Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 19 — Însușirea fondurilor speciale ale lui Dumnezeu

    Domnul mi-a dat de curând mărturii speciale referitoare la avertizările și făgăduințele pe care ni le-a dat prin Maleahi. După ce i-am vorbit foarte deschis bisericii din Sydney [Australia], în timp ce îmi luam haina la garderobă am fost întrebată: “Sora White, credeți că tatăl meu ar trebui să dea zecime? În ultimul timp a suferit mari pierderi și spune că imediat ce va reuși să își plătească datoria, va da zecime.” Eu am întrebat: “Dar cum rămâne cu obligațiile pe care le avem față de Dumnezeu, care ne dă viață și suflare și toate binecuvântările de care ne bucurăm? Vreți ca datoria față de Dumnezeu să crească mereu? Îl veți înșela cu partea pe care ne-a dat-o să o folosim pentru niciun alt scop în afară de avansarea lucrării Sale și de susținerea slujitorilor Săi în lucrare? Ca răspuns la întrebarea noastră, Maleahi spune: ‘Se cade să înșele un om pe Dumnezeu?... Dar voi întrebați: Cu ce Te-am înșelat?’ — ca și cum v-ați preface că nu înțelegeți această problemă. Răspunsul este acesta: ‘Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime!’ După o astfel de declarație, aș putea eu să îndrăznesc să vă spun: nu e nevoie să dați zecime atâta timp cât aveți de plătit o datorie? Să vă spun că trebuie să plătiți tot ce datorați oamenilor, deși făcând astfel, îl înșelați pe Dumnezeu?”SA 92.1

    Dacă toți credincioșii ar lua cuvintele Scripturii exact așa cum sunt și dacă și-ar deschide inima să înțeleagă cuvântul Domnului, ei nu ar mai spune: “Nu înțeleg problema zecimii. Nu înțeleg de ce ar trebui să dau zecime în situația în care mă aflu.” “Se cade să înșele un om pe Dumnezeu?” Consecința acestui lucru este arătată clar și nu aș risca să mă expun ei. Toți cei care vor adopta din toată inima și cu hotărâre poziția de supunere față de Dumnezeu, cei care nu vor întrebuința fondurile speciale ale lui Dumnezeu — banii Lui — pentru a-și achita datoriile, cei care îi vor da lui Dumnezeu partea despre care El spune că este a Sa vor primi binecuvântarea pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o tuturor celor care ascultă de El. — Mărturie specială pentru Biserica din Battle Creek, 9, 10 [August 1896].SA 92.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents