care sărbătorea. Copleșit de oroare și de indignare, din cauza faptului că Dumnezeu fusese dezonorat și pentru că poporul rupsese legământul solemn, Moise a trântit la pământ cele două table de piatră, spărgându-le la poalele muntelui. Deși iubirea lui față de Israel era atât de mare, încât fusese gata să-și dea viața pentru ei, zelul său pentru slava lui Dumnezeu l-a umplut de o mânie care s-a exprimat prin această faptă a cărei semnificație este îngrozitoare. Dumnezeu nu l-a mustrat. Sfărâmarea tablelor de piatră nu a fost altceva decât o reprezentare a faptului că Israel rupsese legământul pe care îl făcuseră cu Dumnezeu atât de recent. Era o indignare sfântă împotriva păcatului, care izvora din zelul pentru slava lui Dumnezeu și nu din mânia stârnită de iubirea de sine sau de ambiția lui rănită, așa cum spun Scripturile: “Mâniați-vă, și nu păcătuiți”. Acesta a fost felul de mânie a lui Moise.MP 100.2

“A luat vițelul pe care-l făcuseră ei și l-a ars în foc, l-a prefăcut în cenușă, a presărat cenușa pe fața apei și a dat-o copiilor lui Israel s-o bea. Moise a zis lui Aaron: ‘Ce ți-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?’ Aaron a răspuns: ‘Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur știi că poporul acesta este pornit la rău’. Ei mi-au zis: ‘Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, căci Moise, omul acela care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a făcut!’ și Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmașilor săi.”MP 101.1

Influența lucrării lui Satana

Avertizarea este dată pentru noi: “Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor”. Observați influența extremismului și a fanatismului manifestate în slujba marelui lor maestru, Satana. Îndată ce poporul a ajuns sub controlul celui rău, în comportamentul lor au început să se vadă manifestări de un caracter satanic. Poporul mânca și bea, fără să se gândească la Dumnezeu, la harul Său și la necesitatea de a se împotrivi Diavolului, care îi conducea la faptele cele mai rușinoase. Același spirit s-a manifestat și la sărbătoarea profanatoare a lui Belșațar. Veselie și dans, râsete și cântece duse până la o stare de orbire, le amorțea rațiunea, apoi, toate pasiunile păcătoase și nestăpânite s-au adunat la un loc în acea scenă respingătoare. Dumnezeu era dezonorat, poporul Său ajunsese de rușine în ochii națiunilor păgâne. Pedeapsa divină urma să vină asupra mulțimii exaltate și amețite. Cu toate acestea, în mila Sa, Dumnezeu le-a oferit posibilitatea de a renunța la păcatele lor.MP 101.2

“Atunci, Moise s-a așezat la ușa taberei și a zis: ‘Cine este pentru Domnul să vină la mine!’ și toți copiii lui Levi s-au strâns la el.” Vestitorii au transmis pretutindeni mesajul: “Cine este pentru Domnul, să vină la mine! și toți copiii lui Levi s-au strâns la el.” Toți cei care s-au pocăit, au avut privilegiul de a trece de partea lui Moise. “El le-a zis: ‘Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: “Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeți și străbateți tabăra de la o poartă la alta, și fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul și pe ruda sa”’. Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise și aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor.” Nu era ipocrizie, nu era șovăire, nu exista nicio complicitate pentru ascunderea vinovăției. Căci groaza Domnului se abătuse asupra poporului.MP 102.1

Cei care dovediseră o înțelegere atât de slabă cu privire la prezența și măreția lui Dumnezeu și care, după ce asistaseră la manifestarea maiestății Sale, au fost gata să se depărteze de Domnul, ar fi fost o capcană continuă pentru Israel. Ei au fost uciși, ca o pedeapsă pentru păcat și pentru ca poporul să se teamă în viitor să-L dezonoreze pe Dumnezeu.MP 103.1

Pericolul satisfacerii eului

Nu mă voi referi la această istorisire în continuare, dar vă cer tuturor, în fiecare oraș, în fiecare localitate, în fiecare cămin, cer fiecărei persoane să studieze învățătura acestui pasaj din Scriptură, păstrând în minte cuvintele inspirației: “Cel ce crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă”. Aici este prezentată singura alegere posibilă pe care o aduce în atenția noastră Cuvântul lui Dumnezeu. În cele din urmă, vor fi primiți doar cei care aleg să asculte. Nicio presupoziție nu poate fi mai periculoasă, decât aceea care îi încurajează pe oameni să se aventureze pe terenul satisfacerii eului. În lumina acestei avertizări solemne din partea lui Dumnezeu, oare nu ar trebui tații și mamele să ia aminte? Nu ar trebui ei să-și prevină copiii cu credincioșie cu privire la pericolele care apar neîncetat, urmărind să-i îndepărteze de Dumnezeu? Mulți le îngăduie tinerilor să participe la întruniri dedicate plăcerii, crezând că amuzamentul este esențial pentru sănătate și fericire, dar cât de mari sunt pericolele aflate pe acea cale! Cu cât dorința pentru plăceri este satisfăcută mai mult, cu atât aceasta se dezvoltă și devine mai puternică. Experiența vieții lor este formată în mare parte din satisfacerea eului prin amuzamente. Dumnezeu ne avertizează să fim precauți. “Cel care crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.”MP 103.2

Ar trebui să ajungem într-o situație în care toate deosebirile dintre noi să dispară. Dacă eu cred că am o lumină, trebuie să-mi fac datoria de a o prezenta. Să presupunem că m-am consultat și cu alții cu privire la solia pe care Domnul dorește să o transmit poporului. Cu toate acestea, ușa poate fi închisă, așa că lumină nu reușește să ajungă la cei cărora Dumnezeu le-a trimis-o. Când Domnul Isus intra în Ierusalim, “toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: ‘Binecuvântat este împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer și slavă în locurile preaînalte!’ Unii farisei, din norod, au zis lui Isus: Învățătorule, ceartă-ți ucenicii!” Și El a răspuns: “Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” — The Review and Herald, 18 februarie, 1890.MP 104.1

Frații mei, în marea Sa iubire și milă, Dumnezeu v-a dat o mare lumină, iar Domnul Hristos vă spune: “Fără plată ați primit, fără plată să dați”. Faceți ca lumina revărsată asupra voastră să strălucească peste cei ce se află în întuneric. Să ne bucurăm și să fim fericiți, pentru că Domnul Hristos ne-a dat nu numai Cuvântul Său, ci și duhul înțelepciunii și al descoperirii în cunoașterea lui Dumnezeu și pentru că, în puterea Lui, putem fi mai mult decât biruitori. Domnul Hristos spune: “Veniți la Mine. Eu am sfatul cel bun și judecata sănătoasă. Eu pot să vă dau înțelegere și putere.” Trebuie să ne găsim liniștea în Hristos, prin credință, amintindu-ne cuvintele celui care a fost inspirat să scrie: “Îndurarea Ta mă face mare”. Cereți-I lui Dumnezeu să vă dea cât mai mult din untdelemnul harului Său. Gândiți-vă cu atenție la fiecare cuvânt, indiferent dacă acesta este rostit sau scris. — The Review and Herald, 22 decembrie, 1904.MP 104.2