Capitolul 45—Pune-te în locul m eu!

Nu mai pot aştepta. Îmi vreau banii chiar acum şi, dacă nu mi-i poţi plăti, trebuie să declar prescrisă ipoteca şi să vând locul, spuse domnul Merton.PPC 268.1

- În cazul acesta, spuse domnul Bishop, se va vinde în mare pier-dere şi, în ciuda tuturor eforturilor făcute, familia mea va rămâne din nou fără un adăpost. Este foarte greu. Mi-aş dori să vă câştigaţi şi dumneavoastră banii aşa cum mi-i câştig eu; poate că atunci aţi înţe-lege câte ceva din viaţa grea pe care o duce un om sărac. Dacă măcar în imaginaţie v-aţi putea pune în locul meu, cred că aţi arăta puţină milă faţă de mine.PPC 268.2

- N-are rost să mai vorbim; te-am îngăduit un an întreg şi nu o mai pot face, răspunde domnul Merton, întorcându-se la biroul lui şi începând să scrie.PPC 268.3

Sărmanul om s-a ridicat de pe scaunul pe care şezuse şi a ieşit, trist, din biroul domnului Merton. I se dusese şi ultima speranţă. De-abia îşi revenise după o boală lungă şi grea, care le înghiţise banii cu care sperase să achite ultima rată la casă. Este adevărat, domnul Merton îl păsuise un an, atunci când el nu mai reuşise să plătească din cauza bolii, şi i se simţea foarte îndatorat pentru acest lucru. Anul acesta zăcuse şapte luni, timp în care nu câştigase nimic, şi toate economiile fuseseră cheltuite pentru susţinerea familiei în această perioadă. Eşuase din nou, din cauza numeroaselor îmbolnăviri din familia lui, şi ajunseseră iarăşi în situaţia de a rămâne fâră casă şi de a o lua de la început. Oare îl părăsise Dumnezeu şi îl lăsase la mila celor răi?PPC 268.4

După plecarea lui, domnul Merton nu-şi putea alunga din minte gândul căruia îi dăduse glas sărmanul om: „Mi-aş dori să vă câştigaţi şi dumneavoastră banii aşa cum mi-i câştig eu”. Şi, în mijlocul unui şir de cifre, îi apărură, nechemate de nimeni, cuvintele: „Puneţi-vă în locul meu”.PPC 269.1

Odată ce i se întipăriră în minte, lăsă stiloul jos, spunând:PPC 269.2

- Ei bine, cred că mi s-ar părea destul de greu. Am de gând să trec pe-acolo în după-amiaza aceasta şi să văd cum se descurcă familia lui; omul acesta mi-a stârnit curiozitatea.PPC 269.3

Pe la ora cinci, şi-a pus pe cap o perucă de om bătrân, cărunt, s-a îmbrăcat în nişte haine ponosite şi s-a prezentat la uşă. I-a deschis doamna Bishop, o femeie cu faţa palidă şi obosită. Străinul a cerut permisiunea să intre şi să se odihnească puţin, spunând că era foarte obosit de drum, pentru că mersese multe mile în ziua aceea.PPC 269.4

Doamna Bishop l-a invitat cu amabilitate înăuntru şi i-a oferit cel mai bun loc din încăpere; apoi a început să pregătească ceaiul.PPC 269.5

„Bătrânul drumeţ” a privit-o cu atenţie. A văzut că paşii ei nu aveau nicio elasticitate, iar în mişcările ei nu puteai citi nicio speranţă, şi în inimă a început să i se strecoare mila pentru ea. Atunci când a intrat soţul ei, trăsăturile i s-au relaxat într-un zâmbet şi s-a străduit să pară bucuroasă. Călătorul a observat tot şi n-a putut să nu o admire pe această femeie care era dispusă să exprime o bucurie pe care nu o simţea, doar de dragul soţului ei. După ce a fost pregătită masa (nu aveau nimic altceva decât pâine, unt şi ceai), l-au invitat pe străin să mănânce împreună cu ei, spunându-i:PPC 269.6

- Nu aveam prea mult să-ţi oferim, dar o ceaşcă de ceai te va înviora după un drum atât de lung.PPC 269.7

El le-a acceptat ospitalitatea şi, în timp ce serveau cina frugală, i-a condus, pe neobservate, să vorbească despre problemele lor.PPC 269.8

- Am cumpărat bucata asta de pământ, a spus domnul Bishop, la un preţ mic şi, în loc să aştept, aşa cum ar fi trebuit, ca mai întâi să strâng banii pentru a construi, m-am gândit să împrumut câteva sute de dolari. Dobânda pentru aceşti bani nu avea să fie atât de mare cât chiria pe care o plăteam, astfel că puteam să şi economisesc ceva. Nu m-am gândit că voi avea vreo dificultate în a plăti banii înapoi, dar, în primul an, soţia mea şi unul dintre copii au fost bolnavi, iar cheltuielile m-au lăsat fără niciun ban ca să plătesc datoria. Domnul Merton a fost de acord să mai aştepte un an, dacă aveam să plătesc dobânda, lucru pe care l-am şi făcut. Dar anul acesta am fost eu bolnav, timp de şapte luni, astfel că nu am putut lucra şi nu am câştigat nimic, iar atunci când va veni scadenţa, şi trebuie să vină în curând, iarăşi nu voi putea achita datoria.PPC 269.9

- Dar, spuse străinul, n-ar vrea domnul Merton să vă mai păsuiască un an, dacă i-aţi prezenta toată situaţia?PPC 270.1

- Nu, domnule, răspunse domnul Bishop. M-am întâlnit cu dumnealui în dimineaţa aceasta şi mi-a spus că are nevoie de bani şi, dacă nu-i am, va fi obligat să prescrie ipoteca.PPC 270.2

- Trebuie să fie un om tare hain la inimă, remarcă drumeţul.PPC 270.3

- Nu neapărat, răspunse domnul Bishop. Adevărul este că cei bo-gaţi nu cunosc nimic din necazurile şi din greutăţile cu care se luptă cei săraci. Sunt şi ei oameni, ca toţi ceilalţi, şi sunt convins că, dacă ar avea chiar şi cea mai vagă idee despre cât este de greu să fii sărac, li s-ar deschide şi inimile şi pungile. Ştii proverbul acela: „Tot săracul îl scapă pe sărac.” Motivul este evident. Doar cei care sunt şi ei săraci cunosc blestemul sărăciei şi ştiu cât de greu cade el, zdrobind inima omului şi (ca să folosesc expresia mea preferată) se pot pune imediat în locul celui năpăstuit, ca să-i fie de ajutor, pe cât le stă în putinţă. Dacă domnul Merton ar avea măcar o slabă idee despre situaţiile prin care a trebuit să trecem, eu şi familia mea, cred că ar fi dispus să aştepte chiar câţiva ani, decât să ne producă o asemenea supărare.PPC 270.4

Ne putem imagina cu câtă emoţie asculta străinul toate acestea. O lume nouă se deschidea înaintea lui. Trecea printr-o experienţă cum nu mai cunoscuse înainte. La puţin timp după încheierea mesei, s-a ridicat să-şi ia rămas-bun, mulţumindu-le domnului şi doamnei Bishop pentru bunătatea şi pentru ospitalitatea lor. Ei l-au invitat să rămână peste noapte, spunându-i că era binevenit sub acoperişul lor, dar el le-a mulţumit din nou, spunându-le:PPC 270.5

- Nu voi mai abuza de bunătatea voastră. Cred că pot să ajung în satul următor înainte de lăsarea întunericului, astfel că voi fi mai aproape de destinaţia călătoriei mele.PPC 271.1

Domnul Merton nu a dormit prea mult în noaptea aceea; a stat treaz, gândindu-se. Primise o nouă revelaţie. În mintea lui, cei săraci fuseseră întotdeauna asociaţi cu prostia şi cu ignoranţa, iar prima familie săracă pe care o vizitase se dovedise mult în avans, în ceea ce privea împreuna simţire inteligentă şi politeţea adevărată, faţă de oamenii superficiali şi moderni care se considerau a aparţine spumei societăţii.PPC 271.2

A doua zi, a venit un băiat şi a lăsat un pachet, ambalat într-un plic mare, albastru, avându-l ca destinatar pe domnul Bishop.PPC 271.3

Doamna Bishop s-a alarmat foarte mult atunci când l-a văzut, pentru că, în mintea ei, plicurile mari şi albastre erau asociate cu legea şi cu avocaţii şi se gândea că nu poate prevesti nimic bun. L-a pus deoparte până când bărbatul ei s-a întors de la muncă şi atunci i l-a dat.PPC 271.4

El l-a deschis tăcut, i-a citit conţinutul şi a spus, emoţionat şi en-tuziasmat, totodată:PPC 271.5

- Slavă Cerului!PPC 271.6

- Ce este, John? a întrebat soţia, nerăbdătoare.PPC 271.7

- Veşti bune, draga mea, i-a răspuns John. Veşti atât de bune, cum nici nu am sperat şi nici nu am visat vreodată.PPC 271.8

- Ce este? Spune-mi repede! Vreau să aud, dacă este ceva bun!PPC 271.9

- Domnul Merton a anulat ipoteca şi m-a iertat de datorie - atât de dobândă, cât şi de credit - şi spune că oricând voi mai avea nevoie de ajutor, dacă i-l voi cere, mi-l va da.PPC 271.10

- Sunt atât de fericită! Parcă îmi dă viaţă din nou, spuse soţia bucuroasă cu adevărat. Dar ce să se fi întâmplat cu domnul Merton?PPC 271.11

- Nu ştiu. Mi se pare foarte ciudat, după modul în care mi-a vor-bit ieri dimineaţă. Voi merge chiar acum la el, să-i spun cât de fericiţi ne-a făcut.PPC 271.12

L-a găsit pe domnul Merton acasă şi şi-a exprimat recunoştinţa în termenii cei mai vii.PPC 272.1

- Ce v-a putut determina să ne arătaţi o asemenea bunătate? a întrebat el.PPC 272.2

- Ţi-am urmat sfatul, i-a răspuns domnul Merton, şi m-am pus în locul tău. Cred că te va surprinde foarte mult să afli că străinul dru-meţ, căruia i-ai arătat atâta bunătate ieri seară, am fost eu.PPC 272.3

- Într-adevăr? exclamă domnul Bishop. Poate fi adevărat lucrul acesta? Cum de v-aţi putut deghiza atât de bine?PPC 272.4

- La urma urmei, nici n-am fost deghizat chiar atât de bine, doar că nu eraţi deloc pregătiţi să-l asociaţi pe domnul Merton, avocatul, cu un sărman drumeţ fără adăpost.PPC 272.5

- A fost o glumă tare bună, spuse domnul Bishop. Bună în mai multe sensuri. Pentru mine, s-a terminat într-un mod foarte plăcut.PPC 272.6

- Am fost surprins, adăugă domnul Merton, de vederile largi şi liberale pe care le-aţi exprimat despre oameni şi despre acţiunile lor, în general. Credeam că vă întrec de departe în educaţie şi în posibilităţi, dar am descoperit ce vederi înguste şi deformate aveam, faţă de ale voastre! Soţia ta este o femeie demnă de tot respectul, iar băiatul vostru ar face cinste oricărui părinte. Îţi spun eu, Bishop, concluzionă avocatul, devenind tot mai înflăcărat, tu eşti bogat - bogat dincolo de ce pot aduce banii; tu ai comori pe care aurul nu le poate cumpăra.PPC 272.7

Îţi spun eu, nu-mi datorezi nicio mulţumire. Mi se pare că au trecut ani, de ieri dimineaţă până acum. Ceea ce am învăţat la tine acasă valorează mai mult decât ceea ce-mi datorai, astfel că tot eu îţi sunt dator. De acum înainte, voi avea ca motto: „Pune-te în locul meu” şi voi încerca să-mi conduc viaţa după el.PPC 272.8