Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Puterea amăgitoare a lui Satana

    Scopul lui Satana este acela de a face lumea un loc foarte atractiv. El are o putere amăgitoare pe care și-o exercită pentru a înșela chiar și sentimentele celor care mărturisesc a fi urmașii lui Hristos. Mulți așa-numiți creștini ar face orice sacrificiu pentru a acumula bogății și, cu cât au mai mult succes în atingerea țintei dorite, cu atât mai puțin le pasă de adevărul prețios și de înaintarea lui pe pământ. Ei își pierd dragostea pentru Dumnezeu și se comportă de parcă și-ar fi pierdut mințile. Cu cât prosperă mai mult în bogățiile materiale, cu atât investesc mai puțin în cauza lui Dumnezeu.SA 213.2

    Faptele celor care au o iubire nechibzuită față de bunurile materiale arată clar că este imposibil să slujești la doi stăpâni, lui Dumnezeu și lui Mamona. Ei îi arată lumii că banii sunt dumnezeul lor. Le elogiază puterea și, prin toate intențiile și scopurile lor, îi slujesc lumii. Iubirea de bani devine o putere călăuzitoare și, de dragul banilor, ei încalcă Legea lui Dumnezeu. Chiar dacă mărturisesc a avea religia lui Hristos, ei nu-i iubesc principiile și nici nu iau seama la îndemnurile ei. Își pun în slujba lumii cea mai importantă dintre puterile lor și se închină la Mamona.SA 214.1

    Este alarmant faptul că atât de mulți oameni sunt amăgiți de Satana. El le încântă imaginația cu posibilitățile strălucite de câștig lumesc, iar ei se îngâmfă și cred că îi așteaptă fericirea perfectă. Sunt ademeniți de speranța de a obține onoare, bogății și poziții sociale. Satana le spune: “Îți voi da toate acestea, toată puterea și toată bogăția aceasta cu care poți să faci bine semenilor tăi” dar, când obiectul căutat este obținut, ei descoperă că nu mai au nicio legătură cu Mântuitorul care S-a tăgăduit pe Sine; nu sunt părtași la natura divină. Ei se agață de comorile pământești și disprețuiesc cerințele sacrificiului de sine și ale smereniei de dragul adevărului. Nu au nicio dorință de a se despărți de comoara lor pământească, de care li s-a legat inima. Și-au schimbat stăpânii și au acceptat să îi slujească lui Mamona, și nu lui Hristos. Satana și-a asigurat închinarea acestor suflete înșelate, determinându-le să iubească valorile pământești.SA 214.2

    Deseori se întâmplă ca trecerea de la evlavie la spiritul lumesc să se producă imperceptibil prin insinuările perfide ale celui rău, încât sufletul amăgit nu este conștient că s-a despărțit de Hristos și că îi slujește doar cu numele. — The Review and Herald, 23 septembrie, 1890.SA 214.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents