Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 63 — Administrarea resurselor lui Dumnezeu: o responsabilitate individuală

    Părinții ar trebui să-și exercite dreptul primit de la Dumnezeu. El le-a încredințat talanți ce ar trebui întrebuințați spre slava Sa. Nu este menirea copiilor aceea de a fi răspunzători pentru talanții tatălui lor. Atâta timp cât au o minte sănătoasă și o judecată corectă, părinții ar trebui să își împartă averea cu rugăciune și atenție și cu ajutorul unor sfătuitori potriviți, care cunosc adevărul și voința divină.SA 330.1

    Dacă au copii suferinzi sau săraci care vor întrebuința banii în mod judicios, părinții trebuie să îi ia în considerație. Dar dacă au copii necredincioși care au din belșug în lumea aceasta și îi slujesc lumii, părinții comit un păcat împotriva Stăpânului care i-a numit administratorii Săi, dacă își lasă banii pe mâna acestora doar pe motivul că sunt copiii lor. Cerințele lui Dumnezeu nu trebuie privite cu superficialitate.SA 330.2

    Trebuie înțeles clar faptul că întocmirea testamentului nu îi împiedică pe părinți cu nimic să ofere bani pentru cauza lui Dumnezeu, atâta vreme cât mai sunt în viață. Din contră, chiar ar trebui să facă acest lucru. Ar trebui să aibă aici satisfacția, iar dincolo răsplata că au întrebuințat surplusul de mijloace atâta vreme cât au mai avut viață. Ei ar trebui să-și facă partea pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Ar trebui să folosească mijloacele pe care le-au primit de la Stăpânul lor, pentru a duce mai departe lucrarea ce trebuie făcută în via Sa.SA 330.3

    Iubirea de bani este rădăcina a mai toate relele din lume. Fac o greșeală teribilă tații care își păstrează banii pentru a-și îmbogăți copiii și care nu înțeleg și nu împlinesc nevoile cauzei lui Dumnezeu. Copiii pe care își propun să îi binecuvânteze prin banii lor sunt blestemați.SA 330.4

    Bogățiile moștenite sunt deseori o cursă

    Banii lăsați copiilor ca moștenire devin deseori un motiv de amărăciune. În multe situații, copiii ajung să se certe din cauza averii moștenite, iar dacă există un testament, sunt rareori satisfăcuți de modul în care tatăl și-a împărțit averea. Astfel, în loc să stârnească recunoștința și respectul copiilor față de amintirea părinților, lucrurile moștenite produc nemulțumire, proteste, invidie și lipsă de respect. Frații și surorile care se împăcau bine ajung uneori să se dușmănească, iar disensiunile familiale sunt deseori consecința banilor moșteniți. Bogățiile sunt de dorit numai dacă satisfac nevoi prezente și dacă fac bine altora. Dar bunurile moștenite devin prea adesea o cursă, nu o binecuvântare pentru cel ce le deține. Părinții nu ar trebui să caute să își pună copiii în fața ispitelor, lăsându-le ca moștenire bani pentru care aceștia nu au depus niciun efort ca să îi câștige.SA 331.1

    Transferarea proprietăților pe numele copiilor

    Mi s-a arătat că unii copii care mărturisesc a crede adevărul își vor influența în mod indirect tatăl ca, atâta timp cât mai este în viață, să păstreze pentru ei banii, în loc să îi pună la dispoziția lucrării lui Dumnezeu. Cei care și-au influențat tatăl să le lase ca moștenire tot ce a administrat, nu știu ce fac. El își asumă o dublă responsabilitate: în primul rând, aceea de a liniști conștiința tatălui, care îl mustră că nu a împlinit planul lui Dumnezeu atunci când și-a împărțit banii primiți cu împrumut de la Dumnezeu pentru a-i utiliza spre slava Sa, și, în al doilea rând, responsabilitatea dea deveni administratorii mijloacelor ce ar fi trebuit “puse la schimbător” de tatăl lor, pentru ca Stăpânul să poată primi cu dobândă ce este a Lui.SA 331.2

    Mulți părinți fac o mare greșeală când își lasă averile în mâinile copiilor lor, deși sunt încă răspunzători pentru folosirea corectă sau incorectă a talanților primiți cu împrumut de la Dumnezeu. Nici părinții și nici copiii nu devin mai fericiți în urma acestui transfer de proprietate. Părinții, dacă trăiesc chiar și numai câțiva ani după aceea, regretă, în general, ce au făcut. Copiii nu simt că părinții îi iubesc mai mult, dacă fac acest lucru, și nici nu simt mai multă recunoștință și obligație față de părinții lor, datorită dărniciei acestora. Se pare că la rădăcina problemei stă un blestem, care la copii are ca rod egoismul, iar la părinți, nefericirea generată de dependența de alții.SA 332.1

    Dacă părinții, atâta timp cât sunt în viață, își vor sprijini copiii să se ajute singuri, vor face un lucru mai bun decât să le lase o sumă mare de bani la moarte. Copiii care sunt învățați să se bazeze îndeosebi pe propriile eforturi ajung bărbați și femei mai de nădejde și mai pregătiți pentru viață decât copiii care au depins de averea părintelui lor. Copiii care sunt lăsați să se bazeze pe propriile resurse își prețuiesc în general capacitățile, fructifică ocaziile și își cultivă și își direcționează abilitățile pentru a atinge un anumit scop în viață. În multe cazuri, ei își dezvoltă caracterul, fiind oameni harnici, cumpătați și morali, având trăsături care stau la temelia succesului vieții creștine. Copiii pentru care părinții fac aproape totul se simt adesea foarte puțin obligați față de aceștia. — Testimonies for the Church 3:121-123.SA 332.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents