Capitolul 8—O poruncă nouă

Un nou predicator, domnul N., era aşteptat în district. Şi, cum toţi slujbaşii bisericii îi ajutaseră pe fratele W. şi pe soţia acestuia, toate pregătirile fuseseră făcute pentru a-i face vizitatorului o primire cordială. Cuplul considera sincer că, în partea aceea a ţării, religia consta din a face paradă şi de aceea camera de oaspeţi fusese aranjată, un foc jucăuş ardea în şemineu, iar în bucătărie îşi aşteptau rândul la cuptor tot felul de prăjituri, pui şi alte delicatese. În timp ce domnul W. ieşise să aducă lemne din magazie, un călător cu o faţă obosită şi nebărbierită, îmbrăcat ponosit, dar blând şi liniştit, a trecut prin faţa casei şi a întrebat cât mai este de mers până la oraşul următor. I s-a spus că mai sunt trei mile. Pentru că afară era foarte frig, drumeţul a cerut voie să intre puţin să se încălzească. Domnul W. a încuviinţat fără nicio plăcere, aproape în silă, şi amândoi au intrat în bucătărie. Soţia l-a privit tăios pe acest intrus, apărut într-un moment atât de nepotrivit, mai ales că străinul purta cizme din piele de bou, avea pe cap o pălărie veche şi era îmbrăcat cu un palton uzat şi peticit, dar curat. În cele din urmă, sora W. i-a oferit un scaun lângă cuptorul în care erau puse la copt gustoasele şi aromatele prăjituri pentru predicatorul pe care-l aşteptau să sosească din clipă în clipă, pentru că urma să predice a doua zi în biserica situată la una sau două mile depărtare de căsuţa lor.PPC 53.1

După ce s-a încălzit, străinul s-a pregătit să plece; dar vremea se înăsprise şi, cum apetitul îi fusese stârnit de mâncărurile care abureau pe masă, a rugat-o pe gazdă să îi dea ceva de mâncare, ca să prindă putere pentru drumul greu, prin viscol, pe care îl mai avea de făcut. Doamna W. a fost cu totul nemulţumită şi indignată de cererea aceasta, dar, după ce s-a sfătuit cu soţul ei, a aşezat pe o masă veche, înaintea drumeţului, o bucată de pâine şi nişte pastramă rece, spunându-i cu glas aspru că poate să ia şi să mănânce. Se înserase şi ei i-au dat străinului de înţeles că ar face bine să plece, pentru că avea drum lung de făcut.PPC 53.2

În cele din urmă, omul a terminat de mâncat şi a mulţumit din toată inima pentru ospitalitatea cu care fusese primit, după care a deschis uşa să plece. Dar afară se făcuse deja întuneric şi norii grei anunţau că în curând avea să se pornească furtuna.PPC 54.1

- Aţi spus că sunt trei mile până la D....?PPC 54.2

- Da, aşa am spus, confirmă rece domnul W. Ţi-am spus asta în-că de când te-ai oprit prima dată şi ar fi trebuit să te grăbeşti, ca un om prevăzător şi înţelept. Ai fi putut ajunge acolo înainte de lăsarea întunericului.PPC 54.3

- Dar îmi era frig şi eram flămând. Poate că aş fi căzut pe drum.PPC 54.4

Modul în care fuseseră rostite aceste cuvinte a mişcat inima fermierului.PPC 54.5

- M-aţi lăsat să mă încălzesc şi mi-aţi dat de mâncare. Vă sunt foarte recunoscător pentru aceasta. Oare nu veţi mai face încă o dovadă a bunătăţii voastre faţă de un biet călător aflat într-un loc străin, care, dacă va pleca acum, prin noapte, s-ar putea să se rătăcească şi să moară de frig?PPC 54.6

Felul anume în care fusese adresată această rugăminte şi tonul pe care fusese rostită au făcut ca inima fermierului să nu poată refuza.PPC 54.7

- Intră acolo şi ia loc pe scaun, îi răspunse el arătând către bucătărie, până când voi vorbi cu soţia mea, ca să văd ce zice şi ea.PPC 54.8

Şi domnul W. a intrat în sufragerie, unde masa era aşezată ca de sărbătoare: era acoperită cu o faţă de masă albă, iar pe ea contrastau minunat farfuriile de porţelan chinezesc pictate cu albastru, pe care soţia lui le scotea din servantă doar în ocazii deosebite. Lumânările din sfeşnic fuseseră deja aprinse, iar în cămin ardea un foc vesel.PPC 54.9

- Încă nu a plecat străinul acela ciudat? a întrebat doamna W.PPC 55.1

Îi auzise vocea când venise din bucătărie.PPC 55.2

- Nu, nu a plecat. M-a rugat să-l las să rămână aici peste noapte. Ce zici?PPC 55.3

- În niciun caz! Nu putem avea în casă indivizi ca el, tocmai acum. Unde să doarmă?PPC 55.4

- Bineînţeles că nu în camera cea mai bună, chiar şi în cazul când domnul N. nu ar veni.PPC 55.5

- Sigur că n-ar putea dormi acolo!PPC 55.6

- Dar nu ştiu, Jane, cum l-am putea lăsa afară. Arată destul de slăbit şi până la D. sunt nici mai mult, nici mai puţin de trei mile!PPC 55.7

- Da, este destul de mult. Ar fi trebuit să plece când era încă lumină, nu să zăbovească pe-aici până s-a întunecat.PPC 55.8

- Nu-l putem lăsa afară, Jane, şi nu are niciun rost să ne gândim la ceea ce ar fi trebuit să facă. Va trebui să rămână şi să-l culcăm undeva.PPC 55.9

- Dar ce-am putea face cu el?PPC 55.10

- Pare a fi un om cumsecade şi nu arată ca unul care ar pune la cale ceva rău. Am putea să-i aşternem ceva pe podea.PPC 55.11

Domnul W. s-a întors în bucătărie şi i-a spus străinului, care se aşezase lângă vatră, că hotărâseră să-l lase să rămână peste noapte la ei. Omul şi-a exprimat în cuvinte pline de căldură recunoştinţa pentru bunătatea pe care i-o arătau, apoi a devenit tăcut şi gânditor. După ce soţia fermierului şi-a pierdut orice speranţă că domnul N. va veni în seara aceea, a pregătit cina, care consta din lapte, prăjituri şi pui fript. Când totul a fost aşezat pe masă, cei doi soţi au avut o scurtă discuţie, sfătuindu-se dacă să îl invite sau nu la cină şi pe străin. E adevărat că îi dăduseră să mănânce pâine şi pastramă rece, dar acum, că ei aveau să se aşeze la masă, din moment ce străinul urma să rămână în casa lor peste noapte, ar fi fost o lipsă de ospitalitate să nu-l invite şi pe el. Astfel, făcând din obligaţie o virtute, neaşteptatul vizitator a fost invitat cu amabilitate la masă, invitaţie pe care acesta bineînţeles că nu a refuzat-o. Domnul W. a rostit rugăciunea de binecuvântare, după care laptele a fost turnat în căni, au fost servite prăjiturelele şi carnea a fost împărţită în farfurii.PPC 55.12

La masă era şi un băieţel tare drăguţ, de numai şase anişori, care se aranjase şi se îmbrăcase cât putuse de frumos pentru a lua astfel parte la primirea aşteptatului predicator. Charles era foarte vorbăreţ şi părinţii erau mândri să-l prezinte chiar şi în faţa umilului lor oaspete.PPC 56.1

- Vino, Charley, spuse domnul W., după cină, în timp ce se aşeza în fotoliu. Vrei să ne cânţi imnul acela pe care l-ai învăţat cu mama Sabatul trecut?PPC 56.2

Charley a început să cânte fără a mai aştepta încă o invitaţie, into-nând foarte frumos două sau trei strofe dintr-un imn de tabără care era foarte cunoscut.PPC 56.3

- Şi acum, spune-ne poruncile, Charley, îl îndemnă mama, încântată de performanţele fiului său.PPC 56.4

Şi Charley le spuse repede, ajutat din când în când de mama.PPC 56.5

- Câte porunci sunt? întrebă tatăl.PPC 56.6

Copilul şovăi, apoi privi către străinul care stătea lângă el şi întrebă, la rândul lui, cu un glas nevinovat:PPC 56.7

- Câte sunt?PPC 56.8

Omul se gândi câteva clipe şi spuse fără ezitare:PPC 56.9

- Unsprezece, nu-i aşa?PPC 56.10

- Unsprezece?! exclamă doamna W., mirându-se sincer.PPC 56.11

- Unsprezece?! întrebă şi domnul W., cu o voce mai mult mustrătoare decât surprinsă. Este posibil, domnule, să nu ştii câte porunci sunt în Biblie? Câte sunt, Charley? Vino aici, lângă mine şi spune-mi! Tu sigur ştii.PPC 56.12

- Zece, răspunse copilul.PPC 56.13

- Aşa este, fiule, spuse domnul W., privindu-l aprobator pe copil. Pe o distanţă de zece mile de aici nu vei găsi niciun copil de vârsta lui care să nu ştie să-ţi spună că sunt zece porunci. Ai citit vreodată Biblia, domnule? se adresă el străinului.PPC 56.14

- Când eram copil obişnuiam să o citesc adesea. Dar sunt sigur că am crezut întotdeauna că sunt unsprezece porunci. Sigur nu greşiţi când spuneţi că sunt numai zece?PPC 56.15

Sora W. îşi ridică mâinile în semn de neprefăcută uluire, apoi exclamă:PPC 56.16

- Îţi vine să crezi? O asemenea ignorare a Bibliei!PPC 57.1

Domnul W. nu răspunse, dar se ridică şi merse până într-un colţ al camerei unde, pe un raft, se afla o carte frumos legată. O aşeză pe masă, înaintea străinului, şi o deschise acolo unde erau trecute poruncile.PPC 57.2

- Uite aici, citeşte singur, spuse el, aşezându-şi degetul în dreptul dovezii incontestabile a greşelii străinului. Ei, acum vezi?PPC 57.3

- Da, aşa scrie, răspunse omul, şi totuşi eu am impresia că trebuie să fie unsprezece. Întotdeauna am crezut astfel.PPC 57.4

- Nu spune zece, aici? întrebă domnul W. cu vădită enervare.PPC 57.5

- Aşa spune, bineînţeles!PPC 57.6

- Şi-atunci, ce altă dovadă îţi mai trebuie? Nu crezi în ceea ce spune Biblia?PPC 57.7

- O, cum să nu cred? Şi totuşi, ceva îmi spune că trebuie să fie unsprezece porunci. Nu cumva a mai fost adăugată vreuna?PPC 57.8

Asta era prea mult pentru ca fratele şi sora W. să mai poată suporta. O asemenea ignoranţă în ceea ce priveşte lucrurile sacre era de neiertat. A urmat un perdaf în toată regula, în care omul a fost criticat, jignit şi ameninţat cu o indignare „sfântă”. La sfârşitul „prelegerii”, omul a întrebat smerit dacă putea lua Biblia ca să citească un ceas sau două înainte de a merge la culcare. Rugămintea aceasta i-a fost satisfăcută cu mai multă plăcere decât oricare dintre cele de mai înainte.PPC 57.9

Nu mult după aceea, străinul a fost condus în cămăruţa liberă în care urma să se culce, însoţit de Biblie. Înainte de a-l lăsa singur, domnul W. simţi că era de datoria sa să-l îndrume pe oaspetele său în cele spirituale, aşa că făcu lucrul acesta cu toată seriozitatea, timp de zece, cincisprezece minute. Dar nu i se păru că „predica” lui ar fi făcut vreo impresie prea mare asupra acestuia, aşa că, în cele din urmă, îl lăsă singur, deplângându-i îndărătnicia şi ignoranţa.PPC 57.10

A doua zi de dimineaţă, străinul coborî şi, văzându-l pe domnul W., îl întrebă dacă nu putea să îi împrumute un brici, ca să se poată bărbieri, pentru că aşa nebărbierit cum era nu arăta prea bine. Cererea i-a fost satisfăcută. PPC 57.11

- Peste zece minute ne întâlnim pentru rugăciunea de dimineaţă, îi spuse domnul W., întinzându-i briciul şi trusa de bărbierit.PPC 58.1

Omul a venit şi s-a purtat cu tot respectul la altarul familial. După micul dejun, el a mulţumit fermierului şi soţiei sale pentru ospitali-tatea lor şi a plecat pentru a-şi continua călătoria.PPC 58.2

A venit ora zece şi domnul N. tot nu sosise, astfel că domnul şi doamna W. au pornit către adunare, convinşi că îl vor găsi acolo. Dar au fost dezamăgiţi. În casa de adunare erau mulţi oameni, un număr la fel de mare aştepta afară, dar predicatorul încă nu sosise.PPC 58.3

- Unde este domnul N.? întrebară o mulţime de voci, în timp ce câţiva oameni se adunară în jurul fermierului.PPC 58.4

- Încă nu a sosit. Probabil că l-a reţinut ceva, dar încă îl aşteptăm. Eu credeam că îl voi găsi aici.PPC 58.5

Ziua era geroasă şi domnul W., după ce a simţit că i-au îngheţat picioarele, s-a hotărât să intre şi să-l aştepte pe predicator privind de la fereastra lângă care se aşeza de obicei. Din acelaşi motiv, şi alţii i-au urmat exemplul, astfel că sala de adunare a fost în curând plină şi, unul după altul, intrau toţi cei de afară. Fermierul, care se întorcea să se uite ori de câte ori se deschidea uşa, a fost puţin surprins să-l vadă pe musafirul său din seara precedentă intrând şi păşind încet pe culoarul dintre scaune, privind când într-o parte, când în cealaltă, ca şi când ar fi căutat un loc liber printre cele doar câteva care rămăseseră neocupate. A continuat însă să înainteze până când, în cele din urmă, a ajuns în dreptul piedestalului pe care era aşezat amvonul, a urcat şi, după ce şi-a scos paltonul vechi şi gri cu care fusese îmbrăcat şi în seara precedentă, s-a aşezat pe scaun.PPC 58.6

Între timp, văzând ce vrea să facă, domnul W. ajunsese deja lângă el şi îşi puse mâna pe braţul lui.PPC 58.7

- Nu ai voie să te aşezi aici! Coboară şi îţi voi arăta eu unde să stai, îi spuse el pe un ton agitat.PPC 58.8

- Mulţumesc, îi răspunse omul calm, dar stau foarte bine aici.PPC 58.9

Şi rămase neclintit.PPC 58.10

Vizibil stânjenit, domnul W. coborî, intenţionând să ia cu el pe un frate diacon cu ajutorul căruia să-l îndepărteze pe intrus de acolo; însă imediat după plecarea lui, omul de la amvon se ridică şi, venind lângă pupitru, deschise o carte de imnuri. Vocea sa făcu ca domnul W. să se înfioare până în vârful degetelor, în timp ce, într-o manieră distinctă şi impresionantă, începu să recite textul unui imn a cărei primă strofă suna cam aşa:PPC 58.11

„Doamne, ajută-ne să ne ajutăm unul pe celălalt,
Să ne purtăm crucea unul altuia;
Fă ca fiecare să primească o mână întinsă
Şi să simtă grija iubitoare a fratelui său.”PPC 59.1

După ce străinul a citit întregul imn, comunitatea s-a ridicat în pi-cioare şi a repetat primele două rânduri pe care urma să le cânte. De obicei, fratele W. era cel care dădea tonul. A încercat şi de data aceasta, dar a luat o notă falsă. Descoperindu-şi greşeala, se opri şi mai încercă o dată, dar se poticni din nou. Un frate care se ocupa de departamentul muzical îi veni în ajutor şi dădu un ton corect, care să se potrivească gamei în care fusese compus imnul. După cântare, comunitatea a înge-nuncheat şi predicatorul - pentru că nimeni nu se îndoia de adevărata sa identitate - a înălţat la tronul harului o rugăciune sinceră şi fierbinte. A urmat citirea unui capitol din Biblie. Apoi în sală s-a făcut linişte, în aşteptarea textului pe care predicatorul se pregătea să îl anunţe. S-ar fi auzit căzând şi un ac. In cele din urmă, vocea plăcută şi pătrunzătoare a predicatorului umplu încăperea:PPC 59.2

„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unul pe altul.”PPC 59.3

Fratele W. se aplecase înainte ca să asculte, dar la auzul acestor cuvinte se scufundă la loc în scaunul lui. Aceasta era cea de-a un-sprezecea poruncă.PPC 59.4

Predica a fost profundă şi cercetătoare, dar totuşi plină de iubire şi de îndemnuri duioase. Predicatorul nu a spus nimic care i-ar fi putut răni pe fratele şi pe sora de a căror ospitalitate se bucurase, dar ceea ce a spus le-a străpuns inima şi i-a făcut, în mod dureros, conştienţi de faptul că ei nu manifestaseră faţă de străinul din casa lor acea iubire duioasă şi acea amabilitate despre care vorbea porunca. Ei sufereau şi mai mult la gândul că îl trataseră pe predicatorul responsabil al districtului într-un mod atât de umilitor şi tot timpul cât a durat serviciul divin gândurile lor au fost tulburate de imaginile atât de stânjenitoare ale serii precedente.PPC 59.5

În cele din urmă, predica a luat sfârşit şi binecuvântarea a fost rosti-tă. Fratele W. nu ştia cum să se poarte - niciodată în viaţa lui nu fusese într-o situaţie atât de dificilă şi de stânjenitoare. Domnul N. a coborât de la amvon, dar fermierul pur şi simplu nu a putut face niciun pas ca să îi iasă în întâmpinare. Cum ar fi putut s-o facă? Ceilalţi se adunau în jurul predicatorului, dar el încă şovăia şi se trăgea înapoi.PPC 60.1

În cele din urmă, a auzit o voce care a întrebat:PPC 60.2

- Unde este fratele W.?PPC 60.3

Era vocea predicatorului.PPC 60.4

- Iată-l, spuseră câţiva, dându-se la o parte şi lăsând un culoar liber către locul unde stătea fermierul.PPC 60.5

Predicatorul înaintă către el şi îi întinse mâna spunând:PPC 60.6

- Încântat să vă cunosc, frate W. Sunt bucuros să vă văd. Dar unde este sora W.?PPC 60.7

Sora W. a înaintat, la rândul ei, printre scaune, şi predicatorul a dat mâna şi cu ea, în timp ce faţa îi era luminată de un zâmbet blând.PPC 60.8

- Cred că trebuie să merg la dumneavoastră acasă, ca să mă găz-duiţi, mai spuse el, ca şi când ar fi fost ceva dinainte stabilit.PPC 60.9

Înainte ca fratele şi sora W., încă stânjeniţi, să poată răspunde, cineva a întrebat:PPC 60.10

- Dar cum se face că aţi întârziat atât de mult? Noi vă aşteptam de aseară. Şi unde este fratele R.?PPC 60.11

- Fratele R. este bolnav, răspunse domnul N., astfel că a trebuit să vin singur. La vreo cinci mile de aici, calul meu a căzut de oboseală şi a trebuit să-mi continui drumul pe jos. Dar eram atât de îngheţat şi de obosit, încât am fost nevoit să-l rog pe un fermier, nu departe de aici, să-mi ofere un adăpost pentru noapte, şi el a fost amabil şi m-a primit. Credeam că mai sunt încă trei mile până aici, dar în realitate eram cu mult mai aproape de sfârşitul călătoriei mele decât bănuisem.PPC 60.12

Această explicaţie a mulţumit toate părţile şi, în scurt timp, oame-nii au pornit către casele lor, în timp ce predicatorul a plecat împreună cu fratele şi cu sora W. către casa acestora.PPC 60.13