Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii III

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Unitatea în Hristos

    În ultima viziune pe care am primit-o, mi s-a arătat cum a fost prezentat la început adevărul și cum a înaintat cauza lui Dumnezeu pe Coasta Pacificului. Am văzut lucrarea bună care a fost realizată pentru mulți din California, dar și faptul că acolo erau mulți care mărturiseau adevărul, dar care nu erau pregătiți să intre în lucrarea lui Dumnezeu la timpul potrivit și să înainteze pe măsură ce providența lui Dumnezeu le deschidea calea și le arăta datoria. Dacă va exista o acțiune unită, o mare lucrare se va putea face pe această coastă, în a aduce sufletele la cunoașterea adevărului.3M 434.3

    Dacă toți aceia care au influență ar simți necesitatea colaborării și ar căuta să răspundă la rugăciunea lui Hristos ca toți să fie una, așa cum El și Tatăl sunt una, cauza adevărului prezent ar fi o putere pe această coastă, dar cei care sunt poporul lui Dumnezeu dorm și nu văd nevoile cauzei pentru acest timp. Ei nu simt importanța unei acțiuni concertate și energice. Satana caută întotdeauna să dezbine credința și inimile oamenilor. El știe bine că unitatea este puterea lor și că dezbinarea este slăbiciune. Este important, este esențial ca toți urmașii lui Hristos să cunoască strategiile lui Satana, să întâmpine atacurile lui ca un front unit și să-l învingă. Ei trebuie să facă permanent eforturi ca să înainteze împreună, chiar dacă aceasta cere din partea lor mari sacrificii.3M 434.4

    Cei care formează poporul lui Dumnezeu, oameni cu temperamente și cu structuri diferite, sunt aduși laolaltă în comunitatea bisericii. Primit în inimă, adevărul lui Dumnezeu își va face lucrarea de curățare, de înnobilare și de sfințire a vieții, de biruire a concepțiilor diferite și a prejudecăților fiecăruia. Toți trebuie să facă eforturi pentru a se apropia cât mai mult posibil unul de celălalt. Toți aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și care păzesc poruncile Lui în adevăr vor avea o influență asupra celor necredincioși și vor câștiga suflete pentru Hristos, făcând să răsune cu mai multă putere cântările de bucurie și de triumf care vor fi înălțate înaintea marelui tron alb. Egoismul va fi biruit și iubirea nestăvilită pentru Hristos va fi manifestată prin povara pe care o vor simți în legătură cu sufletele pentru care a murit El.3M 435.1

    Mi-au fost arătate multe familii care nu trăiesc după voia lui Isus. Aceste persoane au de făcut o lucrare în căminul lor, înainte de a putea progresa în viața spirituală. Mi s-a arătat cazul fratelui B și am fost îndrumată spre trecut, la momentul când el a acceptat pentru prima dată adevărul. Atunci, acesta a avut o influență sfințitoare asupra vieții lui. Eul i s-a pierdut, într-o anumită măsură, în interesul pe care îl simțea pentru adevăr. A căutat să-și arate credința prin fapte și a lăsat pe planul al doilea interesele personale. Iubea lucrarea Domnului și căuta cu bucurie să contribuie la înaintarea intereselor cauzei Lui; Domnul i-a primit eforturile de a-I sluji și mâna Lui l-a făcut să prospere.3M 435.2

    Mi s-a arătat că fratele B și-a atras dezaprobarea lui Dumnezeu și a adus un mare întuneric asupra sa, atunci când a adoptat cu hotărâre o poziție total opusă celei a fraților săi, în ceea ce privește adevăratul mod de a păzi Sabatul. Erau în joc interesele fratelui B și el a refuzat să vadă însemnătatea corectă a chestiunii aflate în discuție. Dacă ar fi fost în lumină, el nu ar fi adoptat niciodată calea pe care a adoptat-o când s-a întors din Est. Apoi, mi s-a arătat un alt moment din istoria vieții lui și l-am văzut călătorind. Atunci când se afla printre necredincioși, nu lăsa ca lumina lui să strălucească înaintea oamenilor, astfel încât aceștia, văzând faptele lui bune, să Îl slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri. Îl uita pe Dumnezeu și își uita și datoria de a-L reprezenta corect pe Mântuitorul lui în orice loc și în toate ocaziile.3M 435.3

    Fratele B este slab în special în anumite privințe: îi plac laudele și lingușelile, iubește plăcerea și rafinamentul. S-a înălțat pe sine, a vorbit mult și s-a rugat puțin, iar Dumnezeu l-a lăsat în slăbiciunea lui, pentru că nu a adus roade spre slava lui Dumnezeu. În acea călătorie, el a avut ocazia să facă mult bine, dar nu și-a dat seama că era răspunzător în fața lui Dumnezeu pentru talentele lui, că era un administrator pus de Dumnezeu, care avea să fie chemat să dea socoteală dacă și-a folosit capacitățile și priceperea pentru a se mulțumi pe sine sau pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Dacă fratele B ar fi simțit în inima lui puterea iubirii lui Hristos, atunci ar fi simțit și interes pentru salvarea celor cu care a fost adus în contact, ca să le spună cuvinte prin care să-i determine să reflecteze la interesele lor veșnice.3M 436.1

    El a avut ocazia să semene sămânța adevărului, dar nu a folosit-o așa cum ar fi putut. Ar fi trebuit să-și poarte religia cu el în mijlocul rudelor sale. Mărturisirea lui sfântă de credință și adevărul lui Dumnezeu ar fi trebuit să fie întrețesute în toate gândurile, sentimentele, cuvintele și faptele lui. Hristos le poruncește urmașilor Săi să umble în lumină. Să umblăm înseamnă să mergem înainte, să ne străduim, să ne punem la lucru capacitățile, să fim angajați activ. Dacă nu ne implicăm în lucrarea bună la care ne-a chemat Mântuitorul nostru și nu simțim importanța efortului personal în această lucrare, vom avea o religie bolnăvicioasă, pipernicită. Prin experiența în lucrare, câștigăm noi biruințe. Umblând în lumină, dobândim putere și energie să alergăm pe calea poruncilor lui Dumnezeu. Putem să creștem în tărie la fiecare pas pe care îl facem înaintând către cer. Dumnezeu îi va binecuvânta pe cei care sunt poporul Său doar dacă ei vor încerca să fie o binecuvântare pentru alții. Calitățile cu care suntem înzestrați se consolidează și se dezvoltă prin exercițiu.3M 436.2

    Mi s-a arătat că, în timp ce s-a aflat la Battle Creek, fratele B a fost slab din punct de vedere moral. El nu a căutat să se prindă de Dumnezeu și să-și păstreze sufletul în curăția gândului și a faptei, ci a fost lăsat să urmeze calea aleasă de el și să primească influențe care au fost dăunătoare interesului său spiritual. A stat în compania celor care perverteau adevărul și a fost condus de ei să creadă lucruri neadevărate. Deschizând ușa vrăjmașului și primindu-l înăuntru ca pe un înger de lumină, el a fost imediat învins de ispită.3M 437.1

    A căpătat prejudecăți înverșunate și a devenit suspicios tocmai cu privire la cei în care Dumnezeu îi cerea să aibă încredere. A văzut lucrurile într-o lumină deformată, iar adunările, care ar fi trebuit să fie pentru el o mare sursă de putere, i-au făcut rău. Acesta era planul lui Satana, ca fratele B să-și piardă încrederea în oamenii pe care Dumnezeu îi desemnase să conducă această lucrare. El a intrat în dezacord cu ei și cu cei aflați în centrul lucrării. A ajuns asemenea unei corăbii pe mare, fără ancoră și fără cârmă. Dacă nu poate să aibă încredere în cei aflați la conducerea lucrării, nu va avea încredere în nimeni.3M 437.2

    Fratele B nu are respect și prețuire pentru frații lui. Consideră că judecata, cunoștințele și capacitățile lui sunt superioare celor ale acestora. De aceea, nu vrea să primească nimic din partea lor, nici să aibă încredere în judecata lor sau să caute să se consulte cu ei, decât dacă poate să îi conducă și să îi învețe el pe ei. Vrea să acționeze după cum îl îndeamnă propria judecată, fără să țină seama de sentimentele, de nemulțumirile sau de rugămințile stăruitoare ale fraților săi. Când fratele B și-a retras încrederea de la cei aflați la conducerea lucrării, Satana a știut că, dacă această încredere nu avea să fie restabilită, putea fi sigur de el. Interesele veșnice ale fratelui B depind de modul în care îi acceptă și îi respectă pe cei pe care Dumnezeu a găsit potrivit să îi așeze în biserică în poziția de ajutoare sau de conducători. Dacă va urma calea pe care și-o alege singur, în cele din urmă va descoperi că a mers pe un drum greșit și că s-a înșelat singur spre ruina lui. Va apuca pe un drum, apoi pe altul și, în cele din urmă, va pierde calea adevărată și singura care duce la cer.3M 437.3

    Sunt mii de oameni care merg pe drumul întunericului și al minciunii, pe calea largă care duce la moarte, amăgindu-se singuri că sunt pe calea fericirii și a cerului, dar nu vor găsi niciodată fericirea, nici nu vor ajunge la cer. Fratele B are nevoie de ajutoarele pe care Dumnezeu le-a așezat în biserică, deoarece nu poate să formeze singur o biserică. Și totuși calea pe care o urmează arată că el ar fi mulțumit să alcătuiască singur o biserică și să nu se supună nimănui. Fratele B și-a pierdut de mult consacrarea față de Dumnezeu; el nu și-a păzit cărarea sufletului împotriva îndemnurilor și sugestiilor lui Satana. Am văzut că îngerii lui Dumnezeu notau cuvintele și faptele lui. El se îndepărta tot mai mult de lumina cerului. Când harul lui Dumnezeu nu te conduce într-un mod special, frate B, ești un om cu care este greu să stabilești o relație. Ești foarte încrezător în tine și foarte hotărât, trăsături care sunt resimțite în familia ta și în biserică. Nu ai prețuire și respect pentru nimeni. Nu ai harul umilinței.3M 438.1

    Când s-a întors pe coasta aceasta a Pacificului, fratele B era într-un mare întuneric; își pierduse dragostea pentru adevăr și pentru Dumnezeu. Era stăpânit de propriile sentimente și plin de mândrie. Se iubea pe sine și iubea banii mai mult decât iubea adevărul și decât Îl iubea pe Mântuitorul lui. Mi-a fost arătat că, după ce s-a întors, calea pe care a urmat-o a dezonorat numele de creștin. L-am văzut dând mâna cu cei imorali și iubitori de plăceri. I-a mâhnit adânc pe frații lui și L-a rănit pe Mântuitorul, dezonorându-L în mod deschis înaintea necredincioșilor. Am văzut că, din acel moment, el nu a mai găsit nicio plăcere în a-L sluji pe Dumnezeu sau în înaintarea adevărului. Dădea impresia că are zel pentru cercetarea Scripturilor și a diferiților autori, dar aceasta nu pentru a-și fundamenta punctele importante ale adevărului prezent, pe care providența lui Dumnezeu i le descoperise prin oamenii aleși de El, ci pentru a se situa pe o nouă poziție și pentru a avansa noi concepții în opoziție cu credința întemeiată a corpului credincioșilor. Cercetările sale nu aveau în vedere slava lui Dumnezeu, ci înălțarea de sine.3M 438.2

    Odată ce ia poziție de partea greșită, fratelui B nu îi stă în fire să-și vadă greșeala și să și-o mărturisească, ci luptă până la capăt, oricare ar fi consecințele. Spiritul acesta este dezastruos și pentru biserică, și pentru familia lui. Este nevoie ca el să-și îmblânzească inima și să lase înăuntru duioșia, smerenia și dragostea. Trebuie să aibă bunăvoință și o generozitate nobilă. Pe scurt, el trebuie să se convertească pe deplin, să fie un om nou în Isus Hristos. Atunci, influența lui în biserică va fi una bună și el va fi exact ajutorul de care ceilalți au nevoie. Se va bucura de respectul și de dragostea familiei lui și va porunci casei lui după el. Datoria și dragostea, ca două surori gemene, vor fi ajutoarele lui în a-și crește copiii.3M 438.3

    Am văzut că sora B a avut multe de suferit din cauza modului în care s-a purtat soțul ei față de ea, că viața ei a fost foarte tristă, când el ar fi putut să o facă fericită. Ea pare a fi descurajată și simte profund că a fost neglijată și neiubită de soțul ei. În lipsa lui, uneori părea abătută, tulburată; a devenit geloasă și și-a pierdut încrederea în el. Satana a fost prezent cu ispitele lui și ea a ajuns să vadă unele lucruri într-o lumină exagerată. Toate acestea ar fi putut fi evitate, dacă fratele B și-ar fi păstrat consacrarea față de Dumnezeu. Am fost condusă mai departe și am văzut că el înainta în necredință și în întuneric, în timp ce se amăgea cu gândul că doar el avea adevărata lumină. Cu cât se îndepărta de Dumnezeu mai mult, cu atât avea mai puțină dragoste pentru frații lui și pentru adevăr.3M 439.1

    Mi s-a arătat că fratele B a pus sub semnul întrebării, unul după altul, punctele noastre de credință care ne-au scos din lume și au făcut din noi un popor aparte, distinct, care așteaptă fericita nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos. Necredința și întunecimea lui nu au mișcat stâlpii de bază ai credinței noastre. El nu a făcut fără efect adevărul lui Dumnezeu. Acesta rămâne adevăr, dar fratele B a avut o anumită influență asupra minții fraților lui. Declarațiile buzelor mincinoase cu privire la soțul meu și la mine, pe care el le-a adus din Est, au avut o anumită influență, trezind suspiciuni și îndoieli în mintea altora. Cei care nu ne cunoșteau nu ne-au putut lua apărarea. Am văzut că biserica din ____________ ar fi putut să numere de trei ori mai mulți membri decât numără acum și ar fi putut avea o putere de zece ori mai mare, dacă fratele B nu ar fi făcut jocul vrăjmașului. În necredința lui oarbă, el a făcut tot ce i-a stat în putere ca să-i descurajeze și să-i dezbine pe credincioșii adevărului. În orbirea lui, nu și-a dat seama că drumul pe care mergea era greșit în ochii lui Dumnezeu. Descurajarea și întunericul pe care el le-a provocat au făcut ca munca fratelui C să fie de două ori mai grea, deoarece influența lui nu a fost simțită doar în biserica din _____________, ci și în alte biserici.3M 439.2

    Fratele B a întărit necredința și influența împotrivitoare, cărora fratele C a trebuit să le facă față. Am văzut că și noi ne vom confrunta cu acestea și că va fi nevoie de timp ca să se smulgă vechea rădăcină a amărăciunii, de care mulți au fost afectați; că este o vreme când să vorbim și o vreme când să tăcem; că, atunci când Dumnezeu va așeza asupra noastră povara de a vorbi, nu trebuie să ezităm, fie că oamenii vor asculta, fie că nu, și că noi trebuie să ducem lucrurile până la capăt, chiar dacă prin aceasta unii vor rămâne în afara bisericii și în afara adevărului. Dumnezeu are o lucrare mare și importantă de făcut pentru cineva din__________________ și, la vremea potrivită, ea va fi făcută și adevărul va triumfa.3M 440.1

    Aceia dintre frații noștri care nu dobândiseră o experiență personală în ceea ce privește adevărul prezent nu au putut răspunde la argumentele fratelui B și, cu toate că nu au acceptat concepțiile susținute de el, au fost mai mult sau mai puțin afectați de cuvintele și de argumentația lui. Unii nu au simțit deloc spiritul de libertate, când s-au adunat pentru închinare. În Sabat le era teamă să dea glas simțămintelor lor reale și să-și declare credința, așteptându-se că el avea să critice ceea ce aveau ei să spună. O atmosferă de moarte se simțea la adunări și prea puțină libertate.3M 440.2

    Fratele B vrea ca alții să-l considere un bărbat care poate să explice Scripturile, dar mi-a fost arătat că se amăgește singur, că nu le înțelege. A pornit pe o cale greșită, căutând să întemeieze o nouă credință, o teorie originală cu privire la credință. El vrea să smulgă și apoi să așeze greșit indicatoarele de drum care ne arată direcția corectă, care ne spun că suntem aproape de încheierea istoriei pământului. El se poate amăgi singur cu gândul că este condus de Domnul, dar cu siguranță este vorba despre un alt spirit. Dacă nu își schimbă complet purtarea și nu este dispus să se lase condus și învățat, va fi lăsat să-și urmeze propriile căi și să eșueze cu totul în privința credinței.3M 440.3

    Unii au fost atât de orbiți de propria necredință, încât nu au putut să-și dea seama de spiritul fratelui B. El ar fi putut să-i ajute, dacă ar fi rămas sub călăuzirea lui Dumnezeu. Ar fi putut să-i conducă la lumină, în loc să le sporească nedumeririle și rătăcirea în ce privește credința. Dar el a fost o piatră de poticnire, o călăuză oarbă a celor orbi. Dacă ar fi trasat urme drepte cu picioarele lui, șchiopii nu s-ar fi rătăcit de pe cale, ci ar fi fost vindecați. El a refuzat să umble în lumina adevărului pe care Dumnezeu l-a dat poporului Său și a fost o piedică în calea celor care voiau să umble în lumină.3M 441.1

    El consideră că este o onoare să sugereze îndoieli și suspiciuni cu privire la credința bine întemeiată a poporului care păzește poruncile lui Dumnezeu. Adevărul în care cândva se bucura acum i se pare întuneric și, dacă nu își schimbă calea, va aluneca din nou într-un amestec de concepții, aparținând diferitelor confesiuni religioase, fără să fie întru totul de acord cu niciuna dintre ele. El va fi singur o biserică aparte, dar care nu se va afla sub călăuzirea marelui Cap al bisericii. Prezentându-și concepțiile în opoziție cu credința corpului credincioșilor, el demoralizează și descurajează biserica. Își dă seama că, dacă păzitorii Sabatului au adevărul, atunci el se află în întuneric și lucrul acesta nu îl poate admite. Adevărul îl condamnă și, în loc să caute să-și aducă sufletul în armonie cu el, supunându-se cerințelor lui și murind față de sine, el caută o poziție în care să nu fie sub condamnare.3M 441.2

    Mi s-a arătat că, dacă va continua să urmeze această cale și va rămâne orb cu privire la adevărata lui stare, în curând se va bucura să găsească un pretext ca să renunțe la Sabat. În mod sigur Satana îl conduce, așa cum i-a condus și pe alții, departe de corpul credincioșilor, pe calea amăgirii și a rătăcirii. Pentru fratele B ar fi mult mai sigur să-și aducă sufletul în armonie cu adevărul decât să răstălmăcească Scripturile și să le aducă pe acestea în armonie cu ideile și cu faptele lui. Dacă și-ar aduce faptele în armonie cu principiile Legii lui Dumnezeu, ar avea în mâinile lui o misiune la care nici nu a visat. Inima firească este în vrăjmășie cu Dumnezeu. Ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să i se supună.3M 441.3

    Insinuările și declarațiile fățișe ale celor care sunt dușmanii noștri în Battle Creek au fost acceptate de fratele B, în timp ce se afla în călătoria lui în Est, astfel că s-a întors purtând în inimă sentimente rele și înverșunate împotriva celor aflați la conducerea lucrării și, în special, împotriva mea și a lucrării mele. Nu avea niciun motiv întemeiat pentru sentimentele pe care le nutrea și pentru părerile pe care le-a exprimat în legătură cu eforturile și cu mărturiile mele. A căutat să insufle și în mintea altora necredința și prejudecățile care îi corupseseră sufletul și a făcut lucrul acesta cu un succes considerabil. La început, mulți au fost influențați de sofismele și de întunecimea lui, deoarece el poate să facă afirmații și să tragă concluzii ca și când ar vorbi despre niște fapte reale. Știe cum să pună problema și se exprimă cu ușurință. Cuvintele lui au avut influență asupra unora care erau neconsacrați și care voiau ca lucrurile să stea într-adevăr așa cum le prezenta el, în ceea ce privește lucrarea și chemarea noastră. El a avut o mare influență și a stârnit prejudecăți în mintea unora pe care noi i-am fi putut ajuta, dacă el nu ne-ar fi pus piedici, astfel încât nu am mai avut acces la ei. Între aceștia s-au numărat fratele și sora D.3M 442.1

    În aceasta, fratele B poate să vadă roadele purtării lui. Și mai sunt și alții care au fost influențați în același fel, cu aceleași rezultate în ceea ce privește credința și încrederea lor. Dacă fratele B sau oricine altcineva hotărăște că oamenii care s-au implicat cel mai mult în a aduce cauza adevărului prezent la starea ei actuală nu sunt conduși de Dumnezeu, ci sunt oameni vicleni și înșelători, atunci singura cale pe care o poate urma ca să fie consecvent este să renunțe la întreaga lucrare ca fiind o amăgire, o înșelăciune. Ca să fie consecvent, trebuie să arunce totul peste bord. Lucrul acesta l-a făcut fratele B aproape fără să-și dea seama și la fel au făcut și alții. Dacă nu acum, cândva, în viitor, el își va vedea lucrarea cu simțăminte diferite de cele cu care o vede acum. Va vedea lucrarea pe care o face de câțiva ani așa cum o vede Dumnezeu și nu va mai simți satisfacția pe care o simte acum. Când își va vedea lucrarea deplorabilă în care a fost angajat în ultimii câțiva ani, mândria cu care își laudă înțelepciunea și superioritatea în ceea ce privește cunoștințele va lua sfârșit și se va pocăi cu sufletul plin de amărăciune, deoarece sângele sufletelor se află pe veșmintele lui.3M 442.2

    Dacă fratele B ar fi vrut să vadă lucrurile corect și și-ar fi dat seama că era posibil să se înșele, ar fi venit la fratele și la sora White cu acele relatări injurioase la adresa reputației lor și le-ar fi dat posibilitatea să se apere singuri. Zvonurile pe care le-a adus de peste câmpii până pe coasta Pacificului sunt mincinoase, încălcând astfel Legea lui Dumnezeu. Într-o zi, el se va întâlni cu vorbele grele și cu sofismele amăgitoare inspirate de Satana, pe care le-a strecurat în mintea oamenilor ca să distrugă influența soțului meu și a mea. Problema aceasta nu este între fratele B și mine, ci între el și Dumnezeu. 3M 443.1

    Dumnezeu este cel care ne-a încredințat această lucrare și, dacă El ne-a dat o solie pe care să o transmitem poporului Său, cei care ne pun piedici în această lucrare și slăbesc încrederea oamenilor în adevărul și în autenticitatea ei nu luptă împotriva instrumentului omenesc, ci împotriva lui Dumnezeu și vor trebui să răspundă în fața Lui pentru rezultatele cuvintelor și ale faptelor lor. Toți aceia care au discernământ spiritual pot să judece pomul după roadele lui. Fratele B se prezintă ca unul care a fost iluminat de Dumnezeu să trezească oamenii la realitate, ca să nu se mai lase amăgiți cu privire la lucrarea și misiunea noastră. Toți pot să vadă, dacă vor, roadele care cresc în acest pom. Frate B, sunt ele pentru viața veșnică sau pentru moarte?3M 443.2

    După ce a primit de la Battle Creek aceste cunoștințe speciale, care l-au determinat să ne denigreze și să ne desconsidere lucrarea și misiunea, fratele B s-a simțit liber să li se alăture celor necredincioși în desfrâu și în plăceri și, prin acest comportament frivol, a adus rușine asupra cauzei lui Hristos și o mare suferință asupra soției lui. Oare să fi fost atât de orbit, încât să nu își dea seama că încerca să dărâme ceea ce Dumnezeu construia? Nu i-a trecut deloc prin minte că era posibil să lupte împotriva lui Dumnezeu? Îngerii au notat în cer lucrarea pe care o făcea el și va trebui să răspundă pentru ea, atunci când orice faptă va fi adusă la judecată ca să fie cercetată de Dumnezeul infinit. În orbirea lui, fratele B și-a ridicat brațul slab și neputincios ca să lupte împotriva lui Dumnezeu, în timp ce își amăgea sufletul cu gândul că Îi slujea lui Dumnezeu. Lucrarea fiecărui om urmează să fie încercată prin focul zilei de pe urmă și doar aurul, argintul și pietrele prețioase vor trece testul.3M 443.3

    Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. El poate să aibă o îndelungă răbdare cu oamenii, dar, în cele din urmă, le va pedepsi nelegiuirile și va răsplăti fiecărui om după faptele lui. Chiar dacă oamenii se pot mândri și lăuda cu înțelepciunea lor, o singură răsuflare de pe buzele lui Dumnezeu poate arunca în țărână onoarea și gloria lor. Mi-a fost arătat că fratele B nu va avea nicio scuză în ziua lui Dumnezeu, când fiecare caz va fi cântărit în balanța Sanctuarului. El cunoștea prea bine lucrurile ca să facă ceea ce a făcut. A avut suficiente dovezi ca să își dea seama de caracterul lucrării pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu. Are în fața lui roadele acestei lucrări, astfel că, dacă vrea, poate să le vadă și să le înțeleagă. 3M 444.1

    Încrederea pe care o are în sine fratele B este extraordinară și este o cursă teribilă pentru el. Dacă nu și-o învinge, această periculoasă trăsătură de caracter se va dovedi spre ruina lui. El se află în mediul lui natural atunci când intră în conflicte și în polemici asupra unor puncte de doctrină. Pune la îndoială, ironizează și se contrazice cu frații lui până când Satana reușește să îi controleze mintea în așa măsură, încât ajunge să creadă cu adevărat că el are adevărul și că frații lui sunt rătăciți. El nu stă în lumină și nu are binecuvântarea lui Dumnezeu, deoarece face parte din religia lui să se opună punctelor de credință bine stabilite ale poporului păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. Să se înșele toți aceștia și să fie fratele B singurul om căruia Dumnezeu i-a descoperit adevărul corect? Nu este Dumnezeu binevoitor să le dea slujitorilor Săi devotați și gata de sacrificiu o înțelegere corectă a Scripturilor, astfel că i-o dă fratelui B pentru ei?3M 444.2

    Își verifică fratele B calea pe care merge prin acest test simplu: „Lumina și cunoștința, pe care eu le-am găsit și care mă așază în opoziție cu frații mei, mă atrag mai aproape de Hristos? Fac ele ca Mântuitorul să fie mai prețios pentru mine, iar caracterul meu să semene tot mai mult cu al Său?” În caracterele noastre există o trăsătură firească, dar nu plăcută: de a observa foarte ușor și de a ține minte foarte bine greșelile și eșecurile altora.3M 444.3

    Fratele B nu încearcă să fie în unitate cu frații lui; încrederea pe care o are în sine îl determină să nu simtă o nevoie deosebită pentru această unitate. El gândește că mintea lor a fost concepută după o structură inferioară minții lui și că ar fi un act de mare bunăvoință din partea lui să le ia în seamă părerile și sfaturile și să le considere demne de atenție. Această încredere în sine îl desparte de dragostea și de simpatia fraților și îl împiedică să fie în unitate cu ei. El se consideră prea înțelept și prea experimentat ca să aibă nevoie de precauțiile care multora le sunt indispensabile. Are o părere atât de înaltă cu privire la capacitățile lui și o încredere atât de mare în propriile realizări, încât se crede pregătit pentru orice situație critică. Arătând spre fratele B, îngerii au spus: „Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” Încrederea în sine conduce la neglijarea vegherii și a rugăciunii smerite și pline de căință. Sunt ispite exterioare de care trebuie să ne ferim și dificultăți și dușmani din interiorul nostru pe care trebuie să îi biruim, deoarece Satana își adaptează ispitele la diferite caractere și temperamente individuale.3M 445.1

    Biserica lui Hristos se află într-un pericol constant. Satana caută să distrugă poporul lui Dumnezeu și nu se poate avea încredere în mintea unui singur om, în judecata unuia singur. Hristos dorește ca urmașii Lui să se adune laolaltă în comunitatea bisericii, să respecte ordinea, să aibă reguli și o disciplină, să se supună unul altuia și fiecare să-i privească pe ceilalți mai presus de el însuși. Unitatea și încrederea sunt esențiale pentru progresul bisericii. Dacă fiecare membru al bisericii se simte liber să acționeze independent de ceilalți, urmându-și propria cale, cum poate fi biserica în siguranță în timp de pericol? Prosperitatea și chiar existența bisericii depind de acțiunea promptă și unită și de încrederea reciprocă a membrilor ei. Atunci când, într-un moment critic, cineva dă alarma, anunțând pericolul, este nevoie de o acțiune promptă și energică, fără opriri pentru a pune întrebări și pentru a comenta situația de la un capăt la celălalt, permițându-i astfel vrăjmașului să câștige avantaj din această întârziere, în timp ce o acțiune unită ar putea salva multe suflete de la pieire.3M 445.2

    Dumnezeu dorește ca poporul Lui să fie unit în cele mai strânse legături ale părtășiei creștine; încrederea în frații noștri este esențială pentru prosperitatea bisericii; unitatea în acțiune este importantă într-o situație de criză religioasă. Un singur pas imprudent, o singură acțiune neglijentă pot arunca biserica în dificultăți și în încercări din care este posibil să nu-și revină ani de zile. Un singur membru al bisericii care este stăpânit de necredință poate să-i ofere marelui vrăjmaș un avantaj care să afecteze prosperitatea întregii biserici, iar ca rezultat, multe suflete pot fi pierdute. Isus dorește ca urmașii Lui să se supună unul altuia; doar atunci Dumnezeu îi poate folosi ca instrumente ale Sale, pentru a-i salva pe unii prin alții, deoarece este posibil ca unul să nu vadă pericole pe care ochiul altuia le vede mai repede, dar, dacă cel care nu le vede va asculta cu încredere avertizarea, se va scuti singur de multe încurcături și încercări.3M 446.1

    Când Se pregătea să Se despartă de ucenici, Isus S-a rugat pentru ei, în modul cel mai mișcător și mai solemn, ca toți să fie una, „cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem una, Eu în ei și Tu în Mine, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine”. În prima sa epistolă adresată corintenilor, apostolul Pavel îi îndeamnă fierbinte la unitate: „Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire.”3M 446.2

    Dumnezeu călăuzește un popor afară din lume și îl așază pe platforma înaltă a adevărului veșnic: poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. El dorește să-i disciplineze și să-i pregătească pe cei care sunt poporul Său. Între ei nu trebuie să existe dezbinare, unul crezând un lucru, altul având o credință și concepții total opuse, fiecare acționând independent de trup. Prin diversitatea darurilor și a conducătorilor pe care El i-a așezat în biserică, membrii vor ajunge la unitatea credinței. Dacă cineva își formează concepții personale cu privire la adevărul Bibliei, fără să țină seama de părerile fraților săi, și își îndreptățește atitudinea susținând că are dreptul la opinii personale, pe care apoi li le impune și altora, cum poate acesta să împlinească rugăciunea lui Hristos? Și dacă se mai ridică unul și apoi încă unul, fiecare afirmându-și dreptul de a crede și de a vorbi ce îi place, fără să țină seama de credința corpului bisericii, unde va mai fi acea armonie care există între Hristos și Tatăl Său și pentru care S-a rugat Hristos să existe și între frații Lui?3M 446.3

    Dumnezeu conduce afară din lume un popor și îl așază pe marea și unica platformă a credinței: poruncile lui Dumnezeu și mărturia lui Isus. El a dat poporului Său adevărul Bibliei, care este clar și compact, asemenea unui lanț continuu, neîntrerupt. Acest adevăr este de origine cerească și a fost căutat asemenea unei comori ascunse. A fost scos la lumină printr-o cercetare atentă a Scripturilor și prin multă rugăciune.3M 447.1

    Fratele B pune la îndoială punctele credinței noastre, unul după altul. Dacă are dreptate în teoriile lui, atunci păzitorii Sabatului greșesc. Oare ar trebui să abandonăm, ca fiind greșită, credința noastră întemeiată pe punctele puternice ale poziției noastre, cea care ne-a scos din lume și ne-a unit ca un popor aparte, deosebit? Să primim credința acestui singur om, cu dovezile pe care ni le dă în ceea ce privește roadele caracterului său religios? Sau fratele B va renunța la judecata și la părerile lui și se va alătura corpului credincioșilor? Dacă nu și-ar fi orbit sufletul, acceptând prejudecăți și cultivând împotrivirea nelegiuită față de lucrarea lui Dumnezeu, nu ar fi fost lăsat într-o asemenea întunecime și amăgire.3M 447.2

    El este un vorbitor priceput și știe să-și susțină cu insistență părerile, fără să cedeze în fața greutății dovezilor aduse împotriva lui. Este o cruzime din partea lui să stea în calea prosperității bisericii, așa cum a făcut până acum. Lumea este mare; el beneficiază de toate privilegiile pe care le-ar putea pretinde, pentru a merge printre cei necredincioși și a-i converti la teoriile lui, iar când va putea să vină și să prezinte o comunitate bine organizată, pentru care el a fost mijlocul convertirii de la păcat la neprihănire, atunci, și nu mai înainte, să vină și să insiste cu concepțiile lui în fața bisericii lui Dumnezeu care este îndurerată și descurajată din cauza întunecimii și a rătăcirii lui. El nu are niciun drept ca, pe temelia ridicată de altcineva, să construiască, acum, cu lemnul, cu paiele și cu miriștea lui, care vor fi mistuite de foc în ziua cea din urmă.3M 447.3

    Mi s-a arătat că singura poziție sigură pe care o poate adopta fratele B este să se așeze la picioarele lui Isus și să învețe mai bine calea vieții. Învățăturile Lui vor cădea ca ploaia și cuvintele Lui vor picura ca roua pe inima celui smerit și dornic să învețe. Fratele B trebuie să dobândească dispoziția de a se lăsa învățat. El nu trebuie să stea pe scaunul de judecător, ci pe acela de elev; nu trebuie să critice și să cicălească, ci să creadă, nu să pună la îndoială, să găsească greșeli la alții și să se împotrivească, ci să asculte. Mândria trebuie să lase loc umilinței și prejudecata trebuie înlocuită cu sinceritatea și cu imparțialitatea. Altfel, cuvintele pline de har ale lui Hristos vor fi pentru el în zadar. Frate al meu, poți să raționezi cu judecata ta oarbă și cu mintea ta nesfințită până în ziua lui Dumnezeu și să nu înaintezi niciun pas spre cer; poți să dezbați, să cercetezi și să studiezi autori învățați sau chiar Scripturile, și totuși să fii tot mai înșelat cu privire la tine însuți, să te afli într-un întuneric tot mai mare, așa cum au făcut evreii în ceea ce-L privește pe Hristos. Care a fost greșeala lor? Au respins lumina pe care Dumnezeu le-o dăduse deja și căutau o lumină nouă, prin care să interpreteze Scripturile în așa fel încât acestea să le susțină acțiunile.3M 448.1

    Și tu faci la fel: treci cu vederea lumina pe care Dumnezeu a considerat potrivit să ți-o dea prin publicațiile adevărului prezent și prin Cuvântul Său și cauți învățături proprii, teorii care nu pot fi susținute prin Cuvântul lui Dumnezeu. Când vei deveni asemenea unui copilaș, dispus să te lași condus, când înțelegerea ta va fi sfințită și voința și prejudecățile tale vor fi supuse, în inima ta va fi revărsată o asemenea lumină, încât îți va lămuri Scripturile și îți va arăta adevărul prezent în minunata lui armonie. El ți se va părea asemenea unui lanț din aur, verigă cu verigă într-un întreg desăvârșit. „Dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.” „Învățați de la Mine”, spune Hristos, „căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.”3M 448.2

    Dacă într-adevăr ai intrat în școala lui Hristos, El așteaptă ca tu să manifești în caracterul și în purtarea ta acea smerenie care este atât de minunat exemplificată în caracterul Său. Hristos nu va întreprinde nimic pentru a-i învăța pe cei care se îndreptățesc singuri, pe cei trufași și îndărătnici. Dacă unii ca aceștia vor veni la El să întrebe: „Ce este adevărul?”, El nu le va da niciun răspuns. Doar celor blânzi le va călăuzi judecata, doar pe cei blânzi îi va învăța calea Sa. Solomon era în mod natural înzestrat cu o judecată bună, cu o mare capacitate intelectuală, dar el a recunoscut că în fața lui Dumnezeu era asemenea unui copilaș. A căutat cu umilință înțelepciune de la Dumnezeu și nu a căutat în zadar. Dacă tu ești cu adevărat în căutarea adevărului din motive corecte, te vei alătura bisericii, pentru că ea are adevărul. Dacă cercetezi Scripturile și diferiții autori pentru a găsi învățături care să coincidă cu ideile tale preconcepute și dacă deja ți-ai stabilit propria credință, atunci vei fi lăudăros, încrezător în tine și neînduplecat. 3M 449.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents