Jertfa de pe Muntele Carmel

Ilie cere convocarea pe Carmel a întregului Israel și, de asemenea, a tuturor profeților lui Baal. Solemnitatea teribilă din privirea profetului îi dă înfățișarea unuia care stă în prezența Domnului Dumnezeului lui Israel. Starea copiilor lui Israel, în apostazia lor, cerea o atitudine fermă, o vorbire severă și o autoritate poruncitoare. Dumnezeu pregătește solia ca să se potrivească timpului și ocaziei. Uneori, El Își pune Duhul asupra solilor Săi ca aceștia să sune alarma zi și noapte, așa cum a făcut solul Său Ioan: „Pregătiți calea Domnului!” Este nevoie de bărbați de acțiune, care să nu fie abătuți de la datoria lor, ci a căror energie să trezească și să ceară: „Cine este de partea Domnului? Să vină cu noi!” Dumnezeu va avea o solie potrivită, care să vină în întâmpinarea poporului Său, în starea specifică în care acesta se află. 3M 279.1

În cea mai mare grabă, sunt trimiși mesageri în întreaga împărăție, care să ducă mesajul din partea lui Ilie. Din fiecare cetate, târg, sat și familie sunt trimiși reprezentanți. Toți par să se grăbească să răspundă chemării, ca și când urmează să se producă o mare minune. Conform poruncii date de Ilie, Ahab îi adună pe Carmel și pe profeții lui Baal. Inima apostaziatului conducător al lui Israel este înfricoșată, în timp ce el urmează tremurând instrucțiunile asprului profet al lui Dumnezeu.3M 279.2

Poporul se adună pe Muntele Carmel, un loc de o mare frumusețe atunci când roua și ploaia cădeau asupra lui, făcându-l înfloritor. Dar acum, frumusețea lui se ofilise sub blestemul lui Dumnezeu. Pe acest munte, care era cândva plin de dumbrăvi și de flori, preoții lui Baal ridicaseră altare pentru închinarea lor păgână. Muntele acesta era impunător, se vedea de departe; de pe vârful lui se puteau vedea țările din jur și o mare parte din împărăție. Cum Dumnezeu fusese în mod vizibil dezonorat prin închinarea idolatră desfășurată aici, Ilie l-a ales ca fiind locul cel mai vizibil și mai potrivit pentru manifestarea puterii lui Dumnezeu și pentru apărarea onoarei Sale.3M 279.3

Profeții Izabelei, opt sute cincizeci la număr, asemenea unui regiment de soldați pregătiți pentru luptă, mărșăluiesc în formație, în muzica instrumentelor și într-un fast impunător. Dar inimile le tremură la gândul că, la cuvântul acestui profet al lui Iehova, țara lui Israel fusese lipsită de rouă și de ploaie vreme de trei ani. Ei presimt că se apropie o criză înfricoșătoare. Se încrezuseră în zeii lor, dar nu erau în stare să nege cuvintele lui Ilie sau să dovedească faptul că acesta mințise. Zeii lor erau indiferenți la strigătele frenetice pe care le scoteau la rugăciunile și la jertfele lor.3M 279.4

Dis-de-dimineață, Ilie stă pe Muntele Carmel înconjurat de Israelul apostaziat și de profeții lui Baal. Singur în mijlocul acelei mulțimi imense, el rămâne neînfricat. Cel pe care întreaga împărăție îl acuza de teribila nenorocire care îi apăsa, se află înaintea lor neînfricat, neînsoțit de armate vizibile și fără vreun fast impunător. Îmbrăcat cu veșmintele lui aspre, el stă neclintit, având o înfățișare solemnă, care trezește teamă și respect, pe deplin conștient de misiunea lui sacră, ca slujitor al lui Dumnezeu, care să îndeplinească poruncile Lui. Ilie își ațintește privirea asupra celei mai înalte creste a muntelui, acolo unde se afla altarul lui Iehova pe când muntele era acoperit de copaci falnici și de flori. Acum, asupra lui stă blestemul lui Dumnezeu; toată pustiirea lui Israel se vede în imaginea altarului neglijat și dărâmat al lui Iehova; se zăresc și altarele lui Baal. Ahab stă în fruntea preoților lui Baal și toți așteaptă neliniștiți și înfricoșați cuvintele lui Ilie.3M 280.1

În plin soare arzător, înconjurat de mii de oameni — soldați, profeți ai lui Baal și monarhul lui Israel — stă Ilie, lipsit de apărare, aparent singur. Și totuși nu este singur. Este înconjurat de cea mai puternică oștire a cerului. Îngeri care excelează în putere au venit din cer să-l apere pe credinciosul și neprihănitul profet. Cu o voce aspră și poruncitoare, Ilie strigă: „Până când vreți să șchiopătați de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Baal, mergeți după Baal!” Nimeni din toată mulțimea aceea imensă nu a îndrăznit să rostească niciun cuvânt în favoarea lui Dumnezeu, ca să-și arate loialitatea față de Iehova.3M 280.2

Ce înșelăciune uimitoare și ce orbire înfricoșătoare învăluise Israelul, asemenea unui nor întunecat! Această orbire, această apostazie, nu îi cuprinsese dintr-odată; ea venise asupra lor treptat, pe măsură ce continuaseră să respingă cuvintele de mustrare și de avertizare pe care li le trimisese Domnul, din cauza mândriei și a păcatelor lor. Și acum, în această criză teribilă, în prezența preoților idolatri și a împăratului apostaziat, ei rămân neutri. Dacă Dumnezeu urăște un păcat mai mult decât altul, dintre cele de care se face vinovat poporul Său, acesta este acela de a nu face nimic într-o situație de criză. Indiferența și neutralitatea într-o criză religioasă sunt privite de Dumnezeu ca o nelegiuire gravă, egală cu cea mai mare ostilitate față lui Dumnezeu.3M 280.3

Tot Israelul tace. Din nou, se aude glasul lui Ilie, care li se adresează: „«Eu singur am rămas din prorocii Domnului, pe când proroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci. Să ni se dea doi junci. Ei să-și aleagă un junc, pe care să-l taie în bucăți și să-l pună pe lemne, fără să pună foc. Și eu voi pregăti celălalt junc, și-l voi pune pe lemne fără să-i pun foc. Apoi, voi să chemați numele dumnezeului vostru, și eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu.” Și tot poporul a răspuns și a zis: «Bine!» Ilie a zis prorocilor lui Baal: «Alegeți-vă un junc din cei doi, pregătiți-l voi întâi, căci sunteți mai mulți și chemați numele dumnezeului vostru; dar să nu puneți foc.» Ei au luat juncul pe care li l-au dat și l-au pregătit. Și au chemat numele lui Baal, de dimineața până la amiază, zicând: «Baale, auzi-ne!» Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns. Și săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră.”3M 281.1

Propunerea lui Ilie este rezonabilă. Poporul nu îndrăznește să o refuze și își găsește curajul să răspundă: Ceea ce spui este bine. Profeții lui Baal nu îndrăznesc nici ei să o evite sau să o respingă. Dumnezeu a pus la cale această încercare, generând confuzie în rândurile autorilor idolatriei și pregătind un triumf răsunător pentru numele Său. Preoții lui Baal nu îndrăznesc să facă altfel decât să accepte condițiile. Cu inimile cuprinse de groază și de vinovăție, în timp ce pe dinafară se arată plini de curaj și sfidători, ei își ridică altarul, pun lemnele și victima și își încep incantațiile, descântecele și strigătele caracteristice închinării păgâne. Țipetele lor stridente își regăsesc ecoul în păduri și în munți: „Baale, auzi-ne!” Preoții se adună ca o armată în jurul altarelor lor și, sărind, zvârcolindu-se, țipând și tropăind, gesticulând nefiresc, smulgându-și părul din cap și făcându-și tăieturi în carne, își manifestă aparenta sinceritate.3M 281.2

Dimineața trece, vine amiaza și totuși nu se vede nicio mișcare din partea zeilor lor, de mila preoților lui Baal, acești amăgiți închinători la idoli. Niciun glas nu răspunde strigătelor lor nebunești. Preoții se străduiesc tot timpul să născocească o posibilitate ca, prin înșelăciune, să aprindă un foc pe altare și să-i dea slavă lui Baal. Dar ochiul atent al lui Ilie le urmărește orice mișcare. Opt sute de voci răgușesc. Hainele le sunt acoperite cu sânge și totuși strigătul lor frenetic nu încetează. Implorările lor sunt amestecate cu blesteme adresate zeului-soare, care nu le trimite foc pe altare. Ilie stă lângă ei, urmărind totul cu ochi de vultur, ca să nu se facă vreo înșelăciune, deoarece știe că, dacă, printr-un mijloc oarecare, aceștia ar putea să aprindă foc pe altarul lor, el ar fi pe loc sfâșiat în bucăți. El dorește să arate poporului cât de nebunesc era să se îndoiască și să oscileze între două păreri, când aveau lucrările minunate ale puterii maiestuoase a lui Dumnezeu în favoarea lor și nenumăratele dovezi ale îndurării Lui nemărginite și ale bunătății Lui pline de iubire față de ei.3M 282.1

„La amiază, Ilie și-a bătut joc de ei și a zis: «Strigați tare, fiindcă este Dumnezeu; Se gândește la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, și se va trezi.» Ei au strigat tare, și, după obiceiul lor, și-au făcut tăieturi cu săbiile și cu sulițele, până ce a curs sânge pe ei. Când a trecut amiaza, au aiurat până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare-aminte.”3M 282.2

Cât de bucuros ar veni Satana, care a căzut ca un fulger din cer, în ajutorul celor pe care îi înșelase, ale căror minți le-a luat în stăpânire și care acum sunt întru totul devotați slujirii lui. Bucuros ar trimite el un fulger și le-ar aprinde jertfele; dar Iehova i-a stabilit limite lui Satana. El i-a restrâns puterea, astfel că toate șiretlicurile lui nu pot aprinde nici măcar o scânteie pe altarele lui Baal. Se lasă seara. Profeții lui Baal sunt epuizați, leșinați și confuzi. Unul sugerează ceva, altul, altceva, până când își încetează orice efort. Țipetele și blestemele lor nu mai răsună pe Muntele Carmel. Slăbiți și disperați, ei se retrag din competiție.3M 282.3

Poporul a fost martor la îngrozitoarea demonstrație a acestor preoți lipsiți de rațiune, căzuți în delir. I-a văzut sărind și țopăind pe altar, ca și când ar fi încercat să prindă razele arzătoare ale soarelui pentru a sluji pe altarele lor. Era obosit de demonstrațiile de demonism, de idolatrie păgână, și aștepta cu nerăbdare să audă ce avea să spună Ilie.3M 283.1

Acum, a venit rândul lui Ilie. „«Apropiați-vă de mine!” Tot poporul s-a apropiat de el. Și Ilie a dres altarul Domnului, care fusese sfărâmat. A luat douăsprezece pietre, după numărul semințiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: «Israel îți va fi numele.” Și a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un șanț, în care încăpeau două măsuri de sămânță. A așezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăți și l-a pus pe lemne. Apoi a zis: «Umpleți patru vedre cu apă și vărsați-le pe arderea de tot și pe lemne.» Și au făcut așa. Apoi a zis: «Mai faceți lucrul acesta o dată.” Și l-au făcut încă o dată. Apoi a zis: «Mai faceți-l și a treia oară.” Și l-au făcut și a treia oară. Apa curgea în jurul altarului și au umplut cu apă și șanțul. În clipa când se aducea jertfa de seară, prorocul Ilie s-a apropiat și a zis: «Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel! Fă să se știe astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău și că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, ești adevăratul Dumnezeu și să le întorci astfel inima spre bine!” Atunci a căzut foc de la Domnul și a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele și pământul și a supt și apa care era în șanț. Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu fața la pământ, și au zis: «Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!»”3M 283.2

La ceasul jertfei de seară, Ilie repară altarul lui Dumnezeu, pe care apostazia lui Israel le îngăduise preoților lui Baal să-l dărâme. El nu cheamă pe nimeni din popor să-l ajute în această lucrare obositoare. Altarele lui Baal sunt toate pregătite; dar el se întoarce spre altarul dărâmat al lui Dumnezeu, care, chiar așa, cum zace în ruine, în această stare jalnică, este pentru el mai prețios și mai sfânt decât toate grandioasele altare ale lui Baal.3M 284.1

Ilie respectă legământul încheiat de Domnul cu cei care erau poporul Său, chiar dacă aceștia apostaziaseră. Cu calm și cu solemnitate, el repară altarul sfărâmat, folosind douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece seminții ale lui Israel. Preoții lui Baal, dezamăgiți și epuizați de eforturile lor zadarnice și nebunești, stau așezați sau zac nemișcați pe pământ, așteptând să vadă ce va face Ilie. Ei sunt plini de teamă și de ură față de profet, pentru că a propus un test care a scos la iveală slăbiciunea și ineficiența zeilor lor.3M 284.2

Copiii lui Israel stau ca vrăjiți, palizi și neliniștiți, iar teama și respectul aproape că i-a lăsat fără suflare, în timp ce Ilie Îl cheamă pe Iehova, Creatorul cerurilor și al pământului. Ei fuseseră martori la delirul fanatic și nebunesc al profeților lui Baal. În contrast cu acesta, acum au privilegiul de a fi martori la purtarea calmă a lui Ilie, care le inspiră respect și teamă sfântă. Acesta le reamintește de decăderea lor, care a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, și apoi îi cheamă să-și smerească inimile și să se întoarcă la Dumnezeul părinților lor, pentru ca blestemul Lui să se îndepărteze de la ei. Ahab și preoții lui idolatri urmăresc totul cu uimire amestecată cu groază. Ei așteaptă rezultatul într-o tăcere solemnă, tensionată. 3M 284.3

După ce victima este așezată pe altar, el poruncește poporului să inunde jertfa și altarul cu apă și să umple și șanțul săpat în jurul altarului. Apoi, cu respect sfânt, el se pleacă înaintea Dumnezeului nevăzut, își ridică mâinile spre cer și înalță o rugăciune calmă și simplă, neînsoțită de gesturi violente sau de contorsiuni ale corpului. Niciun țipăt nu răsună pe înălțimile Carmelului. O tăcere solemnă, care îi apasă pe preoții lui Baal, domnește asupra tuturor. În rugăciunea lui, Ilie nu folosește expresii extravagante. El se roagă lui Iehova ca și cum El este aproape, martor la întreaga scenă, și aude rugăciunea lui fierbinte, și totuși simplă. Preoții lui Baal strigaseră, țipaseră și scoseseră spume, săriseră și se rugaseră îndelung — de dimineața până aproape seara. Rugăciunea lui Ilie este foarte scurtă, serioasă, plină de respect sfânt și sinceră. Imediat ce este rostită rugăciunea, flăcări de foc coboară din cer într-o manieră clară, distinctă, asemenea unui fulger strălucitor, aprinzând lemnele de jertfă și mistuind victima, sorbind apa din șanț și mistuind chiar și pietrele altarului. Strălucirea acestei străfulgerări luminează muntele și provoacă mulțimii dureri de ochi. Oamenii din regatul lui Israel care nu sunt adunați pe munte îi urmăresc cu interes pe cei care se află acolo. Atunci când flăcările coboară din cer, ei le văd și sunt uimiți de priveliște. Parcă ar fi stâlpul de foc de la Marea Roșie, care noaptea i-a separat pe copiii lui Israel de oștirea egipteană.3M 284.4

Cei de pe munte se prosternează cuprinși de groază și de respect sfânt înaintea Dumnezeului nevăzut. Ei nu pot să privească strălucitorul foc mistuitor trimis din cer. Se tem că vor fi și ei mistuiți, în apostazia și în păcatele lor, și strigă toți într-un glas, care răsună pe munte și își găsește ecou în câmpiile de dedesubt, cu o claritate teribilă: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!” În sfârșit, copiii lui Israel se trezesc, nu mai sunt amăgiți. Ei își văd păcatul și cât de mult L-au dezonorat pe Dumnezeu. Mânia lor este stârnită împotriva profeților lui Baal. Îngroziți, Ahab și preoții lui Baal sunt martori la minunata manifestare a puterii lui Iehova. Din nou se aude glasul lui Ilie, adresând poporului o poruncă surprinzătoare: „Puneți mâna pe prorocii lui Baal… Niciunul să nu scape!” Oamenii sunt gata să-i asculte cuvântul. Ei îi prind pe falșii profeți care i-au înșelat și îi duc la pârâul Chison, unde Ilie îi omoară cu mâna lui pe acești preoți idolatri.3M 285.1

Judecățile lui Dumnezeu au fost duse la îndeplinire asupra falșilor preoți, copiii lui Israel și-au mărturisit păcatele și L-au recunoscut pe Dumnezeul părinților lor, iar acum blestemul pustiitor al lui Dumnezeu urmează să fie retras și El să-Și reînnoiască binecuvântările asupra poporului Său și să învioreze iarăși pământul cu rouă și cu ploaie.3M 286.1

Ilie i se adresează lui Ahab: „Suie-te de mănâncă și bea; căci se aude vuiet de ploaie.” În timp ce Ahab merge să se ospăteze, Ilie urcă de la locul teribilei jertfe pe vârful Muntelui Carmel, să se roage. Lucrarea aceea, de a-i ucide pe preoții păgâni, nu îl făcuse nepregătit pentru solemnul exercițiu al rugăciunii. El împlinise voia lui Dumnezeu. După ce, ca instrument al lui Dumnezeu, făcuse tot ce-i stătuse în puteri să înlăture cauza apostaziei lui Israel, omorându-i pe preoții idolatri, nu mai poate face nimic altceva. Acum, el mijlocește în favoarea Israelului apostaziat și păcătos. În cea mai chinuitoare poziție, cu fața plecată între genunchi, el Îl imploră stăruitor pe Dumnezeu să trimită ploaie. De șase ori la rând își trimite slujitorul să vadă dacă se vedea vreun semn vizibil că Dumnezeu i-a auzit rugăciunea. El nu își pierde răbdarea și credincioșia pentru că Domnul nu-i dă imediat semnul că rugăciunea i-a fost auzită. Continuă să se roage stăruitor, trimițându-și de șapte ori slujitorul să vadă dacă Dumnezeu i-a dat vreun semn. Slujitorul se întoarce a șasea oară, după ce scrutase marea, aducând vestea descurajatoare că nu este niciun semn că s-ar forma vreun nor pe cerul de aramă. A șaptea oară, el îl informează pe Ilie că se vede un mic nor, cât o palmă de om. Este suficient pentru a satisface credința lui Ilie. Acesta nu așteaptă ca cerul să se înnegrească, pentru a fi sigur. În acel norișor care se formează, credința sa aude ropotul ploii îmbelșugate. Faptele lui sunt în armonie cu credința pe care o are. Prin slujitorul lui, îi trimite un mesaj lui Ahab: „Înhamă și coboară-te, ca să nu te oprească ploaia.”3M 286.2