Secțiunea 8 — Adevăratele motivații ale dăruirii bine primite

Capitolul 39 — Adevărata motivație a slujirii

În zilele lui Hristos, fariseii încercau mereu să câștige favoarea cerului pentru a-și asigura onoarea și prosperitatea pământească, pe care le considerau a fi răsplata virtuții. În același timp, făceau paradă cu actele lor de binefacere înaintea oamenilor pentru a le atrage atenția și pentru a dobândi reputația de oameni sfinți.SA 195.1

Isus a mustrat ostentația lor, declarând că Dumnezeu nu primește o asemenea slujire și că lingușirea și admirația oamenilor, pe care le căutau cu atâta ardoare, erau singura răsplată pe care o vor primi vreodată.SA 195.2

“Când faci milostenie” , spunea El, “să nu știe stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.”SA 195.3

Prin aceste cuvinte, Isus nu dorea să ne învețe că actele de bunătate trebuie întotdeauna păstrate în secret. Apostolul Pavel, scriind prin inspirație de la Duhul Sfânt, nu a tăinuit sacrificiul de sine și generozitatea creștinilor macedoneni, ci a vorbit despre harul pe care l-a pus Hristos în ei și, în acest fel, și alții au fost umpluți de același duh. De asemenea, el i-a scris bisericii din Corint astfel: “Râvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulți.”SA 195.4

Cuvintele lui Hristos exprimă clar faptul că actele de caritate nu ar trebui să aibă ca țintă dobândirea laudei și cinstei din partea oamenilor. Adevărata evlavie nu face niciodată eforturi de a se expune. Cei care doresc să audă cuvinte de laudă și de lingușire, care se hrănesc cu ele și care sunt dependenți de ele sunt doar creștini cu numele.SA 195.5

Prin faptele lor bune, urmașii lui Hristos nu trebuie să-și aducă slavă lor, ci Celui prin al cărui har și putere au putut să le înfăptuiască. Prin Duhul Sfânt se realizează toate lucrurile și Duhul este dat pentru a-L proslăvi pe Dătător, nu pe primitor. Când lumina lui Hristos se aprinde în inimă, buzele vor fi pline de laudă și recunoștință față de Dumnezeu. Rugăciunile voastre, împlinirea datoriei, bunăvoința și tăgăduirea de sine de care dați dovadă nu vor fi subiectul gândurilor și conversației voastre. Isus va fi mărit, eul va fi ascuns, iar Hristos va fi totul în toți.SA 195.6

Trebuie să dăruim cu sinceritate, nu ca să ne etalăm faptele bune, ci din milă și din dragoste față de cei în suferință. Sinceritatea scopului, adevărata bunătate a inimii, reprezintă motivația pe care o apreciază cerul. Sufletul care este sincer în dragostea lui și consacrat în totalitate este considerat de Dumnezeu mai prețios decât aurul din Ofir.... Gândul nostru nu trebuie să fie la răsplată, ci la slujire. — Thoughts from the Mount of Blessing, 120, 121.SA 196.1