Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Sfaturi pentru sănătate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Mâncărurile cu carne

    Dacă am avea vreun folos îngăduindu-ne plăcerea pentru mâncărurile cu carne, nu v-aș face acest apel; însă eu știu că nu avem nici un folos. Mâncărurile cu carne sunt dăunătoare pentru bunăstarea fizică și ar trebui să învățăm să ne descurcăm și fără ele. Cei care au posibilitatea de a-și asigura o dietă vegetariană, însă aleg să-și urmeze propriile lor preferințe în această chestiune, mâncând și bând ceea ce le place, vor ajunge cu timpul nepăsători față de sfaturile date de Domnul cu privire și la alte aspecte ale adevărului prezent și își vor pierde percepția cu privire la ceea ce este adevăr; aceștia vor secera cu siguranță ceea ce au semănat.SS 130.2

    Am fost instruită că studenții din școlile noastre nu trebuie alimentați cu mâncăruri cu carne sau cu mâncăruri despre care se știe că sunt nesănătoase. Nimic din ceea ce încurajează dorința după stimulente nu ar trebui așezat pe mesele noastre. Fac apel la bătrâni, la tineri și la cei de vârstă mijlocie: lepădați pofta pentru acele lucruri care sunt vătămătoare. Slujiți-L pe Domnul prin sacrificiu.SS 130.3

    Lăsați ca și copiii să înțeleagă această lucrare. Noi toți suntem membri ai familiei Domnului, iar Domnul dorește ca toți copiii Săi, tineri și bătrâni, să fie hotărâți să dea la o parte pofta și să economisească bani pentru construirea de adunări și pentru susținerea misionarilor.SS 131.1

    Sunt instruită să le spun părinților: așezați-vă, suflet și spirit, de partea Domnului în această chestiune. Trebuie să avem continuu în minte în acest timp de probă că suntem încercați de Domnul Universului. Vreți voi să cedați în fața unor îngăduințe care vă fac rău? A vorbi este ușor; faceți ca faptele voastre de lepădare de sine să dea mărturie că veți asculta de cerințele pe care le are Dumnezeu față de poporul Său. Apoi puneți în vistierii o parte din banii pe care îi economisiți prin lepădare de sine și vom avea atunci cu ce să se ducă mai departe lucrarea Domnului.SS 131.2

    Sunt mulți care gândesc că nu se pot descurca fără mâncăruri cu carne; însă dacă aceștia s-ar așeza de partea Domnului, hotărâți să se lase călăuziți de El, ar primi putere și înțelepciune ca și Daniel și tovarășii săi. Ei vor descoperi că Dumnezeu le va da o judecată sănătoasă. Mulți vor fi surprinși când vor vedea cât de mult se poate economisi pentru cauza Domnului prin acte de tăgăduire de sine. Sumele mici, economisite prin fapte de sacrificiu, vor face mai mult pentru cauza lui Dumnezeu decât darurile mai mari care nu necesită lepădare de sine.SS 131.3

    Adventiștii de ziua a șaptea dețin adevăruri foarte importante. Cu mai mult de patruzeci de ani în urmă, Domnul ne-a dat o lumină specială în privința reformei sănătății, însă cum umblăm noi în această lumină? Cât de mulți au refuzat să trăiască în armonie cu sfaturile lui Dumnezeu! Ca popor, noi ar trebui să înaintăm proporțional cu lumina primită. Este datoria noastră să înțelegem și să respectăm principiile reformei sănătății. În privința subiectului cumpătare, ar trebui să fim în avans față de toți ceilalți oameni; și cu toate acestea, există printre noi membri bine instruiți ai bisericii și chiar pastori ai Evangheliei care dovedesc puțin respect față de lumina pe care Dumnezeu a dat-o în privința acestui subiect. Ei mănâncă ceea ce le place și muncesc cum le place.SS 131.4

    Fie ca cei care sunt profesori și conducători în cadrul lucrării noastre să ia poziție hotărâtă cu privire la reforma sănătății, având ca temelie Biblia, și să dea o mărturie clară acelora care cred că trăiesc în ultimele zile ale istoriei acestui pământ. Trebuie trasă o linie pentru a face distincție între cei care îi slujesc lui Dumnezeu și cei care își slujesc lor înșiși.SS 132.1

    Mi-a fost arătat că principiile care ne-au fost date în zilele de început ale soliei sunt la fel de importante și ar trebui privite cu tot atâta conștiinciozitate ca și atunci. Sunt unii care nu au urmat niciodată lumina dată în privința alimentației. Acum este timpul să scoatem lumina de sub obroc și să o lăsăm să strălucească clar, în raze strălucitoare.SS 132.2

    Principiile pentru o viețuire sănătoasă înseamnă foarte mult pentru noi atât ca indivizi, cât și ca popor. Când am primit pentru prima dată solia reformei sănătății, eram slăbită și leșinam adesea. Imploram ajutor de la Dumnezeu, iar El mi-a deschis în față mărețul subiect al reformei sănătății. M-a învățat că cei care țin poruncile Sale trebuie aduși într-o strânsă legătură cu Sine însuși și că, prin cumpătare în mâncare și băutură, ei trebuie să-și păstreze mintea și trupul în cea mai favorabilă stare pentru slujire. Această lumină a fost o mare binecuvântare pentru mine. Am luat poziție de partea reformei sănătății, știind că Domnul mă va întări. Astăzi sunt mai sănătoasă, în ciuda vârstei pe care o am.SS 132.3

    Unii au spus că eu nu am urmat principiile reformei sănătății așa cum le-am susținut în scris; pot să spun că am fost credincioasă reformei sănătății. Membrii familiei mele știu acest lucru.SS 133.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents