Capitolul 3—Rugăciunea lui Susie
Era pe la jumătatea vacanţei. Copiii erau adunaţi pe pajişte şi se bucurau din plin de timpul acela plăcut şi fără griji.PPC 25.1
- Hei, băieţi! Fetelor! a strigat Ned Graham, haideţi şi voi să ne jucăm de-a „vânătoarea de veveriţe”!PPC 25.2
Toţi au fost de acord şi s-a format un cerc mare, cu Ned Graham drept conducător, pentru că el era cel mai solid dintre toţi.PPC 25.3
- Hai şi tu, Susie, a chemat-o unul dintre băieţi pe o fetiţă care stătea deoparte şi părea că nu ştie dacă să li se alăture sau nu.PPC 25.4
- O, las-o în pace, a spus Ned scuturând sugestiv din cap. Oricum, ea nu contează. Tatăl ei este un beţiv.PPC 25.5
Un şuvoi nestăvilit de lacrimi a izbucnit în clipa aceea din ochii fetiţei la auzirea acelor cuvinte răutăcioase şi necugetate. Era foarte sensibilă şi săgeata o lovise în simţămintele ei cele mai tainice.PPC 25.6
Tatăl ei era, într-adevăr, un beţiv, ştia şi ea foarte bine, dar să fie luată peste picior pentru aceasta, de faţă cu atât de mulţi copii, era mai mult decât putea îndura; de aceea, cu suspine adânci şi cu lacrimile şiroindu-i pe obraji, s-a întors şi a luat-o la fugă de pe terenul de joacă.PPC 25.7
Mama ei stătea la fereastră atunci când Susie a ajuns acasă şi faţa plânsă a fetiţei a făcut-o să-şi dea seama că se întâmplase ceva grav, care o necăjise foarte tare.PPC 25.8
- Ce s-a întâmplat, Susie? o întrebă ea cu blândeţe.PPC 26.1
- O, mamă, îi răspunse Susie cu lacrimile curgându-i pe obraji, în timp ce se cufundă cu faţa în poala mamei, Ned Graham a spus nişte lucruri îngrozitoare despre mine - şi aici suspinele i-au înecat vocea astfel că de-abia mai putea vorbi. A spus că eu nici nu contez şi că tata este un beţiv.PPC 26.2
- Biata mea fetiţă, a spus doamna Ellet cu tristeţe, şi în ochii ei au apărut lacrimi.PPC 26.3
Asemenea batjocuri nu erau deloc ceva nou pentru ele.PPC 26.4
- O, mamă, oftă Susie ridicându-şi faţa udată de lacrimi din poala mamei sale, nu mai pot îndura să mi se spună asemenea cuvinte, ca şi când aş fi făcut eu ceva rău. Aş vrea ca tata să nu mai bea! Crezi că se va lăsa vreodată de băutură?PPC 26.5
- Sper din tot sufletul că o va face, răspunse doamna Ellet, sărutându-i faţa dulce, pe care lacrimile se adunaseră asemenea bobiţelor de rouă pe petalele unui trandafir. Mă rog ca el să poată scăpa de viciul acesta, dar nu pot face mai mult decât să mă rog şi să las restul în grija lui Dumnezeu.PPC 26.6
În seara aceea, domnul Ellet a venit acasă la cină, ca de obicei. Era un om foarte harnic şi un bun vecin. Aşa spuneau toţi cei care îl cunoşteau, dar avea acest viciu al necumpătării atât de înrădăcinat în el, încât toţi erau convinşi că va sfârşi într-un şanţ, ca un beţiv. Când a intrat pe poartă, Susie l-a sărutat aşa cum făcea întotdeauna, dar era ceva pe faţa ei, o privire tristă şi mult prea îndurerată pentru o fetiţă de vârsta ei, care a străpuns inima tatălui.PPC 26.7
- De ce este necăjită fetiţa mea? o întrebă el, mângâindu-i părul buclat.PPC 26.8
- Nu pot să-ţi spun, tăticule, îi răspunse ea încet.PPC 26.9
- De ce? se miră el.PPC 26.10
- Pentru că, dacă ţi-aş spune, te-ai necăji şi tu.PPC 26.11
- Nu-ţi face griji, îi spuse el în timp ce urcau împreună treptele din faţa uşii. Spune-mi, Susie, ce s-a întâmplat?PPC 26.12
- O, tată, izbucni fetiţa în lacrimi, în timp ce-şi aduse din nou aminte de cuvintele răutăcioase ale lui Ned Graham, aş vrea să nu mai bei niciodată, pentru că băieţii şi fetele nu vor să se mai joace cu mine şi mă jignesc întotdeauna din cauză că tu bei.PPC 26.13
Domnul Ellet nu i-a răspuns nimic, dar în inima lui s-a întâmplat ceva care l-a făcut să-i fie ruşine de el însuşi, ruşine pentru că le provocase celor dragi atât de multă suferinţă şi durere. După cină, şi-a luat pălăria ca întotdeauna, iar doamna Ellet şi-a dat seama unde se ducea.PPC 27.1
În prima clipă luase hotărârea să stea acasă în seara aceea, dar puterea obişnuinţei era atât de mare, încât nu i s-a putut împotrivi şi a cedat, promiţându-şi lui însuşi că nu va mai bea decât o dată sau de două ori.PPC 27.2
Susie plecase de la masă înainte ca tatăl ei să-şi fi terminat cina şi, în timp ce trecea spre poartă printre tufele de liliac, ce străjuiau poteca, acesta a auzit vocea fetiţei din camera de sus şi s-a oprit să asculte ce spunea.PPC 27.3
- O, bunule Isus, te rog, nu-l lăsa pe tata să mai bea! Fă-l Tu din nou aşa cum era când eram eu micuţă şi când băieţii şi fetele nu mă numeau „copil de beţiv” şi nu spuneau asemenea lucruri urâte despre mine! Te rog, Doamne Isuse, fă lucrul acesta de dragul mamei şi de dragul meu! Amin.PPC 27.4
Ascultând rugăciunea ei simplă, tatăl lui Susie a simţit că i se pune un nod în gât şi, atunci când fetiţa a tăcut, a urcat la ea în cameră, a îngenuncheat lângă ea şi a îmbrăţişat-o cu toată dragostea.PPC 27.5
- Doamne din cer, a spus el solemn, făgăduiesc în seara aceasta să nu mă mai ating niciodată de vreun strop de băutură. Dă-mi puterea să-mi respect promisiunea şi ajută-mă să fiu un om mai bun.PPC 27.6
- O, tăticule, a strigat Susie, aruncându-şi mânuţele în jurul gâ-tului lui şi cuibărindu-se la pieptul lui, sunt atât de fericită! Acum nu-mi va mai păsa deloc de ce vor spune despre mine, pentru că ştiu că tu nu mai eşti un beţiv!PPC 27.7
- Dumnezeu să-mi ajute să fiu un om adevărat, a răspuns el, luând-o pe Susie de mână şi mergând împreună în camera în care mama aştepta, având întipărită pe faţă aceeaşi privire răbdătoare şi plină de suferinţă, care devenise atât de obişnuită pe chipul ei.PPC 27.8
Nu pot să vă descriu bucuria şi recunoştinţa care s-au revărsat în seara aceea din inimile lor. Aş vrea să pot, dar fericirea care a inundat inima lui Susie şi pe a mamei ei era prea mare, ca să poată fi redată în cuvinte.PPC 28.1
A primit răspuns rugăciunea lui Susie?
Nu poate exista o zi atât de-ntunecată,
Încât să nu o poată lumina cerescul Tată
Şi pentru sufletul în care e credinţă
Tot El aprinde-n noapte cântări de biruinţă.
Nu poate exista cărare, ascunsă într-atât,
Cât El să nu i-o poată arăta celui trudit,
Ce caută călăuzirea Celui Sfânt
Şi stăruie în rugă, tot mereu veghind.PPC 28.2