Capitolul 6—Premiul
Cred că pot fi sigur de un premiu”, îşi spuse Edward, în timp ce se aşeza în bancă alături de colegii lui de clasă.PPC 42.1
Era ziua examenului şi, aşa cum se întâmplă întotdeauna în ase-menea momente, inimile tinere băteau cu putere - unele cu speranţa aprecierii şi a răsplătirii, altele cu teama ruşinii şi a dezaprobării. Unii dintre elevi aşteptaseră cu nerăbdare această zi, învăţând şi pregătindu-se cu grijă, ştiind cât de serios vor fi examinaţi, pentru ca apoi să fie lăudaţi sau pedepsiţi după cum meritau. Alţii aleseseră să ignore ziua care avea să vină şi pierduseră timpul lenevind, tot amânând momentul în care să-şi înceapă pregătirea, iar acum ar fi dat orice ca să aibă din nou la dispoziţie această ocazie.PPC 42.2
În centrul clasei era aşezată o masă lungă, plină cu cărţi de diferite dimensiuni şi, în acelaşi timp, având valori diferite. Erau acolo Biblii şi Testamente - şi mari, şi mici - dar şi istoriile Romei, Greciei şi Angliei. Puteai vedea volume elegant legate, dar şi broşuri lipite în modul cel mai simplu. Şcoala era mare şi se dorise ca toţi aceia care se străduiseră să-şi dezvolte cât mai mult capacităţile, indiferent cât de modeste ar fi fost acestea, să poată pleca acasă cu un semn de încurajare, care să le amintească mereu că sârguinţa şi perseverenţa nu rămân nerăsplătite.PPC 42.3
Asemenea robilor cărora Domnul le-a încredinţat talanţii, unii aveau cinci, iar alţii nu aveau decât unul singur; totuşi, aceştia din urmă nu au fost iertaţi pentru că l-au ascuns şi neglijat, pe motiv că era prea mic. Chiar şi cel mai mic şi mai umil copil din şcoală poate să facă ceva cu capacităţile şi cu ocaziile pe care i le-a dăruit Dumnezeu.PPC 42.4
Emoţionaţi şi cu feţele obosite, băieţii s-au aşezat în jurul mesei, unde au fost examinaţi cu atenţie şi cu multă răbdare de profesorii lor, care doreau să verifice progresul pe care îl realizaseră elevii în studiul lor.PPC 43.1
Ochii lui Edward s-au fixat asupra unei cărţi anume, Istoria Romei, minunat legată, în două volume splendide, pe care şi le imagina potrivindu-se perfect în locul gol din mica sa bibliotecă. S-a gândit atât de mult la ele, încât oricare dintre celelalte premii a ajuns să i se pară lipsit de orice valoare - o greşeală enormă pe care o fac adesea atât copiii, cât şi adulţii, care, în loc să primească plini de recunoştinţă tot ceea ce hotărăşte Providenţa în dreptul lor, vor să aleagă singuri. În felul acesta, ei devin nemulţumiţi şi nefericiţi în mijlocul binecuvântărilor, pentru că înţelepciunea lui Dumnezeu găseşte potrivit să le reţină anumite lucruri pe care ei, în nesăbuinţa lor, le consideră absolut necesare.PPC 43.2
Edward a trecut examenul cu notă mare şi de aceea i s-a oferit unul dintre primele premii; numai că, în loc de Istoria Romei, în mâinile sale a fost aşezată o minunată Biblie, în format mare şi foarte frumos legată. Mulţi dintre colegii lui ar fi vrut să primească Biblia aceea, dar pentru Edward nu conta câtuşi de puţin, astfel că ochii nechibzuitului băiat s-au umplut de lacrimi atunci când a văzut că acea mult râvnită Istorie a Romei este dată unui alt coleg, care, probabil, ar fi schimbat-o bucuros cu Biblia lui.PPC 43.3
A doua zi, Edward s-a întors acasă şi le-a povestit părinţilor cât de dezamăgit fusese. Aceştia au considerat preferinţa lui pentru Istoria Romei drept un semn de erudiţie şi de bun-gust, dar, din moment ce fusese evidenţiat şi primise aprecieri foarte bune, nu s-au sinchisit prea mult de premiul pe care îl primise.PPC 43.4
Tatăl lui Edward locuia la ţară, undeva aproape de ocean, într-un loc deosebit de frumos şi de benefic pentru sănătate. De aceea, fratele mamei lui Edward, care era foarte bolnav, tocmai sosise acolo pentru a se bucura de beneficiile brizei mării şi pentru a se odihni puţin după oboseala şi tensiunea serviciului pe care îl avea la Londra.PPC 43.5
Domnul Lewis era un tânăr cu o înfăţişare plăcută şi cu cele mai alese maniere. Era foarte amabil şi serios, fără a fi însă aspru sau posomorât. Sănătatea sa precară nu făcea altceva decât să-i scoată şi mai mult în evidenţă răbdarea, deoarece suferea fără să murmure şi fără să îşi reverse nemulţumirea asupra celorlalţi. De aceea Edward, care era cu adevărat un băiat cu o inimă bună şi plină de afecţiune, s-a ataşat foarte repede de unchiul său, pe care nu-l mai văzuse de când era mic şi care era foarte încântat de atenţia pe care i-o acorda nepotul său.PPC 44.1
Inimile tinere sunt uşor de cucerit şi nu trecuseră decât trei zile de la întoarcerea lui Edward de la şcoală, când acesta a plecat pe câmp în căutarea unchiului său, a cărui societate o prefera jocului cu mingea sau altor distracţii. Domnul Lewis stătea la umbra unui stejar bătrân, ale cărui rădăcini noduroase şi ieşite din pământ îi serveau drept scaun, în timp ce muşchiul moale, presărat cu flori delicate, era asemenea unui covor sub picioarele sale. Înaintea ochilor lui se întindea un minunat peisaj de ţară, în timp ce, la o depărtare nu prea mare, apele adânci şi verzi ale oceanului conturau orizontul, contrastând minunat cu stâncile de un galben pal, ale căror coaste abrupte străjuiau partea dreaptă a acestei privelişti. Din când în când, prin dreptul soarelui, treceau norişori pufoşi, făcând ca asupra încântătoarei scene de dedesubt să se reverse toate nuanţele de lumini şi umbre.PPC 44.2
Domnul Lewis avea în mână o carte pe paginile căreia îşi oprea adesea privirea, pentru ca apoi să-şi ridice din nou ochii către splen-doarea din jur. Părea atât de absorbit de gândurile lui, încât Edward n-a ştiut dacă să-l deranjeze sau nu, până când unchiul lui, văzându-l, l-a îndemnat cu blândeţe să se apropie.PPC 44.3
- Nu-i aşa, unchiule, că e un loc minunat? spuse Eward în timp ce se aşeza. Nu găseşti că briza care vine dinspre apă este înviorătoare?PPC 44.4
- Este cu adevărat frumos aici, dragul meu. Şi când mă uit în jur, capăt în acelaşi timp şi înviorare, şi învăţătură.PPC 44.5
- Aceea este o Biblie, unchiule?PPC 44.6
- Da. Este cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-am considerat întotdeauna ca fiind cel mai bun îndrumător pentru înţelegerea lucrărilor Lui; ele se explică una pe cealaltă.PPC 44.7
- Şi eu iubesc Biblia, unchiule, spuse Edward, şi am primit cali-ficative foarte bune în semestrul trecut, pentru răspunsurile mele la întrebările biblice.PPC 45.1
- Şi ce ţi-a adus, Edward, cea mai mare satisfacţie: Scriptura sau aprecierea pe care ai primit-o pentru că ai studiat-o?PPC 45.2
Edward a privit puţin stânjenit şi nu a răspuns imediat.PPC 45.3
- Este cât se poate de normal să-ţi facă plăcere binemeritata apre-ciere a profesorilor, continuă domnul Lewis, şi am fost bucuros să aud că ai primit un premiu şi la ultima examinare.PPC 45.4
- Da, unchiule, dar nu premiul pe care l-aş fi dorit. Era acolo Istoria Romei, pe care aş fi preferat-o, şi avea exact aceeaşi valoare ca Biblia pe care am primit-o eu.PPC 45.5
- Cum adică „aceeaşi valoare”, Edward?PPC 45.6
- Adică, am vrut să spun că nu fusese rezervată pentru un premiu mai mare, şi mie mi-ar fi plăcut mai mult.PPC 45.7
- Atunci, înseamnă că tu aveai deja o Biblie?PPC 45.8
- Ei, unchiule, nu aveam una a mea, dar nu este greu să împru-muţi una pentru Sabat, iar eu am parcurs deja toate cărţile Bibliei, aşa că nu mai am nevoie de ea şi în celelalte zile.PPC 45.9
- Citeşte, te rog, pentru mine, aceste patru versete, spuse domnul Lewis, arătându-i capitolul 6 din Deuteronom, începând de la versetul 6.PPC 45.10
Edward citi: „Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere-aminte la mâini, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale.”PPC 45.11
- Cui i-a fost dată această poruncă, Edward?PPC 45.12
- Evreilor, unchiule!PPC 45.13
- Da. Dar Cuvântul lui Dumnezeu, care „nu va trece niciodată”, care nu va fi niciodată desfiinţat, este obligatoriu şi pentru noi, cei de astăzi, cum a fost şi pentru evrei, atunci. Şi aceasta în toate privinţele, cu excepţia jertfelor şi a ceremoniilor, care arătau către venirea Domnului Isus Hristos. Prin moartea Sa, Mântuitorul a împlinit toate acele tipuri şi simboluri, făcând inutilă folosirea lor în continuare.PPC 45.14
- Şi atunci, întrebă Edward, înseamnă că ni se porunceşte să ne scriem Biblia pe mâini şi pe tocurile uşilor?PPC 46.1
- Nu, dragul meu, nu în mod literal, ci aici este o vorbire figu-rată, ca aceea prin care Domnul, atunci când făgăduieşte că nu va uita Sionul, spune: „Iată că te-am săpat pe palmele mele, şi zidurile tale stau necurmat înaintea Mea”. Pasajul pe care l-ai citit mai înainte vrea să spună că noi trebuie să păstrăm Cuvântul lui Dumnezeu în permanenţă în mintea noastră, aşa cum ceva ce am scris pe mâinile noastre sau pe un obiect aflat mereu înaintea noastră nu poate fi uitat sau trecut cu vederea. Şi cum am putea noi să ne menţinem gândurile ocupate în mod continuu de acest Cuvânt, Edward?PPC 46.2
- Citindu-l adesea şi meditând mult asupra lui, îi spuse Edward unchiului său.PPC 46.3
- Ai dreptate! Şi putem face aceasta numai dacă nu lăsăm ca ce-lelalte preocupări ale noastre să ne copleşească şi să câştige întâietate. Fără rugăciune, noi nu putem primi binecuvântări spirituale şi nici nu putem păstra comuniunea cu Dumnezeu; iar fără citirea Scripturilor, nu vom simţi aproape deloc dorinţa de a ne ruga. Noi suntem asemenea unor oameni care rătăcesc în întuneric, în timp ce Biblia este ca o lumină strălucitoare, care ne călăuzeşte pe singura cărare sigură. Nu poţi fi un adevărat copil al lui Dumnezeu, dacă nu faci voia Lui, şi nu poţi face voia Lui decât dacă o cunoşti; iar Biblia este mijlocul prin care a găsit El de cuviinţă să ne-o descopere. Începi să înţelegi, Edward, că Biblia este mult mai potrivită să fie o carte de „fiecare zi”, decât istoria aceea profană, la care ai râvnit?PPC 46.4
- Ei, unchiule, aşa este, dar Biblia este o carte atât de serioasă şi de solemnă, încât, dacă aş citi-o mereu, nu aş mai fi niciodată vesel.PPC 46.5
- Dar, Edward, printre cei pierduţi nu poate exista nicio bucurie, iar tu, dacă neglijezi sau respingi marea mântuire pe care ţi-o prezintă Scripturile, vei face parte din această îngrozitoare mulţime pierdută. În plus, nu ai nicio temelie pentru a presupune că acesta ar fi efectul citirii Bibliei. Am cunoscut oameni care, fiind prin firea lor melancolici şi nemulţumiţi, au devenit veseli şi fericiţi când au început să studieze Biblia; dar nu am întâlnit niciodată în viaţa mea vreo persoană care să fi devenit nefericită, pentru că a căpătat minunata speranţă de a merge în cer.PPC 46.6
Edward medită o clipă şi apoi spuse:PPC 47.1
- Unchiule, îmi amintesc că despre căile înţelepciunii scrie că „sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice”.PPC 47.2
- Foarte adevărat, dragul meu. „Odihna şi liniştea pe vecie” vor fi partea poporului lui Dumnezeu. „Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” „Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!” Sunt acestea expresii care să ne facă posomorâţi, Edward?PPC 47.3
- O, nu, unchiule! Şi adesea m-am mirat că tu, care suferi atât de mult şi care citeşti Biblia în mod constant, nu eşti deloc melancolic şi abătut.PPC 47.4
- Cum aş putea să fiu abătut, Edward, când Biblia îmi spune că toate lucrurile acestea lucrează împreună pentru binele meu spiritual? Că Acela care nu a cruţat pe Fiul Său, ci L-a dat ca jertfă pentru noi toţi, ne va da, împreună cu El, toate lucrurile? Când mă gândesc ce aş merita pentru păcatele mele şi Îl văd pe Mielul lui Dumnezeu purtând pedeapsa care trebuia să cadă asupra mea, cum aş putea fi nefericit? Atunci când Duhul lui Dumnezeu îmi aduce aminte de toate aceste lucruri şi îmi dă puterea să-L iubesc pe Domnul Isus, care a făcut atât de mult pentru mine, nu trebuie să mă bucur? Ştiu că în mine, adică în trupul meu, nu locuieşte nimic bun; dar, din moment ce Dumnezeu a făgăduit iertare tuturor acelora care caută această binecuvântare, prin Fiul Său, şi din moment ce eu ştiu că am căutat această binecuvântare şi simt în sufletul meu pace şi bucurie, în credinţa mea, nu pot face altceva decât să înalţ cântări de laudă şi de recunoştinţă, şi în niciun caz să mă lamentez sau să fiu nemulţumit. Şi totuşi plâng, Edward, în fiecare zi plâng, pentru multele întristări pe care I le aduc lui Dumnezeu. Dar sunt sigur că sângele lui Hristos mă curăţeşte de orice păcat şi că în El am un atotputernic Avocat, care stă înaintea Tatălui. Ştiu în cine am crezut şi cred cu toată puterea că El nu mă va lepăda şi nu mă va părăsi niciodată. Mă scufund în mormânt, dar nu mă las doborât de gândul acesta, pentru că amărăciunea şi frica morţii sunt alungate de Mântuitorul meu, care a murit pentru păcatele mele şi a înviat din nou pentru îndreptăţirea mea. Astfel, cu toate că trupul acesta se va întoarce în ţărână, ştiu că voi trăi din nou şi că voi ajunge în prezenţa Răscumpărătorului meu, unde mă voi bucura cu mult mai mult.PPC 47.5
Edward se uită la faţa îmbujorată de emoţie a unchiului său şi apoi îşi plecă privirea; ochii îi erau plini de lacrimi. În cele din urmă, spuse:PPC 48.1
Unchiule, cred că sunt un băiat foarte păcătos, pentru că eu ne-glijez să studiez Biblia, deoarece ştiu că ea îmi va arăta păcatul şi consecinţele lui. Dar nu-L voi mai întrista pe Dumnezeu. Ştiu acum că Biblia pe care am primit-o preţuieşte cu mult mai mult decât o mie de istorii ale Romei şi o voi citi în fiecare zi, cu rugăciune, ca să pot căpăta şi eu înţelepciunea mântuirii.PPC 48.2
Domnul Lewis nu a mai trăit mult după aceea. A murit bucurându-se în speranţa vieţii veşnice. În ceea ce-l priveşte pe Edward, ori de câte ori primea permisiunea de a veni acasă de la şcoală, putea fi văzut la umbra bătrânului stejar, având în mână Biblia din care a învăţat din ce în ce mai mult cu privire la voia Dumnezeului şi Mântuitorului său, descoperindu-şi propria păcătoşenie şi devenind conştient de incapacitatea lui de a se ajuta singur. Din acest Cuvânt Sfânt el a mai învăţat să se lase cu totul în grija lui Dumnezeu, în totală dependenţă de neprihănirea Mântuitorului său şi să-I urmeze exemplul în rugăciune, în supunere şi în a face bine celor sărmani din jurul său.PPC 48.3
Se gândea adesea la iubitul său unchi şi socotea fericită ziua aceea când ascultase sfatul lui blând, prin care ajunsese să se cunoască pe sine şi, în acelaşi timp, pe Tatăl său ceresc.PPC 48.4