Cei doi bănuți ai văduvei

Isus se afla în curte unde erau așezate lăzile vistieriei templului și îi privea pe cei care veneau și își aduceau darurile. Mulți dintre cei bogați aduceau sume mari, pe care le înfățișau cu mare ostentație. Isus îi privea cu tristețe, dar nu spunea nimic despre darurile lor de bunăvoie. Apoi privirea I S-a luminat la vederea unei văduve sărace care se apropia șovăielnic, de parcă i-ar fi fost teamă să nu fie observată. În timp ce bogații și trufașii treceau pe lângă ea pentru a-și aduce darurile, ea stătea retrasă, de-abia îndrăznind să înainteze. Totuși, dorea foarte mult să facă ceva, oricât de puțin, pentru cauza pe care o iubea. A aruncat o privire spre darul pe care îl ținea în mână. Era foarte mic în comparație cu darurile celor din jur, însă era tot ce avea. Profitând de ocazie, a aruncat în grabă cei doi bănuți și a dat să plece grăbită. Însă în acel moment a observat privirea lui Isus ațintită asupra ei.SA 174.3

Mântuitorul i-a chemat pe ucenici la El și le-a atras atenția asupra sărăciei văduvei. Apoi, cuvintele Lui de laudă au ajuns la urechile ei: “Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți ceilalți.” Ochii ei s-au umplut cu lacrimi de bucurie, realizând că fapta ei a fost înțeleasă și apreciată. Mulți ar fi sfătuit-o să își păstreze puținul pentru ea însăși. Odată ajuns în mâinile preoților bine hrăniți, ar fi avut o mică valoare printre darurile scumpe aduse la vistierie. Însă Isus cunoștea motivația ei. Ea considera că slujba de la templu era o rânduială de la Dumnezeu și era nerăbdătoare să facă tot ce ține de ea pentru a o susține. A făcut cât a putut, și fapta ei avea să fie un monument în amintirea ei de-a lungul timpurilor și, spre bucuria ei, de-a lungul veșniciei. Ea a oferit acel dar din toată inima; valoarea lui a fost apreciată nu după valoarea monedei, ci după dragostea față de Dumnezeu și după interesul față de lucrarea Sa, care au stat la baza faptelor ei.SA 175.1

Isus a spus despre văduva săracă următoarele cuvinte: Ea “a dat mai mult decât toți.” Cei bogați aduseseră din prisosul lor, pentru a fi văzuți și pentru a primi cinste din partea oamenilor. Sumele mari aduse de aceștia nu îi lipseau de vreun confort sau de vreun lux; ele nu însemnau pentru ei un sacrificiu și nu puteau fi comparate, în ceea ce privește valoarea, cu bănuții văduvei.SA 175.2

Motivația e mai importantă decât suma

Motivația este cea care le conferă valoare faptelor noastre, hotărând dacă au un caracter înjositor sau un caracter moral înalt. Dumnezeu nu socotește că lucrurile mari, pe care orice ochi le vede și pe care orice limbă le laudă, ar fi mai valoroase. Micile datorii împlinite cu bucurie, darurile mici aduse fără ostentație și pe care oamenii le pot considera neînsemnate sunt adesea cele mai importante pentru El. Inima plină de credință și de dragoste este apreciată de Dumnezeu mai mult decât darul cel mai scump.SA 175.3

Văduva săracă s-a sacrificat pentru a face puținul pe care l-a făcut. Ea s-a lipsit de hrană pentru a dărui acei doi bănuți cauzei pe care o iubea. A făcut-o cu credință, având încredere că Tatăl ei din cer nu va trece cu vederea marea ei nevoie. Acest spirit de generozitate și credința copilărească au fost cele care i-au adus aprecierea Mântuitorului.SA 176.1

Printre cei săraci sunt mulți care ar dori să-și arate recunoștința față de Dumnezeu pentru harul și adevărul Său. Ei își doresc foarte mult să participe alături de frații lor mai bogați la susținerea lucrării Sale. Aceste suflete nu trebuie respinse. Lăsați-i să-și aducă bănuții în banca cerului. Dacă este dăruit din dragoste pentru Dumnezeu, acest mărunțiș va deveni un dar consacrat, un dar neprețuit pentru care Dumnezeu zâmbește și pe care îl binecuvântează. — The Desire of Ages, 614-616.SA 176.2