Nevoia de înțelepciune și de putere divină
Melboume, Australia,
3 iulie 1892MP 162.1
Am fost întrebați, cum se face că în biserici există atât de puțină putere și de ce profesorii noștri sunt atât de lipsiți de eficiență? Răspunsul este: Din cauza păcatului cunoscut și cultivat în diferite forme printre cei ce se declară a fi urmași ai lui Hristos, în timp ce conștiința lor ajunge să fie împietrită printr-o îndelungată călcare. Răspunsul este, de asemenea: Din cauză că oamenii nu umblă cu Dumnezeu, ci se despart de tovărășia lui Isus, iar ca rezultat, vedem manifestându-se în biserică egoism, invidie, certuri, mulțumire de sine, o împietrire a inimii, imoralitate și practici rele. Aceasta stare de lucruri se regăsește chiar și în rândul celor ce propovăduiesc Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu și, dacă nu va avea loc o reformă deplină în mijlocul celor care nu au fost încă sfințiți, ar fi mai bine ca asemenea oameni să părăsească lucrarea pastorală și să aleagă alte ocupații, unde gândurile lor nerenăscute nu pot aduce dezastrul asupra poporului lui Dumnezeu.MP 162.2
Așteptarea și vegherea
Apostolul îi îndeamnă pe frați, spunând: “Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.... Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept ... în ziua cea rea, și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul”. Oh, ce zi stă înaintea noastră! Ce separare va avea Ioc în mijlocul celor ce pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu! Cei nedrepți vor fi găsiți printre cei drepți. Cei care au avut o mare lumină, dar n-au umblat în ea, vor avea parte de un întuneric pe măsura luminii pe care au disprețuit-o. Ar fi trebuit să dăm atenție învățăturii aflate în cuvintele apostolului Pavel: “Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat”. Vrăjmașul lucrează cu perseverență, căutând să vadă pe cine poate aduce în tabăra apostaziei, dar Domnul vine în curând și, peste puțină vreme, fiecare caz va fi hotărât pentru veșnicie. Cei ale căror fapte corespund cu lumina care le-a fost dată din abundență vor fi în tabăra Domnului.MP 163.1
Noi veghem și așteptăm marele și uimitorul eveniment care va pune capăt istoriei acestui pământ. Dar nu trebuie doar să așteptăm, ci să lucrăm cu atenție în vederea acestui eveniment solemn. Adevărata biserică a lui Dumnezeu va aștepta, va veghea și va lucra. Nimeni nu poate să rămână pe o poziție neutră. Toți trebuie să-L reprezinte pe Domnul Hristos, printr-un efort stăruitor de a salva sufletele care pier. Oare, biserica își va împreuna mâinile, acum, fără să facă nimic? Vom dormi noi, asemenea fecioarelor neînțelepte din parabolă? Toate măsurile de prevedere trebuie să fie luate acum, deoarece o lucrare ocazională și întâmplătoare va duce la decădere spirituală, iar ziua aceea ne va surprinde ca un hoț. Mintea noastră trebuie să fie întărită, ca să privească în adâncime și să înțeleagă temeiurile credinței. Templul sufletului să fie curățat prin adevăr, pentru că numai cei cu inima curată vor fi în stare să reziste împotriva amăgirilor lui Satana.MP 163.2
Relația noastră cu lumea
Noi nu trebuie să imităm practicile lumii, dar nici să ne izolăm de oamenii din lume, deoarece lumina noastră trebuie să strălucească în mijlocul întunericului moral care acoperă lumea. În biserică există o lipsă deplorabilă de iubire creștină, unii față de alții. Această iubire este ușor de înăbușit, și totuși fără ea nu putem avea părtășie creștină și nici nu putem să-i iubim pe aceia pentru care a murit Domnul Hristos.MP 164.1
Frații noștri au nevoie de îndemnul: “Ferește-te de întrebările nebune și nefolositoare, căci știi că dau naștere la certuri. și robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa Diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia.” Atât în lume, cât și în biserică, vom fi nevoiți să întâlnim persoane necinstite. Vor veni oameni care pretind că au o mare lumină, dar cei cu experiență în lucrarea lui Dumnezeu vor înțelege că lucrurile pe care ei le prezintă ca fiind lumină sunt un mare întuneric. Oamenii din această categorie vor trebui să fie tratați în conformitate cu îndrumările Cuvântului lui Dumnezeu. Cei care greșesc pot ajunge să se agite în susținerea ideilor lor, dar aceia care umblă în lumină își pot permite să fie calmi, amabili cu cei greșiți, “în stare să-i învețe pe toți”, evidențiind faptul că ei au cerut și au primit înțelepciune de la Dumnezeu. Ei nu vor avea niciun prilej de a lucra agitat, ci de a lucra cu înțelepciune și cu răbdare, ca “să-i îndrepte cu blândețe pe potrivnici”.MP 164.2
A sosit timpul ca aceia care sunt înrădăcinați și întemeiați în adevăr să-și manifeste hotărârea și fermitatea și să arate că nu sunt afectați de filozofia, de zicalele și poveștile celor neștiutori și șovăielnici. Unii oamenii vor face declarații fără temei, cu toată convingerea că spun adevărul, dar nu este de niciun folos să intrăm în controversă cu ei în legătură cu afirmațiile lor false. Cea mai bună modalitate de a trata afirmațiile false este aceea de a prezenta adevărul, lăsând ca ideile ciudate să dispară singure, din cauză că nu li se acordă atenție. Când ideile false sunt puse față în față cu adevărul, slăbiciunea lor ajunge să fie evidentă pentru orice minte inteligentă. Cu cât sunt repetate mai mult afirmațiile greșite ale împotrivitorilor și ale celor care se ridică în mijlocul nostru pentru a amăgi sufletele, cu atât este slujită mai bine lucrarea minciunii. Cu cât se face mai multă publicitate sugestiilor lui Satana, cu atât maiestatea lui satanică este mai mulțumită, deoarece inimile nesfinte vor fi pregătite să accepte amăgirile lui. Chiar și în biserică, vom fi nevoiți să ne confruntăm cu dificultăți de acest fel. Unii oameni vor face din țânțar armăsar și din ceva foarte important, un lucru de nimic — o lume dintr-un atom și un atom dintr-o lume.MP 165.1
Folosirea talentelor primite de la Dumnezeu
Oare nu am putea să facem mai mult pentru biserici, astfel încât să fie determinate să lucreze în conformitate cu lumina care deja le-a fost dată? Dumnezeu i-a încredințat fiecărui om o lucrare. Atât cel mai neînsemnat, cât și cel mai onorat dintre oameni au fost înzestrați cu o capacitate de influență, care să fie pusă de partea lui Dumnezeu, iar ei trebuie să-I consacre lui Dumnezeu talentele lor, îndeplinindu-și fiecare datoria care i-a fost rânduită de El. Domnul așteaptă ca fiecare să facă tot ce poate mai bine. Când lumina strălucește în inimă, El așteaptă ca lucrarea noastră să corespundă cu lumina pe care o avem și să fie în acord cu măsura primită din plinătatea lui Hristos. Cu cât folosim mai mult cunoștințele noastre și cu cât exercităm mai mult puterile noastre, cu atât vom dobândi mai multă cunoaștere și mai multă putere pentru a îndeplini o lucrare mai mare și mai bună.MP 165.2
Talentele noastre nu ne aparțin. Ele sunt o proprietate a Domnului, pe care noi trebuie să o administrăm. Noi suntem responsabili atât pentru folosirea bunurilor Domnului, cât și pentru abuzul de ele. Dumnezeu le cere oamenilor să investească talentele cu care au fost înzestrați, pentru ca atunci când vine Stăpânul, să-și poată lua înapoi cu dobândă ce este al Său. El ne-a răscumpărat cu propriul sânge, ca pe niște robi ai Săi. Îi vom sluji noi? Vom căuta noi să ne dovedim demni de aprobarea lui Dumnezeu? Vom demonstra prin faptele noastre că suntem niște ispravnici ai harului Său? Dacă este izvorât dintr-o inimă sinceră și curată, fiecare efort depus pentru Stăpânul nostru va fi o jertfă de un miros plăcut Domnului.MP 166.1
Trăim sub privirea unor făpturi nevăzute. Alături de noi se află un martor care urmărește fără încetare modul în care administrăm bunurile încredințate nouă de Domnul. Când va înapoia talanții cu dobândă, robul cel bun nu va pretinde nimic pentru sine. El își va da seama că Dumnezeu a fost cel care i-a încredințat talanții și își va onora Stăpânul. El știe că, dacă nu ar fi primit ceva mai înainte, nu ar fi realizat niciun câștig, că nu ar fi fost nicio dobândă fără un capital. De aceea, el va spune: “Doamne, mi-ai încredințat cinci talanți, iată că am câștigat cu ei alți cinci talanți”. Biserica să se gândească acum, dacă pune la schimbător capitalul primit de la Domnul. Fără harul lui Hristos, fiecare suflet ar da faliment pentru veșnicie. Prin urmare, nu avem dreptul să pretindem nimic. Totuși, în ciuda faptului că nu putem pretinde nimic, dacă suntem niște ispravnici credincioși, Domnul ne răsplătește ca și când meritul ar fi al nostru. El spune: “Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău”.MP 166.2
Cât de mulți vor deplânge ocaziile pierdute, când va fi pentru totdeauna prea târziu! Astăzi, avem talente și ocazii, dar nu știm cât timp vor mai fi ale noastre. Așadar, să lucrăm cât încă este zi, căci vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra. “Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând așa.”MP 167.1
*****