Desconsiderarea îndurării

Evreii avuseseră ocazia să mediteze asupra scenei la care fuseseră martori, atunci când Dumnezeu Își revărsase mânia asupra celor care fuseseră conducătorii acestei mari răzvrătiri. Bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu fuseseră manifestate în faptul că acest popor nerecunoscător nu fusese exterminat atunci când mânia Lui se aprinsese împotriva celor mai vinovați dintre ei. El le-a oferit celor care se lăsaseră înșelați posibilitatea de a se pocăi. Faptul că Domnul, Conducătorul lor nevăzut, dovedise în această situație o îndelungă răbdare și atât de multă milă este clar raportat ca reprezentând dovada bunăvoinței Sale de a-i ierta chiar și pe cei mai mari păcătoși, atunci când aceștia își dau seama că au păcătuit și se întorc la El în pocăință și în umilință. Manifestarea răzbunării Domnului a oprit adunarea israeliților din calea plină de aroganță pe care aceștia porniseră. Dar ei nu erau convinși că, înaintea lui Dumnezeu, erau niște mari păcătoși, care meritau mânia Lui pentru atitudinea lor de răzvrătire.3M 355.1

Cu greu pot oamenii să comită un păcat mai mare împotriva lui Dumnezeu, decât acela de a-i disprețui și de a-i respinge pe cei pe care El i-a desemnat să le fie conducători. Iar [israeliții] nu făcuseră doar acest lucru, ci aveau intenția chiar să-i omoare pe Moise și pe Aaron. Bărbații aceștia fugiseră de lângă corturile lui Core, Datam și Abiram de teama că vor fi nimiciți, dar răzvrătirea lor nu era vindecată. Nu erau îndurerați și disperați din cauza vinovăției lor. Nu simțeau efectul unei conștiințe trezite, care să-i mustre pentru că abuzaseră de cele mai prețioase privilegii și păcătuiseră împotriva luminii și a cunoștințelor care le fuseseră oferite. De aici putem învăța lecții prețioase cu privire la îndelunga răbdare a lui Isus, Îngerul care mergea înaintea evreilor în pustie.3M 355.2

Conducătorul lor nevăzut voia să-i salveze de la o nimicire rușinoasă. Iertarea încă îi aștepta. Dacă se pocăiau, chiar și acum, puteau să găsească iertare. Răzbunarea lui Dumnezeu se apropiase de ei și făcea apel la inimile lor să se pocăiască. O intervenție specială, irezistibilă, venită din cer îi oprise din răzvrătirea și din încumetarea lor. Dacă acum aveau să răspundă intervenției providenței lui Dumnezeu, puteau fi salvați. Dar pocăința și umilința adunării trebuiau să fie proporționale cu nelegiuirea comisă. Puterea lui Dumnezeu le-o arătase și le-o scosese în evidență într-un mod care să nu le mai lase loc de nicio nedumerire sau îndoială. Dacă voiau, acum puteau să cunoască adevărata poziție și chemarea sfântă a lui Moise și a lui Aaron. Dar neglijența lor de a lua în considerare dovezile pe care li le dăduse Dumnezeu le-a fost fatală. Ei nu și-au dat seama cât de importantă era o acțiune imediată din partea lor, ca să caute iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele lor cumplite.3M 356.1

Evreii nu au petrecut acea noapte de probă mărturisindu-și păcatele și pocăindu-se, ci născocind o cale de a se împotrivi dovezilor care îi arătau drept cei mai mari păcătoși. Ei încă nutreau acea ură plină de invidie față de bărbații pe care Dumnezeu îi desemnase și s-au înverșunat pe calea lor nebunească, de împotrivire față de autoritatea lui Moise și a lui Aaron. Satana era chiar lângă ei, pentru a le perverti judecata și pentru a-i conduce orbește spre distrugere. Mintea lor fusese complet otrăvită de nemulțumire și li se fixase în minte, mai presus de orice îndoială, ideea că Moise și Aaron erau niște oameni răi și că ei erau răspunzători pentru moartea lui Core, Datan și Abiram, cei despre care gândeau că ar fi putut fi salvatorii evreilor, instaurând o ordine a lucrurilor mai bună, în care lauda să ia locul mustrării și pacea să ia locul tulburării și al conflictului.3M 356.2

Cu o zi în urmă, tot Israelul fugise speriat la strigătele păcătoșilor condamnați care se prăbușeau în adânc, zicând: „Să fugim, ca să nu ne înghită pământul!” „A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron, zicând: «Voi ați omorât pe poporul Domnului!»” În indignarea lor, se pregăteau să pună mâinile pe bărbații aleși de Dumnezeu, considerând că aceștia făcuseră o mare greșeală omorându-i pe cei care erau buni și sfinți.3M 357.1

Însă prezența Domnului se manifestă în slava Sa deasupra Cortului Întâlnirii și răzvrătitul Israel este oprit din calea lui nebunească, plină de încumetare. Din slava Sa înfricoșătoare, glasul Domnului le vorbește acum lui Moise și lui Aaron cu aceleași cuvinte cu care le poruncise cu o zi în urmă să se adreseze adunării lui Israel. „Dați-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, și-i voi topi într-o clipă!”3M 357.2

Aici vedem o uimitoare exemplificare a orbirii care va cuprinde mintea celor care întorc spatele luminii și dovezilor. Vedem puterea răzvrătirii hotărâte și cât de greu este ca aceasta să fie supusă. Cu siguranță că evreilor li se prezentase cea mai convingătoare dovadă, în nimicirea celor care îi înșelaseră, dar ei au rămas în continuare sfidători și plini de îndrăzneală și i-au acuzat pe Moise și pe Aaron că uciseseră niște bărbați buni și sfinți. „Căci neascultarea [răzvrătirea — trad. din KJV] este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și la terafimi.”3M 357.3

Moise nu a simțit vinovăția pentru păcat și nu s-a grăbit să se îndepărteze, la cuvântul Domnului, ca să lase adunarea să piară, așa cum făcuseră evreii, când fugiseră de lângă corturile lui Core, Datan și Abiram, cu o zi înainte. Moise a rămas acolo, deoarece nu putea accepta să lase să piară toată acea mulțime imensă, deși știa că [evreii] meritau răzbunarea lui Dumnezeu, pentru răzvrătirea lor încăpățânată. El s-a aruncat cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu, pentru că poporul nu simțea deloc nevoia să se umilească. A mijlocit pentru ei, pentru că ei nu simțeau nevoia să mijlocească pentru ei înșiși.3M 357.4

Aici, Moise Îl reprezintă pe Hristos. În acest moment critic, Moise a manifestat interesul pe care îl are Adevăratul Păstor pentru turma pe care o are în grijă. El s-a rugat ca mânia unui Dumnezeu jignit să nu distrugă complet poporul Său ales. Prin mijlocirea lui, el a tras înapoi brațul răzbunării, astfel că neascultătorul și răzvrătitul Israel nu a fost nimicit cu totul. El i-a indicat lui Aaron ce să facă în acea criză teribilă, când mânia lui Dumnezeu izbucnise și urgia începuse. Aaron și-a luat cădelnița, legănând-o înaintea Domnului, iar rugăciunea de mijlocire a lui Moise se înălța odată cu fumul de tămâie. Moise nu a îndrăznit să-și înceteze rugăciunea stăruitoare. El s-a prins de puterea Îngerului, așa cum făcuse Iacov în lupta lui, și, asemenea lui Iacov, a biruit. Aaron stătea între cei vii și cei morți, când răspunsul plin de îndurare a venit: „Ți-am auzit rugăciunea și nu îi voi nimici cu desăvârșire.” Tocmai cei pe care adunarea îi disprețuia și pe care ar fi vrut să-i dea la moarte au fost cei care au pledat în favoarea lor, pentru ca sabia răzbunării lui Dumnezeu să intre în teacă și păcătosul Israel să fie cruțat. 3M 358.1